INTERVIU Editorul Silvia Colfescu, despre căderea dramatică a pieţei de carte: „Pagubele sunt enorme“
0
Faţă de cifra de afaceri din lunile corespunzătoare ale anului trecut, piaţa de carte a scăzut la 25-35% din cauza închiderii librăriilor în această perioadă de pandemie. "Este cu totul insuficient pentru asigurarea continuităţii producţiei, pentru plata autorilor, a salariilor, impozitelor, datoriilor la tipografii, cheltuielilor curente, datoriilor la bănci“, afirmă Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea.
Scăderea cererii de carte este dramatică în această perioadă de stare de urgenţă şi de pandemie. „Dispariţia celui mai popular canal de difuzare a cărţii, librăriile clasice, prin care se distribuia majoritatea producţiei de carte, a paralizat activitatea editurilor", subliniază Silvia Colfescu.
„Adevărul“: Cât de tare i-a lovit pe editori criza cu coronavirus?
Silvia Colfescu: Foarte tare. Deja industria cărţii funcţiona în general aproape de cota de supravieţuire. Scăderea cererii în aceste condiţii este dramatică. Dispariţia celui mai popular canal de difuzare a cărţii, librăriile clasice, prin care se distribuia majoritatea producţiei de carte, a paralizat practic activitatea editurilor, care nu-şi pot permite să producă normal atâta vreme cât produsul nu poate fi oferit publicului în mod normal. O parte din personalul editurilor lucrează online, specificul muncii făcând posibilă, din fericire, această formă de lucru. Editurile au fost silite să treacă o parte din personal în şomaj tehnic, periclitând în acest fel probabila reîncepere a activităţii după episodul coronavirus, pentru că, după orice oprire, startul se ia cu atât mai greu cu cât inactivitatea forţată a fost mai lungă.
Cât este afectată piaţa de carte în urma închiderii reţelelor de distribuţie?
Pagubele sunt enorme. Faţă de cifra de afaceri din lunile corespunzătoare ale anului trecut, ne aflăm undeva pe la 25-35%. Cu totul insuficient pentru asigurarea continuităţii producţiei, pentru plata autorilor, a salariilor, impozitelor, datoriilor la tipografii, cheltuielilor curente, datoriilor la bănci etc. La ora actuală, cărţile ajung la public în principal prin librăriile online, cărora le-au sporit vânzările. Ceea ce nu aduce avantaje editorilor, care au de aşteptat până să le fie raportate vânzările şi să le fie onorate facturile, cu termene de plată uzuale de două, trei luni, adeseori încălcate. Situaţia este şi mai mult agravată de faptul că unele librării online aveau deja întârzieri la plata cărţilor deja vândute. Este frecventă situaţia în care editorul nu a primit de la o librărie online contravaloarea cărţilor vândute din octombrie sau noiembrie anul trecut. Specific: spunând „contravaloarea” mă refer la procentajul din preţul cărţii care revine prin contract editorului, excluzând rabatul convenit, care rămâne librăriei. Lipsa intrărilor de cash de la librării generează gripări în cascadă ale lanţului cărţii.
Editurile nu-şi mai pot onora datoriile, nici cele din amonte, nici cele din aval. Fără să plăteşti furnizorii, foarte repede devine imposibilă apariţia unor noi titluri, pentru că nu poţi cere prestaţii noi dacă eşti încă dator pentru cele vechi. Un cerc vicios.
Poate rezista o editură din comenzile online?
Nu. Cum am spus, în România, cel mai important segment al difuzării cărţilor unei edituri este cel din librăriile tradiţionale. Vânzările online pe site-ul editurii Vremea au crescut după închiderea librăriilor, dar suma astfel obţinută este nesemnificativă, nici pe departe suficientă pentru a menţine editura în activitate. Chiar în cazul editurilor în care comenzile online reprezintă un procent important, nu cred că acestea ating 30-40% din totalul vânzărilor, incluzând în această cifră vânzările pe site-ul personal şi pe cele prin librăriile online.
Ce soluţii întrevedeţi? Cât credeţi că va dura această criză? Cum vor supravieţui editorii pe termen lung?
O soluţie, înainte de a cunoaşte, măcar în mare, durata crizei, nu poate fi decât aleatorie. Or, în acest moment, se vehiculează presupuneri foarte diferite cu privire la termenul de stingere a epidemiei. Foto: George Răuţ
Adoptăm soluţii punctuale, pe termen scurt. Pe termen lung, nu poate fi concepută o cale de ieşire fără un ajutor consistent de la stat. Din păcate, în ochii guvernanţilor noştri, industria de carte nu se poate compara, ca importanţă, cu industria automobilului sau cu cea textilă, de pildă.
Sperăm totuşi că ministerul Culturii va reacţiona la ideea că România ar putea deveni un deşert cultural şi îşi va face auzită vocea la un diapazon mai înalt decât cel cu care ne-a obişnuit.
Poate părea cinic, dar cred că ultima speranţă ar fi să ne agăţăm de dictonul „ceea ce nu te omoară, te întăreşte".
Credeţi că publicarea online de pdf-uri de cărţi e o soluţie? Credeţi în e-book-uri?
De când cu criza, văd că o mulţime de binefăcători ai umanităţii se înghesuie să publice pe internet pdf-uri gratuite. Dacă priveşti de aproape vezi că sunt, în majoritate, cărţi intrate în domeniul public sau cărţi pentru care speranţa de vânzare este între modestă şi nulă. În măsura în care această masă de lecturi, oferită gratuit publicului, îl va obişnui cu cititul, fenomenul este benefic. Evident, există şi fenomenul mereu prezent al pirateriei, câtuşi de puţin benefic, dar asta e altă poveste. În ceea ce priveşte e-book-urile, experienţa mea personală îmi spune că nu sunt neapărat un succes în piaţa de carte românească. Poate mă înşel, dar nu mi se pare că ele ar putea înlocui cartea tradiţională, cel puţin pentru moment.
Gaudeamus 2019. Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea, alături de Lidia Bodea, director general Humanitas, la lansarea unei cărţi pentru copii Foto: Vremea
Ce ne învaţă inteligenţa artificială? E cititorul român pregătit să facă faţă erei digitale în care fără voie trebuie să funcţionăm acum?
Inteligenţa artificială este un concept frumos, dar cred că, tot pentru moment, nu are o relevanţă prea mare în complexul socio-cultural românesc. O parte a intelectualităţii se poate folosi perfect de serviciile a ceea ce numiţi „inteligenţă artificială”, dar marea masă este încă departe de binefacerile culturale ale acestei tehnologii. În afară de partea de comunicaţie, care a pătruns deja în cele mai îndepărtate cotloane ale societăţii, şi uneori de partea de informaţie primară – pentru că multă lume s-a obişnuit deja să caute pe Google informaţiile simple de care are nevoie, nu-i văd pe mulţi adăpându-se, prin intermediul „inteligenţei artificiale”, din izvorul marii culturi. Sigur, imperativul momentului este cel de a ne adapta erei digitale, dar va fi greu maselor să îndeplinească minimele ei cerinţe, începând de la dotarea cu tehnologia adecvată şi sfârşind cu apetenţa pentru întrebuinţarea acesteia în sensuri culturale. Ideal, sper într-un salt calitativ care ar genera nu numai o competenţă sporită în folosirea mijloacelor digitale, ci şi dezvoltarea gustului pentru lectură pur şi simplu. Dar acesta este numai un... ideal.
Ce ar trebui să facă statul într-o asemenea situaţie de criză?
În ţara care figurează pe ultimul loc pe lista Uniunii Europene la capitolul cititori şi cumpărători de carte, nu îndrăznesc să sugerez că ea ar trebui să facă aşa cum a făcut Franţa – la fel ca alte ţări în care cultura este preţuită ca un element sine qua non a identităţii naţionale şi un motiv de mândrie durabilă – adică să ofere acestui domeniu fragil între toate o finanţare consistentă şi nerambursabilă pentru ieşirea din criză. Mai mult, cu 30 de ani de experienţă editorială românească în spate, m-am resemnat cu realitatea unui stat care, în afară de promisiuni fără acoperire, nu a arătat vreodată o preocupare serioasă şi consecventă pentru sprijinirea culturii scrise. Abia la lună şi jumătate de la intrarea în vigoare a carantinei – deci de la căderea absolută a cifrei de afaceri – a devenit accesibilă platforma pe care IMM-urile se pot înscrie pentru obţinerea unor credite cu dobândă subvenţionată. Cred că se putea face mai mult pentru salvarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu atât mai mult cu cât există certitudinea unui ajutor european nerambursabil acordat României pentru redemararea economiei. Mă refer în special la întreprinderile din industria cărţii, pentru că, în mod tradiţional, cartea este considerată de cetăţeanul român ca fiind ultima pe lista necesităţilor vitale, situaţie oglindită clar de statisticile europene. Dacă se doreşte, la nivel guvernamental, ca România să mai păstreze măcar o parte din cultura scrisă, statul va trebui să intervină – şi să intervină imediat.
Un ajutor necesar ar fi de asemenea şi prelungirea amânării plăţii impozitelor, gândindu-ne că reintrarea în normalitate nu se va face foarte repede şi o stare de confort financiar nu este previzibilă pentru industria cărţii în următorul an – sau în următorii ani.
Mi se pare vital să se dea posibilitatea editorilor să amâne cât de mult posibil orice cheltuieli şi să reinvestească orice ban disponibil în producţie, singura formulă care ar putea menţine această industrie în viaţă.
Ce schimbări de paradigmă întrevedeţi după această criză?
Nu cred că tabloul umanităţii se va schimba în mod esenţial. Fiecare va străbate această criză – o criză pe toate planurile, a sănătăţii, a economiei, a societăţii, a conştiinţei, a credinţei – potrivit personalităţii lui. Prin prisma personalităţii lui va asimila, sau nu, învăţămintele ce se pot trage din acest episod al istoriei umanităţii. Fiecare va evolua în direcţia imuabilă în care îl trimit constantele personalităţii lui. Astfel încât, deşi tabloul despre care vorbeam va căpăta poate noi nuanţe, noi străluciri de culoare, deşi se va constata, poate, o evoluţie, esenţa va fi aceeaşi.
Ce credeţi că va urma? Ce se va întâmpla post-criza coronavirus?
Cred că soarele va mai lumina încă cinci, şase miliarde de ani, omenirea va mai vorbi despre această nemaipomenită întâmplare încă vreo doi, trei ani, după care, vaccinul existând, covid19 va trece la categoria „istorii din trecut”, peste vreo 10 ani poate că economia va ajunge la parametrii de la care a căzut, iar noi ne vom aminti cu melancolie înduioşată de perioada în care am fost închişi în propriile case... Văd că deja oamenii se gândesc cu nerăbdare la vacanţă, politicienii de pe tot mapamondul încep să se preocupe mai intens de interesele lor, animalele care prinseseră să se aventureze prin oraşele cu străzi pustii bat în retragere, californienii dau buzna pe plaje, în ciuda cifrei crescânde a deceselor, Boris Johnson a învins în încăierarea cu coronavirusul şi prietena lui aşteaptă un copil, pensionarii se plâng ca de obicei de pensiile mici, petrecerile ilegale cu manele înfloresc prin periferii... Omenirea este un organism viguros. Cum spune filmul? Hard to kill.
Cum ne putem găsi echilibrul în această perioadă?
Păstrându-ne calmul, încercând să lucrăm cel puţin ca în vremurile normale, neabandonându-ne lenei, descurajării, derizoriului.
Care sunt cărţile editurii Vremea pe care le propuneţi în această perioadă ca remediu în faţa crizei? Cum rezistă Vremea în faţa tuturor vicisitudinilor vremii?
Coronavirusul nu ne-a adus nici o colecţie nouă. Câteva cărţi care au apărut chiar la declanşarea pandemiei se străduiesc să ajungă la cititori: Un pateric al anarhismului creştin de dreapta de Cristian Bădiliţă, cărţile pentru copii din ciclul Familia Roademult de Florian Cristescu, delicata carte de poezie Nespus, de Lucian Cojocaru, Basarabia – plai românesc de Eliferie Rogai şi Mihai Rogai, Bucate mănăstireşti şi sfaturi de folos de Maica Agafia Roşca etc.
Împreună cu colegii mei, cu care am dese şezători online, ne-am gândit să cerem prietenilor editurii Vremea, închişi în case împreună cu copiii lor, să ne trimită impresiile lor, însoţite de cele ale copiilor, cu care să alcătuim o cărticică-amintire pe care să o publicăm sub titlul Singuri acasă. Părinţi şi copii în carantină. Nu ştiu ce rezultat va da, sper ca până la urmă să putem avea destul material ca să publicăm o carte reuşită.
Deşi sunt vremuri destul de vitrege, am pregătit câteva cărţi noi, pe care sperăm să le putem oferi curând cititorilor noştri: un nou roman în seria Vintilă Horia, Mai sus de miazănoapte, un nou roman în seria Dan Stanca, al treilea volum din seria de convorbiri Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Fabian Anton, Temniţele Clujului. Caravanele Ardealului de Septimiu Popa în seria de restituiri Mica Romă XXI, coordonată de Cristian Bădiliţă; pregătim o apariţie importantă, corespondenţa lui Radu Petrescu adunată în peste 1500 de pagini... şi multe altele. Şi noi suntem hard to kill. Prin ce rezistă Vremea în faţa vicisitudinilor vremii? Întrebuinţăm reţeta verificată de-a lungul celor 30 de ani pe care Vremea îi împlineşte în acest an cu coroniţă: multă muncă, un pic de optimism, un munte de încăpăţânare, un dram de nebunie, un strop de umor... Şi, mai presus de orice, o imensă dragoste pentru carte.
A absolvit Istoria Artei
Numele: Silvia Colfescu
Studiile şi cariera: A absolvit Facultatea de Istoria Artei din cadrul Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu (azi, Universitatea Naţională de Arte).
Până în ’90, a fost profesoară de desen şi istoria artei.
A ilustrat cărţile de copii "Familia Roademult“, „Nepoţii Roademultulesei“, „Şcoala lui Chiţchiron“ şi „Familia Roadensec" semnate de Florian Cristescu, precum şi numeroase alte cărţi pentru copii. A machetat numeroase coperte de carte.
În comunism, a publicat „O familie veselă“ (editura Ion Creangă) şi „Dicţionarul limbii române pentru elevi, secţiunea arte plastice“ (editura Didactică şi Pedagogică).
În mai 1990, a fondat, alături de soţul său, editura Vremea, unde a publicat „Bucureşti, ghid istoric, turistic, artistic“ (republicat în 12 ediţii actualizate!), „Două luni în Europa“, „Pisici din Bucureşti“ şi „Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene“.
La editura Vremea, îngrijeşte colecţiile de tradiţie ale editurii, precum „Fapte, Idei, Documente“ şi „Planeta Bucureşti“, traduce din franceză şi engleză şi e ilustratoare.
Locuieşte în: Bucureşti.
Citiţi şi:
INTERVIU Silvia Colfescu, editura Vremea: „Am detestat-o pe Madame Bovary“
Se încarcă comentariile...
