Magia Bradului de Crăciun (I)

Povestirea Magia Bradului de Crăciun-Copertă; Foto: Arhivă personală scriitor Carmen Zamfirescu

Ne despart mai puţin de două luni până la Crăciun. Deja în magazine, la televiziuni, pe străzi au început să apară elemente care ne trimit cu gândul spre această sărbătoare. Se vorbeşte că în acest an, Crăciunul ar putea fi sărbătorit altfel decât în anii trecuţi, adică vom petrece acasă cu membrii familiei restrânse, fără prieteni sau rude mai îndepărtate.

Mediul online va fi nu numai unul necesar activităţilor specifice de la muncă, acesta va deveni şi o opţiune pentru distracţie. Dacă tot au început să fie difuzate filme tematice despre Crăciun, am decis să ofer cititorilor de pe Blogurile Adevărul, pe fragmente, povestirea ”Magia Bradului de Crăciun”, Editura MJM, Craiova,  pe care am lansat-o în 22 decembrie 2017, la Biblioteca Judeţeană  ”Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova.

Am decis să împart povestirea în câteva secvenţe, pentru a oferi şi eu un mod de relaxare în această perioadă grea, în care românii încep să viseze la sărbătoarea Sfântă a Crăciunului.

În acest episod, veţi face cunoştinţă cu Andrei, un scriitor celebru, specializat în realizarea cărţilor pentru copii, care decide să scrie despre Crăciunul care i-a schimbat viaţa în mod fundamental. În fiecare episod, veţi face cunoştinţă cu toţi eroii povestirii, cu speranţa că povestirea ”Magia Bradului de Crăciun” va fi o lectură interesantă şi plăcută :

”În biroul directorului unei prestigioase edituri, celebrul scriitor Andrei Brâncoveanu, recunoscut în întreaga lume, pentru poveştile sale, destinate copiilor asculta pledoaria directorului editurii, al cărei colaborator era de aproape un deceniu.

-Andrei, te-am chemat să discutăm! Sunt convins că o să mă înţelegi!

Sorbind din cana de ceai fierbinte, Andrei răspunse:

-Vă ascult cu atenţie!

-Sunt convins de asta! Ştii, că eu te-am apreciat dintotdeauna, evident, pentru talentul tău, pentru faptul că milioane de copii îţi citesc poveştile. Dar vezi, a devenit un stereotip, ca în prag de sărbători, toată lumea să citească poveşti despre Moş Crăciun, despre toate cadourile care se împart în luna decembrie, numită ”luna cadourilor”. Eu aş vrea ceva deosebit, ieşit din comun chiar ! Vreau ceva, mă înţelegi tu..., ceva care să rămână în mintea oamenilor, o poveste mai specială!

Andrei, cu gândul în altă parte, decât la discuţia cu directorul editurii, răspunse convenţional şi monoton:

-Mă voi gândi, domnule director, nu ştiu ce să vă zic. Ştiţi doar că aceste ultime zile nu sunt tocmai cele mai bune din viaţa mea. Femeia căreia îi datorez tot ceea ce sunt acum şi chiar viaţa mamei mele, trece printr-o perioadă foarte grea. Sănătatea sa este şubredă şi nu ştiu dacă se va găsi tratamentul compatibil, iar eu în condiţiile astea de acum, nu ştiu dacă pot să îţi promit. Ştiţi foarte bine că sunt un om de cuvânt, aşa am fost crescut, aşa am fost educat. Nu vă pot promite nimic, nu pot semna şi încheia un contract pe care nu-l pot onora.

-Andrei, ne cunoaştem de mulţi ani, încă din vremea studenţiei tale! Mi-a plăcut cum te ocupai de vânzări! Într-o zi, ai plecat grăbit şi ţi-ai uitat mapa în care aveai cursurile. Când am vrut să o iau de acolo şi să o pun la mine în birou, ţi-au căzut nişte foi. Parcă a fost ieri! Erau foi scrise foarte frumos, cu albastru şi însemnări făcute cu roşu. Metodic, tu făcusei recenzii la toate cărţile pe care le aveai în portofoliul de vânzări. În plus, ţi-am găsit manuscrisul acela ”Moş Crăciun nu vine niciodată singur”!

-Am fost crescut şi educat de mama mea şi de către doamna Eva să-mi onorez promisiunile iar soţia şi fiul meu m-ar întreba de ce nu am scris cartea de poveşti dacă am promis! Parca l-aş auzi cum vine în biroul meu de lucru, după ce îşi face lecţiile să îmi arate caietul de teme, spunând: ”Tati, eu ştiu că tu eşti cel mai bun, trebuie să scrii povestea, doar mi-ai promis”!

-Doamna Eva avea şi încă are multe cărţi în biblioteca sa personală. Ea m-a învăţat cum să le ordonez, cum se face o fişă de lectură. Ştiam eu ceva de la şcoală, dar vă daţi seama cum este sistemul de învăţământ! Cadrele didactice fac tot ce se poate pentru elevi, pun suflet, dar uneori puteam să văd cu ochii minţii modul în care profesorii noştri îşi lăsau problemele la uşa sălii de clasă, pentru a le lua de acolo când suna clopoţelul. Ca şi cum, un drumeţ obosit lasă povara de pe umeri, îşi trage sufletul, apoi, împovărat, porneşte mai departe. Ştiţi doar că mama mea este cadru didactic!

-Ştiu, Andrei, vezi, deja ai început să îţi foloseşti deja celebra ta imaginaţie. Nu am ştiut şi poate nu voi şti niciodată ce energie porneşte şi propulsează acest mecanism al imaginaţiei tale!

Andrei plecă de la editură preocupat. Mama sa era la spital cu doamna Eva. Copilul său era la şcoală. Ştia că directorul aştepta mai mult de la el. Se decise să intre undeva să bea o ciocolată caldă. Lipsurile din copilărie îl făcuseră să iubească dulciurile, iar pentru ciocolata caldă, dezvoltase o pasiune. A intrat într-una din cofetăriile oraşului. În vitrină, un brăduţ natural răspândea mireasma caracteristică sărbătorilor, iar o păpuşă cu baterii, care îl înfăţişa pe Moş Crăciun, îi îmbia pe copii făcând cu mâna şi rostind celebrul ”Hoooo, hooooo, hoooo!!! Meeery Christmaaas!!!”. Doamna care lucra acolo i-a luat comanda. Andrei a primit ciocolata, privind spre brad şi spre Moş Crăciun. Adora să se uite la ornamentele de Crăciun, la beculeţele multicolore, la Steaua Magilor care porniseră în căutarea Mântuitorului, născut în ieslea din Bethleem, singurul loc găsit de Iosif şi de Maica Domnului, pentru odihnă şi pentru ca Maica Domnului să poată naşte. Aburul ciocolatei calde îl făcu să intre pe tărâmul amintirilor. Acum avea o vârstă matură, o familie fericită, dar suferinţa doamnei Eva, faptul că el nu putea face nimic, privirea întrebătoare a mamei sale îl făceau să se agite. ”Găsesc eu o soluţie!” îşi zise, sorbind prima înghiţitură a delicioasei băuturi calde şi lăsându-se purtat de valul amintirilor, din vremea copilăriei....

***

Se apropiau din nou Sărbătorile de iarnă. Undeva, într-un apartament dintr-un mare oraş al României, un băieţel se gândea dacă şi în acest an, el, Andrei, va fi singurul băieţel din lume pentru care şi acest Crăciun va veni fără ca el să se bucure de brăduţul verde împodobit cu beteală, globuleţe şi instalaţie cu beculeţe multicolore. Crăciunul de anul trecut fusese şi mai trist, pentru că nu numai că nu se bucurase de brăduţul mult visat, dar nu avusese parte nici de masa pregătită de obicei, cu ocazia Sfintei Sărbători de Crăciun. Băieţelul Andrei locuia într-un apartament închiriat, împreună cu mama sa, Maria, care era profesoară. Anul trecut, pe timpul verii, din modestul său salariu, Maria nu reuşise să achite cheltuielile de întreţinere pe timp de iarnă. Proprietarii casei nici nu vruseseră să audă, atunci când i-a rugat să o înţeleagă şi i-au dat termen o lună, să achite cheltuielile restante şi să îşi caute o altă locuinţă.

Aşa se face că Andrei, în prag de sărbători, de mână cu Maria, au mers să caute o locuinţă de închiriat, aproape de şcoala unde învăţa el şi, bineînţeles, nu foarte scumpă. Totuşi, însoţindu-şi mama, în drumurile făcute prin oraş, inevitabil, cei doi au trecut şi prin piaţa oraşului, plină cu brazi. În ochii lui Andrei licărea speranţa că mama sa se va descurca şi spera ca ei să se oprească lângă brazi şi să îl cumpere măcar pe cel mai mic dintre ei.

-Mami, uite că sunt şi brăduţi mai mici! Putem cumpăra unul?

-Andrei, mamă! Ştii bine ce probleme avem! Trebuie  să achităm restanţele la întreţinere şi apoi să ne mutăm. Dacă nu avem casă, unde ai să pui brăduţul? Tot ce poate mami să îţi promită este că Moş Crăciun îţi va aduce cartea pe care ţi-o doreşti şi cizmuliţele îmblănite pe care le-ai văzut în vitrina magazinului. Îţi vor prinde bine în zilele geroase  de iarnă care se anunţă după terminarea vacanţei! Cele de acum au început să se dezlipească!

-Da mami, ai dreptate, am nevoie de cizmuliţe noi, iarna va fi lungă şi geroasă, dar parcă mi-aş fi dorit ca aceste cizmuliţe şi cartea să fi fost puse de Moş Crăziun sub un brăduţ, fie el cât de mic, aşa cum face pentru toţi copiii! Ştii, mi-aş dori un brăduţ mic, cu multe bomboane de ciocolată, beteală, o instalaţie cu multe beculeţe şi steluţe colorate,  muzică!

-Ştiu, Andrei, mamă, dar înţelege că nu ne putem permite! Tu eşti un băieţel cuminte şi înţelegi că micul meu salariu nu ne poate oferi tot ceea ce ne dorim!

 În Ajunul Crăciunului, Dumnezeu le-a dat un semn şi aşa s-au mutat în acest apartament micuţ chiar în Sfânta Zi a Crăciunului. Mama lui Andrei s-a împrumutat la o colegă de serviciu, cu echivalentul salariului pe două luni, exact cât să achite restanţele la întreţinerea apartamentului de unde plecaseră şi chiria pe luna viitoare. În fapt, şi noii proprietari ceruseră plata a două chirii drept garanţie, dar mama lui Andrei le-a spus că nu avea bani decât pentru chiria aferentă lunii ianuarie. Atunci, proprietara i-a spus soţului său:

-Mitică, eu zic să acceptăm şi o garanţie! Nu vezi că doamna are un copil mic de şcoală şi este singură? Este Ajunul Crăciunului. Fii şi tu mai omenos!

 Proprietarul a acceptat şi aşa se face că în Ziua de Crăciun, cu ultimii bani rămaşi după efectuarea plăţilor şi după ce achitase şi costurile transportului puţinelor lucruri pe care le aveau în fosta locuinţă, Andrei şi mama lui s-au instalat în noua locuinţă, fiind nevoiţi să întâmpine Crăciunul, fără vreun bănuţ,  doar cu două pâini, trei-patru felii de brânză, o conservă de peşte şi câteva portocale. Deşi mama lui Andrei fusese diagnosticată cu probleme la rinichi, apa minerală era un lux prea mare, fiind nevoiţi să bea apa de la robinetul alimentat din reţeaua blocului, care, la început curgea cu impurităţile de pe vechile conducte.  Se duseseră pe cheltuielile de întreţinere, chirie, mutare toţi banii împrumutaţi de mama lui Andrei, precum şi puţinii bănuţi economisiţi din meditaţii, traduceri în limba engleză a diverselor documente şi chiar banii din alocaţia lui Andrei.

În dimineaţa de Crăciun, Andrei a găsit pe pernă, când s-a trezit, cartea dorită şi cizmuliţele.

-Mami, Moş Crăciun nu m-a uitat! Uite cizmuliţele şi cartea!

Andrei îşi îmbrăţişă mama, spunându-şi în gând că la anul, va avea şi brăduţul mult visat! Tot ceea ce avea de făcut era să îşi pună dorinţa, aşa cum făcuse când îşi dorise cartea şi cizmuliţele.

De Anul Nou, situaţia grea avea să se schimbe puţin. Mama lui Andrei avea o bună prietenă, la rândul ei, mamă a unui băiat. Aceasta locuia într-un cartier elegant al oraşului, într-o casă, care avea o curte şi o grădină frumoase, cu mulţi brazi, împodobiţi cu luminiţe multicolore. Andrei a avut senzaţia că intră într-un palat, când a făcut primii paşi pe holul casei. Intrând în salon, acolo trona un brad, înalt până la tavanul camerei, împodobit elegant şi cu multe pachete ambalate sub formă de cadou sub el.

Masa de Revelion era aşezată cu multă eleganţă: faţă de masă albă, din mătase fină, aranjamente florale, sfeşnice cu lumânări, şerveţele cu Moş Crăciun şi cu urări de Anul Nou. Paharele, tacâmurile erau aşezate cu eleganţă, iar pe fiecare platou era un cartonaş pe care scria numele invitatului.

Andrei se bucurase foarte mult, a petrecut seara jucându-se cu prietenul său Răzvan, băiatul gazdei şi s-a simţit foarte bine. Totuşi, a doua zi, după petrecere, ajungând cu mama lui acasă, a fost frământat de o întrebare. Şi-a zis în gând să o lase pe mama lui să pună în frigider cutiile în care prietena mamei sale pusese câte ceva din bucatele alese pregătite pentru masa de Revelion, deoarece nu dorea să o supere”.

(Va urma)