Ioan Es. Pop şi Max Blecher, locuri de cinste la Festivalul Literaturii de la Poznań

Ioan Es. Pop şi Max Blecher, locuri de cinste la Festivalul Literaturii de la Poznań

Poetul Ioan Es. Pop (stânga) şi romancierul Max Blecher

În cadrul Festivalului Literaturilor din Europa Centrală şi de Est „Endemity“ de la Poznań, literatura română este pusă la loc de cinste prin promovarea a doi mari scriitori: Ioan Es. Pop şi Max Blecher.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 12 octombrie poetul Ioan Es. Pop s-a întâlnit cu publicul polonez, eveniment prilejuit de traducerea şi publicarea în Polonia a volumului de versuri „Ieudul fără ieşire şi alte poeme“
 
Cel de-al doilea moment literar va avea loc mâine, 18 octombre, şi va fi dedicat creaţiei lui Max Blecher, iar la eveniment va participa unul dintre cei mai însemnaţi critici literari polonezi, prof. Przemysław Czapliński. 

Romanele blecheriane, traduse în Polonia
 
Anul acesta, o important editură poloneză, Pogranicze, a publicat volumul scriitorului român „Întâmplări în irealitatea imediată“. În plus, în martie 2014, o altă mare editură poloneză, W.A.B., va publica un al doilea volum blecherian, „Inimi cicatrizate“, în traducerea lui Tomasz Klimkowski, volum deja aşteptat de critica de specialitate.
 
Ioan Es. Pop a publicat grupaje de poezie în „Revista Iberorromanica“ (Madrid), „Asheville Poetry Review“ (SUA) şi în reviste literare din Irak, Iugoslavia şi Suedia.
 
A debutat în 1994 cu volumul de poeme „Ieudul fără ieşire“, pentru care a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2004, i s-a acordat Ordinul Meritual Cultural în grad de ofiţer. 
 
Max Blecher, „un Kafka pentru suflet“

Max Blecher (1909-1938) a fost un romancier român de origine evreiască, comparat deseori, ca destin, dar şi ca scriitură, cu Marcel Proust sau Franz Kafka. A debutat cu romanul „Întâmplări din irealitatea imediată“, o evadare din viaţa de zi cu zi a tânărului cu o sensibilitate excesivă, „ţintuit la pat” de o boală cumplită.
 
Al doilea volum al lui Blecher, „Inimi cicatrizate“, vorbeşte despre începutul bolii sale (morbul lui Pott la coloana vertebrală), boală ce l-a doborât în cele din urmă. 
 
Ultimul său volum, „Vizuina iluminată“, a fost publicat postum de către amicul său Saşa Pană. De asemenea, o primă şi ultimă colecţie de versuri, intitulată „Corp transparent“, îi apare cu ajutorul prietenului său Geo Bogza.
 
În 2010 a fost lansată traducerea suedeză a primului roman blacherian, „Întâmplări în irealitatea imediată“, iar primele recenzii suedeze apărute îl descriu pe Max Blecher ca fiind „un Kafka pentru suflet“ (cotidianul Svenska Dagbladet), iar romanul său drept „genial“ (revista Tidningen Kulturen), „o perlă curată şi clară“ (cotidianul Östgötakorrespondenten). 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările