INTERVIU Scriitorul Kestutis Kasparavicius: „În epoca sovietică, lumea cărţilor pentru copii era relativ liberă“

INTERVIU Scriitorul Kestutis Kasparavicius: „În epoca sovietică, lumea cărţilor pentru copii era relativ liberă“

Scriitorul lituanian Kestutis Kasparavicius, care a publicat în România, la Editura Vremea,  două cărţi bestseller, „Povestea lucrurilor” şi „Viaţă de câine“, îşi descrie viaţa ca pe o poveste vesel ilustrată. Scriitorul este nominalizat la Premiul Memorial Astrid Lindgren 2019, cea mai importantă dinstincţie din lume pentru literatura pentru copii şi tineri adulţi.

Kestutis Kasparavicius (65 de ani), unul dintre cei mai apreciaţi şi premiaţi scriitori de cărţi pentru copii la nivel internaţional, e tradus în 26 de limbi. Colaborator al unor edituri de prestigiu din Lituania, Germania, SUA, Taiwan, Mexic, Croaţia, Spania şi Rusia, Kestutis Kasparavicius este o prezenţă constantă a  faimosului salon de carte pentru copii de la Bologna, Italia, fiind distins cu numeroase premii internaţionale pentru carte ilustrată. De altfel, scriitorul este nominalizat la Premiul Memorial Astrid Lindgren 2019, una dintre cele mai importante distincţii din lume pentru literatura pentru copii şi tineri adulţi, care valorează cinci milioane de coroane suedeze. Kestutis Kasparavicius a publicat în ultimele luni în România, la Editura Vremea, în colecţia „Mic, dar şic“, două cărţi scrise într-un stil savuros, cu desene foarte expresive tipărite în condiţii grafice deosebite.  „Povestea lucrurilor“ dezvăluie un secret deja bănuit de copii, toate lucrurile dintr-o casă sunt însufleţite, iar cărticica „Viaţă de câine“ ne arată ce se petrece când un câine şi stăpânul lui fac schimb de vieţi.

„Weekend Adevărul“: Când erai mic, ce voiai să te faci „când ai să fii mare”?

Kestutis Kasparavicius: Nu-mi mai amintesc chiar toate profesiile la care visam în copilărie. Totuşi, ştiu că am vrut să devin căpitan de nave, pilot de avion, vânzător de îngheţată sau chiar electrician. Însă sigur sigur, nu doream să mă fac ilustrator şi scriitor de cărţi pentru copii.

Care erau cărţile tale preferate în copilărie? E vreuna care să te fi influenţat în carieră?

Citeam foarte mult în copilărie, tot felul de cărţi. Dacă stau să mă gândesc mai bine, am citit toate cărţile din mica bibliotecă a şcolii mele primare. Pe atunci însă nu existau chiar aşa multe cărţi pentru copii. În orice caz, mereu găseam câte una care să mă intereseze. Preferata mea era „Winnie the Pooh“ scrisă de A.A. Milne. Mi-a plăcut când eram mic, mi-a plăcut în anii studenţiei şi chiar şi acum rămâne una din cărţile mele preferate. Îmi place tare mult şi „Pinocchio“, a lui Carlo Collodi – apropo, e singura carte pe care am ilustrat-o de două ori de-a lungul vieţii, de fiecare dată ilustraţiile fiind complet diferite.

Ce te-a făcut să devii ilustrator? Când ţi-ai descoperit talentul?

Drumul meu spre universul cărţilor a fost destul de sinuos. M-am născut într-un sătuc lângă oraşul Aukštadvaris (din Lituania). Era acolo un conac părăsit în care se înfiinţase o şcoală primară, unde predau părinţii mei. Familia mea locuia chiar acolo, în clădirea în care era şcoala.  Eram înconjuraţi de un peisaj unic – un lac, un vechi parc amenajat pe o peninsulă, alei străjuite de tei şi mesteceni. Era într-adevăr un loc fabulos, plin de mister şi magie. Erau anii ‘60, ne aflam în plină eră sovietică, cenuşie şi sumbră, însă eu aveam parte acasă de o adevărată insulă de basm.

Chiar şi acum, când îmi amintesc, sunt plin de recunoştinţă pentru fiecare clipă pe care am petrecut-o în acel loc uimitor. Sunt absolut convins că acolo a început drumul meu spre cariera de ilustrator şi scriitor de cărţi pentru copii.

„Eram un băieţel timid“

Cum ai ajuns să scrii şi textul pentru ilustraţii? Ce ţi se pare mai dificil – să scrii o carte sau să o ilustrezi?

Mai târziu am studiat muzica, timp de zece ani (clasa de dirijor de cor), la Şcoala de Arte M.K. Ciurlionis din Vilnius. La şcoală mi-au plăcut cursurile de pian şi canto, dar dirijatul nu m-a atras prea tare. Eram un băieţel timid şi nu mă simţeam deloc în largul meu stând în faţa unui public numeros. Aveam şi trac pe scenă. La acea vreme nu-mi dădeam seama că sunt un om introvertit, ci pur şi simplu simţeam că trebuie să-mi găsesc un alt drum în viaţă. După ce am eşuat în încercarea de a deveni dirijor de cor, am descoperit că tot ce-mi doresc în viaţă e să devin artist. M-am luat după fratele meu mai mare şi m-am înscris la cursurile Academiei de Arte din Vilnius. În epoca sovietică, lumea cărţilor pentru copii era relativ liberă, lipsită de cenzură, de propagandă şi de alte prostii ideologice. Aşa că m-am aruncat în acest domeniu fără să stau pe gânduri.

Publicat prima dată în chineză

Ce preferi, scrisul sau ilustratul?

Mulţi ani la rând am lucrat ca simplu ilustrator de cărţi, iar de scris poveşti m-am apucat abia acum 15 ani. Am ilustrat în special autori clasici, precum H.Ch. Andersen, E.T.A. Hoffmann, C. Collodi şi F. Dostoievski, şi câţiva autori moderni, bineînţeles. Dar, după o vreme, textele unor autori clasici aşa de serioşi au ajuns să mă obosească, plictisească chiar, şi am simţit nevoia unei schimbări. Şi chiar în acel moment s-a întâmplat să primesc o ofertă din partea editurii Grimm, din Taiwan.  Deja ilustrasem, între 1994 şi 2002, patru cărţi pentru editura Grimm. În 2002, editura Grimm se pregătea să publice o carte în scopuri caritabile, pentru copiii victime ale unui cutremur. Artişti din întreaga lume au fost solicitaţi să trimită o ilustraţie însoţită de un scurt text scris de ei. Aşa am ajuns eu să aştern pe hârtie prima mea poveste: „Omul cântător“. La scurt timp după, am primit din partea editurii Grimm o scrisoare cum că povestea mea le-a plăcut foarte mult şi li s-a părut foarte nostimă. Şi mă întrebau dacă nu cumva mai aveam şi alte povestioare la fel, cât să poată ieşi din ele o cărticică. În mintea mea, m-am gândit că era vorba de vreo 10-12 poveşti, şi am zis „Da!“ fără să stau pe gânduri, deşi la vremea respectivă nu mai scrisesem nimic altceva decât „Omul cântător“. M-am apucat imediat de lucru, însă n-a durat mult să-mi dau seama că era nevoie de mult mai multe povestioare pentru o carte de o mărime rezonabilă.  Mi-a fost oarecum teamă la început, dar apoi am mobilizat energiile creative ale întregii mele familii, soţia, cei patru copii… chiar şi câinele. Textul a fost gata într-o lună. Şi a fost cea mai rapidă carte pe care am scris-o vreodată. Apoi i-am cerut unui prieten să traducă povestioarele în engleză şi să le trimită editurii.

Ai crezut în succesul tău?

Ca să spun sincer, nu mă simţeam prea încrezător, şi n-aş fi îndrăznit în veci să-mi trimit poveştile unei edituri din Lituania. Mă consolam doar la gândul că Taiwan e la celălalt capăt al lumii şi, în cel mai rău caz, nu avea nimeni să afle despre eşecul meu într-ale literaturii. Spre marea mea surpriză, editorului i-au plăcut poveştile mele, aşa că m-am apucat să le şi ilustrez. Aşadar, poveştile mele au apărut mai întâi în chinezeşte. Probabil vi se pare ciudat asta, chineză înainte de limba mea maternă, lituaniana. Dar nu cred că e ceva rău.

Întotdeauna mi-au plăcut situaţiile neobişnuite, extraordinare, cu atât mai mult cu cât, la nici un an distanţă, poveştile respective au apărut şi în Lituania, şi în multe alte ţări de-a lungul timpului.

Ne poţi spune câte ceva despre felul în care lucrezi la ilustraţii? Ce vedem în cărţi sunt picturi tradiţionale, sau foloseşti o tabletă digitală?

Preferata mea e pictura cu acuarele pe hârtie. E o tehnică veche, tradiţională, foarte cunoscută, deci nu am ce să povestesc despre asta. Pare complicat la început, dar odată ce te deprinzi devine foarte uşor, aproape distractiv. Dar sunt atras şi de noile tehnologii şi inovaţii – folosesc programe de calculator în etapa de schiţare a unei imagini, ca să grăbesc puţin procesul. Şi ca să comunic, bineînţeles, calculatorul e indispensabil.

 Cum arată o zi obişnuită pentru tine? Ai un program strict în fiecare zi?

Sunt artist liber profesionist din 1986, deci de mai bine de 30 de ani îmi fac singur programul. Am colegi care se plâng mereu de cât de greu e să se organizeze în lipsa unui şef. Recunosc că uneori e destul de dificil şi trebuie să te lupţi puţin cu tine însuţi. Pe de altă parte, e un mare avantaj să-ţi împarţi timpul după bunul tău plac. Programul meu de zi cu zi e foarte simplu – mă trezesc la 7 dimineaţa şi la 9 mă apuc de lucru. Sunt un matinal, nu-mi place să lucrez până târziu. Aşa că încerc să termin ce am de făcut până la 6 după-amiază. După cină, îmi fac plimbarea zilnică. Locuiesc în partea veche a oraşului Vilnius şi iubesc plimbările pe străduţele înguste, medievale. Mă ajută să mă relaxez şi să-mi limpezesc gândurile la sfârşitul unei zile lungi. Şi ce e mai important – acesta e momentul când îmi vin cele mai multe idei de poveşti. 

„Am intrat în lumea câinilor amărâţi“

De unde îţi vin ideile pentru poveşti? Obişnuieşti să le „testezi” pe copiii din familie înainte să le dai drumul în lume ?

Câteva dintre cărţile pe care le-am scris sunt dedicate copiilor mei. Însă niciuna dintre ele nu a fost scrisă anume pentru ei. Mai mult, chiar, cred câteodată că nici nu scriu pentru copii, ci pentru mine însumi. Şi cumva, absolut din întâmplare, cărţile mele ajung să le placă copiilor. Acum, despre idei – cred că nimeni nu ştie de unde ne vine, de fapt, inspiraţia. Eu, unul, nu mi-am dat până acum seama cum funcţionează mecanismul. Dar ştiu că e mereu treaz şi e alimentat, la mine, de tot ce mă înconjoară. E important, însă, să nu-l solicităm până la epuizare. Aşa că încerc să nu-l zoresc prea tare. Toate la timpul lor. Caut chiar să mai domolesc motoraşul care toarce permanent în mine. La asta ajută plimbările de zi cu zi, muzica, privitul pe fereastră, picăturile de ploaie care cad pe acoperiş, norii, fulgii de zăpadă, frunzele care cad toamna, ceaţa, oamenii care pot sta împreună fără să vorbească, călătoriile. Îmi place foarte mult să călătoresc, dar asta nu-mi influenţează scrisul sau desenele, cel puţin nu direct. Pe de altă parte, călătoriile afectează felul în care văd eu lumea, asta cu siguranţă. Impresiile pe care le acumulez au un mare impact asupra personalităţii mele, aş putea spune chiar că îmi alterează identitatea. Or asta, într-o anume măsură, transpare din cărţile mele.

Să vorbim puţin despre „Viaţă de câine“ – ai creat personajul având în minte un anumit câine?

Ca să spun cinstit, n-am avut decât un câine toată viaţa mea. Mult timp am trăit retras, împreună cu familia mea, într-o căsuţă din pădurea de lângă Vilnius.  Câinele nostru se numea Puma şi când a murit mi-am dat seama că nu mai vreau alt câine. Dar câinele din „Viaţă de câine“ nu e Puma al nostru. Câinele nostru a stat mereu cu noi în casă, făcea parte din familie. Însă am observat, la noi pe stradă, mulţi câini ţinuţi la lanţ, în nişte cuşti mizerabile. Şi mereu păreau necăjiţi. Şi mi s-a întâmplat să mă gândesc, uitându-mă la ei, cât de greu o duc şi cum ar fi dacă într-o zi stăpânii lor ar trece în locul lor.

Deci cartea este, în primul rând, despre aceşti câini, am intrat în lumea câinilor amărâţi.

În „Povestea lucrurilor“ scrii cum toate au început cu un creion care s-a rupt în timp ce desenai – e vreun sâmbure de adevăr aici? Cam cât din carte se bazează pe obiecte reale, familiare, din casa ta?

Cartea face parte dintr-o trilogie pe care am scris-o şi ilustrat-o în perioada petrecută în casa noastră din pădure. Toate poveştile sunt, în mare măsură, despre familia mea, despre casa noastră şi despre diverse obiecte din ea. Aşa că din punctul ăsta de vedere, poveştile sunt foarte realiste, şi toate lucrurile despre care am scris au un prototip real – masa mea de lucru, televizorul, frigiderul, şemineul, closetul, pantofii, ustensilele de bucătărie etc. Iar povestea despre creionul rupt este în întregime adevărată.

Cum poţi convinge un copil să citească o carte în loc să joace un joc pe calculator? Care crezi că sunt avantajele cititului în epoca noastră, copleşită de atracţia internetului? Ai vreun mesaj pentru cei mai mici dintre cititori?

Cred că persuasiunea nu-şi prea are locul aici. Am menţionat deja că sunt interesat de noile tehnologii şi sunt sigur că, în loc să le blamăm, ar trebui să trăim în pace cu ele.  Două lucruri aş sugera, însă. Primul, copiii ar trebui să vadă că şi părinţilor lor le place să citească. Al doilea, părinţii să înceapă să le citească copiilor cât mai devreme.

Poate când cresc au să fie atraşi în schimb, pentru o vreme, de calculator, tabletă sau smartphone, dar mai devreme sau mai târziu au să se întoarcă la cărţi.

În sfârşit, ce părere ai despre piaţa cărţilor pentru copii din ziua de azi? Cum crezi că au să evolueze lucrurile în acest domeniu?

Sincer, nu am prea multe de spus, pentru că viitorul e foarte dificil de prezis. Tot ce ştiu e că n-au să dispară niciodată cărţile pentru copii. Şi nici nu ştiu care e cel mai bun mod de a scrie o carte pentru copii. Dacă aş şti, m-aş opri în clipa asta din răspunsul la întrebare şi m-aş apuca de scris o altă carte. Poate chiar trei! Şi sunt convins că nimeni nu ştie. De fiecare dată când te apuci de o carte nouă ai impresia că va fi cel mai bun lucru pe care l-ai scris vreodată. De-abia când termini îţi dai seama că… nici gând de aşa ceva. Pe de altă parte, exact ăsta e motivul pentru care procesul creator te entuziasmează aşa de tare, e atât de imprevizibil, pentru că nu ştii niciodată cu ce rămâi la sfârşit. E ca un fel de loterie, magie chiar, aş spune. ;

Premii internaţionale de ilustraţie

Numele:  Kestutis Kasparavicius

Data şi locul naşterii: 2 iunie 1954, Aukštadvaris, Lituania

Studiile şi cariera:

 Şcoala de Arte M.K. Ciurlionis din Vilnius, Academia de Arte din Vilnius.

-A devenit unul dintre cei mai faimoşi  scriitori şi ilustrator de cărţi pentru copii pe plan internaţional.

- A obţinut Premiul Stiloul de Aur (Belgrad, 1990), Premiul UNICEF Ilustratorul Anului la Târgul de Carte de Copii de la Bologna (1994), Premiul Internaţional de Ilustraţie din Catalonia (Barcelona, 1994).

- A fost nominalizat  la Premiul Hans Christian Andersen (2008 şi 2010).

Locuieşte în: Vilnius.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: