INTERVIU Stejărel Olaru, istoric: „Este imposibil să numeri câţi iubiţi a avut Maria Tănase“

INTERVIU Stejărel
Olaru, istoric:

„Este imposibil să numeri câţi iubiţi a
avut Maria Tănase“

Fotografii: Arhiva personală Stejărel Olaru

Reputaţia Mariei Tănase este legendară, însă Stejărel Olaru a reuşit să facă mai multă lumină în biografia marii artiste: într-o carte-document, istoricul relatează firul narativ al vieţii Mariei Tănase, cu talente şi păcate, dar fără patimă şi cu ajutorul documentelor din epocă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre Maria Tănase se ştiu multe – şi se vehiculează destule lucruri care n-au fost. Poate de aceea era nevoie de volumul „Maria Tănase. Artista, omul, legenda“, o carte scrisă cu rigurozitate istorică, care face publice documentele din arhive şi mărturiile celor care au cunoscut-o pe marea artistă. Aceasta este o biografie amănunţită, care pune lupa istorică şi pe contextul în care a trăit artista, nu numai pe propria-i carieră şi persoană – iar această radiografie a societăţii interbelice, a greutăţilor războiului mondial şi a dramei instaurării comunismului în România poate fi mai uşor de digerat în ritmul alert al vieţii Mariei Tănase. Mai ales că viaţa ei poate fi considerată o hârtie de turnesol şi pentru activităţile întreprinse de Siguranţă în interbelic şi de Securitate în comunism. Pe de altă parte, volumul are şi meritul de a rectifica istoria ei personală, demascând miturile fără să-i ştirbească câtuşi de puţin din farmec. Ba dimpotrivă, aduce câteva tuşe noi de culoare, cu iz monden, de aventuri amoroase şi de romane poliţiste. Înainte ca volumul să fie lansat la Târgul de carte Gaudeamus – sâmbătă, pe 23 noiembrie, ora 14.30, la standul editurii Corint –, am discutat cu istoricul Stejărel Olaru, despre ce se ştie şi ce s-a mai descoperit din viaţa Mariei Tănase, precum şi despre sursele de documentare ale autorului. În acest interviu pentru „Weekend Adevărul“, Stejărel Olaru explică legăturile cu lumea spionajului, analizează anturajul ei vast, povesteşte despre situaţia artistei în comunism şi arată de ce a murit săracă.

„Weekend Adevărul“: Este binecunoscut: Maria Tănase este un personaj care fascinează în continuare. Poate pentru că cele mai efervescente episoade din biografia ei sunt relaţiile cu lumea spionajului, pe de-o parte, şi legăturile ei amoroase, pe de alta. De altfel, aşa începeţi volumul „Maria Tănase. Artista, omul, legenda“: „Cea mai mare iubire a Mariei Tănase a fost jurnalistul francez Maurice Nègre“. Cine a fost acest domn?
Stejărel Olaru: Era un jurnalist trimis la Bucureşti în calitate de corespondent al unei agenţii private, Havas. După război, a devenit agenţia France Press, iar Maurice Nègre – preşedintele ei, cu două mandate. Este vorba despre un personaj foarte interesant şi cunoscut în Franţa, mai ales în acea perioadă. În 1938, când a venit aici, odată cu începerea războiului a avut şi responsabilităţi pe partea de intelligence (n.r. – informaţii secrete). A acceptat să lucreze pentru reţeaua britanică – Franţa căzuse, era ocupată, iar spionajul francez a fost preluat de britanici. El a fost descoperit ca spion britanic la Bucureşti. A fost arestat şi condamnat la zece ani de închisoare, în 1941, de către regimul Antonescu. A fost eliberat după aproximativ zece luni şi s-a întors în Franţa, în 1942. De atunci, Maria Tănase nu l-a mai văzut, dar între ei a fost o poveste de dragoste foarte puternică. Acest lucru este confirmat de cei care au cunoscut-o pe Maria Tănase atunci şi care mai târziu au descris câte ceva din povestea lor de dragoste. Maria Tănase a fost marcată de plecarea lui, în 1942. A vrut să intre în contact cu el după terminarea războiului, dar n-a reuşit, pentru că Maurice Nègre nu i-a răspuns niciodată la scrisori, ceea ce pe Maria Tănase a rănit-o. S-a tot spus că Maurice Nègre a fost eliberat din închisoare la intervenţia Mariei Tănase, care şi-ar fi vândut bijuteriile, blănurile şi obiectele de valoare pentru a mitui autorităţile române. Este o minciună. Negocierile privind eliberarea lui Maurice Nègre sunt descrise într-un dosar, care este la arhiva diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe, din care aflăm că, în realitate, Maurice Nègre a fost eliberat în urma presiunii Guvernului de la Vichy.
 
Foto: Fişa lui Maurice Nègre; Sursa: „Maria Tănase. Omul, artistul, legenda“, Editura Corint
 
Un mister nedezlegat: legăturile Mariei Tănase cu SSI
Este vehiculată şi ideea că Maria Tănase ar fi fost agentă de legătură a Serviciului Special de Informaţii (SSI). În ce măsură este adevărat şi în ce măsură are de-a face acest jurnalist francez cu eticheta care i-a fost pusă ei?
Nu cred că Maria Tănase a făcut parte din reţeaua lui Maurice Nègre în mod activ. De altfel, ea nici nu figurează ca membru al acestei reţele în ancheta care s-a desfăşurat după arestarea jurnalistului. Ea a fost anchetată şi a dat declaraţii. Relaţia Mariei Tănase cu SSI, pe care o invocaţi, este în continuare învăluită în mister. În dosarele ei nu apare nicio informaţie că ar fi fost colaboratoarea Serviciului Special de Informaţii. Sunt, însă, câteva indicii care o plasează în apropierea directorului de atunci al serviciului, Eugen Cristescu – ba chiar ca fiind una dintre legăturile lui amoroase. Maria Tănase şi Eugen Cristescu au fost iubiţi. Când a început această poveste de dragoste? Nu se ştie. Bănuiala mea este că în vara anului 1941. Relaţia lor a durat, cu siguranţă, până la 23 august 1944, când Eugen Cristescu a fost obligat să fugă. S-a ascuns, apoi a fost arestat şi închis, nemaifiind eliberat niciodată, murind în închisoare. Cred că în această perioadă, 1941-1944, Maria Tănase l-a ajutat pe Eugen Cristescu şi din punct de vedere informativ – cititorul va descoperi indiciile în carte.
 
S-a tot speculat despre relaţiile Mariei Tănase. Aţi descoperit relaţii noi?
Da. Maria Tănase a fost o femeie extrem de liberă din acest punct de vedere, nu a avut inhibiţii şi atunci când a simţit nevoia să iubească pe cineva, a făcut-o. Până şi soţul ei, Clery Sachelarie, cu care s-a căsătorit în 1950, a înţeles acest lucru şi-a închis ochii atunci când afla despre o aventură sau alta. E adevărat că după ce s-a căsătorit, şi Maria Tănase a fost mult mai discretă, făcând în aşa fel încât el să nu afle, sau dacă afla, ea renunţa la acea legătură extraconjugală. Este imposibil să numeri câţi iubiţi a avut Maria Tănase. Pe câţiva i-am identificat şi eu, cu ajutorul arhivelor. Despre ei povestesc în carte, concentrându-mă în special pe Aurel Munteanu, un actor uitat astăzi, dar un actor foarte talentat şi apreciat în acea vreme, şi pe sculptorul Gheorghe Anghel, despre care se ştia, dar pentru că această relaţie a fost oarecum monitorizată de Securitate, am reuşit să scot la iveală câteva detalii în plus.
 
„Versurile deranjau“
Spuneaţi într-un alt interviu că Maria Tănase a avut neşansa să-şi desfăşoare cariera prin toate totalitarismele secolului trecut. Care au fost relaţiile ei cu autorităţile comuniste?
Comuniştii nu au iubit-o deloc pe Maria Tănase, ba dimpotrivă. În primii ani după instaurarea comunismului, i-au interzis unele dintre melodii.
 
Din ce motive?
Nu era vorba doar despre Maria Tănase – era vorba despre mesajele pe care aceste melodii populare le transmiteau publicului larg. Versurile deranjau. Eu fac o analiză a situaţiei folclorului românesc în perioada 1949-1950, prin ce mecanisme de cenzură a trebuit să treacă, ce fel de versuri deveneau de neacceptat pentru regimul comunist. În acest tăvălug a intrat şi Maria Tănase, în 1949, cu vreo 12 cântece, care după câţiva ani au putut fi cântate. De asemenea, nici Radiodifuziunea nu o mai difuza în acea perioadă, pentru că Maria Tănase, oricât de cunoscută era – şi era cam cea mai mare vedetă a României de atunci – avea probleme la dosar. Tot ceea ce făcuse ea în perioada interbelică şi în timpul războiului şi fusese consemnat de serviciile secrete de atunci – de SSI, de Siguranţă – a fost preluat acum de Securitate, care nu s-a chinuit să discearnă şi să facă o analiză dacă sunt informaţii exagerate sau nu. Mai mult decât atât: avea un stil de a se exprima foarte liber şi de multe ori îşi spunea nemulţumirile şi în şedinţele de partid, ceea ce era un lucru deranjant pentru regim, pentru activiştii de partid. Şi, nu în ultimul rând, după război, avea multe relaţii cu străinii care se aflau la Bucureşti.
 
Astea erau motivele pentru care o urmărea Securitatea, de fapt.
Sigur. Una dintre aceste relaţii a fost cu generalul Eric Greer, şeful misiunii militare a Marii Britanii la Bucureşti, care i-a fost unul dintre iubiţi între 1944-1947. Securitatea a considerat că a fost agenta lui, că Greer nu doar a iubit-o, dar a şi recrutat-o şi a folosit-o ca agentă a britanicilor. Odată cu instaurarea comunismului, Securitatea o preia pe Maria Tănase ca agentă a Occidentului, o femeie desfrânată care nu are un profil pe care regimul să-l accepte.
 
Dacă ar fi strâns banii, ar fi fost extrem de bogată. La sfârşitul anilor ’30, în casa Mariei Tănase puteai găsi uşor câteva mii de dolari, care astăzi ar însemna multe zeci de mii de dolari, bani pe care ea îi cheltuia în câteva zile.
 
Şi-a putut s-o ţină-n frâu, să zicem aşa?
Regimul comunist putea să ţină în frâu pe oricine, n-avea o problemă. Întrebarea e dacă voia s-o facă sau nu. Descriu şi acest context, a doua jumătate a anilor ’40, când se fac arestările, de ce unii artişti sunt arestaţi şi alţii nu. În cazul ei, sigur că a fost monitorizată. În 1948, când încă nu era înfiinţată Securitatea, predecesoarea ei, Siguranţa, a vrut iniţial să o recruteze, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Descriu, de asemenea, şi relaţia ei cu Teohari Georgescu, ministrul de Interne de la acea vreme. Toate acestea cred că oferă un tablou destul de aproape de adevăr a relaţiei ei cu Securitatea. Sigur că în a doua jumătate a anilor ’50, când lucrurile se schimbă uşor, Maria Tănase intră în contact direct cu Securitatea. Continuă să fie o victimă, să fie urmărită, dar în acelaşi timp, o altă direcţie a Securităţii, Contraspionajul, se apropie de ea şi are un moment de colaborare cu această direcţie, de câţiva ani, despre care nu ştim foarte multe pentru că documentele lipsesc.
 
Avea opţiuni politice Maria Tănase?
Sigur nu-i iubea pe comunişti. Ne dăm seama de acest fapt din transcrierile interceptărilor care s-au făcut în casa ei. Au fost destul de multe perioade în care în casa ei s-au instalat microfoane. Atunci nu se transcria cuvânt cu cuvânt, mai mult se povestea ce au discutat cei înregistraţi. Aceste discuţii cu soţul şi cu musafirii există la dosar. În unele îşi spune şi opinia politică: nu-i suporta pe comunişti şi îi considera troglodiţi şi criminali.
 

„Ar fi fost extrem de bogată“
Ce s-a ales de moştenirea Mariei Tănase?
A fost o femeie săracă, deşi a câştigat enorm, mai ales în perioada interbelică, dar şi în timpul războiului. La sfârşitul anilor ’30,
nu cred că exista un artist mai bine plătit în Bucureşti. Însă cheltuia foarte mult.
Era şi o persoană extrem de generoasă, împărţea banii în stânga şi-n dreapta, ajuta oameni care se aflau în nevoie. A făcut foarte multe concerte caritabile, în timpul războiului a cântat pentru soldaţi, pentru răniţi,
pentru nevoiaşi. Dacă ar fi strâns banii, ar fi fost extrem de bogată. Să vă dau un exemplu: la sfârşitul anilor ’30, în casa
Mariei Tănase puteai găsi uşor câteva mii
de dolari, care astăzi ar însemna multe zeci de mii de dolari, bani pe care ea îi cheltuia
în câteva zile.
 
Când aţi devenit fan Maria Tănase? Înainte sau după ce aţi scris această carte?
Eu n-am ascultat-o pe Maria Tănase în mod special. Însă acum, cât am scris această carte, am ascultat-o foarte mult.
Tot ce am putut să cumpăr, tot ce
am găsit pe YouTube am ascultat.
 
 
 

„Cea mai mare provocare a fost să găsesc cât mai multe surse arhivistice“

 

Specializat în istoria serviciilor secrete 

Numele: Stejărel Olaru

Data şi locul naşterii: 30 ianuarie 1973, Aldeni, judeţul Buzău

Studiile şi cariera:

A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti, continuându-şi studiile postuniversitare în domeniul ştiinţelor politice, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare şi de informaţii de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“, Bucureşti.

A fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, în perioada 2006-2010.

Dintre volumele publicate, menţionăm: „Securiştii partidului: serviciul de cadre al PCR ca poliţie politică“ (2002), „Ziua care nu se uită: 15 noiembrie 1987, Braşov“ (2002), „Cei cinci care au speriat Estul: atacul asupra Legaţiei RPR de la Berna (februarie 1955)“ (2003), „Stasi şi Securitatea“ (2005), „Agentul nostru Victor“ (2018). De asemenea, este editorul memoriilor lui Ion Raţiu.

Locuieşte în: Bucureşti


De ce aţi ales să scrieţi această biografie a Mariei Tănase?
Am început să citesc despre ea, despre personajele care îi erau în anturaj, personalităţi ale istoriei noastre recente, şi mi-am dat seama că, deşi s-a scris enorm de mult despre Maria Tănase, nu s-a scris riguros şi s-a căutat senzaţionalul, de multe ori exagerându-se şi chiar inventându-se. Mi-am dat seama că, de fapt, terenul este destul de arid şi este obligatorie o biografie a Mariei Tănase, pentru că, pe de o parte, lipseşte una serioasă, pe de altă parte, această biografie poate fi şi o bună carte de istorie, prin care cititorul să treacă dintr-o perioadă în alta, de la anii interbelici la cei ai războiului şi la instaurarea comunismului.
 
Cartea conţine fragmente generoase de documente. Ce surse aţi avut?
Cea mai mare provocare a fost să găsesc cât mai multe surse arhivistice, care să completeze informaţia biografică cunoscută. Despre cariera ei artistică se cunosc destule, chiar s-a scris şi înainte de 1989. Există un volum bun al Mariei Roşca, publicat la sfârşitul anilor ’80 şi republicat la începutul anilor 2000, care se concentrează doar pe cariera ei artistică. Eu m-am concentrat mai mult pe firul ei biografic, în primul rând, şi pe rolul pe care l-a jucat într-un context sau altul din punct de vedere istoric. Maria Tănase a fost o femeie extrem de influentă şi cercul ei relaţional a fost extrem de larg.
 
Care era anturajul ei?
Cunoştea multă lume, de la lăutarii din mahalalele oraşului până la prim-ministru, miniştri şi ambasadori străini şi români. Nu mai zic de artiştii care erau cunoscuţi atunci şi cei mai mulţi dintre ei făceau parte din anturaj. Dându-mi seama că în arhive nu sunt atât de multe informaţii pe cât mi-aş fi dorit – şi mă refer acum la dosarele ei –, am început să caut informaţii în dosarele celor cu care ea se intersecta, care îi erau prieteni. M-am gândit că unii ar fi putut fi informatori ai serviciilor secrete, iar alţii ar fi putut fi urmăriţi de ele. Apoi, am studiat documentele vremii care se refereau la anumite evenimente unde ştiam că a fost implicată şi Maria Tănase.
 

Foto: Maria Tănase, în concert la Expoziţia Universală de la New York. Sursa: „Maria Tănase. Omul, artistul, legenda“, Editura Corint
 
Ce fel de evenimente? Daţi-mi un exemplu.
Expoziţia Universală de la New York din 1939, unde România a avut un pavilion foarte frumos, foarte bine organizat. De asemenea, turneul ei de la Istanbul din martie-aprilie 1941. Deşi a fost organizat pe filieră privată, statul a fost implicat într-un fel, prin Ministerul Propagandei, pentru că restaurantul care a găzduit acest turneu era unul românesc, şi s-a făcut cu aprobarea guvernului României, într-o acţiune de colaborare cu turcii. Am căutat în arhive referiri la acest tip de evenimente şi am avut norocul să găsesc multe informaţii, nu numai în arhiva Securităţii, ci şi la Academia Română, unde este un fond extrem de interesant de documente – o parte din documentele ei personale, dar şi mărturii ale celor care au cunoscut-o şi care au vorbit despre ea după ce a murit.
 
Cât a durat procesul acesta? Când v-aţi apucat de cercetare?
Documentarea efectivă a durat cam un an. Apoi, a fost nevoie de încă şase luni pentru punerea în pagină.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările