Arpagic ? Chiar nimic ! Despre vila facuta de Radulescu nimic,nimic ? Dar despre America ogarului cenusiu si bursa ,care nu o obtinea chiar nimeni ,nimic,nimic ? Zau m-am saturat de atatia lovilutionari si de atatia ,,dizidenti'' ,nu este singura persoana care a avut parintii inchisi sau omorati de securitate prin munti.

Ai confundat locația, Dracon! Nu ești pe blogul lui Râpă!

Asa este ,ce sa fac daca nu pot inghiti toate minciunile si porcariile unor ,,dizidentii '' ca persoana respectiva . Ce rost ar mai avea sa amintesc de Caraion , V Horia ,R Gir sau scriitori ca E Ionescu,M Eliade ,astia is nimicuri pe langa asemenea dizidenti.

LA MULTI ANI! POVESTEA "DIZIDENTULUI" ARPAGIC Poeta a povestit ca imediat dupa cutremurul din 1977, Arpagic ar fi fost stapanul gradinii ei de la tara care ii distrusese toate straturile de ceapa. Fiind sedusa de "istetimea lui" l-a botezat Arpagic, "l-a iubit si l-a transformat in personaj literar". Iubindu-l atat de mult, ea ar fi realizat o parodie, in care Arpagic ar fi devenit pseudonimul dictatorului Ceausescu, tot atat de iubit ca si istetul Arpagic. Se pare ca dizidenta poetei ar consta in repetarea numelui "Arpagic", asa cum s-ar fi repetat si numele lui Ceausescu. Iata aici ce declara poeta la un interviu, prin 2008: INTREBARE: "De unde vine, de fapt, Arpagic? A existat un model in realitate? Motanul Arpagic cel real seamana cu cel ilustrat in carte?" RASPUNS; "Arpagic a existat in realitate si a aparut in viata noastra dupa cutremurul din �77, atunci cand am inchiriat o casuta intr-un sat de langa Bucuresti, pentru ca blocul in care locuisem se prabusise, iar sotul meu, prins sub daramaturi, scapase printr-un adevarat miracol. Amandoi eram copii crescuti la oras, astfel incat mutarea la tara, descoperirea satului, a gradinii si, in general, a naturii nu ca decor, ci ca mecanism al lumii, au reprezentat o adevarata experienta existentiala. Ne-am apucat de gradinarit, iar viitorul Motan Arpagic - care era atunci doar un pisic slabut, numai ochi si codita � a aparut la noi in gradina in timp ce faceam straturile de ceapa, punand arpagicul in pamant, in linii drepte aliniate cu sfoara.” ALTE DECLARATII ALE POETEI DIN ACELASI INTERVIU: "In cea de-a treia carte cu Arpagic, mi-am inchipuit cum s-ar purta personajul meu daca i s-ar sui la cap gloria de a fi devenit celebru. Si nimic nu era mai simplu decat sa mi-l imaginez purtandu-se ca Ceausescu. Ceea ce a rezultat a fost o amuzanta parodie in care toata lumea scandeaza Ar-pa-gic. .... Ispita jocului pe muchie de cutit era mare, cu atat mai mult cu cat nu credeam ca va fi observat de cineva.Tot ce a urmat tine mai mult de exasperarea generala decat de poezioara mea. Volumul a disparut din librarii inainte de a putea fi interzis" Dupa '89, am citit ordinele securitatii pentru confiscarea lui si rapoartele despre putinele exemplare gasite. Numele pisoiului meu a devenit pseudonimul dictatorului, iar eu am pierdut, bineinteles, din nou dreptul de a publica. De data asta definitiv. “ …. " In aceste conditii mi-a venit ideea sa scriu "Cartea Alba a lui Arpagic�, in care fiul acestuia se adreseaza Biroului Pisicesc de Informatii, cerand dosarul tatalui sau, ca sa dovedeasca faptul ca nu a fost Ceusescu."

Practic, pe securisti ii durea undeva de celebritatea motanului Arpagic si de faptul ca poeta ii repeta numele pe parcursul versurilor, ca aluzie la Ceausescu. Daca a fost vreo aluzie, ea era doar in capul poetei din moment ce nicaieri nu a precizat ca poezia ar fi o parodie la adresa lui Ceausescu. Si nu stiu unde a citit Ana Blandiana, "dupa '89" rapoartele securitatii, pentru ca accesul la dosarele si rapoartele s-a Securitatii a fost dupa 2000, cand a aparut legea si respectiv CNSAS Atat poeta cat si Arpagicul ei ar fi putut fi declarati "dizidenti" de-abia dupa ce Arpagic-Fiul vedea dosarul lui Arpagic - Tatal, si constata ca Securitatea l-a urmarit pe Arpagic-Tatal, l-a arestat, l-a condamnat si i-a interzis aparitia in public. Si daca exista un asemenea dosar de securitate, de ce poeta nu a publicat si notele sau rapoartele securitatiireferitoare la Arpagic-Tatal? Asa cum a procedat si scriitorul Paul Goma, de exemplu? Dosarul de securitate al lui Arpagic –Tatal se gaseste cumva expus la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetul Marmatiei (al carei fondatoare este Ana Blandiana) sau la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului?

@dracon, Spre sfarsitul anilor 80, femeia asta a spus ceva ce ne mergea atunci , la toti la inima. A mai fost doar una in aceeasi perioada: Doina Cornea. Apoi,dintre barbati : Paul Goma, Radu Filipescu si inca cativa..Dintre femei s-au dovedit cele mai indraznete numai Doina Cornea si Ana Blandiana. Elisabeta Rizea care le-a precedat, facea parte din alta liga. Sper ca nu-i reprosati D-nei Blandiana ca nu a fost si dansa spanzurata de par cum a fost doamna Elisabeta Rizea. Elisabeta Rizea a fost o taranca, dar eu prefer sa-i spun ca a fost tot o Doamna, (o eroina adevarata a neamului nostru.) Daca ar fi sa aplicam numai criteriul suferintei si martiriului, atunci am ajunge la concluzia ca numai Horia, Closca si Crisan se clasifica la categoria: adevarati dizidenti.

Eu cred ca poeta e intr-o profunda confuzie cand afirma ca Arpagic ( alias Ceausescu) - ar fi aparut in 1977 dupa cutremur. Stie toata lumea ca Ceausescu a aparut ca Arpagic in 1918 la Scornicesti, nicidecum la casa de la tara a poetei. Iar printre garduri a aparut inca din 1965 ( ca Arpagic-Secretar) dupa moartea lui Gh.Gheorghiu Dej (alias - Ceapa), nicidecum dupa cutremurul din 1977. In 1977, o fi aparut si arpagic prin gradinile multora dar, esential este ca a aparut Miscarea lui Paul Goma - 77, prima miscare anticomunista organizata de la instalarea dictaturii comuniste in Romania. Si odata cu ea, odata cu trezirea dizidentilor s-au trezit si securistii din somn, la inceput mai balbaindu-se, mai frecandu-se pe la ochi, apoi, dupa ce Ceausescu "a mieunat" la securisti, acestia s-au trezit de-abinelea, si- au inceput sa-i fugareasca, sa-i aresteze, sa-i terorizeze si sa-i condamne pe dizidenti si chiar sa-i expulzeze peste granita pentru a sparge miscarea dizidenta si a baga frica in oasele motaneilor de la balta USR, care au avut grija sa-si aranjeze culcusuri si prin tara si pe-afara....pe unde calatoreau, spionau, informau dar mai si publicau ceva maculatura. Pai daca nici Securitatea nu l-a interzis, pt. ca habar n-avea ca Arpagic creste prin librarii, cum naiba a fost poeta si Arpagic declarati dizidenti dupa 1990? Si, mai ales, ce au facut? Ce activitate dizidenta au semanat si cand? Dupa 1990? Cand au inceput sa apara disperati pe la tribune batandu-se cu pumnii in piept si urland cat de dizidenti au fost ei pentru ca Arpagic a mancat salam cu soia? Amaratii aia de dizidenti, care, cu pieptul gol s-au batut cu securitatea in 1977, cateva sute la numar, pentru drepturile si libertatile tuturor Arpagicilor din tara si care au fost tot timpul denigrati de "elita motanilor intelectuali din USR" nu-si merita nici macar acum numele de dizident. Arpagic isi merita insa numele de dizident. Chiar daca Securitatea l-a arestat in 1977, terorizat si batut pe scriitorul Paul Goma, el nu se bucura de faima lui Arpagic si a poetei Ana Blandiana. Scriitorului Paul Goma nu i se recunoaste nici macar cetatenia romana. Arpagigii dizidenti l-au si exclus din USD. Si bine ca s-a intamplat asa, altfel fiecare Arpagic din balta aia imputita si-ar fi atarnat de coada cate o dizidenta! Cei 7 care au fost condamnati la inchisoare (la munca fortata in fabrici de ciment pe 3 aprilie 77) de fostul Tribunal Sector 6, ei nu au fost recunoscuti ca dizidenti dupa 1990 de catre elita otrepelor. Celelalti aderenti condamnati la munca fortata ilui Arpagic. Nici macar, post-mortem, pentru ca multi dintre ei au murit. Cei care au fost internati in spitale psihiatrice ca sa nu mai miaune si sa nu mai zgarie, la fel, nu si-au meritat numele de dizidenti in analele Arpagicilor anti-comunisti infloriti dupa '90.

Arpagic Ana Blandiana Intr-o zi pe cand lucram In gradina, pe sub geam, ngrijind un trandafir, Vad ca intra un musafir: Era mic ca abia il vedeai, Dar cu mustati ditamai; Incapea printre uluci, Dar avea blanita-n dungi; Si intrun capat, dintro dunga Ii crestea o coada lunga; Era numai cat o floare, Dar avea patru picioare; Ochii-albastri ii clipeau Si stia sa zica: "-Miau!">. Ba sa vezi si sa te bucuri- Sarea in aer dupa fluturi. Si stia chiar sa se joace Cu cateva ghemotoace. Oare, ce ati fi facut voi Cu acest musafir de soi? Eu, oaspetele important L-am tratat cu lapte cald; Ca sa-l conving sa ramana, I-am dat si un pic de smantana Si, pentru ca era mic, L-am botezat Arpagic. Poate dna Simona Chitan publica aici si celebrul pamflet sau aluziva parodie la Ceausescu. Eu nu am reusit sa gasesc Arpagicul cu pricina pe net.

Singurul merit al poetei Ana Blandiana este realizarea Memorialul Victimelor Comunismului si Rezistentei de la Sighetul Marmatiei si pentru ca s-a detasat complet de trecutul ei comunist. Dar a se complacea in a fi considerata o anti-comunista si o dizidenta in timpul dictaturii comuniste este rusinos din partea ei. Ana Blandiana a fost o favorita a regimului comunist, din acest motiv a si reusit sa plece in calatorii in strainatate, sa plece cu bursa (in Statele Unite), sa ajunga redactor si apoi sefa la revista Amfiteatru, sa-si publice carti in strainatate, sa fie adusa in Bucuresti imediat dupa ce a terminat filologia la Cluj. A fost o activista in timpul studentiei si a continuat sa fie activista si dupa terminarea facultatii. Indiferent de talentul ei la poezie, nu oricine ateriza din provincie la Bucuresti, ca redactor la o revista a asociatiei studentesti. Si nu oricine, pe vremea comunismului putea sa calatoreasca in occident si mai ales, sa-si publice carti sau sa obtina vreo bursa. A fost colega cu Cezar Baltag? Ok. Si eu am fost colega cu regretatul Nicolae Baltag - fratele lui Cezar (care a murit de tanar) si care in anii 70' a solicitat sa intre in PCR doar ca sa poata pleca la Moscova, nicidecum in Statele Unite, cum a plecat Blandiana in 1973 pentru 6 luni cu o bursa de studii. Eu am cunoscut-o si personal, in anii 70 si stiu ce vorbesc. Rusinos este si faptul ca in biografiile lor incearca sa-si ascunda sau sa-si oblojeasca trecutul. Atata vreme cat fostii comunisti nu au facut fapte condamnabile prin lege, ar trebui sa dea dovada de caracter, sa fie capabili sa-si recunoasca trecutul si optiunile lor politice. NImeni nu-i condamna pentru asa ceva. Karl Marx cu ideologia lui traieste si astazi - fara sa fie universal blamat. Dar, daca isi schimba pielea ca niste cameleoni incercand sa-si apropie toate avantajele, indiferent de rasturnarile politice care au loc, asumandu-si roluri false pentru a continua sa se bucure de toate beneficiile, sunt de condamnat. Astazi, cu nerusinare se pretinde ca Ana Blandiana ar fi scris " poeme-manifest" impotriva dictaturii, poeme care "electrizau asistenta" la întâlnirile cu publicul în perioada de apogeu a dictaturii lui Ceauşescu, cum ar fi aceste versuri: "O să vină ea,/ Nu se poate altfel,/ O să sosească/ Şi ziua aceea/ Amânată de veacuri,/ O să vină/ Se apropie,/ Se şi aude/ Pulsul ei bătând/ Între zări,/ O să vină ea,/ Se simte în aer,/ Nu mai poate întârzia,/ Nu vă îndoiţi, o să vină/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie/ Vibrând în lumină." Cata nerusinare! Aceste versuri pot fi interpretate ca un omagiu adus dictatorului Ceausescu si epocii sale de aur pe care o construia, pentru ca "o sa vina/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie/in lumina". Ceausescu era "corpul ceresc" care stralucea si aducea lumina, el era "demiurgul, luceafarul, miracolul", "zeul luminii", "zeul zilei orbitoare". Ceausescu era lumina tuturor. Chiar si Paunescu cand tuna si fulgera la cenacluri cu versurile urmatoare: "Lumina ne luam din luminile ochilor sai", toati participantii erau in extaz si dupa ce se electrizau si erau in culmea fericirii, incepeau sa se scurtcircuiteze si sa se calce in picioare.

Dle Ilin nu confundati marfa cu ambalajul si pe ,,mama '' lui Arpagic ,beneficiara ,,bursei'' in SUA ,vila din Sinaia cu ,,bandita'' Elisabeta Rizea . La fel nu-si are loc o comparatie intre mama lui Arpagic si Paul Goma . Da Doina Cornea a avut ceva curaj ,avand in spate o persoana apropiata ,care era in anturajul presedintelui Frantei si ,,structurili'' nu prea isi permiteau sa se bage cu capul in lat. Eu nu-mi pot explica cine a facut legatura intre Arpagic-Ceausescu si dizidenta Blandiana ,astept explicatii.

dracon, Nu pot exista comparatii intre dizidenti. Fiecare dintre ei s-a aparat cum a putut mai bine. Unii, intr-adevar poate ca au fost si unelte. Nu putem sti cu siguranta toate dedesubturile. Exista insa numai constatari bazate pe fapte. Blandiana a demisionat din FSN impreuna cu Doina Cornea, fiind printre primii romani care au semnalat o noua impostura, nasterea unei noi minciuni, sub clamarea de fatada a democratiei de tip occidental. Din acest punct de vedere, v-am oferit deja o mica explicatie ca sa refaceti subtila legatura dintre Arpagic si Ceausescu. Ca treaba cu Arpagic a fost pusa sau nu la cale de o aripa a securitatii lui Ceausescu, asta nu mai are mare importanta, la fel ca si revolutia (evenimentele) din 1989, invaluita in mister, nuante de negru, gri, alb..conteaza in final ca s-a produs o schimbare. Problema este una de a accepta sau nu minciuna din punctul de vedere al moralei, si deci de a fi de o parte sau alta a baricadei. Din punctul de vedere al publicului, Goma , Blandiana, Rizea, si toti ceilalti care au fost fara sprijin din exterior din cauza lipsei de notorietate,sunt cu totii perceputi ca facand parte din aceeasi echipa.Cam la asta se rezuma explicatia pe care v-am dat-o mai sus. Nu am datele necesare sa va spun cine a fost erou cu adevarat si cine a jucat teatru. Nici macar nu mai conteaza aspectul asta, ci conteaza de ce parte a baricadei s-a situat in momentele cu adevarat importante.

Eu v-am rugat sa nu puneti in balanta pe Blandiana cu Goma si Rizea , este un pacat.

Din cate interviuri am citit cu Blandiana, in niciunul nici macar nu a sugerat ca ar avea pretentia de a fi considerata o mare eroina sau dizidenta. A afirmat fara echivoc optiunea ei politica si atat.

O VEDETA DE PE STRADA MEA Înainte de a merge mai departe Trebuie sa deschid o paranteza (Adica un capitol din carte Sau din poveste) Despre cineva care nu este Nici maidanez, nici maidaneza. De fapt, in cazul lui, Epitetele nu explica nimic, Mai bine sa va spui Ca este vorba de Arpagic. Si când am spus Arpagic Cred ca e suficient Ca sa nu mai explic Si sa stiti pe moment Cine este acest personaj, Pe care-mi permit Sa-l numesc cel mai vestit Motan din oras. Caruia i S-au scris poezii Si i s-au facut portrete, Asa cum se obisnuieste printre vedete; Despre care, pe lânga toate, S-au facut si desene animate Palpitante si pline de umor Date la televizor. Ei bine, dupa toate aceste succese De necontestat Si de necrezut, Arpagic, cum era si de asteptat, S-a cam increzut. Dar nici nu e de mirare: Când iese la plimbare Toata strada emotionata Se imbulzeste sa-l vada; Ferestrele se dau de perete, Copiii uita de caiete, Crengile se apleaca peste gard, E o aglomeratie ca pe bulevard, Masinile sunt obligate Sa incetineasca, I se arunca ocheade În maniera pisiceasca, I se dau flori, Pâine cu sare, Câte-o scrisoare În plic Si toata lumea striga ,,Arpagic!” El inainteaza important si hai-hui, Da un sfat, asculta un protest mai sonor (Ca acela al unei closte cu pui Împotriva unui motan vânator), Distribuie zâmbete, strângeri de laba, Câte o amenda Sau, mai degraba, Admonestare Si toata lumea e atenta Si recunoscatoare. Ba se suspenda (sa vezi si sa nu crezi) Pâna si luptele dintre maidaneze si maidanezi! Si (culme a culmilor) mi s-a relatat Ca un soricel, Care-astepta sa fie insfacat De Domnia-Sa, Scâncea subtirel Printre suspine: ,,Ce cinste pentru mine Sa ma inghita chiar El!” În aceasta situatie nazdravana Mi se pare normal Ca Arpagic nu-mi mai incape in blana Si se crede fenomenal. Încât chiar ma mir, in consecinta, Ca mai raspunde când il chem (Oferindu-i, bineinteles, drept recunostinta, Un poem!). Probabil ca in firea Lui de celebritate Ajunsa la apogeu Mai razbate, Câteodata, Cu greu, Ca o erata, Amintirea Ca e personajul meu...

dracon, Va fac un copy-paste al unui extras din wikipedia referitor la doamna Ana Blandiana si putin mai jos, am copiat si poezia cu pricina (O vedeta de pe strada mea), care a circulat samizdat, fiind difuzata si la Europa Libera. (acolo am auzit-o si eu pentru prima data in anul 1988) Ce a indraznit Doamna Blandiana a fost mult,putin? Altii n-au indraznit nici atat. Ba da,ca sa nu gresesc:au indraznit sa ceara pensii de revolutionari cu rol determinant. "Ana Blandiana (Otilia Valeria Rusan, n. Coman; n. 25 martie 1942, Timişoara) este o scriitoare (autoare a 26 de cărţi publicate în română şi a 60 de volume apărute în 26 de limbi) şi luptătoare pentru libertate civică din România. Înainte de revoluţia din 1989, i s-a luat în trei rânduri (1959-1964, 1985, 1988-1989) dreptul de a publica, iar în ultimii doi ani numele ei a fost interzis şi cărţile i-au fost scoase şi din biblioteci. Poeziile ei interzise au fost difuzate în mii de exemplare, scrise de mână de cititori (singurul samizdat românesc) şi au fost traduse în numeroase limbi ca dovadă a cenzurii din România. Importanta revistă londoneză Index of Censorship i-a dedicat un număr special."

@Ilim, Ei, tinere Ilim....cultura ta e pe Wikipedia ....pe Wikipedia scrie fiecare ce vrea despre el. Uite aici, poezii de Ana Blandiana....pe astea nu o sa le gasesti, in mod sigur, pe Wikipedia: Odă 1918 Slavă neamului acesta, Vremurilor noastre slavă! Slavă erei ce se naşte Duşmănită şi grozavă; Slavă robului de veacuri Care n-o să fie rob; Slavă ţării ce înalţă O şesime de pe glob; Slavă! Slavă fericirii: Vremii viitoare slavă; Slavă lumii ce se naşte În această oră gravă; Slavă anului acesta Ce-a ucis în colb milenii; Şi de flăcări, ca drapelul, Slavă veşnică lui Lenin. (Tribuna, nr. 46, 12 nov. 1959)

Uite aici, alta poezie dizidenta, pentru care dna Ana Blandiana a fost interzisa de Ceausescu si de Securitate, ea impreuna cu Arpagic figurand in arhivele Securitatii ca dizidenti. Partid Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv Cu-ntâiul plâns în curtea şcolii sub castani Când clasa mea primea cravata roşie festiv, Şi sufeream respinsă grav de colectiv Că nu-mplinism încă nouă ani. Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros, Cu braţul ridicat deasupra frunţii mult, Simbolizând că viaţa-mi va fi socotită mai prejos Decât tulburătorul luptelor tumult, Că niciodata n-am să mă separ orgolios De imnul colectiv şi luminos. Candoarea scrijelată de mâna ta lucid În ochii mei, dramatic deschişi spre mâna ta, Oricâte maluri s-ar sedimenta, Nu-mi vor putea-o şterge. Candoarea ca un zid Va măsura maturitatea mea, Partid. (Almanahul “Luceafărul”, 1983)

Uite aici cum este descrisa "lumina" americana vis-a-vis de "lumina" lui Ceausescu. Extras din romanul : ORASE DE SILABE de Ana Blandiana, aparut la Editura Sport-Turism in 1987 "Lumina la Chicago Pe un frig capabil să împietrească cele mai frumoase sentimente, pe un vânt care zgâlțâia firmele facandu-le să pocnească năucitor, am rămas de la prima trecere prin Chicago cu impresia înfiorătoare de îngrămădire urbană insalubra, înălțată, probabil, pentru uzul crimei, pentru la ce altceva puțeau servi imensele clădiri negre, ulcerate de fum, gangurile pustii semănate cu lăzi goale, cutii de gunoi părăsite și câini rebegiți? (…) Chicago este singurul loc unde zgârie-norii mi s-au părut frumoși și m-au încântat că o realizare măreață a forței omenești." Asa e, ai dreptate tovarasico! "Jos Imperialismul", tovarasa Ana Blandiana. O invit in Statele Unite, sa faca o revolutie, sa puna de un FSN si sa schimbe "lumina imperialista" cu "lumina comunista".....sa vina odata, "ziua aia orbitoare"! Sa aduca si arpagic....sa-l plantam pe Park Avenue.

Mai jos, reproduc un citat dintr-un material aparut la ziaristi on line. >