Şi totuşi, iată că odată cu târzia acordare a premiului Nobel lui Llosa  - peruvianul - mitul marquezian începe să suporte şi un alt reper. Fireşte, un alt tip de a povesti viaţa, mai ales lucid şi conceptual, şi încă sunt greu de definit personalitatea şi opera într-adevăr bogat clocotitoare de idei ale acestui scriitor care este, în aceeaşi vreme, un privitor şi analist acut al lumii sociale, politice, spirituale, al civilizaţiei actuale pe care studiind-o, la fel de lucid şi acut, a definit-o într-un studiu intitulat chiar „Civilizaţia spectacolului”.

Într-un recent număr al revistei Point de Vue, un interviu cu Llosa, la peste 80 de ani, de o vitalitate şi acuitate unice, ne oferă o explicaţie – să spunem aşa – a formării şi a afirmării scriitorului sud-american de talie mondială „universal”, cum însuşi spune.

Iată, spre meditaţie, un pasaj reprezentativ şi, într-un anume fel, mai ales semnificativ din punct de vedere filosofic şi sociologic pentru procesul pe care Llosa îl recunoaşte ca fiind justificativ, motivaţia pentru creaţia lui şi pentru afirmarea lui scriitoricească în sine şi mondială în reverberaţie a operei lui, creuzetul care a născut, favorizat şi susţinut rezonanţa mondială a scrisului său. El leagă acest proces de existenţa Franţei şi a civilizaţiei europene, care l-au format şi care l-au făcut să descopere de la Paris conceptul de identitate naţională şi chiar identitatea naţională sud-americană.

În ultimă instanţă, un argument demn de reflecţie şi pentru creatorii de artă, scriitori, pictori, filosofi, muzicieni etc., dar în primul rând pentru scriitori.

(Mă gândesc la Cioran, format la Paris, dar mă gândesc, în aceeaşi vreme, la un scriitor siberian, celebru şi el, Valentin Rasputin, care sigur nu s-a bucurat de platforma europeană. Dar provocarea rămâne un tulburător motiv de meditaţie.)

„L’influence qui m’a le plus marqué est celle de la France. Enfant, j’ai lu avec une grand avidité les classiques français. Dès que j’ai appris le français à l’université, j’ai lu en français et je lisais principalement des auteurs français. Puis les sept annés que j’ai passées en Frances au début des années 1960 ont été les plus importantes dans ma formation. C’est aussi à Paris que je suis vraiment devenu un écrivain. C’est aussi à Paris que j’ai découvert que l’Amérique latine existait du point de vue culurel et littéraire, ce que j’ignorais tatalement. À l’époque, on vivait dans une certaine balkanisation. Je n’avais pas conscience de l’existence d’une identité culturelle. La France m’apporté l’ídée d’universalisme: on n’écrit pas uniquement pour le petit milieu qui vous entoure et la vision du créator littéraire ou artistique doit être celle du monde entier”.( Mario Vargas Llosa, „C’est à Paris que je suis vraiment devenue un écrivain”, „Point de Vue”, no 3532, 30 Mars au 5 Avril 2016).

P.S. Un interviu eseu admirabil a publicat, în zilele din urmă, doamna doctor Dana Safta, directorul medical al Spitalului Elias, interviu care se pare că a stat şi la baza unei conferinţe publice. Interviul evocă formarea personalităţii unui medic chirurg otorinolaringolog bucureştean, strâns legat, dincolo de preformanţele profesionale, de universul cultural românesc actual, doamna Dana Safta fiind, nu numai, medicul unor mari personalităţi din lumea teatrului, operei, lumii artistice în general. Interviul este surprinzător de nobil prin omagiul care se aduce de către cunoscutul chirurg străluciţilor reprezentanţi ai medicinei româneşti cărora a avut privilegiul să le fie student, colaborator şi coleg şi este demnă de subliniat dragostea cu care îi portretizează pe marii dascăli, dar şi pentru dragostea şi bucuria cu care acest medic s-a înscris în universul cultural românesc, fireşte, îndeosebi actoricesc şi muzical, dar şi plastic şi scriitoricesc.