Lectură de vară. „Cum să rămâi concentrat într-o lume hiperactivă“

Lectură de vară. „Cum să rămâi concentrat într-o lume hiperactivă“

Volumul „Cum să rămâi concentrat într-o lume hiperactivă“,  de dr. John Gray, publicat de Editura Vremea, propune soluţii naturale pentru ADHD, memorie şi performanţa creierului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Autor al bestseller-ului absolut "Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus", apărut tot la Editura Vremea, Dr. John Gray este celebru în întreaga lume. Seminariile pe care le organizează de mai mult de 20 de ani au stat la baza cărţilor sale, traduse în numeroase limbi şi citite de milioane de oameni din întreaga lume.

John Gray abordează tratarea uneia dintre cele mai mari provocări ale lumii moderne – lipsa de concentrare acută, dintr-o perspectivă mai puţin costisitoare şi ceva mai naturală decât se obişnuieşte în spitale. Incapacitatea de concentrare şi dependenţa de stimulenţi diverşi, de la cei alimentari şi medicali la cei on-line, stăpânesc azi adulţi şi copii în egală măsură, afectând relaţiile între soţi, între părinţi şi copii, relaţiile sociale şi profesionale. Sunt încadrate la simptome ADHD, chiar autism, şi se tratează cu medicamente. John Gray propune însă altceva!

În fiecare capitol din cartea de faţă vom descoperi o paletă largă de informaţii practice pentru a creşte concentrarea creierului, a memoriei şi pentru a restabili pasiunea din viaţa şi relaţiile tale. Vom obţine informaţii practice despre cum poţi vindeca afecţiunea ce dă naştere sindromului ADHD precum şi mai multor altor sindroame care interferează cu performanţa optimă a creierului.

Rezolvând această problemă, vom avea soluţia unui viitor mult mai împlinit pentru tine şi copilul tău. Desigur, această carte nu ţine loc de consultaţia la medicul specialist în cazul în care simptomele unei boli devin evidente; dimpotrivă, în acest caz cititorul este sfătuit insistent să se adreseze medicului şi nici autorul, nici editura, nu îşi asumă responsabilitatea în cazul în care eventualul bolnav neglijează acest sfat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările