La apariţia cărţii „E război, proştilor“. „Evenimentul cel mai «păgubos», pentru omenire, a fost alegerea lui Donald Trump la Casa Albă“ INTERVIU

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toamna 2018. Credit foto: Lucian Muntean
Toamna 2018. Credit foto: Lucian Muntean

„Cineva ar putea spune că aceste texte de politică internă sunt «datate», dar evoluţia post-2016 a situaţiei politice a arătat, cu asupra de măsură, actualitatea – din păcate, prelungită – a ideilor exprimate atunci, în acel «moment de cumpănă» al democraţiei româneşti, precum şi caracterul de «forewer war», în România, al bătăliei cu PSD-ul şi cu forţele neocomuniste.“ (din disclaimer-ul cărţii „E război, proştilor“)

Un material publicat de jurnalista ANA-MARIA ONISEI pe blogul personal

Pe Doinel Tronaru îl ştiu de mult timp şi am fost colegi la „Adevărul“.

Ca jurnalist cultural, dar şi în calitate de critic de film, a semnat articole şi aici, pe blog, fiind mereu prezent cu opinii despre evenimente culturale importante. Astăzi, este şi curator şi ofiţer de presă pentru unul dintre cele mai faine spaţii culturale dedicate artei contemporane deschis de curând în Bucureşti: galeria Arbor.art.room.

Scriu astăzi despre el şi într-o nouă ipostază, pe care mi-aş dori să o aflaţi. Doinel Tronaru este de curând şi autor de carte, a lansat, la editura Eikon, „E război, proştilor. «Politicele» mele“ (de-aici poate fi comandată cartea), o radiografie, prin texte scrise „la cald“, a deceniului politic recent încheiat.

Cartea semnată de Doinel Tronaru este o colecţie de articole publicate în totalitate pe platforma de bloguri „Adevărul“. Datează, cele mai vechi, de pe la începutul decadei care s-a încheiat în aceste zile, „sub ochii noştri“, iar cele mai recente sunt din 2020. „Grosul“, însă, sectorul cel mai consistent (cel puţin pentru cele care tratează subiecte de politică internă), spune jurnalistul Doinel Tronaru, sunt scrise şi publicate pe la mijlocul deceniului, în anii 2014-15, odată cu precedenta campanie electorală pentru prezidenţiale care l-a adus pe Klaus Johannis la Cotroceni, precum şi în siajul acelei victorii.

Am stat de vorbă pe larg cu Doinel despre volum şi despre cum se vede istoria dintr-un unghi atât de special, dar şi atât de ofertant cum este cel cultural.

Ana-Maria Onisei (foto dreapta): De ce titlul cărţii? Este o alegere incisivă... De ce este “război”?
Doinel Tronaru: Mă bucură faptul că o consideri incisivă, pentru că chiar nu aş vrea să fie înţeleasă greşit sau luată drept un semn de aroganţă. Titlul este o parafrază după Garry Kasparov, marele şahist rus şi, mai recent, angajat politic ca luptător anti-putinist, care i s-a adresat în acest fel (purtând un tricou pe care inscripţionase “It’s a war, stupid”) preşedintelui american Barack Obama (încă aflat în exerciţiu la acea vreme), imediat după anexarea de către Kremlin a peninsulei Crimeea şi invadarea, prin aşa-numiţii “omuleţi verzi”, a estului Ucrainei. “E război, proştilor” este titlul unui articol din culegere, scris imediat după atentatele de la sediul publicaţiei pariziene “Charlie Hebdo” din ianuarie 2015, care încerca să avertizeze asupra diferitelor fronturi (ideologice sau chiar militare) în care este angrenat Occidentul.

Doinel Tronaru
Ana-Maria Onisei
Prin “Occident”, aici, înţeleg nu atât o entitate politică sau instituţională, cât un anume mod de gândire, de raportare la lume şi societate, căruia, în mod ideal, şi noi, românii, îi aparţinem.

Septembrie 2013. Credit foto: Arhiva personală

Doinel Tronaru

Pentru un jurnalist eminamente cultural, cum este/a fost să scrii despre politică? Ce intersecţii între cele două lumi găsim în carte?
A fost o alegere proprie şi asumată, pentru că politica (internă şi externă, în egală măsură), “treburile cetăţii”, m-au pasionat încă de când am deschis ochii pe lume – am învăţat să citesc, mic copil fiind, pe ziarele de la abonamentul la “Scânteia” al bunicului meu, apoi, adolescent fiind, ca toată lumea pe vremea aceea (anii ’80, cei mai duri ai “epocii Ceauşescu”), am devenit ascultător de Europa Liberă, de BBC şi de Deutsche Welle, iar după Revoluţia din 1989 tuturor ni s-a dechis un întreg orizont care nu ne-a părăsit până în ziua de astăzi. Să nu uităm că Mircea Eliade spunea, în interbelic,

“Nu cunosc o altă ţară în care să se consume mai multă energie în politică decât în România”,

şi ştia el de ce o spunea. Citind biografii mai detaliate ale lui Eminescu şi Caragiale, am fost surprins de cât de încrâncenat era climatul politic (căruia cei doi i-au fost actanţi principali, la nivelul de comentariu) de pe vremea lui Carol I, pe care, în general, o asimilăm în mod superficial cu o liniştită şi naivă belle epoque. Violenţa verbală şi patimile dezlănţuite aproape amintesc de violenţa legionară (din păcate, şi pusă deseori în fapt) din anii ’30. Evident, mă dezic de o astfel de abordare şi am vrut să ofer un comentariu politic mai sobru, echilibrat şi, mai ales, intelectual. Există, există, desigur, intersecţii “între cele două lumi”, pentru că inclusiv textele pur politice au o latură eseistică şi conţin numeroase referinţe culturale, iar cea de-a treia secţiune a cărţii, “Post-ideologice”, cuprinde articole care, de multe ori, pleacă de la un fapt cultural sau artistic (film, carte, spectacol de teatru), dar îi dezvoltă semnificaţiile politic-ideologice, relevante pentru lumea noastră de astăzi.

Doinel Tronaru, alături de unul dintre scriitorii săi preferaţi, romancierul Dan Stanca

În ziua de astăzi politica pare a fi devenit un fel de poezie, glumind. De la vorba tot românul e poet, la fel tot românul se pricepe la politică. E, cumva, şi o saturaţie pe această zonă, şi asta dacă ne gândim doar la TV cu comentatorii lui, dar în acelaşi timp politica este şi genul acela de subiect, iată, inepuizabil. Ce aduce cartea ta în acest peisaj? Cum simţi contextul în care ea apare şi de ce ar cumpăra-o cititorii?
În acest peisaj,

Doinel Tronaru
cartea mea aduce tocmai ce spuneam mai sus, o abordare a unui om eminamente “de cultură”, “împănată” cu numeroase referinţe eseistice şi culturale şi, mai ales, neavând o angajare politică, o subordonare faţă de o parte anume a spectrului, şi nici măcar una ideologică

(iau lucruri, dacă le consider bune, şi de la stânga, şi de la dreapta, le critic, dacă cred că este cazul, pe amândouă – desigur, nu mă refer aici la extreme, întotdeauna blamabile din start). Cartea strânge articole “risipite” pe parcursul ultimului deceniu (cu o selecţie şi un sumar/structură bine gândite, însă) şi, din motive obiective, a apărut cu o oarecare întârziere faţă de cum era preconizat; consider însă că conţinutul este perfect valabil şi în prezent, uneori chiar mai valabil (altfel, oricum, nu aş fi repus articolele “pe piaţă”, şi încă într-un volum). Eventualii cumpărători/cititori vor avea în faţă o radiografie, prin texte scrise “la cald” (dar structurate, cum spuneam, cu un anumit sens), a deceniului politic recent încheiat. Îndrăznesc să spun că multe dintre fragmentele de-aici par acum premonitorii.

La Arbor.art.room, alături de Victoria Nagy Vajda, fondatoarea galeriei. Credit foto vernisaje: Tudor Codre Isac

Revenind la actualitate, iată, prezenţa la votul pentru alegerile parlamentare în România continuă să fie foarte, foarte joasă. În plus, nu doar la noi, dar peste tot în lume, se întâmplă tot felul de anomalii, iar contextele sunt din ce în ce mai complicate. Ce vezi nou, aici?

Doinel Tronaru

Foto dreapta: Primăvara lui 2018. Foto aflată pe coperta cărţii. Credit foto: Mona Mitarcă

Doinel Tronaru
Conform înţelepciunii antice, “nimic nou sub soare”. Ba chiar, de fapt, România e încă ok, faţă de revenirile totalitarismului şi ale gândirii totalitare din atâtea colţuri ale lumii,

în aceşti ani 2010, care s-au scurs atât de greu, de “leneş“, şi care, din acest punct de vedere – al competiţiei dintre totalitarismele de stânga şi de dreapta, al recrudescenţei gândirii extremiste din fiecare direcţie –, au reprezentat o adevărată pacoste pentru întreaga omenire. Într-adevăr, cum spunea Cărtărescu odată, după 11 septembrie 2001, Infernul s-a dezlănţuit asupra planetei, prin revenirea în forţă a ideologiilor (“Războiul Rece s-a încheiat, dar s-a încheiat şi epoca de după Războiul Rece”, exclama, parcă, Colin Powell la acel moment), dar consider că momentul cel mai negativ, în care toată lumea s-a “radicalizat”, a fost cel al alegerii lui Donald Trump la Casa Albă în 2016. Acesta îl consider evenimentul cel mai “păgubos”, pentru omenire, din acest deceniu, într-un fel, de “neagră” amintire, practic din 2001 încoace

(nu neglijez nici războiul dezlănţuit de Putin, pe la mijlocul decadei, în Ucraina, despre care există multe pagini în carte, dar, din punct de vedere ideologic, trumpismul şi contra-trumpismul sunt, în perspectivă, lucruri mult mai importante).

Revenind la România, nu prezenţa scăzută la vot, care era de aşteptat (şi de explicat), este importantă, ci intrarea în Parlament (şi încă cu un procent neaşteptat de mare) a partidului AUR, care-a “aluvionat” toate nemulţumirile, infiltrate lent în populaţie, ale acestui deceniu, şi mai ales ale pandemicului 2020. Revenind la Caragiale, pomenit mai sus, de-acum “avem şi noi faliţii noştri!”. Să nu dramatizăm, toată Europa îi avea.

Citiţi continuarea pe Ana-Maria Onisei – Stories with a View.

Doinel Tronaru

Doinel Tronaru activează în presa cotidiană culturală din 1995. A lucrat ani buni la „România liberă”, „Evenimentul zilei”, „Cotidianul”, „Adevărul”. A colaborat la „PRO TV Magazin”, „Cuvântul” (perioada Mircea Martin), „Ziarul de Duminică”, „ArtAct Magazin”, „Adevărul literar şi artistic”. Este doctor în Cinematografie şi Media, la UNATC „I.L. Caragiale”, cu lucrarea „Cinematograful religiilor şi religiile cinematografului”, sustinută în noiembrie 2011 şi distinsă cu calificativul summa cum laude.

Doinel Tronaru
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite