Pasagerii-zombi formează majoritatea covârşitoare, chiar înspăimântătoare. Stau nemişcaţi pe scaune sau în picioare, aliniaţi la digital. Ce-or fi găsit acolo, fericirea? Îmi vine să-mi scot smartphone-ul din buzunar, să arunc o privire: cât e ceasul (e deja seară), dacă am primit vreun e-mail, un SMS, ce postări noi sunt pe FB, ce noutăţi s-au mai adunat în viaţa mea în ultimele zece minute, de când călătoresc cu metroul. Mai bine, nu! Nu mor dacă n-am să aflu noutăţile. Ar trebui să fiu fericit că trăiesc aceste vremuri. În zece minute pot să descopăr pe telefon mai multe noutăţi decât se strângeau într-o lună de zile din anii '80. Creierul meu este în fiecare secundă plin de „noutăţi“. Ce vremuri mi-a dat Dumnezeu să trăiesc! În cartea pe care tocmai am închis-o - „Lumea scrisă“, de Martin Puchner*, subintitulată „Poveşti care au schimbat oamenii, istoria şi civilizaţia“ – am citit că Gutenberg, când a inventat tiparul, a tipărit mai întâi gramatica latină (gramatica Donatus), indulgenţele pe care Biserica Catolică le vindea pentru a finanţa războiul împotriva turcilor, şi Biblia, versiunea latină a Sfântului Ieronim, numită în mod obişnuit Vulgata, versiune tradiţională, preferată şi autorizată de Biserică. Tiparul a contribuit la promovarea şi răspândirea în lume a Bibliei. (Şi nu e singurul text sacru care a beneficiat de puterea tiparului.)

Câţi oameni din metrou citesc Biblia pe digital? Şi câţi dau cu degetul pe Candy Crush?       

Mă uit la tovarăşii mei de călătorie subterană, cu mutre de zombi (simt o satisfacţie deplină să-i numesc „zombi“, mai ales pe cei care joacă tâmpenia de Candy Crush), şi mă întreb care sunt textele sacre ale omenirii care profită cel mai mult de explozia tehnologică? Câţi oameni din metrou citesc Biblia pe digital? Şi câţi dau cu degetul pe Candy Crush? Internetul ăsta ne îndepărtează de sacru! – zic şi eu ca să-mi justific privirea asupra acestor zombi. Dar ce-aş vrea să facă ei adânciţi în smartphone-uri? Să salveze planeta de la încălzirea globală?, să dea consultaţii care să salveze vieţile în timp real? „Textele sacre“ ale internetului sunt Facebook, Instagram şi tot neamul lor de reţele. Dacă digitalul ăsta ne îndepărtează de sacru atunci unde ne duce? În braţele Inteligenţei Artificiale. Dar eu n-am să mai fiu în viaţă când Inteligenţa Artificială ne va ţine creierul în priză. Spălaţi-vă pe cap cu IA! Cu siguranţă, IA ne spală pe creiere fără să ştim... Mai bine mă gândesc la tiparul lui Gutenberg. Poate că va veni o vreme în care cititorii de cărţi vor dispărea de pe lumea asta. Aşa cum au dispărut cititorii de ziare din amărăşteanul de metrou bucureştean, aşa vor dispărea şi cititorii de cărţi. Vor rămâne numai ăştia, zombi. Dar ce mă doare pe mine capul de viitorul omenirii cititoare? Băi, deschide cartea şi citeşte! Viaţa e scurtă, lumea e plină de cărţi. 

* „Lumea scrisă“, de Martin Puchner, traducere de Anacaona Mîndrilă-Sonetto, Ed. Polirom, 2018.