Maratonul intelectual al lui Mann

JOI, 20 IANUARIE Al doilea volum al romanului „Muntele vrăjit“, de Thomas Mann, este distribuit astăzi împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 12,99 lei.

Volumul al doilea începe cu o meditaţie a autorului, pe tema timpului. Ulterior, prin intermediul personajelor sale, Thomas Mann trece cu abilitate de la un subiect la altul, stârnind polemici şi punând în mişcare un vârtej de cugetări despre moarte, iubire, literatură, război şi religie.

Autorul însuşi explica de ce a găsit oportun acel moment istoric, pentru a dezbate acest concept. „Iată despre ce este vorba: nemărginita vechime a povestirii noastre izvorăşte din aceea că se desfăşoară înaintea unei anumite răsturnări şi a unui anumit hotar care a tulburat adânc Viaţa şi Conştiinţa...

Ea se desfăşoară sau - pentru a evita cu bună ştiinţă orice urmă de prezent - se desfăşura, adică s-a desfăşurat odinioară, cândva, în acele apuse zile ale lumii dinaintea Marelui Război, cu al cărui început atâtea întâmplări au început, şi care de atunci fără îndoială abia au încetat să înceapă". Era vorba despre Primul Război Mondial. Început în 1913 şi scris cu întreruperi timp de mai mulţi ani, romanul nu a putut fi încheiat decât în septembrie 1924.

Opere capitale

Thomas Mann a devenit celebru prin cele patru romane de mare întindere, „Casa Buddenbrook" (1901), „Muntele vrăjit" (1924), tetralogia „Iosif şi fraţii săi" (1933, 1934, 1936, 1943) şi „Doctor Faustus" (1947).

Toate acestea sunt pătrunse de spiritul umanist şi de luciditatea observaţiei socio-istorice.

Câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1929, Thomas Mann a debutat în 1898 cu volumul de nuvele „Micul domn Friedmann", iar în 1901, a publicat romanul „Casa Buddenbroock" („Buddenbroocks"), care a obţinut un imens succes de public şi de critică.

În 1919 a obţinut titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea din Bonn, iar în 1926 a devenit membru al Academiei de literatură prusacă.

Incompatibil cu nazismul

În primăvara anului 1933, naziştii, care se aflau la putere, au declanşat o campanie violentă împotriva lui. I s-au retras titlurile şi i s-au confiscat bunurile. „Declar deschis că mă lipsesc de omagiile care nu relevă şi nu respectă legătura organică dintre tot ceea ce am creat vreodată ca artist şi lupta mea actuală împotriva celui de-al «treilea Reich»", spunea Mann.

Între 1934 şi 1938, a locuit în Elveţia, la Kusnacht, unde a scos revista „Măsură şi valoare", în care milita „pentru cultura germană liberă". În anul 1938, a emigrat cu toată familia în SUA, primind, în 1944, cetăţenia americană. A revenit în Germania în 1949 pentru a ţine o conferinţă despre Goethe la Frankfurt şi la Weimar, dar s-a stabilit, în 1952, în Elveţia, lângă Zürich. S-a stins din viaţă la 12 august 1955, în urma unei ateroscleroze.

Monologul unui erou

„Viaţă sau moarte - boală, sănătate - spirit şi natură. Sunt oare acestea contrarii? Mă întreb: oare constituie ele problema? Nu, nu sunt probleme, şi nici problema nobleţei lor nu este o problemă. Desfrânarea morţii izvorăşte din viaţă, şi fără ea, viaţa n-ar mai fi, iar porţia lui homo Dei este la mijloc - între desfrânare şi raţiune - tot aşa cum situaţia lui se află între comunitatea mistică şi individualismul uşuratic.

Iată ceea ce văd de lângă coloana mea. În această situaţie, omul este silit să aibă relaţii rafinate şi galante, şi pline de amabilitate respectuoasă, căci numai el singur este nobil, iar contrariile nu există. Omul este stăpânul contrariilor, ele există datorită lui şi, prin urmare, el este mai nobil decât ele. Mai nobil decât moartea, prea nobil pentru ea - şi asta constituie libertatea minţii lui. Mai nobil decât viaţa, prea nobil pentru ea - asta este evlavia din inima lui. Iată că am găsit rima unui vis poetic despre Om. Vreau să nu uit. Vreau să fiu bun, nu vreau să-i îngădui morţii nicio putere asupra gândurilor mele!

Căci în asta constau bunătatea şi mila, în nimic altceva. Moartea este o mare forţă. Când te apropii de ea, te descoperi şi mergi cu pas cadenţat, în vârful picioarelor. În cinstea ei te îmbraci sobru şi numai în negru, căci ea poartă colereta de ceremonie a trecutului. Raţiunea este nătângă în faţa morţii, căci ea nu-i nimic altceva decât virtute, în vreme ce moartea este libertate, desfrânare, lipsa formei şi voluptate, spune visul meu, iar nu iubire... Moartea şi iubirea - aceasta-i o rimă improprie, de prost-gust, o rimă falsă! Iubirea înfruntă moartea; numai ea singură, nu virtutea, este mai tare decât moartea. Ea singură, nu virtutea, inspiră gândurile bune. Forma nu este nici ea altceva decât iubire şi bunătate: forma şi civilizaţia unei comunităţi raţionale şi prietenoase, a unei condiţii umane armonioase, cu subînţelesul discret al festinului sângeros. O, iată ceva visat în mod desluşit, o cârmă bună!" - Hans Castorp, personajul principal al cărţii „Muntele vrăjit".

"Iubirea înfruntă moartea; numai ea singură, nu virtutea, este mai tare decât moartea. "
Hans Castorp
personajul principal al cărţii