INTERVIU Scriitorul Iulian Tănase:„Uneori, am senzaţia ca eu i-am moştenit pe copiii mei“

INTERVIU Scriitorul Iulian Tănase:„Uneori,
am senzaţia ca eu i-am moştenit pe copiii mei“

Scriitorul Iulian Tănase, alături de copiii săi, Sacha şi Adora                                                                               FOTO: Petrică Tănase

Autorul Iulian Tănase, care a scris volumul „Aventurile lui Sacha în castelul fermecat“, unul dintre bestselleurile Editurii Nemi la Bookfest, spune că cei doi copii ai săi sunt o inepuizabilă sursă de inspiraţie pentru literatura pe care o scrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cartea „Aventurile lui Sacha în castelul fermecat“, scrisă de Iulian Tănase (44 de ani) şi publicată de Editura Nemi, este o poveste despre cum Sacha şi tatăl său asistă cu surprindere la felul în care lucrurile obişnuite dintr-un simplu apartament de bloc se pot transforma în lucruri miraculoase prin puterea imaginaţiei. Iulian Tănase a fost redactor la „Academia Caţavencu“ şi realizator programe la Radio Guerrilla, iar din 2010 lucrează pentur revista „Kamikaze“. Copiii săi, fetiţa Adora (şapte ani şi jumătate) şi băieţelul Sasha (cinci ani şi jumătate), l-au inspirat să se apuce de literatura de copii. „Sunt absolut singur că am învăţat şi învăţ de la copiii mei mult mai mult decât au învăţat şi învaţă ei de la mine – ăsta e un secret pe care ei îl vor înţelege abia atunci cînd vor deveni, la rândul lor, părinţi“, spune autorul, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“.

„Weekend Adevărul“: „Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat“ le permite cititorilor să se apropie probabil cel mai aprope de universul intim al lui Iulian Tănase. Dat fiind că Sacha îşi are propriile replici reproduse în carte, putem spune că sunteţi coautori?

Iulian Tănase: Nu, nu putem. Adică, sigur, oricine poate spune orice despre oricare dintre cărţile pe care le citeşte sau doar le răsfoieşte, însă „Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat“ este o carte de ficţiune. Peste 90% dintre replicile din carte ale lui Sacha sunt imaginate, nu sunt reale, ceea ce nu înseamnă că ele sunt mai puţin adevărate. Faptul că aceste replici par de parcă ar fi spuse de Sacha nu înseamnă decât că am reuşit să le fac cât se poate de credibile, ceea ce nici măcar n-a fost dificil, căci modul de a vorbi al copiilor îmi este foarte familiar, ba chiar şi familial.

La un moment dat, apar în carte cuvinte pe care unii părinţi le-au considerat inadecvate pentru copiii lor. „Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele?” Cât de important e relaţia dintre copii şi cuvinte?

Eu nu ştiu decât de un singur comentariu al unei doamne care atrăgea atenţia pe Facebook că există în „Aventurile lui Sacha“ nişte cuvinte „neadecvate“ şi că din acest motiv „am sistat să o mai citească Ana“. Ana, se-nţelegea, este fiica doamnei respective. Cuvintele acestea aşa-zise „neadecvate“ sunt, de fapt, unele cât se poate de benigne şi oricum nu se face abuz de ele în carte, Sacha le pomeneşte în monoloagele lui doar de vreo două-trei ori. Mi se pare un exces de zel să îi interzici copilului să citească o carte din cauza unor cuvinte precum căcat“, „pişat“, „băşină“ şi „fund“, a căror apariţie în carte nu este lipsită de sens, iar sensul este tocmai acela de a stabili situaţiile, când e ok să le folosim. 

Iată unul dintre fragmentele acelea „neadecvate“: Mie mi se pale amuzant să ai voie să volbeşti cum vlei, dacă vlei să volbeşti ulît, volbeşti ulît, dacă vlei să volbeşti flumos, volbeşti flumos, dal întl-o zi, cînd am zis căcat, tata m-a celtat, a zis că nu e amuzant să zici căcat şi-atît, că un singul cuvînt nu e niciodată amuzant, tlebuie să faci o glumă şi o glumă se face din mai multe cuvinte, şi eu i-am zis, bine, uite mai multe cuvinte, căcat, pişat, băşină, fund, şi el a zis că, da, acum sunt mai multe cuvinte, dal tot nu e amuzant, şi mi-a spus de glumele pe cale le-am făcut eu când elam mic. Plima glumă ela asta: «A fost odată un plost şi s-a căcat pe el», şi tata a zis că asta e plopoziţie şi că e foalte amuzantă, că e ca o mică poveste, şi doal poveştile şi plopoziţiile pot ca să fie amuzante, nu un cuvânt singul.

Relaţia cu cuvintele poate îmbunătaţi relaţia copiilor cu lumea?

Eu vreau ca Adora şi Sacha să aibă o relaţie bună cu toate cuvintele care le ies în cale, pe unele le aud afară, şi ştim cu toţii cum se vorbeşte pe stradă în România, aşa că, inevitabil, copiii aud cuvinte încă şi mai dificile decît cele pomenite mai sus, iar a avea o relaţie bună cu anumite cuvinte poate însemna fie să le foloseşti dacă şi când e cazul, fie să nu le foloseşti deloc, dar să înţelegi de ce nu e cazul să le foloseşti atunci când eşti copil. Noi, oamenii, nu putem funcţiona în afara limbajului, mereu suntem la mâna limbajului, aşa că o bună relaţie cu limbajul şi cuvintele nu poate fi decât benefică pentru a avea o bună relaţie cu noi şi cu lumea.

Într-un interviu spuneai că eşti un scriitor vicios în sensul în care nu poţi să scrii fără muzică. A fost şi cazul acestei cărţi şi dacă da, pe ce muzică au fost scrise aventurile lui Sacha?

Da, sigur că a fost şi cazul acestei cărţi. Eu scriu de regulă în bucătărie şi prefer să ascult muzică la căşti pentru că muzica nu doar că mă izolează foarte bine de zgomotele din afara mea, dar mă şi ajută să îmi aud mai bine vocile interioare. În general, scriu pe muzica celor de la Sigur Ros, dar la fel de bine pot asculta Cocteau Twins sau Nick Cave And The Bad Seeds. Când scriu, prefer să ascult o muzică pe care am mai ascultat-o de zeci şi sute de ori, să nu fiu câtuşi de puţin atent la muzică, ci doar la scris.

Mi se pare că, deşi s-ar adresa copiilor, această carte, odată citită, acţionează şi ca un „îndreptar de filosofie a părinţilor“. Te-ai gândit şi la părinţi când ai scris-o?

Nu, când am scris-o, nu m-am gândit decât la poveste. Niciodată în timp ce scriu o carte nu mă gândesc la eventualii cititori, tot ce mă interesează e să scriu cât mai bine povestea pe care o scriu, să sune bine şi să îmi placă mie. Inevitabil, eu sunt primul cititor a ceea ce scriu.

Şi mie mi se pare că povestea are sens şi pentru părinţi, căci aici e vorba despre un mod de relaţionare între un părinte şi un copil, şi această relaţionare nu e deloc o ficţiune, eu chiar aşa vorbesc cu copiii mei, exact ca în cartea asta, şi cred că, la fel ca dialogurile din „Experimentul MAMATATA“, această poveste poate fi relevantă şi pentru alţi părinţi, deşi poate că „îndreptar de filozofie a părinţilor“ e cam mult spus.

Cum s-au simţit Sacha şi Adora la evenimentul de lansare al cărţii?

Păi, s-au simţit bine, din câte mi-am dat seama. Eu sunt destul de familiarizaţi cu astfel de evenimente, căci i-am tot luat cu mine pe la lansări de carte, fie că a fost vorba de cărţile mele sau ale altora.

În România avem o mare problemă cu şcolile. Cum ar trebui să arate, în viziunea ta, şcoala ideală în care i-ai vedea pe Adora şi Sacha, cei doi copii ai tăi? 

O astfel de şcoală ideală ar trebui, cred, să pună accentul pe individualitate şi creativitate. De asemenea, jocul ar trebui să fie la el acasă într-o şcoală de genul ăsta, căci jocul este, în fond, un instrument de cunoaştere, copiii cunosc lumea în primii ani de viaţă prin intermediul jocului şi e păcat că, atunci când ajung la şcoală, încep să se cretinizeze şi să se uniformizeze, şi asta pentru că, cel mai adesea, educatorii şi dascălii nu încurajează creativitatea, copiii trebuie cel mai adesea să reproducă aceleaşi şi aceleaşi răspunsuri la aceleaşi şi aceleaşi întrebări. Sigur, 1+1=2, aici nu prea ai ce face, dar eu nu mă refer neapărat la ştiinţele exacte, care exacte trebuie să şi rămână, mă refer la uniformizarea gândirii, când ţi se spune că cerul e albastru şi sângele e roşu, cu toate că şi cerul poate fi roşu şi sângele albastru.

 Dintr-o şcoală ideală n-ar trebui să lipsească, de asemenea, umorul şi râsul.

 Eu am ţinut ateliere de storytelling cu copii de diverse vârste şi cunosc bine nevoia lor de a râde.

Sacha, fiul scriitorului Iulian Tănase şi protagonistul celei mai recente cărţi a acestuia

Cum s-a schimbat Iulian Tănase- scriitorul de când este tată?

M-am schimbat în primul rând ca persoană şi abia apoi ca scriitor. Nu mai pot să îmi imaginez cum e să nu fii tată, viaţa de dinainte de copiii mei mi se pare ireală şi neverosimilă. Simt de parcă Adora şi Sacha ar exista dintotdeauna în viaţa mea, poate că au şi existat dintotdeauna şi nu mi-am dat eu seama.

Ca scriitor m-am schimbat şi nu m-am schimbat. Nu scriu diferit de cum scriam înainte, mă recunosc în ceea ce am scris înainte de apariţia pe lume a Adorei şi-a lui Sacha, însă ei au făcut din mine nu doar un autor de copii, ci şi un autor de cărţi pentru copii. Nu cred că aş fi scris cărţi pentru copii, dacă n-aş fi fost tată. 

Ce au moştenit Adora şi Sacha de la tatăl lor?

Ei seamănă foarte bine, fizic, cu mine, însă asta nu e foarte important. Cel mai important e că au un simţ al umorului foarte dezvoltat, sunt amuzanţi şi foarte liberi în exprimare şi în comportament, iar eu îi las să fie aşa cum sunt. Umorul însă nu l-au moştenit doar de la mine, ci şi de la Ioana, mama lor, care este o persoană cu foarte mult haz.

Cine are mai mult de câştigat din jocul dintre voi? Ei sau tu?

Jocul în sine şi bucuria pe care ţi-o extragi din orice joc reprezintă un mare câştig, aşa că toţi avem numai de câştigat atunci cînd ne jucăm împreună. Eu sunt un tată relaxat, le ofer multă libertate, îi fac să râdă, ne înţelegem foarte bine, aşa că marele lor câştig e că sunt foarte stabili din punct de vedere emoţional, în ciuda faptului că eu şi mama lor suntem divorţaţi. Au depăşit foarte bine acest impas pentru simplul motiv că au primit şi primesc foarte multă dragoste şi din partea mea, şi din partea fostei mele soţii. Cât despre mine, mă simt norocos că ei sunt copiii mei. Dragostea lor este cel mai mare dar pe care îl puteam primi în această viaţă, dar acesta nu este singurul. Sunt absolut singur că am învăţat şi învăţ de la copiii mei mult mai mult decât au învăţat şi învaţă ei de la mine – ăsta e un secret pe care ei îl vor înţelege abia atunci cînd vor deveni, la rîndul lor, părinţi.

„Am multe melancolii, multe sensibilităţi, umorul e şi o platoşă de apărare sub care ascund uneori stări foarte grave”, spuneai într-un interviu pentru Formula AS. Potenţează oare aceste melancolii umorul? Ar fi ele o sursă a acestuia?

În măsura în care poţi practica hazul de necaz şi rîsu’-plînsu’, da, sigur, chiar şi melancolia poate fi o sursă de umor. În fond, se poate râde despre aproape orice, umorul e un bun contrapunct la anumite stări mai puţin vesele, pe care le poate submina şi contrabalansa.

                                                                                                     Iulian Tănase (Foto: Mihai Barbu)

Adora şi Sacha par să aibă deja centura neagră la umor. Cum vi se pare că vor evolua la acest capitol? L-au moştenit de la tine sau este alt tip de umor?

Amândoi sunt foarte preocupaţi de glume şi, în special, de jocurile de cuvinte, iar aceste disponibilităţi native sigur că vor evolua pe măsură pe ce vor citi şi îşi vor îmbogăţi limbajul. Sacha a avut o zi în care a vorbit numai în rime, asta a avut el chef să facă în ziua respectivă şi exact asta a şi făcut. Uneori, am senzaţia că eu i-am moştenit pe ei. Nu ştiu cum mă exprimam eu când eram de vârsta lor, însă e puţin probabil să fi avut abilităţile de limbaj pe care le au ei. Să îţi dau un exemplu. Acum vreo doi ani, Ioana citea la un moment dat o biografie a lui Grace Kelly şi, într-o seară, când ne-am băgat în pat şi am spus cu toţii „Tatăl nostru“ înainte de culcare, obicei pe care ni l-am păstrat, Adora, în loc de „şi ne iartă nouă greşelile noastre“, a spus: „şi ne iartă nouă gracekellyle noastre“. Ei au această uşurinţă de a de deturna, parafraza, parodia tot felul de cuvinte şi expresii, iar eu îi încurajez, normal, căci şi mie îmi place să mă joc.

Ce face Iulian Tănase când copiii nu sunt lângă el, acasă?

Ocupaţia mea de bază în astfel de perioade este dorul. Mi-e foarte dor de ei când nu sunt cu mine, dar, asta e, trăiesc cu asta.

Dorul e o durere cu care deja m-am obişnuit.

Eu am plecat de acasă când aveam 12 ani şi, în primii ani de după această despărţire mi-a fost cumplit de dor de părinţii mei. Acum mi-a venit rândul să cunosc dorul şi în calitate de părinte. Altfel, muncesc destul de mult, aşa că timpul în care copiii mei nu sunt cu mine zboară destul de repede.

Ai scris opere foarte diferite unele de celelalte: de la „Oase migratoare“ la „Iubitafizica“ şi la „Manulul Îmblânzitorul de Cafele“, de la „Teoria Tăcerii“ la „Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat“. Există un element unificator al operei tale?

Am pus ceva din mine în fiecare din aceste cărţi, aşa că, foarte probabil, elementul unificator sunt eu. Pe de altă parte, nu întâmplător cărţile pe care le-am scris sunt foarte diferite între ele. A fost un demers conştient din partea mea, n-am vrut să mă repet, am vrut mereu să experimentez formule noi de carte şi chiar stiluri diferite de scriitură.

Am înţeles că îl vom mai citi pe Iulian Tănase în ipostaza de scriitor de cărţi pentru copii. Poţi să ne dai câteva detalii, te rog, despre ariciul Ariston, dar şi despre posibilitatea ca această carte, care îl are ca protagonist pe Sacha, să fie începutul unei serii?

La începutul acestui an, înainte ca „Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat“ să fie publicată, am mai terminat de scris o carte pentru copii, se cheamă „Extraordinara poveste a ariciului Ariston şi a minunatei sale soţii, Leontina“. M-a amuzat să scriu această poveste. E despre un arici din stepa africană care se hotărăşte să îşi vândă acele, şi chiar şi le vinde. Cu banii strânşi pleacă într-o călătorie în jurul lumii, din Sudan până în Himalaya. Ajunge chiar şi în Bucureşti. Cartea va apărea anul viitor şi va fi ilustrată tot de Alexia Udrişte. Laura Câlţea, redactorul-şef al Editurii Nemi, mi-a pus deja în vedere să fac o serie de cărţi şi cu Sacha, şi cu Ariston.

 

 De la Academia Caţavencu la Radio Guerrilla

Numele: Iulian Tănase

Data şi locul naşterii: 3 septembrie 1973, Moineşti, Bacău

Starea civilă: Divorţat

Studiile şi cariera:  A absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, în 1999, şi Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti, în 2010.

 A fost redactor la „Academia Caţavencu“ (1997–2010) şi realizator programe la Radio Guerrilla (2004–2010). Din 2010 este redactor la revista „Kamikaze“.

Printre cărţile pe care le-a publicat se numără: „Îngerotica“, Editura Seara (1999); „Poeme pentru orice eventualitate“, Editura Crater (2000);  „Iubitafizica“, Editura Vinea (2002), „Sora exacta“, Editura Icare (2003), „Adora“, Editura Art (2009), „Cucamonga“, Editura Herg Benet (2011), „Teoria Tăcerii“, Editura Herg Benet (2016).

A primit Premiul Hubert Burda pentru tineri poeţi din Europa de Est (Offenburg, Germania, 2009) şi Premiul 1 la concursul literar „1+1+1=1 Trinitate“ (Austria, Graz, 2011), pentru un fragment din romanul „Oase migratoare“.

A coordonat volumul colectiv „Pentru Gellu Naum“/ „For Gellu Naum“, Editura Vinea/ Icare (2002).

A participat la programul International Writers Workshop (Hong Kong, 2008) şi la London International Festival of Surrealism (2007, 2008). Este prezent cu texte în reviste si antologii din Romania, Germania, Austria, Anglia, Statele Unite, Hong Kong, Cehia.

Locuieşte în: Bucureşti

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările