Lectură publică. Anca Vieru citeşte din romanul „Spulberatic”

Lectură publică. Anca Vieru citeşte din romanul „Spulberatic”

Anca Vieru

Miercuri, 13 iunie, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, Anca Vieru va citi fragmente din romanul „Spulberatic”, apărut recent la editura Polirom. Amfitrionul evenimentului este scriitorul Florin Iaru.

Ştiri pe aceeaşi temă

În câte feluri poţi să uiţi un om? Imaginea unei statui dintr-o reclamă la un muzeu subacvatic aduce în memoria Andei o veche dragoste şi un uitat sentiment de vinovăţie. Foile unui jurnal găsit întâmplător de două eleve scot la lumină o poveste neterminată în care se împletesc parfumul de epocă şi ororile unui trecut aproape uitat. Enigmaticele foi rămân apoi ani de zile într-un sertar, ca să ajungă în final în mâinile unui sculptor care urmează să plece într-o aventură subacvatică.

O încrengătură de poveşti ce îl au în centru pe Tibi Vreme, veşnicul cuceritor, amuzant şi blazat, care în adolescenţă avea două dorinţe: să ajungă regizor şi să plece din ţară; şi care la treizeci de ani, cantonat între munca de inginer şi o căsnicie menţinută din inerţie, îşi omoară timpul scormonind în trecut şi imaginând plecări.

Anca Vieru este absolventă de politehnică şi a unui master în comunicare. După o perioadă de lucru în cercetare, a schimbat ingineria cu ştiin­ţele umaniste. A publicat în volumele colective Moş Crăciun & co. (Art, 2013) şi Ficţiuni reale (Humanitas, 2013), proiect colectiv iniţiat de Florin Piersic jr. A mai publicat în revista de proză scurtă iocan şi în revista Familia. În anul 2016 a participat la festivalul de literatură Lofest organizat la Bucureşti. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom a mai apărut Spulberatic (2018). Volumul Felii de lămîie a fost nominalizat în 2016 la pre­miile revistei Observator cultural.

 

 

citeste totul despre: