Marius Chivu, despre „Vântureasa de plastic”: „La un târg de carte, o mamă a venit şi mi-a zis «mulţumesc, fiică-mea a început să vorbească cu mine»“
0
Marius Chivu a vorbit, miercuri seara, despre volumul său de poeme „Vântureasa de plastic”, recent apărut, într-o nouă ediţie, la editura Humanitas. Scriitorul şi criticul literar a vorbit, printre altele, despre motivele pentru care a decis să publice volumul, inspirat de accidentul cerebral al mamei sale, despre cum a făcut, în adolescenţă, armata cu mama sa, şi despre reacţiile pe care le-a primit după apariţia cărţii.
„Vântureasa de plastic” este volumul de debut al lui Marius Chivu (40 de ani), inspirat de accidentul cerebral al mamei acestuia. Deşi prima ediţie a cărţii, a apărut la editura Brumar, în urmă cu şase ani, scriitorul încă nu se simte confortabil să vorbească despre ea, „pentru că nu e doar literatură, nu e doar imaginaţie”, după cum a explicat în cadrul „Întâlnirilor de miercuri cu Mirela Nagâţ şi invitaţii săi” de la La petite bouffe Cotroceni.
„Încă mi-e ruşine că am scris-o şi nu mă simt confortabil cu ea”, a spus Marius Chivu, explicând că părinţii săi încă nu ştiu că a scris o astfel de carte. Au acasă toate cărţile fiului, dar nu şi pe cea de debut. „Am tot întârziat, am ezitat, până la urmă am zis că e prea târziu să le-o mai arăt, că trecuse deja un an, publicasem altă carte. În anul în care am publicat-o, după, a apărut şi <<Trei săptămâni în Himalaya>>". S-a gândit că nu ar suspecta că avea să scoată în acelaşi an două cărţi.
A luat decizia de a publica „Vântureasa de plastic” într-o nouă ediţie după ce, recitind-o, s-a emoţionat- o dovadă suficientă. „Am zis <<băi, încă ţine şi poate că ar putea avea o a doua viaţă>>".
Şi pentru că poate că titlul ar trebui lămurit, nu mai căutaţi. E un cuvânt inventat de mama lui, după ce a ieşit din comă, moment în care i s-a verificat memoria, judecata. Întrebată cine e, aceasta a răspuns „vântureasa de plastic”.
„Era un moment comic...Erau foarte multe forme derivate, erau toate categoriile gramaticale, avea şi verb, <<vântureşte>>. Oricum, folosea tot timpul, în propoziţia ei băga <<vântureasa” şi <<vântureşte>>.”
Mirela Nagâţ şi Marius Chivu
Cum a ajuns să publice „Vântureasa de plastic”
Totuşi, „Vântureasa de plastic” avea să iasă pentru prima dată de sub tipar după aproximativ şase ani în care odihnise într-un sertar. Asta pentru că, în momentul în care Humanitas i-a propus să publice „Trei săptămâni în Himalaya”, şi-a dat seama că avea să fie cartea lui de debut. O carte de călătorie. Nu i se părea tocmai ideal.
S-a gândit la cartea de poezie pe care o scrisese. A început demersurile, după cum a explicat scriitorul, să vadă dacă merita să o publice, dacă încă mai ţinea. Robert Şerban l-a bătut aproape doi ani la cap să publice poemele.
„El (Robert Şerban- n.r.) e autorul moral, sau primul autor moral, al doilea fiind Mircea Cărtărescu.”
Marius Chivu nu era sigur pe ce scrisese, aşa că a mers să îi ceară o părere lui Mircea Cărtărescu. „<<Uite, am scris ceva care s-ar putea să fie o carte de poezie, dar nu sunt sigur de ea>>. Şi el a zis <<dă-mi să mă uitt peste ea >>”.
A decis că, în cazul în care Cărtărescu nu va fi entuziasmat de carte, nu o va publica. N-a fost să fie însă aşa, astfel că autorul Solenoidului a venit încântat, sugerându-i mici modificări- „taie poemul ăsta”, „scoate versurile astea”. După, i-a înmânat-o lui Robert Şerban care a publicat-o cu câteva luni înainte de „Trei săptămâni în Himalaya”.
Dacă la prima edţie nu şi-a anunţat părinţii că a scris o carte despre povestea lor, la a doua ediţie şi-a spus că ar fi timpul s-o facă.
„M-am dus cu ea acasă şi tot n-am scos-o din rucsac. Am zis, <<poate mai încolo, de Crăciun>>. Nu e foarte uşor, ştii? Nu-mi dau seama de ce. Ei oricum nu sunt interesaţi de ceea ce fac, ceea ce e foarte ok când eşti scriitor, pentru că altfel încearcă să găsească în cărţile tale tot felul de lucruri pe care ei îşi imaginează că tu le-ai trăit şi încearcă să te întrebe <<dar cine e fata aia>>, să îţi dea sfaturi".
Prezenţa primei ediţii în târguri
La „Brumar”, Chivu n-a avut contract, aşa că habar nu are câte exemplare a vândut până astăzi. La primul târg de carte de după apariţia volumului, exemplarele au venit într-o cutie. Nici el, nici Şerban, nu ştiu câte cărţi au scos.
„..la fiecare târg de carte, Robert zicea <<a, nu mai avem Vântureasa>>. Iar la târgurile de carte se vând mai multe cărţi, mai ales de către editurile din provincie care n-au distribuţie foarte bună. Şi Robert mai trăgea o cutie de cărţi. La un moment dat, când au început discuţiile de editare la Humanitas, i-am zis, <<gata, de acum nu mai tragi la xerox cartea. Aş vrea să nu mai fie totuşi pe piaţă când apare varianta nouă>>".
„Maică-mea, la 36 de ani, ştia albumele de la Aerosmith, de la Iron Maiden”
Prin festivalurile de poezie din străinătate, scriitorul se eschivează când vine vorba de citit din „Vântureasa de plastic”. De regulă, a explicat acesta, citeşte altceva. Îi e greu să selecteze trei-patru poeme din care să se înţeleagă despre ce este volumul în ansamblul său.
În „Vântureasa de plastic” scrie despre atacul cerebral pe care mama sa îl avea la vârsta de 47 de ani. Mai avusese unul mai mic, cu câţiva ani în urmă, la 36 de ani.
„Îţi dai seama, 36, era mai mică decât sunt eu acum. Atunci a descoperit că are o malformaţie congenitală şi că sunt foarte mari şanse să mai aibă un atac care urma să fie fatal. Ceea ce s-a şi întâmplat”.
Astfel, relaţia mamă-fiu s-a modificat, pentru că cea dintâi nu mai era sigură de timpul pe care îl avea, ceea ce s-a răfrânt asupra sa, „într-un sens aproape spartan”.
„Dintr-odată a vrut să mă înveţe tot ce putea. E foarte trist, dar e şi comic în acelaşi timp. Eu n-am făcut armata, dar am făcut-o cu mama după ce şi-a revenit după primul atac cerebral. Îmi ţinea lecţii de cum se spală, cum se apretează, cum se dă cu aspiratorul... Din păcate le ştiu, da, dar şi din fericire, pentru că după-aia mi-au fost de folos în viaţă. Ştiu lucruri inimaginabile, niciun bărbat n-ar trebui să ştie lucrurile alea...”
Relaţia lor a devenit mult mai importantă. La 36 de ani, mama lui era pensionară, aşa că stătea foarte mult acasă. Ca orice adolescent (scriitorul avea 15 ani pe atunci- n.r.), iniţial a fost iritat, nu ştia cum să mai scape de ea. Rapid însă, a încercat s-o introducă în lumea lui, după cum a explicat acesta.
„Aşa că maică-mea, la 36 de ani. ştia clipurile de la The Prodigy, ştia albumele de la Aerosmith, de la Iron Maiden”.
Cititorii s-au regăsit în „Vântureasa de plastic”, nu pentru că ar fi experimentat acelaşi episod în familie ca autorul, ci pentru că le-a atins o coardă sensibilă, a relaţiilor familiale. Mulţi i-au spus că au reînceput să vorbească cu mamele sau taţii, sau să vorbească mai des.
„La un târg de carte, o mamă a venit şi mi-a zis <<mulţumesc, fiică-mea a început să vorbească cu mine>>”
Discuţia integrală dintre Marius Chivu şi Mirela Nagâţ poate fi urmărită online aici.
Se încarcă comentariile...
