INTERVIU Andrew Solomon, scriitor: „Mi-e frică de populism ieftin. Am votat împotriva Brexit-ului şi împotriva lui Trump şi am pierdut de două ori”
0
Scriitorul Andrew Solomon, celebru pentru volumul „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei”, vorbeşte, într-un interviu pentru „Adevărul”, despre importanţa călătoriilor şi despre cum este să fii cetăţean a două naţiuni în care interesele cetăţenilor par să cadă în plan secund. A votat împotriva Brexitului şi împotriva lui Trump, dar „a pierdut de două ori“, deşi a încercat să sancţioneze bigotismul şi prostia electoratului.
Scriitorul Andrew Solomon (54 de ani) a călătorit în diverse colţuri ale lumii încă de la vârsta de 23 de ani când a decis să se mute din Statele Unite în Marea Britanie. Astăzi este cetăţean al ambelor ţări şi are în vedere obţinerea unei a treia cetăţenii, cea română. Bunicii lui Solomon sunt originari din Dorohoi, însă când şi-a rugat mătuşa să îi dea mai multe detalii despre România, aceasta i-a spus că este un loc oribil şi că sunt norocoşi că au scăpat de acolo. După ce a vizitat-o, a fost de acord, dar a adăugat că, totodată, e un loc minunat şi că este norocos că „s-a întors”.
Recent, la editura Humanitas, a fost publicat şi volumul „Undeva, departe. Călătorie pe meleagurile schimbării: şase continente şi un sfert de veac” care cuprinde articolele scriitorului pentru unele dintre marile publicaţii ale lumii, precum The New York Times, The New Yorker, Artforum, sau Travel and Leisure. Între aceste articole, se numără şi unul despre experienţa sa în România, apărut în The New Yorker, în 2014.
De la evenimentele din Rusia care au urmat demisiei lui Gorbaciov, şi până la Afganistanul în timpul invaziei americane, trecând prin ţări precum Brazilia, Myanmar, Mongolia şi România, scriitorul relatează experienţele pe care le-a avut cu diverşi oameni, de la politicieni, la artişti şi până la barmani transsexuali.
Ideea fundamentală pe care Andrew Solomon o propune în volumul „Undeva, departe. Călătorie pe meleagurile schimbării: şase continente şi un sfert de veac” este că actul de a călători duce la dezvoltarea empatiei, la o viziune mai largă asupra lumii, în care acceptarea diferenţelor de orice tip devine ceva firesc. Totuşi, odată cu această cunoaştere a lumii, apar şi o serie de temeri, printre cele ale scriitorului numărându-se „incursiunile asupra drepturilor persoanelor gay care se vor resimţi pe întreg globul”.
„Weekend Adevărul“: V-aţi lăsat dus oriunde v-a trimis firul călătoriilor, inclusiv în situaţii periculoase, precum Afganistanul în timpul invaziei americane. Cum aţi reuşit să vă stăpâniţi teama care, bănuiesc, a fost potenţată de faptul că vă aflaţi într-un loc necunoscut, înconjurat de străini?
Andrew Solomon: Când eram copil, mă temeam de orice şi cred că am pierdut o bucăţică bună din viaţă pentru că eram atât de speriat.
Am jurat că, odată ajuns adult, nu voi lăsa faptul că sunt speriat să stea între mine şi orice experienţă pe care aş considera-o importantă.
În situaţia pe care ai menţionat-o, am simţit că aveam o misiune urgentă, să le explic oamenilor care nu puteau fi în Afganistan, cum decurg lucrurile acolo. În general, presa părea să indice că era vorba despre o ţară de birocraţi corupţi şi ţărani războinici, şi ştiam că povestea era, cu siguranţă, mai complicată de atât.
Una dintre ideile din volumul dumneavoastră este că actul de a călători te ajută să ştii de ce oamenii te iubesc sau te urăsc. De asemenea, dumneavoastră aţi călătorit de când eraţi tânăr, de când vă formaţi. Ce fel de trăsături pe care nu bănuiaţi că le aveţi aţi descoperit?
Am descoperit că am mai multă rezistenţă decât aş fi crezut - abilitatea de a rămâne eu însumi chiar în timp ce îmi permiteam să mă schimb. Am descoperit mai mult curaj decât m-aş fi aşteptat, dar mai presus de toate, am învăţat toleranţa faţă de alte feluri de a face lucrurile, şi mi-am revenit din presupunerea că ceea ce credeam eu că ar fi modul corect de a face lucrurile era singurul mod corect de a le face.
Am descoperit că alte locuri nu au eşuat în a fi similare Statelor Unite; alte locuri aveau alte priorităţi.
Cum ar fi Andrew Solomon astăzi, dacă nu ar fi călătorit atât de mult?
Asta înseamnă să-mi imaginez o cu totul altă persoană. E ca şi cum ai întreba cum ar fi fost dacă m-aş fi născut în alt secol sau din alţi părinţi.
Călătoritul este atât de ţesut în înţelegerea mea asupra lumii încât nu pot să îl descâlcesc. Dar cred că aş fi avut viziuni mai provinciale, aş fi fost mai puţn empatic şi aş fi fost o persoană mai puţin interesantă decât cea care sunt astăzi.
Andrew Solomon, cu pinguinii, pe Insula Macquarie, 2008.(Foto: John Habich Solomon. Sursa: andrewsolomon.com)
Până la urmă, ajută cultura la unirea oamenilor? Are vreun fel de putere practică?
Cultura e ceea ce leagă oamenii. E un limbaj comun, un sistem de valori împărtăşit. Aceste lucruri sunt greu de înţeles până când sunt făcute vizibile, punct în care devin incontestabile. Cultura este locul în care ne descoperim lucrurile pe care le avem în comun şi e locul în care ajungem să îmbrăţişăm mai multă diversitate.
Dostoievski spunea „frumuseţea va salva lumea”. Cred că cultura este locul în care frumuseţea devine disponibilă astfel încât lumea să poată fi salvată.
Iubiţi petrecerile şi aţi luat parte la atât de multe, atât de diferite. Ce spune despre un popor felul în care petrece?
Manifestările bucuriei ne ajută să mergem mai departe, iar petrecerile exprimă bucurie. Felul în care oamenii petrec ne arată cum se simt bine împreună şi cum se deschid unul altuia.
Bineînţeles, petrecerile pot fi limitate ; pot fi o afirmare a superiorităţii unui grup asupra altuia; pot fi manifestări ale snobismului şi ale exclusivismului. Dar cele mai bune arată o populaţie care găseşte plăcere într-o alta.
Brexitul este ca o replică împotriva mesajului cărţii dumneavoastră, iar Trump nu este tocmai ceea ce şi-au dorit alegătorii din SUA. Cum vă simţiţi între aceste două situaţii din ţările ale cărui cetăţean sunteţi?
Am votat împotriva Brexit-ului şi împotriva lui Trump şi am pierdut de două ori. Amândouă aceste voturi răspund bigotismului electoratului- bigotism şi prostie.
Brexit va slăbi şi va izola Marea Britanie, iar Trump este cel mai rău preşedinte pe care l-am avut vreodată. El distruge în mod sistematic ordinea lumii liberale care a asigurat o lume în mare parte paşnică în anii de după Războiul Rece.
Construieşte ziduri în jurul ţării- atât fizice, cât şi simbolice. Se presupune că ar trebui să ne ţină în siguranţă, dar, în schimb, ne vor face foarte vulnerabili; vor sărăci ţara şi pe cetăţenii ei.
Aţi descris în carte şi vizitele pe care le-aţi făcut în România, punând accentul pe discuţiile legate de LGBT. Parada din acest an a fost cea mai mare şi cea mai „colorată“ de până acum, dar în acelaşi timp, am avut câteva proteste împotriva filmelor în care apar persoane gay. Dată fiind că aveţi o experienţă de viaţă bogată, credeţi că România este pe drumul acordării de drepturi persoanelor gay?
Nu sunt expert în evenimentele curente din România şi nu am mai fost în ţară de câţiva ani, dar din cum văd eu lucrurile, pare să există o diviziune într-o parte a cetăţenilor, care devine mai tolrenată, şi o altă parte care rămâne, cu înverşunare, intolerant. Mi-ar plăcea să cred că tendinţele de liberalizare ale multor altor ţări europene vor duce, în cele din urmă, la o deschidere mai mare, dar cred că este un drum lung şi anevoios.
Totodată, văzând drepturile civile sub atât de multe asalturi în propria mea ţară de la ultimele alegeri prezidenţiale, îmi temperez fiecare dram de speranţă cu un pesimism precaut.
Vă gândeaţi la posibilitatea de a obţine cetăţenia română. Veţi face pasul, cel puţin pentru simbolistica sa?
Da. Am fost descurajat de logistică, dar aş fi deschis la cetăţenia românească dacă ar fi, într-adevăr, valabilă pentru mine.
Ce ţară v-ar plăcea să vizitaţi în viitorul apropiat şi de ce?
Mi-ar plăcea să văd mai mult din Orientul Mijlociu ca să pot înţelege de ce această zonă a creat atât de multe probleme pentru alte părţi ale lumii. Mi-ar plăcea să vizitez Coreea de Nord, dar nu o s-o fac. Mi-ar plăcea să vizitez Iranul, atât pentru a vedea splendorile Ispahanului, dar şi pentru a înţelege ce se petrece în acea societate discretă. Dar sunt deschis la orice m-ar conduce circumstanţele.
Subliniaţi adesea importanţa călătoritului, considerând-o o posibilă responsabilitate morală. Funcţionează pentru oricine? Credeţi că a călători poate schimba orice persoană în felul în care descrieţi în cartea dumneavoastră?
Nu cred că ceva se aplică pentru toată lumea- fiinţele umane sunt incredibil de diverse. Ceea ce funcţionează pentru o persoană, nu funcţionează pentru o alta. Dar cred că, în general, călătoria este o experienţă care lărgeşte orizonturile, iar cei care sunt dispuşi să se dedice din plin unui alt loc se vor dezvolta sigur prin acea întâlnire. Cred în a pleca de acasă şi a vedea lumea dintr-un unghi diferit, în a fi deschis realităţii că sunt şi alte feluri de a face lucrurile.
Ce le-aţi spune celor care nu îşi permit să călătorească?
A călători e o chestiune de schimbare a pespectivelor. Dacă nu îţi permiţi să vizitezi o ţară diferită, atunci vizitează un alt oraş sau un alt judeţ; dacă nici asta nu poţi, atunci vizitează un cartier diferit.
Oricine îşi poate permite să întâlnească oameni în situaţii diferite sau cu valori diferite.
Aţi scris articole inedite de-a lungul timpului. Cum vedeţi presa de astăzi? A evoluat, sau din contră, un acces mai facil la informaţie a făcut ca materialele scrise să fie mai slabe din punct de vedere calitativ?
Accesul mai uşor la informaţie este un beneficiu pentru societate, dar prea mulţi oameni au confundat disponibilitatea informaţiei cu calitatea informaţiei. Ziarele şi revistele care plătesc scriitori buni să relateze situaţiile complexe intră în faliment, în timp ce reportajele neglijente acaparează internetul. Relatările false sunt uşor de ridicat; sunt din ce în ce mai puţine filtre pentru a-i ajuta pe cei care caută adevărul.
Decesul presei scrise este o tragedie pentru noi toţi.
După atâtea locuri pe care le-aţi vizitat şi atâţia oameni pe care i-aţi întâlnit, de ce vă este frică?
Mi-e teamă că propria mea ţară se îndreaptă spre fascism, că viaţa pe care am dus-o aici s-ar putea să fie subminată de un sistem politic corup cu un nebun la cârmă.
Mi-e teamă de nuclearizarea lumii, că s-ar putea să ne aflăm la marginea propriei pieiri.
Mi-e teamă că distrugem mediul şi că s-ar putea să le lăsăm copiilor noştri o lume mai distrusă decât cea în care am venit noi.
Mi-e frică de înălţimi şi de suprafeţe abrupte; mi-e frică de singurătate; mi-e teamă să nu-mi dezamăgesc copii. Mi-e teamă de incursiunile asupra drepturilor persoanelor gay care se vor resimţi pe întreg globul. Mi-e frică de populism ieftin şi de conservatorism egoist.
Finalist al Premiului Pulitzer, cu „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei”
Numele: Andrew Solomon
Data şi locul naşterii: 30 octombrie 1963, New York
Starea civilă: Căsătorit cu jurnalistul John Habich. Au doi copii.
Studiile şi cariera:
-A studiat la Yale şi Cambridge. Este doctor în psihologie şi scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică şi de ficţiune. Apare în mod regulat – cu o largă şi diversificată sferă de subiecte despre depresie, artiştii sovietici, renaşterea culturală afgană, politica libiană şi altele – în New Yorker, New York Times Magazine, Artforum, Travel and Leisure şi în alte publicaţii.
-Cartea sa „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei“ s-a aflat, în anul 2002, printre finalistele pentru Premiul Pulitzer şi a fost inclusă de publicaţia „The Times“ pe lista celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului.
-Volumul „Departe de trunchi“, care reuneşte poveştile tulburătoare ale mai multor familii din comunităţi precum cele ale surzilor, autiştilor, schizofrenicilor sau criminalilor a fost desemnat Bestseller New York Times.
-Locuieşte în: New York şi în Londra
Se încarcă comentariile...
