Izgonirea cărţilor

Cărţile au dispărut de multă vreme de pe listele de cumpărături ale românilor. De fapt, cartea nu s-a aflat niciodată pe aceste liste. În România, cartea a devenit un produs de lux.

Sunt multe lucruri ce acoperă lista zilnică pentru priorităţile românilor: pâinea, carnea, plata facturilor, întreţinerea, medicamentele, săpunul... (Măcar dacă am fi campioni la consumul în UE, dar suntem codaşi şi la săpun şi la detergenţi!) Cartea rămâne mereu în afara listei de bază a existenţei. Asta e soarta cărţii.

Explozia internetului a îndepărtat tânăra generaţie de „hârtie“. Se consumă texte pe digital, tot felul de deşeuri şi futilităţi, în timp ce lucrurile cu adevărat importante îşi fac loc cu greu în atenţia publicului. Totuşi, este bine că se citeşte pe internet! Viaţa s-a mutat în epoca de gheaţă a digitalului.

Decăderea învăţământului s-a reflectat direct asupra consumului de carte. Gradul scăzut de educaţie al populaţiei a influenţat negativ vânzările de carte din ultimii ani. Cartea a fost alungată din şcoală. N-au alungat-o tătarii, ruşii sau americanii. Românii au gonit-o. Între o carte şi un iPhone, părinţii preferă tehnologia pentru copiii lor pentru că îi „conectează la viitor“. Cartea miroase a trecut, să uităm trecutul! Cartea nu ţine de foame şi nu mai foloseşte la nimic într-o societate croită pe false valori.

Apoi, televiziunea a satisfăcut „foamea de cunoaştere“ a românilor cu tot felul de programe submediocre, care s-au dovedit, o dată cu trecerea anilor, nişte „detergenţi“ cu bune performanţe de spălare pe creier. Televiziunea nu te obligă la efort. Caşti ochii şi urechile şi televiziunea îţi bagă în minte toate gunoaiele posibile. Televiziunea a impus „modele de succes“ care n-au nicio legătură cu cartea. Astfel, dispariţia librăriilor din mediu rural şi din oraşele mici nu este o surpriză şi, din păcate, nici un semnal de alarmă pentru autorităţi. Se trăieşte foarte bine şi fără cărţi...

Cartea nu ţine de foame şi nu mai foloseşte la nimic într-o societate croită pe false valori.

Se vehiculează ideea că, în România, cărţile sunt scumpe. Şi din acest motiv, românii nu mai au acces la cărţi. O carte care costă 30 de lei este considerată o piesă de muzeu. Mai bine iei două pachete de ţigări sau joci la pariuri sportive ori la păcănele! Această scuză, cărţile sunt scumpe!, este o ipocrizie care ascunde lenea şi prostia. Să nu ne amăgim cu forfota de la cele două târguri tradiţionale de carte, Bookfest şi Gaudeamus! În afara acestor evenimente cu oarecare notorietate, interesul românilor pentru carte este aproape de zero.

Industria editorială pare împăcată cu această condamnare. Editorii parcă aşteaptă o minune, o salvare de la Guvern (să dea o ordonanţă!), de la Dumnezeu, de la UE, de undeva... Nu prea merită să fii editor în România de azi. Unii îi acuză pe editori că sunt hoţi, iau pielea de pe românii „înfometaţi“ de cultură, alţii, politicienii care în viaţa lor n-au pus mâna pe o carte, le reproşează că fac averi pe seama culturii scrise, care aparţine poporului! Îţi vine să închizi „prăvălia“ când vezi că tot mai mulţi români pierd (definitiv) drumul către carte.