Mănâncă, roagă-te, citeşte. O zi fără citit este timp irosit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Folosind drept inspiraţie titlul cunoscutului roman „Mănâncă, roagă-te, iubeşte“ de Elizabeth Gilbert, am strâns câteva recomandări care ne ajută să transformăm cititul într-un obicei zilnic. Unii oameni reuşesc să parcurgă filele multor romane într-un timp record, am spune. Nu există niciun secret care să ne asigure această performanţă, ci doar o bună administrare a timpului, a banilor şi stabilirea dintru început a unui scop clar al lecturii.

Timpul investit în lectură trebuie să devină la fel de natural ca mâncatul sau ca respiratul, spune Ryan Holiday, scriitor american şi om de marketing în domeniul vânzării de cărţi. Este recomandabil ca cititul unei cărţi să se transforme într-un reflex, iar cei care vor să îşi formeze un astfel de obicei sunt încurajaţi să aibă în permanenţă la ei un volum. 

De fiecare dată când avem o clipă liberă, ne deplasăm cu metorul, cu trenul sau petrecem câteva minute bune în sălile de aşteptare, putem deschide cartea şi citi. Pierdem mult timp zilnic urmărind emisiuni care nu ne plac, spre exemplu, dar cu care ne-am obişnuit. Pentru a putea strecura lectura în programul nostru, trebuie să eliminăm acele activităţi care nu ne fac plăcere şi nici nu ne sunt folositoare. 

Din punct de vedere financiar, cărţile trebuie privite ca o investiţie, ca o necesitate, şi nu ca un lux. Erasmus spunea, în secolul al XVI-lea, că „atunci când am nişte bani, îmi cumpăr cărţi, iar dacă îmi mai rămân, îmi iau mâncare şi haine“. Suntem sfătuiţi ca atunci când dorim să citim un anumit volum, să nu aşteptăm până când va fi scos la reducere sau până când vom strânge bani pentru a-l cumpăra, ci să îl luăm în acel moment. Astfel, îl vom avea mereu la îndemână şi vom putea oricând să revenim asupra lui pentru alte clarificări. 

Lectura, o extensie a ceea ce suntem

Ca cititori, este bine să înţelegem că lectura nu este doar o distracţie, ci principala modalitate de a ne îmbogăţi cultura. Indiferent de problema cu care ne confruntăm la un moment dat sau cu neajunsurile informaţionale pe care le avem, cineva mult mai deştept decât noi cu siguranţă a scris despre acest subiect şi ne-ar putea scoate din impas. Cărţile înseamnă experienţă umană, găsirea unor explicaţii pentru lucruri pe care nu le înţelegem, o mai bună înţelegere a propriei persoane şi, în definitiv, un trai mai bun. 

A înţelege că lectura este importantă este un aspect ce ţine, în final, de fiecare persoană în parte şi de valorile sale. Pentru unii înseamnă supravieţuire, pentru alţii pierdere de timp. Însă pentru cei care vor să îşi îmbunătăţească viteza şi timpul de lectură, nu există niciun secret în acest sens. Singura schimbare pe care o putem face este să stabilim ce este prioritar pentru noi, precum şi percepţia asupra necesităţii lecturii, astfel încât actul de a citi să devină o extensie a ceea ce suntem şi a ceea ce facem.  

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite