„Legături periculoase: cum să recunoşti un psihopat şi să scapi din mrejele lui“, o carte care a făcut furori în SUA

Psihopaţii pot deveni agresivi şi periculoşi

O carte extrem de actuală, scrisă de Claudia Moscovici, o autoare americancă de origine română, a făcut deja furori în Statele Unite ale Americii, „Legături periculoase: cum să recunoşti un psihopat şi să scapi din mrejele lui“.

Volumul „Legături periculoase: cum să recunoşti un psihopat şi să scapi din mrejele lui“, publicat de Editura Vremea, se adresează tuturor reprezentantelor sexului frumos, de la fete adolescente, până la femei tinere şi chiar femei la a doua tinereţe, tuturor acelora care cred în dragoste şi sunt dispuse s-o trăiască. Da, iubirea este un sentiment minunat, dar există bărbaţi care doar mimează iubirea pentru a-şi satisface orgoliul. Iar de aici până la relaţii bolnăvicioase, suflete pustiite, izolare de familie şi prieteni, umilinţă, complexe şi chiar gânduri de sinucidere nu este decât un pas.

Acei bărbaţi capabili să ia inima unei femei şi s-o strivească de dragul vanităţii lor se numesc psihopaţi. Din păcate, sunt din ce în ce mai mulţi la număr, şi mai pricepuţi în a simula normalitatea, sentimentele de dragoste şi loialitate, sunt chiar capabili să îşi întemeieze familii. De cele mai multe ori, aceşti bărbaţi sunt la prima vedere sufletul pereche, bărbatul ideal, făt-frumosul mult visat. Sunt şarmanţi, sunt isteţi, sunt sociabili şi plini de carismă. Dar o relaţie romantică cu un astfel de bărbat transformă o femeie oricât de puternică şi sigură pe ea însăşi într-o femeie anxioasă, nefericită şi înfrântă. Iar procesul transformării este atât de subtil, dar profund, încât adesea femeia nu-şi poate explica ce s-a întâmplat cu ea, dar nu are nici forţa de a-şi mai reveni.

Ştiaţi că celebrul Pablo Picasso a fost psihopat? Dincolo de geniul lui artistic, acest bărbat a avut o viaţă amoroasă bogată în urma căreia au rămas numai victime – femei cândva frumoase, inteligente, admirate, apoi transformate în nişte umbre tăcute şi suferinde. Seria psihopaţilor celebri e însă foarte lungă, şi pe câţiva dintre ei îi veţi recunoaşte în paginile acestei cărţi.

Cum recunoşti deci un psihopat înainte să îţi distrugă inima şi mintea? Cum scapi de sub vraja unui bărbat care te abuzează nu neapărat fizic, cât mai ales emoţional? Eşti prizoniera unei relaţii nefericite, dar din care nu ştii (poate nici nu vrei) să evadezi? Prietena ta s-a transformat complet de când iubeşte un bărbat aparent normal – s-a îndepărtat de tine, s-a izolat de familie, e de nerecunoscut? Cartea Legături periculoase: cum să recunoşti un psihopat şi să scapi din mrejele lui e pentru toate acele femei cărora iubirea le-a urâţit viaţa în loc s-o înfrumuseţeze.
Autoarea este Claudia Moscovici, o tânără scriitoare româncă ce trăieşte de mulţi ani în SUA. A scris această carte inspirată de propria experienţă sentimentală cu un psihopat.

Fragment
De la începutul carierei sale şi până la sfârşitul vieţii lui, Picasso nu a fost niciodată demodat. Viaţa lui personală însă este o poveste total diferită. Fie că vă place sau nu stilul lui, părerea generală este că Picasso a fost un misogin care şi-a maltratat partenerele. (…)
Gilot îl descrie pe Picasso în termeni specifici aproape tuturor simptomelor principale ale psihopatiei: lipsa totală a empatiei şi a iubirii; lipsa de remuşcare şi justificarea cu uşurinţă a răului făcut altora; o voluptate a seducţiei ca formă de exercitare a puterii asupra femeilor; duplicitate şi manipulare ca mod de a trăi; şablonul de idealizare, devalorizare şi abandonare în fiecare relaţie romantică pe care a avut-o; dorinţa subliminală de a controla; un narcisism de nezdruncinat şi tendinţa de a face rău prin distrugerea vieţilor femeilor care i-au fost partenere. Voi descrie acum mai detaliat comportamentul patologic al lui Picasso, folosindu-mă de relatarea autobiografică a lui Gilot, coroborată cu opinii psihologice relevante referitoare la modul în care se comportă psihopaţii şi narcisiştii dominatori.

1. Seducţia ca joc de putere. Gilot descrie modul în care Picasso a vrut să fie cel care dictează încă de la începutul relaţiei lor. El vedea seducţia ca pe un joc de putere, în care îşi rezerva dreptul de a face toate mişcările cheie. Când ea refuza să fie un pion pasiv şi nu juca rolul predictibil al unei femei „respectabile” care rezistă avansurilor lui, Picasso se arăta înmărmurit. Ea afirmă:
„După ce a lăsat ultima bucată pe masă, s-a întors brusc şi m-a sărutat, direct pe gură. M-a privit cu surprindere. Nu te deranjează? Am spus: Nu... ar trebui? Părea şocat. E dezgustător, a spus el. Puteai măcar să mă respingi. Altminteri, aş putea crede că am voie să fac orice-mi doresc. Am zâmbit şi i-am spus să continue... S-a uitat prudent la mine, apoi a întrebat: Mă iubeşti? I-am răspuns că nu garantez asta, dar măcar îmi plăcea şi mă simţeam în largul meu alături de el şi nu vedeam niciun motiv pentru care să stabilesc anticipat vreo limită în relaţia noastră. A repetat: E dezgustător. Cum te aştepţi ca eu să pot seduce pe cineva în astfel de condiţii? Dacă nu te opui – ei bine, atunci iese din discuţie. Va trebui să mă mai gândesc. (Viaţa mea cu Picasso, pagina 24).

Nu e de mirare că Picasso e de acord cu rolurile tradiţionale ale sexelor şi aşteaptă un anumit comportament de la o femeie „decentă” din clasa de mijloc. La urma urmelor, mulţi bărbaţi din generaţia lui au făcut la fel. Mai frapantă este maniera în care vede el curtarea unei femei ca pe un joc al cuceririi fără un adversar real. El se aşteaptă ca partenera lui să acţioneze în mâinile lui ca un pion pasiv. Evident, pentru că psihopaţilor le plac şi provocările, refuzul lui Gilot de a se conforma stereotipurilor de gen l-a intrigat la început pe Picasso. De fapt, l-a făcut să continue relaţia cu ea.
2. Estetizarea experienţei erotice ca substitut al legăturii emoţionale. În loc să se conecteze cu partenerii lor, psihopaţii fac experimente senzoriale. Ei explorează felul în care fiecare femeie răspunde atingerii lor. Îi detectează gustul şi urmăresc formele diferitelor părţi ale corpului ei. Evident că experienţa erotică are, de regulă, şi o componentă senzuală. Pentru psihopaţi însă atracţia estetică şi senzorială a plăcerii sexuale ţine locul stabilirii unei conexiuni emoţionale cu partenerele lor în loc să o sporească. Experimentul senzual şi sexual ţine de tendinţa generală a unui psihopat de a-i vedea pe ceilalţi doar ca pe obiecte de folosit pentru propria gratificare. Gilot descrie prima ei experienţă intimă cu Picasso după cum urmează: „Şi-a dat mâinile deoparte. Nu dintr-odată, ci cu grijă, ca şi când sânii mei erau două piersici ale căror forme şi culori îl atrăgeau; le culesese, îi plăcuseră fiindcă erau coapte, dar îşi dăduse seama că încă nu era ora mesei”. (Viaţa mea cu Picasso, pagina 26). Pentru Picasso, noua lui iubită reprezintă un obiect estetic frumos, încântător, menit să-i aţâţe simţurile şi să-i satisfacă dorinţele când şi unde o doreşte el.
3. Faza de evaluare/oglindire. Robert Hare şi Paul Babiak arată în Şerpi în costume că, în timpul fazei de „evaluare” a relaţiei, un psihopat transmite victimei lui patru mesaje principale: 1) Îmi placi; 2) Îţi împărtăşesc interesele; 3) Sunt la fel ca tine, şi 4) Sunt partenerul tău perfect sau sufletul tău pereche. Acest proces constituie faza de „oglindire” în relaţia cu un psihopat. Garantat, majoritatea relaţiilor romantice presupune unele aspecte ale oglindirii. La urma urmei, în acest mod cuplurile îşi descoperă punctele comune. Dar, în cazul unui psihopat, reflectarea tinde să fie instantanee şi totală. Este o conexiune simulată care se petrece mult prea repede, mult prea curând şi e mult prea frumoasă ca să fie adevărată. Acest lucru se întâmplă înainte ca orice conexiune emoţională reală să poată avea loc. Se petrece înainte ca partenerii să fi ajuns să se cunoască bine, în timp şi în diferite circumstanţe. Conectarea imediată, aşa cum am văzut în analiza lui Carver, este un semn al superficialităţii emoţionale, mai degrabă decât al unei compatibilităţi miraculoase. Înseamnă că psihopatul se va detaşa de tine, şi se va fixa asupra altei victime, la fel de uşor cum s-a şi ataşat de tine. Şi totuşi, cu uşurinţa lor de a conversa şi şarmul înnăscut, dar şi prin capacitatea lor extraordinară de a prelua şi a reflecta cele mai ascunse dorinţe ale tale, psihopaţii te pot face să crezi la început că ei întruchipează visul tău devenit realitate. Se prezintă drept singurii parteneri care ţi-ar putea oferi tot ceea ce lipseşte din viaţa ta. Exact aşa s-a simţit Gilot după numai câteva scurte întâlniri cu Picasso. (Copyright Editura Vremea)