Istoria Rusiei, cum n-aţi mai citit-o vreodată. Un fragment în exclusivitate din noua panoramă a Molohului rusesc, care face deja furori peste hotare

Harta Rusiei şi mapamondul

Cartea britanicului Martin Sixsmith, „Rusia. Un mileniu de istorie“, traducere de Justina Bandol şi Eugen Popa, apare în colecţia „Istorie“ a editurii Humanitas. Vă oferim un fragment în exclusivitate pentru „Adevărul“. Nimic, totuşi, despre raptul Basarabiei în această carte, pentru că autorul se ocupă doar de „maica Rusie“ în graniţele sale naturale, nu şi de zonele sale de influenţă, unde şi-a impus cnutul (Caucaz, Marea Neagră, Baltica etc.).

„E oare imensitatea imperiului de la răsărit o povară psihologică pentru locuitorii săi, care trăiesc cu spaima că pot fi cotropiţi oricând, din orice parte? Au oare ruşii o bizară — şi unică în felul său — predispoziţie spre conducerea autocratică? A fost oare era sovietică doar o punere în practică a proiectului comunist, sau centralizarea puterii în mâinile unui grup de oameni este şi o moştenire a perioadei ţariste? De ce încercările unor conducători ruşi de a face câţiva paşi pe calea reformelor s-au soldat de fiecare dată cu un recul dezastruos? Acestea sunt întrebările care îl urmăresc pe Martin Sixsmith; cartea sa este o lectură esenţială pentru înţelegerea unei ţări care întreţine cu istoria o relaţie cu totul aparte“, consideră editorii de la Humanitas.

Cu un sfert de secol în urmă, o lovitură de stat militară ameninţa să pună capăt politicii de glasnost şi Perestroika inaugurate în Uniunea Sovietică de Mihail Gorbaciov. Puciul a eşuat, anticipând însă dificultăţile pe care schimbarea avea să le întâmpine în viitor. Nu era pentru prima oară în istoria Rusiei când încercarea de a schimba modelul conducerii ameninţa să sfârşească înainte de a apuca să dea roade. Căci Rusia, o ţară de mare rafinament cultural şi intelectual, a fost întotdeauna cârmuită cu un „pumn de fier“, deplin acceptat de o populaţie gata mereu să jertfească individul pe altarul unei cauze colective primordiale: asigurarea unităţii colosului geografic.

„Un tablou cuprinzător al întregii istorii a Rusiei, de la întemeierea primului stat pe pământ rusesc în secolul al IX-lea până în prezent.“ – Choice

Cartea lui Martin Sixsmith — cunoscător de-o viaţă al culturii, istoriei şi limbii ruse şi martor direct al evenimentelor cruciale de acum 25 de ani — este dedicată tocmai acestui aparent paradox: ea retrasează cei o mie de ani de zbuciumată istorie ai Rusiei, evidenţiindu-i pendularea perpetuă între Estul asiatic şi Vestul european, o pendulare care continuă până în zilele noastre.

Cronicile primelor veacuri sau mărturiile directe culese în anii din urmă, reflectarea momentelor istorice în marea literatură rusă ori în cuvintele seci ale discursurilor politice zugrăvesc fundalul pe care se proiectează întreaga relatare a autorului – fost corespondent BBC la Moscova – şi fac din cartea sa o istorie vie.

Citeşte şi:

Recviem pentru Uniunea Sovietică

„Războiul nu are chip de femeie“: Opera laureatei Nobel Svetlana Aleksievici începe să fie tradusă în limba română. Au apărut deja două cărţi despre WWII

Svetlana Aleksievici, despre „omul sovietic“ şi putinism

Vă oferim în continuare un fragment în exclusivitate pentru „Adevărul“:

Despre Novgorod şi miticul Rurik

Am ajuns la Novgorod înainte de răsăritul soarelui. Dormisem primele cinci ore ale călătoriei cu trenul de noapte, spre nord, pe linia rapidă a căii ferate principale Moscova–Petersburg. Dar după ce trenul a cotit către Novgorod, m-am trezit în zgâlţâielile de pe linia secundară prost întreţinută. Mă îmbrăcasem cu mult înainte ca dejurnaia să vină cu ceaşca de ceai negru rusesc. La şase dimineaţa am ieşit din staţia Novgorod în aerul rece al dimineţii.

Oraşul dormea, aşa că i-am cerut unui taximetrist să mă ducă pe malul celălalt al râului Volhov. Vechiul cartier comercial al oraşului, Iaroslavovo Dvorişce, în care generaţii de negustori se târguiseră şi se adunaseră apoi la rugăciune în biserica cu ziduri albe şi turlă albastră, era tăcut şi rece. În întuneric mi se vedea aburul răsuflării. Pe malul celălalt, luna plină plutea peste zidurile kremlinului din Novgorod, într- una dintre cele mai perfecte şi nealterate privelişti din Europa – fortificaţiile roşii medievale aşezate pe taluzul înverzit şi, înălţându-se peste ele, înalta cupolă de aur a Catedralei Sfânta Sofia.

La mijlocul secolului al IX- lea, înainte ca numele Rusia să fi fost vreodată rostit, Novgorodul era un popas pe ruta comercială dintre Marea Baltică la nord şi Imperiul Bizantin la sud. Zona era populată de triburi slave care se luptau pentru supremaţie. Dar în momentul în care războiul fratricid părea inevitabil căpeteniile de trib au căutat să ajungă la o înţelegere. În vremurile acelea, dominate de agresiunea militară, era un eveniment remarcabil.

„Şi între ei nu se mai da dreptate şi neamurile se ridicau împotriva neamurilor şi erau între ei vrăjmăşii şi începură să se lupte între ei.“ Mărturia cronicarului despre evenimentele din Novgorodul secolului al IX- lea ne oferă un indiciu timpuriu al caracterului conciliator, bazat pe lege, pe care oraşul îl va dovedi în secolele ce-au urmat. În locul războiului civil, populaţia a decis să se unească sub conducerea unei căpetenii neutre, chemată din afară.

[…]

Povestea e grozavă, ruşii o învaţă la şcoală. Dar, cum se întâmplă atât de des în istoria Rusiei, există neînţelegeri asupra detaliilor. Cronica lui Nestor este unica sursă asupra sosirii cneazului Rurik şi, de fapt, asupra întregii perioade. Ea face parte dintr- o serie de cronici scrise mult mai târziu de un şir de călugări şi care, cu toate că sunt evocatoare şi poetice, nu sunt prea demne de crezare.

Rurik poate fi un personaj real sau poate fi o figură mitică, alcătuită din mai multe chipuri de prinţi vikingi veniţi să conducă ţinuturile ruseşti.

Dar istoria rusă nu se bazează niciodată exclusiv pe fapte. Istoria reală se întrepătrunde cu istoria romanţată, zămislind miturile care au modelat identitatea naţională. Ca şi noi ceilalţi, ruşii au cunoştinţe destul de schematice asupra propriului trecut; am prieteni ruşi foarte educaţi care au dificultăţi în a numi multe date de referinţă. Însă una pe care o cunosc cu toţii este 862, anul în care se spune că ar fi sosit aici Rurik pentru a forma naţiunea rusă.

Cine este Martin Sixsmith

Martin Sixsmith (n. 1954) a studiat limba şi literatura rusă la Oxford, Harvard, Sorbona şi Leningrad. Între 1980 şi 1997 a fost corespondent BBC la Moscova, apoi la Washington, Bruxelles, Geneva; în anii Solidarităţii a transmis de la Varşovia. A relatat importantele evenimente petrecute în Rusia în timpul lui Mihail Gorbaciov şi Boris Elţin şi a fost un martor direct al loviturii de stat de la Moscova din august 1991 şi al disoluţiei Uniunii Sovietice în lunile care au urmat; această experienţă va sta la baza cărţii sale Moscow Coup: The Death of the Soviet System (1991), un titlu de referinţă în bibliografia subiectului. În 1997 a devenit director de comunicare în guvernul Tony Blair, apoi a ocupat diverse alte funcţii în departamentele de comunicare ale guvernului britanic.

Între lucrările sale se numără volume documentare şi de investigaţie, toate dedicate Rusiei, printre care The Litvinenko File: The True Story of a Death Foretold (2007) şi Putin’s Oil: The Yukos Affair and the Struggle for Russia (2010). Este de asemenea autorul mai multor romane: Spin (2004), I Heard Lenin Laugh (2005) şi The Lost Child of Philomena Lee (2009), cel din urmă ecranizat în 2013. Este unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi realizatori de seriale documentare pentru Radio BBC – despre literatura şi arta rusă, despre moştenirea KGB-ului în Rusia contemporană sau despre scriitorii şi artiştii evadaţi din blocul sovietic. Serialul documentar în 50 de părţi The Wild East (2011) stă la baza volumului de faţă.