Liniştea din timpul lecturii este cel mai mare dar pe care ţi-l face un festival
0
Liniştea din timpul lecturii este cel mai mare dar pe care ţi-l face un festival. La Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara (23-25 octombrie) am simţit încă din prima seară că publicul nu este deloc unul întâmplător, că acolo fiecare scaun este ocupat de cineva care vrea să asculte, care vrea să se întâlnească cu un scriitor sau altul.
Din primul în ultimul minut al FILTM am simţit o organizare ireproşabilă. După atâtea festivaluri frecventate mai ales la Sibiu, unde multe s-au născut în 2007 – fonduri, fonduri – doar pentru a muri în anul următor, însă unde există câţiva mamuţi printre festivaluri (cum ar fi cel de teatru şi cel de film documentar, care tocmai au împlinit 20 de ani), ştiu că un festival cu adevărat bine organizat este cel la care de fapt nu simţi că există organizatori. În sensul că totul este invizibil şi pentru participanţi, şi pentru spectatori. Găseşti masa pusă, iar mâncarea e caldă, cum ar veni. Nici un sunet dinspre bucătărie, nici un iz de fum, nici un pic de sudoare pe frunţile ospătarilor.
Totul a decurs ca pe roate la Timişoara. Trei seri cu trei amfitrioane excepţionale, doisprezece scriitori excelent grupaţi. S-a citit şi s-a discutat. Fără discursuri inutile, fără floricele, fără politicieni, fără sponsori la vedere. Ceea ce fac Oana Boca, Ioana Gruenwald şi Robert Şerban, ajutaţi de ceata de îngeraşi timişoreni (majoritatea cu ochelari), este demn de toată lauda.
Apoi, esenţialul: sigur că mi-a plăcut să ascult. Mi-a plăcut să îl reîntâlnesc pe Viktor Erofeev şi să îi transmit salutări de la unul dintre traducătorii lui, Mihail Vakulovski, să îi spun că Viaţa cu un idiot încă se joacă la teatrul din Sibiu, că am întâlnit-o pe actriţa Cristina Flutur cu un motănel în braţe prin Bucureşti şi să ascult fragmentele din noua lui carte, Akimuzii. Să îi cunosc pe minunaţii T.O. Bobe, Robert Şerban, Răzvan Petrescu, Daniel Vighi, Alexandru Potcoavă, pe toţi scriitorii invitaţi şi pe cei veniţi cu atâta generozitate ca spectatori, de îţi venea să întorci lucrurile şi să devii tu spectatorul lor (ceea ce, oricum, se întâmpla), precum şi să citesc în ajun de festival cărţile lui Fabio Geda (Singur pe stradă) şi Iuri Andruhovici (Moscoviada), nedrept de greu de găsit în librării.
Pentru toate astea a meritat să parcurg 1066 de kilometri cu trenul. Iar acum, cu o păşune pustie în faţa ochilor, dragă noiembrie, am la ce mă uita înapoi.
(Acest text face parte din grupajul mai amplu despre Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara care apare astăzi în săptămânalul Suplimentul de cultură.)
Se încarcă comentariile...
