Llosa, despre Nobelul lui Dylan:Premiul trebuie dat unui scriitor, nu unui cântăreţ. Următorul va reveni unui fotbalist?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureat al premiului Nobel pentru Literatură pe 2010, a declarat recent, aflat la Berlin, că nu este de acord ca un muzician să primească distincţia pentru literatură, făcând referire la Bob Dylan, scrie El Mundo.

”Nobelul pentru Literatură trebuie să fie un premiu pentru scriitori, nu pentru cântăreţi”, a spus el, în timpul prezentării celui mai nou roman al său, ”Cinco esquinas" (Cinci colţuri), editat în limba germană.

”Premiul trebuie să fie acordat pentru o operă literară de calitate şi recunoscută” sau pentru una ”de calitate, dar care nu a fost recunoscută încă”, a mai spus scriitorul.

Întrebat dacă este familiarizat cu opera lui Bob Dylan, scriitorul peruan a răspuns afirmativ. Llosa a precizat că apreciază creaţia lui Dylan, însă a respins ideea ca premiul Nobel să fie deschis ”poeziei cântate”.

În urmă cu câteva zile, la ceremonia în care i-a fost oferit titlul de doctor Honoris Causa al Universităţii Burgos, Mario Vargas Llosa a spus că, în prezent, societatea este marcată de ”spectacol - atât în cultură, cât şi în politică”, de ceva care a pus stăpânire şi pe Academia Suedeză şi care l-a făcut să se întrebe dacă nu cumva, anul viitor, Nobelul va ajunge la un fotbalist.

Scriitorul susţine că un astfel de premiu trebuie să ajungă la un om de litere.

În vârstă de 80 de ani, peruvianul Mario Vargas Llosa a afirmat în primăvara acestui an că va scrie până în ultima clipă a vieţii sale.

Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni. Între 1950 şi 1952 a urmat cursurile unei şcoli militare din Lima - experienţă descrisă în primul roman, ”Oraşul şi câinii”. În 1955, Llosa s-a căsătorit cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, de care a divorţat în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia.

Una dintre cele mai cunoscute cărţi ale sale este ”Oraşul şi câinii” (1963), care explorează structurile puterii politice din America Latină. Printre titlurile semnate de scriitorul sud-american se numără volumele ”Casa verde”, ”Conversaţie la Catedrală”, ”Cine l-a ucis pe Palomino Molero?”, ”Sărbătoare ţapului”, ”Mătuşa Julia şi condeierul” şi ”Rătăcirile fetei nesăbuite”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite