Istorie, istorii şi reprezentări

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai recentă carte a profesorului Lucian Boia este un eseu. O schiţă de interpretare globală a istoriei, cum spune autorul ei. Care adaugă imediat - strict din punctul meu de vedere.

De aici şi reducerea la maximum, la strictul necesar, a referinţelor, a notelor bibliografice şi de subsol. De aici, probabil, şi unele, inevitabile, repetări ale unor idei exprimate în scrieri anterioare. Fiindcă, precizează Lucian Boia, este istoria mea, aşa cum o văd eu, la capătul unei jumătăţi de secol de experimente istoriografice (îndrăznesc să spun destul de variate).

Cartea revine, în principal, asupra vechilor, dezbătutelor, controversatelor probleme ce ţin de raporturile de complementaritate/contrarietate dintre Istorie, istorii şi reprezentări. Care înseamnă mai mult decât semantică pură. Numim cu un singur termen - ne reaminteşte profesorul Boia - atât istoria adevărată, cât şi reprezentarea ei, de fapt multiplele ei reprezentări. Mai clar. La urma urmei, Istoria a fost una. Nu neapărat şi bună. Numai că ea, Istoria, a avut parte de nenumărate imagini despre ea, de tentative de reconstituire a ceea ce s-a întâmplat ori credem că s-ar fi petrecut (reprezentări). Şi chiar în condiţii de deplină onestitate şi în absenţa oricăror intruziuni deformatoare, profesioniştii scrisului istoric, istoricii (a se revedea în acest sens distincţiile operate mai demult de Tzvetan Todorov între istorici, martori şi comemoratori) au scris mai multe istorii. Fiindcă în cursul translaţiei de la Istorie (aceea cu majusculă) la istorii (istoria-reprezentare) se întâmplă multe. Istoricul selectează fapte, le repune într-o ordine (în funcţie de ce criterii?), stabileşte propriile ierarhii (bazate pe ce?) numai că, spre deosebire de fizician, de pildă, lui îi lipseşte posibilitatea de a-şi controla construcţia prin experiment. Totul din cauza faptului că, spune Lucian Boia, Istoria fiind ceva ce nu mai există, nu avem cum să o supunem experimentului.

Sigur, mai intervin şi o serie de factori perturbatori. Dintre care cei mai semnificativi ţin de imposibilitatea de a te sustrage în totalitate tentaţiei pentru mitologie. Sau, mai corect spus, tentaţiei către mitologizare. Totuşi, precizează în mod util profesorul Boia, profesioniştii sunt ţinuţi în frâu de un complex de reguli, oricât ar fi acestea de laxe. Forţează mai curând interpretările (elastice, prin natura lor) decât faptele (oarecum obiective).

O altă mare problemă este aceea a cauzalităţii. Iar strâns legată de ea este aceea a previzibilităţii. Un exemplu. Probabil, cel mai semnificativ. Schimbarea orânduirilor sociale s-a petrecut, o ştim - hélas! - de la lecţiile de Istorie ori de la cele de Marxism, din pricina unor cauze. A acumulării unor contradicţii antagoniste. Între mijloace şi forţe de producţie. Aşa s-a ajuns, se spunea, şi la comunism. Or, precizează profesorul Lucian Boia, comunismul s-a instaurat şi s-a construit (atât cât s-a putut construi) în virtutea unei ficţiuni istorice, ridicată la rangul unui adevăr ştiinţific de necontestat. Până şi despre adversarii săi căpătaseră convingerea că din comunism nu se mai iese.

Îmi amintesc şi acum că la şcoală ni se vorbea despre legităţile istoriei. Or, legităţile înseamnă reguli. Demonstraţia profesorului Boia arată că, de fapt, Istoria, aceea cu majusculă, este un joc fără reguli. Principala caracteristică a istoriei este tocmai imprevizibilitatea - subliniază Lucian Boia. Şi mai departe istoricul spune că - Istoria e un joc fără reguli, în care mereu intervine altceva. Şi încă o precizare extrem de importantă făcută de autorul cărţii merită citată - în istorii se întâmplă exact ceea ce trebuie să se întâmple, în timp ce în Istoria adevărată nu ştim niciodată ce se va întâmpla, fiindcă nu trebuie neapărat să se întâmple una şi alta. Mă rog, povestea cu lebăda neagră care apare pe neaşteptate şi în Istorie. De aici întrebări precum ce ar fi fost, cum s-ar fi întâmplat dacă plus inevitabilul şi sâcâitorul de ce?

Cartea ne propune şi o sumă de aşa-numite exerciţii de interpretare. Ce au în vedere geneza civilizaţiei occidentale, Revoluţia franceză, generatoare de atâta mitologie, de nenumărate romane, piese de teatru (de la Moartea lui Danton de Georg Bůchner la Danton de Camil Petrescu) şi de o, în fine, exemplară punere la punct datorată lui François Furet care nu întâmplător avea să scrie şi Trecutul unei iluzii), Primul Război Mondial de la care au pornit atâtea rele (nazismul şi comunismul îndeosebi), Al Doilea Război Mondial, Crearea României.

Or, dacă Istoria e un joc fără reguli, viitorul e greu de prevăzut. Este incert. Numai pentru comunişti era cu totul altfel. Viitorul era sigur, trecutul mai imprevizibil.

Lucian Boia- UN JOC FĂRĂ REGULI- Despre imprevizibilitatea istoriei- Editura Humanitas, Bucureşti, 2016.

lucian boia joc fara reguli
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite