La răscruce de drumuri, în justiţie, apariţia romanului „Drama unui tânăr procuror“

Anunţasem, deja, în urmă cu aproape doi ani, faptul că romanul „Drama unui tânăr procuror”, sub semnătura doamnei scriitor Carmen Zamfirescu urmează să apară. În rândurile de faţă, îmi revine plăcerea deosebită să anunţ că romanul deja se află în editură.

Ştim cu toţii că drumul unui roman, de la idee, la finalizarea manuscrisului şi până la publicare este lung. Aşa este şi cazul romanului ”Drama unui tânăr procuror”. M-a bucurat ideea că doamna scriitor va publica romanul, în cadrul colecţiei „Spirit şi Mister”, a cărei iniţiatoare este. Am înţeles faptul că, în acest timp, multe edituri  nu au dorit să publice un roman cu un astfel de subiect. 

Din 2016 şi până astăzi, s-au purtat ample şi aprige dezbateri despre Justiţia din România, despre mijloacele prin care unii politicieni cu serioase probleme penale au încercat şi încearcă să scape de aceste probleme, modificând legi deja existente, stârnind proteste de proporţii şi atrăgând atenţia Comisiei Europene şi a statelor partenere.

Poate acum doi ani, derapajele de azi nu erau aşa de vizibile. Personal, am fost unul dintre cei care au venit cu exemple concrete din istorie, în februarie 2017, că trecutul, desigur cu alţi actori şi alt decor, se poate repeta, scenariul fiind asemănător.

Privind coperta romanului (prezentată în premieră, cititorilor „Adevărul”), citind manuscrisul, am apreciat concentrarea, efortul deosebit depus de către autoarea romanului pentru a înţelege şi a descrie o lume. O lume pe care mulţi nu o mai dorim, dar care, pare să revină. Anii 90 şi 2000 ne situau la periferia Europei civilizate, iar eu ca istoric, oricât aş fi de blamat sunt ferm convins de asta. Am decis să scriu aceste rânduri, care pot fi un fel de „Prefaţă” la roman, pentru că azi văd cum acea lume din care am încercat să scăpăm, se întoarce. Încolţiţi de procurori, cei acuzaţi de infracţiuni vor să îşi facă un scut din  legile statului! După aceea, controlând politic actul de justiţie, vor acţiona, cum au mai făcut-o, asupra celor din Justiţie, mai ales asupra procurorilor. Ştim ce au însemnat anii 2000, când Ministrul Justiţiei arăta ce dosar are ”verde” şi ce dosar stă ”la fişet”. Evident, politicienii anchetaţi de instituţiile anticorupţie solicitate de către Uniunea Europeană drept condiţie a închiderii capitolelor de aderare urmau să aibă dosarele ”la fişet”. Acei magistraţi, acei procurori şi judecători care înţelegeau că trebuiau să îşi facă meseria au avut de suferit. Este prea lungă lista ca să o redau aici. De aceea, am considerat că  este bine venit romanul ”Drama unui tânăr procuror”. Povestea eroilor romanului este fascinantă. Nu vreau să intru în detalii, pentru că aş răpi din plăcerea celor ce vor citi romanul. M-am gândit să reamintesc celor care spun că procurorii comit abuzuri nişte cazuri celebre din istoria omenirii.

Al Capone a fost un gangster de temut în Statele Unite ale Americii, la mijlocul anilor 20. Contrabanda cu alcool, crimele, evaziunea fiscală îngroziseră America, în timp ce Al Capone îşi crease un imperiu. În cele din urmă, Poliţia, Procuratura, FBI au reuşit să îl aducă în boxa acuzaţilor, pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni în 1929, fiind condamnat definitiv abia în 1931, când a primit 11 ani de închisoare, pentru delicte federale. Celebrul Eliott Ness a căpătat notorietate publică, fiind considerat omul care ”l-a prins pe Al Capone”. Totuşi, Eliott Ness a fost ajutat de o echipă care a investigat registrele codificate ale oamenilor lui Al Capone, prinşi de autorităţi. Al Capone nu nota nimic, dar oamenii lui, ştiind că puteau muri dacă i-ar fi trezit suspiciunea ”şefului” că l-au minţit sau l-au furat, obişnuiau să noteze tranzacţiile ilegale pentru a se putea justifica. Vi se pare cunoscută azi retorica multor urmăriţi penal care consideră că este ”demenţă” prezentarea acestor coduri în conversaţii? Şi apărătorii lui Al Capone au folosit aceeaşi retorică. Numai că Justiţia a triumfat.  Al Capone a fost eliberat ”condiţionat” în 16 noiembrie 1939, supravieţuind destui ani, până la moartea sa în 25 ianuarie 1947, din cauza sifilisului (în fază terţiară) de care suferea.

Am dat numai un exemplu despre cum infractorii dovediţi pot să scape, iar cei acuzaţi de abuzuri sunt tot procurorii.

Revenind la romanul ”Drama unui tânăr procuror”, lupta tânărului procuror a început aşa cum aflăm din roman, încă de la prima bătălie, în copilărie. Aflat la vârsta primului an de şcoală, copilul de atunci s-a simţit profund neîndreptăţit când i s-a furat stiloul preferat, la şcoală, iar învăţătoarea sa nu a luat nicio măsură.

Aici, consider că este necesar să las romanul să vorbească, reproducând un prim fragment pus la dispoziţie de către doamna scriitor Carmen Zamfirescu: ”Rătăcind prin furtuni, Vlad asculta la radio melodia care îi plăcuse încă din copilărie: ”Soartă, soartă nemiloasă, care de mine nu-ţi pasă”. Ritmul melodiei, cuvintele atât de cunoscute îl determinară să şi croiască drum spre tărâmul amintirilor.... Se văzu micuţ, în prima zi de şcoală, îmbrăcat frumos în uniforma nouă, pe măsura lui, cu cravata de catifea neagră, păşind timid pe culoarele şcolii, dar cu speranţe şi vise despre care el credea că se vor împlini pe măsura trecerii timpului. Dar avea să constate, încă din primele zile de şcoală că viaţa nu era aşa  cum şi-o imaginase el în mintea sa , ci aşa cum o croise soarta. Amintirile îl înconjurară una câte una, înlănţuite de o putere nevăzută... discursul doamnei directoare în careul din curtea şcolii, apoi discursul doamnei învăţătoare în clasă...îşi aminti că oficial toţi domnii erau ”tovarăşi” şi toate doamnele erau ”tovarăşe”, apelativele ”domnule” şi ”doamnă” fiind folosite în particular, ca şi cum ar fi făcut parte dintr-o ordine ce nu îşi mai avea locul, dar după care toţi tânjeau în universul lor propriu. În mintea lui Vlad îşi făcură loc şi alte amintiri: cărţile aşezate frumos pe bănci, o garoafă roşie în faţa locului unde trebuia să stea fiecare copil, părinţii tuturor copiilor care îşi notau cu sârguinţă ce rechizite mai trebuiau cumpărate. Apoi părinţii au plecat, învăţătoarea spunându-le să revină la ora 12.00, pentru a lua copiii, la încheierea programului şcolar. Învăţătoarea le-a explicat fiecăruia cum trebuie să îşi spună numele şi prenumele. Apoi, le-a pus pe bancă, în dreptul fiecăruia orarul cu materiile şcolare ce urmau a fi predate în cele şase zile de şcoală. Le-a explicat că toate cărţile vor trebui să aibă etichete cu numele fiecărui elev.

Vlad, care la grădiniţă, dar şi acasă, cu ajutorul verişoarei lui învăţase literele alfabetului în forma ”de tipar”, a scos din penar, stiloul primit cadou de la mama lui, un stilou cu peniţa de aur, încercând să îşi scrie singur numele.

Trecuse deja o săptămână de şcoală. De obicei, vineri, în penultima zi de şcoală era programată ora de Educaţie Fizică. Vlad ieşise în curtea şcolii, îmbrăcat în echipamentul de sport, aflat într-un rucsac, pe care mama sa i-l adusese dimineaţa alături de ghiozdan, când Vlad venise la şcoală. Ghiozdanul  rămăsese în clasă. După terminarea orei de Educaţie Fizică, toţi elevii au mers în spaţiile amenajate pentru a se schimba, apoi au revenit în clasă. După 5-10 minute, elevii au început să se pregătească pentru a pleca acasă.

Vlad obişnuia să îşi verifice ghiozdanul de fiecare dată când lipsea din clasă. Văzu cu mare tristeţe că stiloul nu mai era la locul său în penar, unde îl lăsase.

-Tovarăşa învăţătoare, mi s-a furat stiloul, spuse Vlad. Clasa începu să murmure încet, elevii începură să se privească uşor neliniştiţi. Învăţătoarea bătu cu rigla în catedră şi făcu linişte.

-Vlad, spuse învăţătoarea, nu este frumos să acuzi pe cineva. Poate l-ai uitat în buzunar.  

-Nu, spuse Vlad. Eu nu acuz, eu spun că mi s-a furat stiloul.

-Poate l-ai pierdut!

-Nu l-am pierdut! Mama m-a învăţat să am grijă de lucruri! Mi-a spus că toate se fac cu trudă şi că trebuie păstrate. Eu ce fac acum?

-Vlad, este ora plecării. Vom discuta mâine. Aş vrea să îi spui mamei tale să vină la şcoală.

-Mama lucrează mâine toată ziua. Nu poate veni.

-Poate tatăl tău...

-Tovarăşa învăţătoare, ştiţi...

-Da, uitasem ştiu... ştiu situaţia ta şi a mamei tale.

-Aş vrea să îi întrebaţi pe colegii mei. Ştiţi, poate cineva a văzut ceva.

-Deşi toţi urmează să mergem acasă, hai să îi întrebăm! Gândeşte-te că şi ei au fost cu tine la ora de Educaţie Fizică.

-Dar, poate a fost cineva de la altă clasă, răspunse Vlad.

-Ai dreptate,  Vlad! Copii, cred că ar fi corect să spuneţi dacă ştiţi ceva despre stiloul lui Vlad. Dacă vreunul dintre voi, în pauze a invitat vreun coleg de la altă clasă.

O linişte generală s-a aşternut în clasă. Elevii şi-au lăsat privirea în jos şi nu spuneau nimic.

-Eu cred că ar trebui ca fiecare să îşi pună pe bancă tot ce au în buzunare şi în ghiozdane. Am văzut că doi colegi au ajuns înaintea noastră în clasă, imediat ce s-a încheiat ora. Acum i-am văzut că nu se uită la mine. Ar putea să îmi dea stiloul şi promit că îi iert!

- Vlăduţ, ţi-am zis, ne vom ocupa mâine. Acum, toată lumea să iasă în curte, unde vă aşteaptă părinţii, bunicii, fraţii mai mari.

 -Tovarăşa învăţătoare, mâine poate fi prea târziu. Cel care a furat stiloul îl poate ascunde undeva. Dacă îi veţi controla acum, poate că mai este o şansă în a-l găsi!

-Vlad, nu e cazul să te transformi în detectiv sau procuror. Fără dovezi, nu poţi acuza pe nimeni! Faptul că nu se uită la tine, nu este un motiv să îi consideri vinovaţi de la început!

-Tocmai asta vă spuneam şi eu, tovarăşa învăţătoare. Dacă toţi colegii îşi vor pune pe bănci tot ce au în ghiozdane şi în buzunare, poate aşa vom găsi dovada.

-Vlad, ţi-am explicat că programul şcolar s-a încheiat, iar eu nu mă pot transforma în anchetator. Va trebui să prezint cazul şi tovarăşului director al şcolii. Vom organiza apoi o şedinţă cu părinţii.

-Atunci, va fi prea târziu, tovarăşa învăţătoare!

-Copii, sunteţi liberi! Vom aduce în discuţie mâine, acest caz!

Vlad a ieşit pe poarta şcolii, întâlnindu-se cu mama sa. Aceasta l-a văzut cu ochii aproape în lacrimi.

-Ce s-a întâmplat?

-Mamă, stiloul pe care l-am primit cadou... mi-a fost furat...

-I-ai spus doamnei învăţătoare?

-Da, tovarăşa nu m-a crezut. Zicea să vii mâine, dar i-am spus...

-Bine, voi vorbi eu cu ea. Acum, hai acasă. Vom găsi o soluţie. Trebuie să mănânci, să te odihneşti, să îţi faci lecţiile.

-Dar nu este drept. Am văzut în filmul de la Cinema, la care m-ai dus duminica trecută. Trebuie să mergem la Miliţie. Acolo vor găsi o soluţie.

-Dragul meu, Miliţia are multe alte probleme de rezolvat. Mă tem că...

-Mămico,  dar dacă nu pot găsi un stilou, cum pot găsi alte lucruri furate?

-Ooff, ar trebui să te faci procuror!

-Ce înseamnă procuror? Şi învăţătoarea mi-a spus asta!

-Este un om bun care îi găseşte pe cei care fac rău.

-Nu asta face şi Miliţia?

-Miliţia îl ajută, dar el conduce ancheta...

-Ca în filmul cu...

-Exact. Acum hai acasă! Poate şi tu trebuia să fii mai atent!

-Am fost mămico! Nu pot să fiu în două locuri în acelaşi timp. Învăţătoarea nu a vrut să le ceară colegilor mei să îşi pună pe bănci ce aveau în ghiozdane şi în buzunare. I-am zis că ar trebui să mergem şi la celelalte clase.

-De ce?

-Colegii mei erau cu mine.Poate vreunul să fi vorbit ceva cu alt coleg de la o clasă vecină. Şi mai este ceva! Imediat cum s-a încheiat ora de Educaţie Fizică, doi dintre colegii mei au ajuns înaintea noastră în clasă. O legătură trebuie să existe!

-Ooff, deja începi să gândeşti ca un anchetator. Ştii, mama mea, bunica ta mi-a zis că dacă vreau să aflu adevărul, să mă fac procuror. Eu nu am reuşit, dar poate tu...

-Asta o să fac mămico, spuse Vlad, strângând cu mâna stângă cureaua petrecută peste umăr a ghiozdanului. O să devin procuror ca să pot scoate întotdeauna la iveală, adevărul!

-Este o muncă grea şi anevoioasă, Vlad! Va trebui să înveţi foarte mult şi foarte bine!Nu este o joacă de copii!

-A scoate adevărul la iveală, a face dreptate nu este niciodată o joacă de copii! răspunse Vlad, punând mâna dreaptă la inimă.

Evident că problema stiloului a rămas nelămurită. Lumea era prea grăbită să îşi urmeze cursul pentru ca stiloul furat al unui elev să merite prea multă atenţie. Vlad reveni din lumea amintirilor şi îşi spuse: Aşa a început totul!”

Pentru cine va dori să citească romanul, se cuvine să amintesc faptul că, de la acel episod, eroul principal s-a automotivat. Au urmat reuşita admiterii la Facultatea de Drept, pe baza unui examen complex, pregătirea pentru examene, munca pentru a se întreţine, dorinţa de a nu lipsi de la cursuri şi seminarii, succesul venind după numeroase sacrificii care l-au călit şi l-au ambiţionat pe tânăr. Fiind mereu primul, după sesiunile de examen, în mintea tânărului a prins rădăcini ideea de a deveni procuror, de a căuta adevărul şi a face ca justiţia să triumfe. Voia să aibă capacitatea de a cântări în balanţa justiţiei atât binele aşteptat de cei în suferinţă, cât şi răul făcut de către cei care erau certaţi cu legea.

A înţeles că binele societăţii, sub toate aspectele sale, este ameninţat de către cei care comit fapte de corupţie şi a devenit convins că vinovaţii trebuie să plătească.

Romanul prezintă lupta unui tânăr procuror cu un sistem politico-judiciar care vrea să ”îi arate cine este vinovat şi cine nu este vinovat”. Asta, se întâmpla în ciuda dovezilor evidente, conştiinţei, profesionalismului care îi arătau calea adevărului.

De fiecare dată, în cadrul unei anchete, tânărul procuror a încercat să găsească toate dovezile concludente, devenind un adevărat „as” în meseria sa. Însă era evident că, luptând să devină cel mai bun, studentul şi-a depăşit mentorii, ceea ce a dus la ceea ce, în general este numit „conflictul între generaţii”, adică mentorii puneau entuziasmul pe seama tinereţii, a lipsei de experienţă. Tânărul procuror le opunea faptul că mentorii se lăsau afectaţi de rutina zilnică şi, mai grav, de interese personale, incompatibile cu etica meseriei de magistrat.

În viziunea autoarei, drama eroului principal este una personală, care ţine de resorturile interioare (faptul că nu este înţeles de apropiaţi, faptul că se încearcă distrugerea încrederii de sine), dar şi una socială, reprezentată de marginalizarea socială. Un om pentru care profesia căreia i s-a dedicat, pentru care s-a pregătit reprezintă totul, este distrus când, din dorinţa de a se opri aflarea adevărului, duşmanii săi, sub o formă sau alta, îl trimit la periferia societăţii, interzicându-i practicarea profesiei şi, chiar mai grav, încercând eliminarea sa fizică.

Aici, mă gândesc la celebrele cazuri „Paolo Borsellino şi Giovanni Falcone” din Italia, când doi magistraţi, eroi ai luptei cu marea corupţie au fost eliminaţi prin atentate cu bombă, de către cei deranjaţi de activitatea lor profesională excepţională.

Personajul creat de către doamna scriitor Carmen Zamfirescu se decide să lupte cu orice preţ. Are o putere izvorâtă parcă din noianul de nedreptăţi la care a fost supusă România de-a lungul zecilor de ani.

Şi totuşi, poate vă întrebaţi, care este secretul puterii acestui tânăr dispus să îşi provoace destinul? În permanenţă, eroul romanului simţea că are capacitatea de a renaşte ca „Pasărea Phoenix din propria cenuşă”. De unde îi venea această putere?  Venit pe lume, în teribila noapte de 4 martie 1977, tânărul procuror simţea că de undeva, ceva îi transmitea acel impuls energetic menit să îl propulseze deasupra oricărei dificultăţi ivite în cale.

Tocmai când duşmanii săi îl credeau un obstacol înlăturat definitiv de pe faţa pământului, tânărul procuror apare din neant cu puteri renăscute şi o forţă dublată  de un ajutor venit parcă dintr-o altă dimensiune, de acolo de unde nu s-ar fi aşteptat niciodată. Cert este că ajutorul are legătură tot cu momentul naşterii sale, adică aceeaşi teribilă noapte a „marelui cutremur”.

Spre exemplificare, voi reda alte două fragmente puse la dispoziţie de către autoarea romanului, doamna scriitor Carmen Zamfirescu. Un prim fragment ilustrează faptul că romanele cu subiect inspirat din viaţa societăţii pot deveni subiectul unor cursuri speciale, menite să dezvolte interesul scoietăţii faţă de fapte care, dintr-un motiv sau altul, au fost ignorate:

”-Stimată doamnă, consideraţi că acest gen trebuie predat în cadrul unor cursuri speciale?        

-Romanul inspirat din fapte reale nu mai este de mult o surpriză pentru nimeni. Au fost, de-a lungul timpului ecranizări celebre. De asemenea, multe cazuri, considerate pierdute îşi vor fi găsit rezolvarea, fie pornind de la o idee dintr-un roman, fie prin analizarea faptelor făcută de un scriitor. Preşedinţii americani aveau în grupul lor de strategi, de la scriitori de romane poliţiste, la scriitori de science-fiction, mai ales în timpul celebrei curse de cucerire a spaţiului cosmic, în care au concurat cu fosta Uniune Sovietică”.

Tânărul procuror decide să joace toate atuurile ajungând să descopere probe de nezdruncinat care îi vor asigura triumful şi, totodată, revenirea în lumea din care toţi îl credeau dispărut pentru totdeauna. Al doilea fragment din roman este semnificativ:

„ Katy îşi aduse aminte de noua sa prietenă şi se decise să o sune.

-Alo, Irini? Katy la telefon!

-Da. Vin să vă iau?

-Dacă nu sunteţi liberă!

-Am ieşit din cursă, dar cum mâine e ziua mea şi sunt liberă, sincer, puţină conversaţie cu o prietenă nu strică.

-Să nu deranjez! Mâine poate aveţi musafiri şi...

-Nu. Nu va fi decât prietenul meu, pilot, care vine din cursă şi, probabil, sora lui cu soţul ei. Sunt pe jumătate greci, pe jumătate portughezi. Bineînţeles, vă chem, dacă nu aveţi alte planuri, dar cred că am chef să încep de azi. Ajung în 25 de minute.

-Mulţumesc mult! Aştept, spuse Katy.

Katy alese o cafea turcească şi luă o nouă ţigară, mergând la o măsuţă de pe terasa restaurantului, unde comanda îi fu adusă de un ospătar.

Maşina veni, iar Katy îşi luă ”la revedere” de la colegii de conferinţă şi plecă. A doua zi urma să se facă evaluarea lucrărilor, iar ziua următoare, după o excursie, premierea.

Katy nu ştia ce cadou să ofere lui Irini. Se decise să-i dea unul din inele, fără punguţă sau cutie, dar, cu siguranţă, mâine avea timp să-i caute ceva.

-Bună dimineaţa şi ”La mulţi ani!”

-Mulţumesc! Unde mergem?

-Aş prefera să bem o cafea şi o răcoritoare la o terasă.

-Ştiu eu una în apropierea mării. Cursa e din partea mea!

-Vă dăruiesc acest inel! E moştenire de familie!

-Nu trebuia!

-Insist! Dar ziceaţi ceva de acel post de radio!

-Da, uitasem!, spuse Irini, reglând butonul de căutare a posturilor. Iată, am găsit!

Vocea de la radio vorbea în engleză. Într-adevăr, Irini avea dreptate. Accentul era uşor românesc:

”Bună dimineaţa, dragi ascultători! Bine v-am găsit la Radio ”Persephona”!

-Interesant! spuse Katy. Mitul grecesc al Persephonei!

-Am citit şi eu ceva dar...

-Persephona l-a făcut pe Hades, zeul morţii să se îndrăgostească de ea. Pentru că viaţa în Infern nu era pe placul ei, Hades a acceptat ca şase luni, Persephona să stea în Infern, şase luni, printre oameni.

-Într-adevăr, o alegere misterioasă şi inspirată!

”Vă invit, în acestă dimineaţă, continuă vocea de la radio, la un exerciţiu de imaginaţie. Imobiliarele, în statele afectate de dictaturi şi ajunse în zorii democraţiei au o miză impresionantă. Lichidarea patrimoniului public, prin absorbţia în mediul privat duce la apariţia adevăraţilor lorzi ai  tranzacţiilor imobiliare. Ca şi ceilalţi lorzi ai lumii care în spatele afacerilor curate, spală banii murdari,  aceştia nu se dau în lături de la nimic: evaziune fiscală, corupţie, trafic de influenţă, şantaj, crimă .”

-Dumnezeule! parcă ar vorbi de ceea ce se întâmplă şi pe la noi, spuse Katy. În plus, culmea azi la congres...

-S-a întâmplat ceva?

-Nu. La congres am auzit ceva asemănător.

-Putem schimba!

-Nu, dar aş prefera să mai ascult acest post, spuse Katy.

-Auziţi, mai ştiţi ceva de un caz din urmă cu mai mulţi ani?

-Care?

-Un procuror tânăr, de care se zvonise că ar fi dispărut...”

Romanul „Drama unui tânăr procuror” scoate în evidenţă tenacitatea, inteligenţa, altruismul, forţa şi puterea de autoregenerare a eroului principal, tânărul procuror, justiţiarul care scoate la suprafaţă marele adevăr, aducându-i în faţa Justiţiei pe adevăraţii vinovaţi.  

Cu siguranţă, că acest roman va reprezenta o lectură deosebită pentru cei care apreciază literatura cu subiect social, inspirată de realităţile ultimelor trei decenii. Veritabilii Eroi reuşesc întotdeauna să aducă triumful Binelui şi să scoată la iveală Marele Adevăr!