Luni, 18 şi 25 noiembrie, Adevărul îţi prezintă „Napoleon – volumele 1 şi 2” – Emil Ludwig

Publicat:
Ultima actualizare:

Titlul „Napoleon”, biografie in două volume aparţinând lui Emil Ludwig, va fi distribuit în împreună cu ziarul Adevărul in zilele de luni, 18 şi 25 noiembrie, la toate centrele de difuzare a presei. Pachetele ziar şi carte vor costa 16,99 lei şi se vor putea găsi la chioşcuri timp de cate două săptămâni de la data apariţiei, în limita stocului disponibil.

Emil Ludwig (1881-1948) ca jurnalist şi corespondent a intervievat mai multe figuri politice substanţiale ale vremii sale, printre care Stalin, Mussolini, Ataturk şi Masaryk - întemeietorul Cehoslovaciei. El a reuşit, de asemenea, după cel de-al doilea război mondial, să recupereze sicriele lui Goethe şi Schiller (care au dispărut cumva din Weimar, în jurul anului 1943-44). Astfel, el s-a aşezat şi a studiat temeinic fiecare personalitate istorică cu care a stat de vorbă faţă în faţă sau despre care a scris. Bismarck, Goethe, Lincoln sau chiar Iisus, de exemplu, sunt lucrări în care combină evenimentul istoric cu analiza psihologică. Intenţia sa era de a ne transmite imaginea personajului aşa cum a fost. La un moment dat el spune: „A examina viaţa interioară a unui om înseamnă a-i căuta rădăcinile, faptele şi suferinţele sale, fanteziile şi calculele sale, a explica rezolvările, ca fiind emise din stările de spirit ale inimii lui - dezvăluirea acestui mare lanţ de afecte, constituie mijlocul şi sfârşitul portretului ". În acest sens, biografia lui Ludwig despre Bonaparte este cea mai renumită dintre toate cele scrise.

Această lucrare monumentală scrisă de Emil Ludwig, a trecut de 100 de ani de la prima publicare, dar îşi continuă prezenţa remarcabilă în literatura clasică napoleoniană şi  încă nu a ajuns să fie depăşită datorită prezentării sale unice. Scriind în timpul prezent, Ludwig aduce la viaţă caracterul subiectului său mai bine decât oricare altă biografie a lui Napoleon. Lucrarea sa este împărţită în cinci părţi, fiecare parte începând cu un splendid citat din Goethe – pentru care autorul a avut o imensă admiraţie.

Cartea conţine o cantitate impresionantă de informaţii; iar Ludwig, liberal şi obiectiv, nu ţine cont de modul în care prelungeşte opera şi de munca aproape de neatins făcută de către pana sa pentru a surprinde numeroase aspecte autentice de viaţă, pe parcursul povestirii.

Citiţi despre totul despre Bonaparte în volumele ce vor fi distribuite în reţeaua de presă luni, 18 si 25 noiembrie, numai împreună cu ziarul Adevărul.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite