INTERVIU Poeta Mina Decu: „Nu cred că poezia trebuie să ajungă forţat la cineva“

INTERVIU Poeta Mina Decu: „Nu cred că poezia trebuie să ajungă forţat la cineva“

Mina Decu, recitând                                                                                            FOTO: Karina Ciurus

Aruncând o privire peste CV-ul Minei Decu, acesta nu anunţa prin nimic debutul care avea să o transforme dintr-o autoare necunoscută, venită parcă de nicăieri, într-o vedetă a poeziei româneşti contemporane: Masterandă în Filosofie şi în Studii Europene, fostă profesoară de Studii Socio-Umane, fost librar, în prezent traducătoare şi poetă debutantă.

Interviu de Andrei Vornicu 

Cartea ei de debut, „Desprindere“, apărută la Editura Charmides, în 2018, a câştigat toate premiile importante din România: Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu“ Opus Primum; Premiul „Tânărul poet al anului 2018“ în cadrul Galei Tinerilor Scriitori şi Premiul pentru debut în cadrul Festivalului Naţional de Poezie „Colocviile George Coşbuc“. Printre numeroasele lecturi publice pe care le-a susţinut în anul scurs de la apariţia „Desprinderii“, cea mai recentă a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie şi Muzică Poezia e la Bistriţa, ajuns la a XI-a ediţie, care s-a desfăşurat în intervalul 11-14 iulie.

La o primă vedere, Mina Decu (36 de ani) seamănă destul de mult cu poemele ei: misterioasă, de o ambiguitate premeditată, uneori laconică, penetrantă şi crepusculară, dar în realitate o fiinţă deschisă, senină, calmă şi, conform propriilor cuvinte, „a very sunny girl“. Nu a frecventat nici un cenaclu şi n-a fost afiliată vreunei grupări literare. Înainte de a debuta în volum, nu şi-a publicat din poeme decât pe pagina de Facebook. Succesul debutului a venit, prin urmare, cu atât mai surprinzător şi mai intens.

Am stat de vorbă cu poeta la Bistriţa şi i-am adresat câteva întrebări la care mi-a răspuns cu o generoasă concizie.  Interviul a fost publicat şi în ziarul "Zi de Zi".

Care a fost prima poezie care ţi-a dat fiori sau care ţi-a rămas pur şi simplu în minte?

Mina Decu: Hmm... Prima poezie care mi-am dat fiori şi care mi-am şi rămas până  acum în minte (ţinând cont că asta se întâmpla pe când aveam vreo 8-9 ani, poţi spune că e ceva vreme de atunci) e „Rozele“, de Şt. O. Iosif. Era despre moarte şi pierdere, în general, evident (râde). Şi să nu-l omit pe Eminescu. Învăţasem „Luceafărul“ pe dinafară.

Când şi care a fost circumstanţa în care ai scris primul poem al volumului tău de debut, „Desprindere“?

Te referi, cred, la primul poem care apare în carte, nu la primul d.p.d.v. cronologic. În cazul ăsta, e vorba de unul dintre ultimele, dacă nu chiar de ultimul, cronologic vorbind şi e scris fix într-un parc, fix noaptea şi fix având în minte ce scrie în el, în poem, zic. Iar cronologic vorbind, primul poem e cel de-al patrulea din carte şi e scris în Frankfurt, într-o perioadă de insomnie. (Foto sus: Adrian Cîtu)

Ai locuit vreo doi ani în Germania. A influenţat această experienţă scrierea cărţii?

În măsura în care orice schimbare majoră îţi influenţează viaţa, aceasta îţi influenţează şi acţiunile pe care le întreprinzi sau gândurile pe care le ai în  cap, care apoi se materializează pe hârtie, în cazul în care te mai ocupi şi cu asta, fie chiar şi  din când în când.

Cine ţi-a citit textele înainte de a fi publicate? 

Prietenii, în  primul rând, pe ei i-am torturat cu my dark side of a very sunny girl (râde).

Debutul ţi-a adus cele mai importante premii de poezie din România. Cum ai încasat această recunoaştere bruscă şi intensă? Te-a contrariat, intimidat sau motivat?

Am încasat-o fix cum a venit: în plex. Şi m-a toate cele de sus.

„Nu cred că poezia trebuie să ajungă forţat la cineva“

De ce anume sau de cine anume te ajută poezia să te desprinzi?

Mmm... în cazul în care ar trebui să mă ajute să mă desprind, nu-şi face bine treaba, pentru că pe mine poezia mai mult mă ancorează, prin activarea inconştientă a unei lucidităţi revelatoare.

Te preocupă felul în care cititorii s-ar putea să te perceapă ca fiinţă umană?

Nu.

Eşti sensibilă la cronici negative şi la critici, în general?

Doar curioasă.

Mulţi tineri, pasionaţi de altfel de literatură, strâmbă din nas la poezie, considerând că ar fi pretenţioasă, neinteligibilă sau artificială. Care ar fi argumentul tău în favoarea poeziei?

Nu am un argument în favoarea poeziei şi nici nu cred că poezia trebuie să ajungă forţat la cineva, oricine. Credinţa mea este că la poezie se ajunge, iar dacă s-a ajuns, înseamnă că aşa a trebuit. Iar poezia să ştii că este pretenţioasă, neinteligibilă şi artificială, iar ăsta nu este un lucru nici rău şi nici de strâmbat din nas.                                                                                                                                                Citind în festivalul „Poezia e la Bistriţa“                                                                                                                  (Foto: Andrei Vornicu)

Crezi că există o vârstă ideală pentru a scrie poezie?

Nu.

Simţi presiunea cărţii care urmează unui debut de succes? Ce urmează în continuare?

Mulţumesc pentru aprecierea cărţii mele ca fiind un debut de succes, Andrei! Ştiu că spui asta datorită premiilor, dar eu tot vreau să îţi mulţumesc (râde). Da, o simt. Urmează altceva. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: