Manipularea, înainte şi după 1989

E limpede pentru oricine că timpul înseamnă reperul principal al oricărei vieţi. Succesivele întâmplări din care se compune fiecare existenţă se raportează mai întâi şi în chip fatal la această instanţă de natură fizică. Aşa încât până şi cea mai timidă încercare de recuperare a ceea ce a fost se raportează inexorabil la timp.

Celelalte instanţe, inclusiv cea morală, la care se judecă, de fapt, valoarea şi utilitatea unei vieţi, sunt, oricât de imperativ voite de cel ce purcede la recuperare, nicidecum secundare, dar ţin de relativul interpretării, al evaluării. Pe cale de consecinţă, orice încercare de refacere, prin scris, a etapelor şi momentelor propriei existenţe se raportează, „volens nolens“, la timp. Asta cu toate că, aşa cum nota cândva, prin anii ’30 ai secolului trecut, Anton Golopenţia, „cuvântul scris e oarecum deasupra timpului“. Consistenţa acestui „oarecum“, amplitudinea lui sunt însă date de valoarea celui ce recurge la cuvinte.

Văd în „Fals tratat de manipulare“ (Editura Humanitas, Bucureşti, 2013) o încercare a Anei Blandiana de a înfrunta timpul terorist. De a dovedi că timpul poate fi trăit în chip diferit, deşi nu e uşor să faci asta. Fiindcă propriu-ţi timp intră în conjuncţie cu cel al altora care, prin diverse stratageme, îi pot altera sensul. Îl pot manipula.

Ana Blandiana vrea să scrie despre timpul trăit evitând câteva locuri comune înţelese ca primejdii. Toate enumerate în textul introductiv intitulat „Biografii unei obsesii. Fals tratat de manipulare“ nu este, aşadar, „o încercare de a-mi povesti viaţa“, nici „descrierea unei istorii ştiute“, nici vehiculul transmiterii unui „adevăr pe care eu îl deţin“. „Fals tratat de manipulare“ nu e o ocazie de exprimare a unui adevăr deja cunoscut ce îşi cere acum dreptul la exprimare, ci încercarea găsirii acestuia. Mai precis, „Fals tratat de manipulare“ înseamnă o nouă încercare, o şansă dată tentativei despărţirii adevărului de minciună. Ideal ar fi fost ca această încercare să se producă atunci când minciuna era pe cale să se producă. Nu a fost să fie. Acum, poeta nu mai are decât şansa recursului intentat nedreptăţii prin intermediului scris.

„Fals tratat de manipulare“ e, fără doar şi poate, o carte „despre mine însămi“, adică despre Ana Blandiana. Carte zămislită, în primul rând, din dorinţa autoarei de a-şi explica sieşi ce i s-a întâmplat şi cum i s-a întâmplat, dar şi „de ce“ i s-a întâmplat. O carte prin mijlocirea căreia se caută răspunsuri la întrebarea dacă succesiunea de întâmplări din care i-a fost alcătuită viaţa reprezintă rezultatul propriei voinţe, rezultatul „presiunii istoriei“, cum se spune, ori şi efectul unor manipulări venite din partea altora.

Ana Blandiana nu face, desigur, abstracţie de timp. Nu se autoiluzionează că l-ar putea ignora. Nu îi acceptă însă defel tirania absolută şi definitivă. Are de partea sa, cum spuneam, arma cuvântului.

Recurgând la ea, întărind-o prin aceea a meditaţiei, scriitoarea şi-a acordat, din când în când, în vremea din urmă, răgazul de a reflecta la întâmplări din propria viaţă. De care şi-a amintit pe neaşteptate, nu întotdeauna complet, şi pe care le-a supus acum analizei. Această analiză a furnizat materia primă a cărţii.

Ana Blandiana nu a întocmit niciun fel de „to do list“. Nu şi-a pus pe hârtie un plan al rememorării şi al explicării. Cutare fapt din trecut a revenit în memorie involuntar, ocazie pentru scriitoare de a realiza, peste ani, că ceva a fost în neregulă atunci când s-a consumat faptul cu pricina. Cine şi ce s-au aflat la originea acestei nereguli a încercat să afle aşezându-se la masa de scris Ana Blandiana. Iată de ce succesiunea de texte, tot atâtea eseuri pe marginea unor întâmplări din propria viaţă, nu respectă defel ordonarea temporală. Iată de ce „Fals tratat despre manipulare“ e un zig-zag inteligent şi captivant.

În dialogul cu timpul existenţei sale, Ana Blandiana admite doar o singură demarcaţie netă. Aceea a unui „înainte“ şi a unui „după“.

Există, în opinia poetei, un „înainte“ în care totul se judeca în alb şi negru şi în care fiecare dintre noi era îndreptăţit să pună relele intervenite în propria viaţă în seama lipsei de libertate, a închisorilor concentrice din care ne era alcătuită, limitată, programată, determinată existenţa sub comunism. Un „înainte“ în care manipularea, asociată cu dezinformarea, erau reguli. Şi nu orice fel de reguli, ci reguli ale ordinii de stat. Poate de aceea mai uşor de dibuit şi, poate, chiar mai lesne de evitat în plan personal. Totul cu riscul achitării unui preţ. Care preţ putea fi maxim, chiar absolut. Ana Blandiana a plătit frecvent acest preţ. Nimeni nu avea însă nici atunci la dispoziţie un detector care să facă posibilă protecţia deplină de manipulare. E ceea ce recunoaşte scriitoarea în „Fals tratat de manipulare“.

Există şi un „după“, acel după 1989, atunci când „albul şi negrul au dispărut, albul putrezind şi descompunându-se în nenumărate culori din care se născuse, în timp ce negrul se travestea, încercând să se combine cu nuanţele pe care reuşea să manipuleze, să formeze nesfârşite game de griuri“. Iar acest „după“ pare a fi fost mai încărcat de neprevăzut, ba chiar mai pervers. Manipularea nu a venit doar dinspre politicul, dinspre puterea cu care Ana Blandiana s-a aflat în opoziţie. Ci şi dinspre cei socotiţi o vreme prieteni, aliaţi, animaţi de idealuri comune.

Citind eseurile pe marginea manipulărilor cărora le-a căzut victimă (din unele dintre ele contingentul e cvasi-eliminat, însă nu în aşa măsură încât să nu se lase măcar bănuit, intuit), am avut sentimentul că nu atât „înaintele“ e acum chinuitor pentru Ana Blandiana. Ci acel „după“, un după al mult prea multor iluzii năruite. Nu, de pildă, povestea timpului furat prin „eşecurile“ repetate şi dictate de regulile neghioabe ale „selecţiei“ din comunism, reguli transferate în domeniul admiterii la facultate în funcţie de „dosar“ par a o fi marcat puternic pe poetă, ci „trădările“ cărora le-a fost victimă în vremea activismului politic de la începutul anilor ’90, din anii Alianţei Civice.

Ce s-a întîmplat înainte de 1989 era, între altele, efectul acţiunii manipulatorii desfăşurate de agenţi nemascaţi ai răului. Ceea ce s-a întâmplat rău „după“ s-a petrecut cu concursul unor agenţi „travestiţi“ ai unui fals bine.

Ana Blandiana- FALS TRATAT DE MANIPULARE; Editura Humanitas, Bucureşti, 2013.