Ce de vorbe prețioase și pretențioase, ce de concepte abracadabrante („bizarele, misterioasele, provocatoarele specificităţi ale lui entre-deux”, „răspântii”, „plurisemantism”, „deschidere limitată” şi „nelimitată”, „fantasticul insinuant”, „epură” etc.) din care cine, ce să înțeleagă?! Nimic despre cei doi Cehovi total deosebiți: Cehovul din „Stepa” și Cehovul din „Profesorul de literatură”, adică Cehovul din primele 5-6 volume și cel din ultimele volume ale Operelor sale (bașca zecele cu cele 4 mari piese de teatru), în care autorul devine de fapt un adevărat tolstoist care ca atare începe să-și bage nasul în cursul firesc al personajelor sale și să le pună să facă ceea ce...visează el: studentul Vasiliev din „Criza de nervi” ajunge la un pas de sinucidere dupe o simplă vizită la un bordel, profesorul de literatură își părăsește iubita nevastă pentru a pleca la...revoluție, la fel și „Logodnica”, etc.

Ba chiar și Cehov face o nefăcută, adică o evadare tolstoistă în gara Melihovo, atunci când lovit de boala sa incurabilă de plămâni, o ia de nebun de-a curezișul globului pământesc cu o căruță cumpărată din banii lui, bătând mii de kilometri de la Moscova și până la capătul lumii din Siberia, Insula Sahalin, doar ca să vază cum o duc pe-acolo condamnații regimului țarist (A. P. Cehov Opere, Vol. 11 - Insula Sahalin).