Liiceanu: Dacă mâine comunismul s-ar instaura pe toată planeta, am avea toţi acelaşi lucru, adică nimic. A-l combate nu este o opţiune politică, ci una morală

Liiceanu: Dacă mâine comunismul s-ar instaura pe toată planeta, am avea toţi acelaşi lucru, adică nimic. A-l combate nu este o opţiune politică, ci una morală

Liiceanu, vorbind despre „Comunismul” lui Thierry Wolton

Primul volum din prima istorie mondială a comunismului, realizată de scriitorul francez Thierry Wolton, a fost lansat sâmbătă la Gaudeamus. Alături de autor, au vorbit Gabriel Liiceanu şi Ana Blandiana care au pus accentul pe ideea de „pasiune egalitară”, respectiv pe cea de rău ca resursă nesfârşită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru Gabriel Liiceanu, „Comunismul” lui Thierry Wolton, este cea mai importantă carte a ediţiei din acest an a Gaudeamus, pentru că este „o faptă culturală şi de conştiinţă unică în lume”.  „Comunismul” are trei volume, fiecare a 1200 de pagini, dedicate: călăilor, victimelor şi complicilor. În română a apărut deocamdată primul, „Călăii”, pentru care a fost nevoie de o echipă de opt traducători, după cum a explicat Liiceanu. 

Demersul lui Wolton (67 de ani) este unul cu atât mai lăudabil, a punctat scriitorul, cu cât vine într-un moment ca cel prezent, într-un moment „în care comunismul iarăşi este propus în o grămadă de ţări ale lumii ca un experiment care trebuie făcut din nou în condiţii, bineînţeles, mai frumoase...”

„(Cartea-n.r.) pune răul în lumină în aşa fel încât orice om este obligat ca, cunoscându-l, să poată să îl combată. Este răul cel mai cumplit (comunismul-n.r.) pentru că el se prezintă sub masca binelui celui mai cuceritor. Iar în spate se petrec lucruri înspăimântoare, dragii mei”, a mai spus Liiceanu. 

„M-am sacrificat- dacă pot spune acest lucru- am sacrificat 10 ani din viaţă, care sunt mai puţin importanţi decât 10 ani de viaţă în comunism. Deci este o experienţă formidabilă de a mă arunca în această dramă absolută”- Thierry Wolton. 

Thierry Wolton este interesat de comunism de aproape 50 de ani, interesul său apărând la vârsta de 17 ani, după cum a explicat la evenimentul de lansare.Motivul din spatele acestui interes a fost că iubeşte omul, umanitatea în genere, înţelegând de tânăr că un regim precum comunismul este împotriva umanităţii şi că iubirea faţă de oameni este echivalentă cu împotrivirea faţă de acest regim. Scriitorul s-a declarat emoţionat să vorbească la evenimentul de lansare pentru că se află într-o ţară în care oamenii au cunoscut pe propria piele ce înseamnă comunismul. Acesta i-a încurajat pe cei prezenţi să nu se sperie de grosimea cărţii pentru că se trece uşor de la un capitol la altul, iar dacă sunt interesaţi de o anumită temă, în cuprins găsesc o serie variate de subiecte. Mai mult, Wolton nu este în primul rând istoric, ci scriitor. Când a propus proiectul la Paris, în urmă cu mai bine de 10 ani, i-a explicat editorului că scopul său este prezentarea unei poveşti. 

„Este un moment emoţionant pentru că ceea ce povestesc eu, este un lucru pe care dumneavoastră l-aţi trăit. Deci, la limită, nu am ce să vă aduc la cunoştiinţă, dar în acelaşi timp nu e complet adevărat, pentru că dumneavoastră aveţi experienţa dumneavoastră şi pentru că această carte aduce o panoramă a tuturor experienţelor comunismului...Cu această trecere în revistă generală a acestor ţări sub forma unei poveşti- tind să sublinez faptul că este vorba de o poveste, nu este vorba de o carte academică- pentru că atunci când am început acest proiect...i-am spus editorului meu că vreau să-l iau pe cititor cu mine în această poveste dramatică. Sper că am reuşit”.

 

Citeşte un fragment din „Comunismul”, volumul 1. „Călăii”, de Thierry Wolton.

Rezistenţa ideologiei în rândul tinerilor 

Lui Thierry Wolton, cel mai dificil i-a fost la scrierea celui de-al doilea volum, cel dedicat victimelor, la care a avut norocul să îşi aibă familia aproape, altfel şi-ar fi tras un glonţ în cap, după cum a povestit într-un interviu acordat în timpul Gaudeamus-ului. Scriitorul francez a făcut trimitere în special de foamete, explicând că lumea nu are neapărat o idee ce înseamnă a muri de foame, nu ştiu ce înseamnă ca o mână de oameni să provoace sistematic foamete într-o ţară. 

O femeie din China căreia fetiţia ei i-a spus, plângând: „mamă, pe mine, te rog să nu mă ucizi, căci am să te îngrijesc la bătrâneţe”. Femeia îşi omorâse primii doi copii pentru hrană. Concluzia fetiţei era că ea urma să fie gătită.- exemplul dat de Wolton, repovestit de Liiceanu. 

Aceste lucruri le-a imaginat omenirea doar prin basme. Acest basm coşmaresc... oamenii continuă să îşi dorească să intre în parametrii lui. Cartea este înspăimântătoare în sensul că îi dă cititorului o imagine a speciei umane care e cutremurătoare şi întrebarea cea mai acută pe care ţi-o pui, citind cartea, este cum se face că după ce am aflat ce este comunismul, oamenii continuă să îi dea credit, să şi-l dorească, să-l propună ca soluţie de organizare a societăţii ideale”.

Filosoful a dat ca exemplu un interviu pe care l-a citit recent în presa americană în care tinerii erau chestionaţi cu privire la opţiunile politice. Un tânăr a răspuns: „Sper că n-apuc să mor înainte de-a trăit şi eu comunismul”. „În punctul ăsta suntem”, a mai spus Liiceanu.

Explicaţia: pasiunea oamenilor pentru egalitate 

Răspunsul dat de Wolton cu privire la rezistenţa ideologiei comuniste în ciuda dârelor negre lăsate în istorie, este că oamenii sunt dominaţi de pasiunea egalitară. Are „imunitate ideologică”, a explicat Liiceanu, adăugând că spre deosebire de nazism, unde este puţin probabil ca oamenii să se unească pentru a rade o rasă de pe faţa pământului, în cazul comunismului, oamenii sunt seduşi de mirajul egalităţii. 

Sub stindardul egalităţii, al bunăstării promise în toate felurile, al utopiei unei economii care elimină total inegalităţilor din specia umană, această ideologie poate să învingă chiar cortegiile de crime care au însoţit-o când a fost aplicată. Acum, cuvintele <<egal>> şi <<egalitate>>, sunt cuvinte otrăvite. Cred că este cel mai otrrăvit cuvânt al limbajului omenirii. Se pretează la un sofism oribil. Toată lumea civilizată va fi de acord că oamenii trebuie să fie egali din punct de vedere al drepturilor lor şi al şanselor lor. Sofismul e când treci de la acest sens al lui egal, la egali de la natură, egali în ce înseamnă dotările fiecăruia şi egali în ce înseamnă veniturile, achiziţiile”. 

Posibilitatea ca toţi oamenii să aibă acelaşi lucru, în ciuda atributelor, talentelor şi capacităţilor lor diferite, ar fi doar una: ca toată lumea să nu aibă nimic. 

„Dacă mâine comunismul s-ar instaura pe toată planeta, am avea toţi acelaşi lucru, adică nimic, zero. Am fi egali în nimicul pe care l-am poseda. Alt tip de egalitate nu se poate realiza pe lume”, a mai spus Gabriel Liiceanu. 

Componentele „bombei sinistre” pe nume comunism: pasiune egalitară, frustrările individuale, invidia şi ura cultivată. 

„Marx a cultivat ura. În „Manifestul partidului comunist”, îndemnul fundamental e la ură şi, în sfârşit, la violenţă. În numele acestei utopii diabolice cu adevărat  demente, au fost ucişi 100 de milioane de oameni”.

Patru idei din cartea lui Wolton (foto: dreapta), evidenţiate de Gabriel Liiceanu: 

-Orice regim comunist vine la putere prin revoluţie de stat

-Orice regim comunist se menţine la putere prin violenţă şi guvernează prin război civil permanent. Ceea ce am trăit noi în vara anului 1990, sub Ion Iliescu, era prelungirea mentalităţii unui om care ştia că puterea se menţine prin război civil. Ce am trăit noi între 47- 89, au fost 40 de ani război civil- nedrept, pentru că unii aveau tot armamentul în mână, ceilaţi sufereau şi protestau înjurând. Dar e război civil câtă vreme Securitatea terorizează o populaţie. Orice regim comunist devine partid-stat şi stat poliţienesc, scoţând în faţă lideri monstruoşi.

-Orice regim comunist combate capitalismul care este cea mai înaltă structură, formă economică prin care omenirea a ajuns să beneficieze de un grad de civilizaţie materială şi spirituală necunoscut până atunci. Capitalismul a reuşit să aducă formele de binefacere cele mai mari. Nu vă lăsaţi prinşi niciodată în propaganda anti-capitalistă care a intrat în capul nostru prin cele mai subtile forme de propagandă continuă.

-Socialismul nu este o formulă economică. Toate ţările care au trăit sub comunism, au trăit cu ajutorul ţărilor capitaliste pe care le înjurau. Toate. Nicio ţară comunistă nu a reuşit să trăiască prin resurse proprii.

Să nu credeţi că am vorbit de pe poziţiile unei opţiuni politice.A combate comunismul nu este o opţiune politică, ci o opţiune morală. Din punctul ăsta de vedere, Thierry Wolton, este unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care îi ştiu”, şi-a încheiat Liiceanu discursul de la evenimentul de lansare a primului volum „Comunismul”. 

Ana Blandiana: Răul n-are limite 

Poeta Ana Blandiana s-a declarat mândră pentru limba română: este prima limbă străină în care au fost traduse„Cartea neagră a comunismului”, de Nicolas Werth şi Stéphane Courtois, şi „Comunismul”, de Thierry Wolton. 

Succesul lui Wolton cu privire la carte îl resimte ca şi cum ar fi ale memorialului, dar şi ale sale. Este fascinată de felul în care scriitorul francez prezintă cât de mare au fost răspândirea şi forţa comunismului în comparaţie cu nazismul sau fascismul. 

„Noi am rămas mai sensibili la ideile comunismului, pentru că ele continuă să aibă efecte în România. Suntem încă răniţi, deci reacţionăm mult mai stringent”, a explicat poeta. 

Ana Blandiana a fost emoţionată când a regăsit în volum ideea că se poate mereu şi mai rău, idee care o obseda şi pe ea înainte de '89. 

„Asta era una dintre obsesiile mele în timpul lui Ceauşescu şi din nefericire continuă şi acum. Lumea spunea atunci <<să fie rău, să fie cât de rău se poate, ca să termine>>. Şi eu spuneam întotdeauna <<răul n- are limite, nu se termină niciodată, întotdeauna se poate şi mai rău>>.”

Trilogia „O istorie mondială a comunismului" este cea mai amplă întreprindere de acest gen (peste 3.300 de pagini) şi explică sistemul comunist din perspectiva celor trei mari actori ai săi: călăii (vol. I), victimele (vol. II) şi complicii (vol. III). Toate cele trei volume se află în curs de publicare la Editura Humanitas, urmând să apară în toamna 2018, 2019, respectiv 2020.

Jurnalistul, scriitorul şi istoricul francez Thierry Wolton (n. 1951) e preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece şi de influenţa sovietică în Occident (la Humanitas au mai apărut KGB ul în Franţa şi KGB ul la putere: Sistemul Putin). În ultimii ani tema comunismului s-a reinstalat în dezbaterile inte¬lectuale. În acest context, Thierry Wolton propune în trilogia sa o manieră inedită de a sublinia „caracterul universal malign” al ideii comuniste. Fără a se erija în istoric, autorul relatează odiseea prin care un ideal s-a preschimbat în coşmar. Volumul I al trilogiei, al cărui subiect central sunt „călăii”, arată cum, din URSS şi până în Etiopia, fiecare generaţie de conducători preia de la precedenta metodele prin care „constrâng realitatea să se supună canoanelor utopiei”, cu preţul exterminării unor populaţii întregi. Pe scurt, avem de-a face aici cu un sfâşietor şi întunecat tablou al unei himere din care cu greu izbutim să ne desprindem. — Philosophie Magazine

N-ai cum să nu te-ntrebi odată cu autorul, la citirea acestor pagini care valorează greutatea lor în sânge, cum de, în numele fericirii şi al libertăţii, unii oameni au putut să arate, şi în mod sistematic, o asemenea cruzime faţă de alţi oameni. După căderea Zidului Berlinului, după căderea regimurilor comuniste din Europa şi im¬plozia Uniunii Sovietice, ai crede că ne-am eliberat de „spectrul comunismului”. Şi totuşi, în lipsa unei condamnări internaţionale efective, nici crimele comunismului nu pot fi judecate în adevărata lor lumină. — Le Figaro

 

citeste totul despre: