„Jurnal din vremea ocupaţiei“ sau despre Bucureştiul acum 100 de ani

„Jurnal din vremea ocupaţiei“ sau despre Bucureştiul acum 100 de ani

Istoricul Georgeta Filitti va prezenta cartea apărută la Humanitas      FOTO: Eduard Enea

Marţi, 5 iulie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc o dezbatere despre „Jurnalul“ lui Vasile Cancicov, cea mai preţioasă şi consistentă mărturie din Bucureştiul sub ocupaţie. Vor vorbi istoricii Georgeta Filitti, Sergiu Iosipescu şi Daniel Cain, editorul celor două volume ale jurnalului. Moderatorul întânirii va fi istoricul Alina Pavelescu, directorul adjunct al Arhivelor Naţionale ale României.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se împlinesc în curând o sută de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Editura Humanitas marchează acest eveniment printr-o serie de restituiri, între care se numără şi jurnalul ţinut de Vasile Th. Cancicov şi publicat în 1921 în două volume masive sub titlul „Impresiuni şi păreri personale din timpul războiului României. Jurnal zilnic. 13 august 1916 –31 decembrie 1918“. Ediţia Humanitas a acestor volume este o primă reeditare de după ediţia princeps din 1921 şi vine ca o recuperare a unei mărturii de primă însemnătate asupra unui eveniment crucial al istoriei noastre moderne. Lucrările de faţă, al căror supratitlu, „Jurnal din vremea ocupaţiei“, aparţine editurii, sunt o selecţie substanţială şi reprezentativă din ambele volume apărute atunci. Criteriul esenţial pe baza căruia s-a făcut selecţia pentru prezenta ediţie a fost dorinţa de a facilita lectura şi de a urmări cu precădere evoluţia stării de spirit şi a evenimentelor din teritoriul ocupat de Puterile Centrale.

„La 13 august 1916 am intrat în război, la 31 decembrie 1918 România ia loc la masa Conferinţei de Pace. Ce s-a petrecut în acest răstimp este rodul celor ce am scris aici.“ – Vasile Th. Cancicov

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările