Un volum ce acoperă perioada cuprinsă între 24 mai/6 iunie 1917 şi 26 martie/8 aprilie 1918. Una dintre cele mai dificile nu doar din viaţa Reginei, ci şi din cea a României. Căci e vorba de perioada în care toţi decidenţii, de la familia regală la guvern, au trebuit să se refugieze la Iaşi, când până şi rămânerea în vechea Capitală a Moldovei a început să fie, de la un moment dat  nesigură din cauza dezastrului de pe front, când trupele române au înregistrat mari pierderi ce nu au putut fi acoperite sau compensate de marile, eroicele sale victorii, când situaţia internaţională a început să se complice din ce în ce mai mult iar sistemul de alianţe din care făcea parte şi Ţara despre care vorbeşte cu atâta patriotism şi inegalabilă dragoste şi patimă Regina a început să se gripeze. Când, din cauza schimbărilor politice radicale din Rusia, viaţa cotidiană din România a devenit din ce în ce mai complicată. Desfăşurări ce au complicat, au pus adesea sub semnul întrebării, au făcut cvasi-imposibile chiar acţiunile Reginei Maria, acţiuni ce aveau în vedere nu doar soarta celor aflaţi pe front, ci şi cea a celor rămaşi acasă ori reveniţi acasă sau în spitale din cauza rănilor cu care s-au ales în urma eroicelor lor acţiuni din linia întâi.

Cu o tenacitate pentru care cititorul de azi, obişnuit cu nestatornicia, nu poate nutri decât admiraţie însoţită de o oarecare mirare hai să-i spunem justificată, Regina Maria a continuat să îşi ţină notaţiile ei zilnice. Aşa încât Jurnalul de război 1917-1918  poate fi lesne catalogat drept jurnalul unui al doilea front. Cel al luptei pentru aprovizionare şi funcţionarea în bune, mulţumitoare sau măcar decente condiţii a spitalelor, operaţiune în care Regina s-a implicat cu un devotament exemplar. Al luptei pentru păstrarea moralului celor reveniţi în condiţii dramatice de pe front, dar şi al celor din apropierea Reginei. Oameni, femei şi bărbaţi, cărora, dincolo de ranguri sau îndeletniciri, li se întâmpla şi lor să înregistreze pierderi, să aibă îndoieli, să cedeze, să exagereze şi care se duceau la Regină spre a primi un cuvânt de îmbărbătare sau o povaţă.

Să nu se înţeleagă însă cumva că în tot acest timp, din ce în ce mai greu, din ce în ce mai neprietenos, primejdios de-a dreptul, Regina Maria ar fi fost ceea ce s-ar putea numi o „Doamnă de fier”. Nici vorbă!  Acest al doilea volum al Jurnalului ne îngăduie să regăsim o regină profund umană. Cu bucurii, atunci când soseşte un nou transport cu provizii sau ajutoare sau când cineva face câte o donaţie căreia Regina îi găseşte rapid rostul. Cu tristeţi, ba chiar disperări în zilele şi săptămânile când veştile venite din Rusia nu sunt deloc încurajatoare, când ele prevestesc sau confirmă nu doar schimbări ale ordinii sociale de acolo, ci şi consecinţe de o gravitate maximă pentru ceea ce azi am numi situaţia geo-politică a României. Cu bucurii, cu tristeţi şi disperări atunci când e vorba despre lipsa de veşti sau veştile proaste despre membrii propriei sale familii, despre surorile a căror soartă a devenit din ce în ce mai greu de aflat în condiţiile grele ale comunicaţiilor aproape sugrumate din această a doua parte a Marelui Război. Dar şi cu infidelităţi conjugale şi poveşti de iubire, de la cea pentru Barbu Ştirbey la cea pentru colonelul Boyle pe care Suverana îl cunoaşte pe 17 februarie/2 martie 1918

După cum bine se ştie, în tot acest timp Regina Maria nu s-a ocupat exclusiv de operaţiuni umanitare. Nu s-a mulţumit doar să viziteze spitale, să aline suferinţele răniţilor, să le citească pagini de îmbărbătare, să mobilizeze doamnele din preajma spre a i se alătura. Nici vorbă. Acest gen de preocupări, fără doar şi poate utile, au fost dublate de implicări uneori concrete, alteori numai emoţionale în viaţa politică a ţării.

Volumul al doilea al Jurnalului consemnează antipatia constant nutrită de Regină faţă de familia Brătienilor, faţă de prim-ministrul aparţinând acestei dinastii. O antipatie despre care ştiam deja multe din primul volum şi care nu va fi depăşită decât de aceea faţă de generalul Alexandru Averescu. Al cărui mit se deconstruieşte treptat în paginile cărţii, îndeosebi în părţile ei cele mai dramatice ( România trădată noiembrie 1917-februarie 1918  şi Singură împotriva tuturor: refuzul unei păci înjositoare- februarie 1918- aprilie 1918) când generalul e numit „l’Homme du Malheur” . Regina ajunge să simtă o necondiţionată aversiune şi un profund dispreţ pentru general, de aceleaşi sentimente, dacă nu de unele încă şi mai radicale, având parte Marghiloman. Căci Regina Maria a fost o neîmpăcată adversară a ruşinoasei, înrobitoarei păci de la Buftea- Bucureşti pe care a încercat să o împiedice cu orice preţ.

Maria nu dorea deloc să lege numele Regelui Ferdinand şi al său de un compromis atât de dezonorant aşa încât adesea a luat în calcul  varianta rezistenţei (de unde demersurile sale pe lângă generalul Prezan ori pe lângă Berthelot) dar şi pe cea a abdicării.

Oamenii politici, militarii, Regele însuşi, vremurile au vrut altfel.

Maria, Regina României- JURNAL DE RĂZBOI- 1917-1918;

Traducerea: Anca Bărbulescu;

Ediţie îngrijită de Lucian Boia, Editura Humanitas, Bucureşti, 2015