INTERVIU Istoricul Laura Stanciu: „Papa vine cu un mesaj de împăcare a tuturor creştinilor“

Profesorul Laura Stanciu, coautor alături de Cristian Bădiliţă al albumului „Geniul Greco-Catolic românesc“, spune că sintagma „tradiţie greco-catolică“ n-a mai putut fi rostită vremede o jumătate de secol în România din cauza cenzurii comuniste.

Albumul „Geniul greco-catolic românesc“, semnat de Cristian Bădiliţă şi Laura Stanciu, apare odată cu vizita Papei Francisc în România, care a început vineri, în Bucureşti. În a doua zi a vizitei, sâmbătă, Suveranul Pontif este la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi. Pelerinajul se încheie duminică, 2 iunie, la Blaj, unde Papa va beatifica şapte episcopi greco-catolici pe Câmpia Libertăţii. Albumul dedicat personalităţilor greco-catolice, publicat în condiţii grafice excepţionale în colecţia „Fapte, Idei, Documente“ a Editurii Vremea, este prezentat şi la Târgul de Carte Bookfest, care se închide duminică la Romexpo.  "Beatificarea celor şapte episcopi români de către Papa Francisc la Blaj are rolul de a recunoaşte aportul acestei Biserici, prin enoriaşii şi preoţii săi, la lupta împotriva regimului totalitar comunist“,afirmă istoricul Laura Stanciu (46 de ani), într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“. Printre personalităţile portretizate în albumul „Geniul greco-catolic românesc“ se află creatorii României moderne, de la Samuil Micu până la Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu, de la Ioan Budai-Deleanu până la Simion Bărnuţiu, George Coşbuc şi Liviu Rebreanu, de la Petru Maior până la Timotei Cipariu, Augustin Bunea şi Ion Agârbiceanu. „Atâta vreme cât vom nega evidenţa şi vom continua  să rămânem cu faţa spre Răsărit, vom fi doar pe jumătate români şi doar pe un sfert occidentali“, subliniază Cristian Bădiliţă, în cuvântul înainte al cărţii.

„Weekend Adevărul“: Ce aduce în plus albumul „Geniul greco-catolic românesc“ faţă de alte studii dedicate greco-catolicilor?

Laura Stanciu: Mă ocup de ani buni de istoria Bisericii Române Unite cu Roma – BRU, încercând să valorific mai ales materialele inedite de la Serviciul Judeţean Alba şi de la Arhivele Naţionale, care păstrează cea mai mare parte a Arhivei Mitropoliei BRU – sec. XVIII-XX. Pentru mine istoria rămâne o poveste inspiraţională. De aceea, acest album apărut cu ocazia unor evenimente cu totul speciale în viaţa românilor – Centenarul şi vizita papei Francisc în România, respectiv la Blaj pentru beatificarea celor şapte episcopi martiri greco-catolici – constituie un motiv de satisfacţie şi împlinire. Ideea, concepţia şi structura albumului îi aparţin lui Cristian Bădiliţă (foto), care m-a cooptat în acest proiect de suflet pentru amândoi.

GENERAŢII DE AUR

Cum scrieţi despre marii anonimi eroi care nu au intrat în conştiinţa publică?

Am pornit pe acest drum de la numele arhicunoscute intrate în memoria publică: românii greco-catolici Petru Maior, Budai-Deleanu, Rebreanu, Coşbuc, Maniu. Am ajuns apoi la formarea Bisericii greco-catolice, să vorbim despre identitatea uniţilor şi evident despre marii anonimi care nu au intrat în conştiinţa publică – mă refer la cei şapte episcopi martiri, sau la Augustin Maior etc. Am vrut să subliniem simbioza dintre elită şi comunitate, reuşita acesteia la nivel cultural şi politic în perioada 1700-1948, desigur drama elitelor greco-catolice după înterzicerea Bisericii Române Unite – 1948-1989. Teza şi noutatea acestui volum constau în faptul că, începând cu Inochentie Micu-Klein, la 1737, şi până la interzicerea Bisericii greco-catolice de către regimul comunist, în 1948, Blajul a fost, timp de peste două secole, capitala culturii române din Ardeal. Blajul a iniţiat marele „proiect de ţară“, care poate fi rezumat astfel: occidentalizarea românilor. Din cauza cenzurii comuniste, sintagma „tradiţie greco-catolică“ n-a mai putut fi rostită vreme de o jumătate de secol. Or, fără această tradiţie nu se poate explica originea însăşi a României moderne.

Pornind de la izbânzile istoriografiei româneşti postdecembriste, „Geniul greco-catolic românesc“ îşi propune să acopere acest gol dureros din memoria naţională.

Albumul, fără a face rabat de la rigoarea ştiinţifică, se adresează publicului larg, într-un stil accesibil, agreabil. Fiecare capitol are trei segmente: monografia cu elemente inedite; ilustraţii, un text din opera sau despre un moment esenţial din viaţa celui prezentat. Între monografii mie mi-a revenit sarcina de a redacta câteva texte cu informaţii istorice pentru a da cursivitate cărţii. La sfârşitul albumului cititorul care doreşte să afle mai multe despre subiect are la dispoziţie o bibliografie orientativă esenţială. Am dorit să ne adresăm cititorului mediu binevoitor, care să afle lucruri despre Biserica greco-catolică şi personalităţile hrănite de tradiţia Greco-catolică aşa cum nu le-a mai citit. Am vrut să oferim o lucrare care să transmită informaţii şi emoţii, deopotrivă. Altfel spus, albumul nostru este un condensat de tradiţie greco-catolică. Menirea lui este să ajute cititorul să-şi găsească sau să-şi regăsească conştiinţa de sine.

Povestiţi-ne despre generaţiile de aur greco-catolice.

Putem identifica trei „generaţii de aur“ greco-catolice, care au marcat cultura şi istoria românilor. Prima este reprezentată de Samuil Micu, Gherontie Cotore, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Budai-Deleanu, Vasile Aaron etc. Împărtăşind ideile iluminismului catolic, ei alcătuiesc ceea ce, ulterior, se va numi Şcoala Ardeleană, un curent naţional-creştin care a stabilit, practic, reperele „proiectului de ţară“. Ei au demonstrat originile romane ale naţiunii române, latinitatea limbii şi continuitatea românilor. Astfel ei au proclamat nu doar legitimitatea drepturilor istorice ale poporului nostru în Transilvania, ci şi identitatea noastră europeană. A doua generaţie, angajată efectiv în lupta politică, este generaţia momentului 1848: Aron Pumnul, Aaron Florian, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, Andrei Mureşanu, George Bariţ. Din aceeaşi generaţie fac parte Basiliu Raţiu, Alexandru Papiu-Ilarian, Ioan Trifu/Maiorescu, August Treboniu Laurian, Iacob Mureşianu. Rolul lor în revoluţia paşoptistă a fost unul coagulant, care a dus în linie dreaptă la unirea Moldovei cu Ţara Românească la 1859, sub domnia unuia dintre revoluţionarii de la 1848, Alexandru Ioan Cuza, participant la Marea Adunare de la Blaj din 5 mai 1848. A treia „generaţie de aur“ greco-catolică apare la sfârşitul secolului al XIX-lea şi ea va construi Unirea politică de la 1918. Reprezentanţii ei sunt: Ioan Micu Moldovan, Augustin Bunea, Iacob Mureşianu, Ioan Bianu, George Coşbuc. Pe urmele ei vor păşi, în interbelic, Ion Agârbiceanu, Iuliu Maniu, Ovid Densuşianu, Liviu Rebreanu, Zenovie Pâclişanu, Alexandru Borza. Aşadar, timp de trei sute de ani, de la episcopul Inochentie Micu (fondatorul Blajului) până la Corneliu Coposu, Doina Cornea şi Alexandru Todea, occidentalismul, patriotismul, enciclopedismul, reflexul pedagogic, cultura ca armă politică reprezintă constante ale „geniului greco-catolic românesc“. 

VIZIUNE UNIONISTĂ

Ctitorul Bibliotecii Academiei Române, greco-catolicul Ioan Bianu (1856-1935), cum a prevăzut calea construirii statului român?

Ioan Bianu este o personalitate greco-catolică mai puţin populară, care a construit o instituţie culturală importantă în Bucureşti în anii premergători Marelui Război şi care a lucrat „din umbră“, pe frontul culturii naţionale, la Unirea de la 1918. El a avut acea intuiţie de a vedea drumul ce trebuia parcurs, şi anume transformarea culturii într-un eficient element politic, de agregare statală. Simbolic, la Bucureşti, Ioan Bianu reprezenta legătura cu Ardealul, la nivel politic şi cultural: avea contacte strânse cu membrii Partidului Naţional Român şi cu ASTRA. Era elevul lui Timotei Cipariu şi protejatul lui Ioan Micu Moldovan de la Blaj. El a decis să elaboreze bibliografia cărţilor româneşti vechi – BRV. Era un exerciţiu parcurs deja de francezi, germani, italieni, maghiari şi polonezi, ca atare el s-a hotărât să urmeze o bună practică europeană. În momentul conceperii BRV existau două modele la îndemână: cel geografic, de înregistrare a tuturor apariţiilor editoriale, a tipăriturilor provenite de pe un teritoriu circumscris geografic. Cealaltă cale era cea culturală, adică tipăriturile, cărţile scrise în limba română de români. Bianu şi Hodoş au optat pentru modelul cultural, care îi includea pe toţi românii, şi pe cei din afara frontierelor de atunci ale ţării. Aceasta venea în completarea programului Academiei Române, concepută ca o instituţie a tuturor românilor. Şi venea, mai larg, în continuarea viziunii lor unioniste.

Au fost excese de latinizare?

Bianu este reprezentantul eforturilor depuse de ardeleni pentru latinizarea culturii româneşti din spaţiul extracarpatic, fără a promova însă excesele acestora de latinizare, de tipul Laurian. Pentru ei, ca şi pentru generaţia interbelică – Ion Agârbiceanu, George Coşbuc şi Liviu Rebreanu – literatura constituia esenţa viziunii privitoare la construirea naţiunii prin cultură exportată la Bucureşti via Blaj din mediul academic postherderian german – unde poezia lui Schiller şi Lessing au avut această misiune. Pentru elita formată în această atmosferă, cultura, literatura destinată unui anumit popor izvora şi alimenta deopotrivă spiritul naţional şi forma, prin intermediul cărţilor, „adevărata cultură“, chintesenţa caracterului naţional al statelor.

Bianu a fost parte componentă a grupului tăcut, harnic şi tenace care a construit cultura ca armă politică înainte de 1914 şi a văzut în limba română legătura de nezdruncinat între elită şi popor. Pentru ei, cultura naţională era singura capabilă să dea coerenţă şi concreteţe statului naţional. 

Nicolae Ceauşescu a reacţionat printr-o mai strictă supraveghere

Ce s-a întamplat cu Biserica Greco-Catolică Română în anul interzicerii de către regimul comunist?

Biserica Greco-Catolică număra, în 1948, peste 1,5 milioane de credincioşi şi circa 1.700 de preoţi, dintre care peste 600 au înfundat închisorile comuniste. Provincia Mitropolitană Română Unită de Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediul mitropolitan la Blaj, păstorea 24 de protopopiate cu 633 de parohii având circa 2.500 de lăcaşe de cult. Mitropoliei îi erau subordonate patru episcopii: Episcopia de Oradea, Episcopia de Cluj-Gherla, Episcopia de Lugoj, Episcopia de Maramureş, cu sediul la Baia Mare. De asemenea, în perioada 1940-1948, a existat un Vicariat la Bucureşti, aflat în grija unui episcop auxiliar. În 1948 funcţionau şase mănăstiri importante: Bixad, Moisei, Nicula, Obreja, Prislop, Turda, cu 39 de călugări, studenţi, novici etc. Prin decret ministerial, la 21 octombrie 1948, Biserica era desfiinţată, mare parte a preoţilor care nu au trecut la religia ortodoxă – întemniţaţi, în frunte cu episcopii ei: Iuliu Hossu, Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Alexandru Rusu şi Tit Liviu Chinezu. Călugării au fost izgoniţi din mănăstirile lor, bunurile bisericeşti au fost confiscate – biserici, mănăstiri, şcoli, biblioteci şi toate celelalte imobile. Scoasă în afara legii comuniste, această Biserică decapitată a supravieţuit, a rezistat în catacombe timp de 40 de ani, între 1948 şi 1989, datorită unor conştiinţe vii precum Alexandru Todea, Doina Cornea, Corneliu Coposu (foto), care sunt portretizaţi în paginile albumului nostru. De altfel, pe 30 mai se împlinesc 90 de ani de la naşterea opozantei anticomuniste Doina Cornea. Ultimul capitol din „Geniul greco-catolic românesc“, scris de Cristian Bădiliţă, se şi numeşte „Patria mea, Doina Cornea“.

De ce Nicolae Ceauşescu nu a făcut nimic pentru rezolvarea problemelor bisericii greco-catolice, deşi problemele i-au fost semnalate?

În 1948, BRU a fost interzisă pentru că reprezenta în ochii sovieticilor şi a comuniştilor legătura cea mai strânsă cu Vaticanul şi cu Occidentul, dar şi sprijinul cel mai important pentru monarhie. Episcopii Iuliu Hossu, Ioan Suciu, protopopul Alexandru Todea, şi-au manifestat solidaritatea cu regele Mihai, în august 1945, în timpul grevei regale. Sigur, Nicolae Ceauşescu nu s-a abătut de la această cale. Cu toată aşa-zisa sa „deschidere spre Occident“, cu care i-a păcălit pe mulţi, la memoriile primite din partea episcopului Alexandru Todea şi Doina Cornea, în anii ’80 tovarăşul preşedinte al republicii a reacţionat printr-o mai strictă supraveghere a celor doi şi nicidecum prin îndreptarea lucrurilor pentru BRU şi recunoaşterea acesteia.

Ce s-a întâmplat cu greco-catolicii după Revoluţie?

Între anii 1990 şi 1994 Alexandru Todea a ctitorit Biserica Română Unită cu Roma, solicitând retrocedarea tuturor bunurilor confiscate în perioada comunistă. După îmbolnăvirea cardinalului Todea, scaunul mitropolitan de la Blaj a fost ocupat de Lucian Mureşan, care în 2005 devine arhiepiscop major, iar din anul 2012, cardinal şi membru al Congregaţiei Orientale a Bisericii Catolice. Azi, Biserica Greco-Catolică din România numără şapte eparhii: la Oradea – episcop Virgil Bercea, Cluj-Gherla – episcop Florentin Crihălmeanu, Bucureşti – episcop Mihai Frăţilă, Lugoj – episcop Alexandru Mesian, Maramureş – episcop Vasile Bizău, Blaj – episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore este Claudiu-Lucian Pop şi Canton – în SUA, episcop John Michael Botean.

 În perioada postdecembristă persistă o stare conflictuală între BOR şi BRU din cauza situaţiei retrocedărilor bunurilor confiscate de la BRU în 1948. De pildă, biserica Buna Vestire din Târgu Mureş, edificiul Catedralei Mici, construită de greco-catolici după modelul Basilicii Sfântul Petru din Roma, şi catedrala din Baia Mare au rămas în continuare în posesia BOR, ceea ce alimentează tensiunile dintre cele două biserici româneşti.

 Dintre mănăstirile care au funcţionat în anul 1947-1948, niciuna nu a fost retrocedată. Azi, Prislop şi Nicula sunt centre de pelerinaj ortodoxe.

BRU a înfiinţat în schimb pe tot teritoriul României circa 30 de aşezăminte monahale de călugări şi călugăriţe. De asemenea, a reînfiinţat seminariile şi institutele teologice universitare închise în 1948 la Blaj, Oradea, Cluj, Baia Mare.

Câţi greco-catolici sunt în prezent în România?

Suntem peste 200.000 de credincioşi greco-catolici azi în România. Avem un rit bizantin, ortodox – se oficiază Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur după Liturghierul lui Timotei Cipariu din 1870 – şi suntem de credinţă răsăriteană, cu tradiţie, calendar, posturi, dar avem o ierarhie occidentală subordonată Papei.
Cât e de importantă venirea Papei Francisc în România pentru rezolvarea problemelor acestei biserici?
Beatificarea celor şapte episcopi români de către Papa Francisc la Blaj are rolul de a recunoaşte aportul acestei Biserici, prin enoriaşii şi preoţii săi, la lupta împotriva regimului totalitar comunist. Urmaşul Sfântului Petru vine cu un mesaj de împăcare şi de mobilizare a tuturor creştinilor în faţa multiplelor provocări la care trebuie să facem faţă indiferent de confesiune – ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică etc. ;

Studii de istorie a bisericii

- Numele: Laura Stanciu
-Data şi locul naşterii: 16 mai 1973, Reghin, Mureş
Studiile şi cariera:  A urmat facultatea de Istorie şi Filologie, Alba Iulia,  pe care a absolvit-o în 1996. Este doctor în istorie cu o teză despre „Petru Maior - istoric“ (2003), cadru didactic la Facultatea de Istorie şi Filologie, Universitatea „1 Decembrie 1918“, Alba Iulia.
- A  editat texte fundamentale ale Şcolii Ardelene (din opera lui Petru Maior şi Gherontie Cotore), a publicat ca unic autor sau în calitate de coautor monografii, studii sau ediţii de documente legate de istoria Bisericii Greco-Ca-
tolice (sec. XVII-XIX) şi de iluminismul românesc din Transilvania.
- Dintre cele mai recente lucrări enumerăm: „Despre Biserica românilor din Transilvania. Documente externe“ (1744-1754), Cluj-Napoca, Editura Mega, 2009; „Unirea românilor transilvăneni cu Biserica Romei“, vol. I-II, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2010, 2015;  „Istoria Bisericii Române Unite din Transilvania prin sinoadele sale (1782-1900). Ediţie de documente“, Budapest, MTA, 2017.
- A colaborat la „Şcoala Ardeleană“, Antologie de Texte, I-IV, Bucureşti, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Arte, 2018.
Locuieşte în: Alba Iulia.