INTERVIU Alex Tocilescu: „Am intrat în politică fix ca să nu trebuiască să fiu în politică”

INTERVIU Alex Tocilescu: „Am intrat în politică fix ca să nu trebuiască să fiu în politică”

Scriitorul, publicitarul, dramaturgul Alex Tocilescu                                                                                   FOTO: facebook.com/alex.tocilescu

Publicitar şi scriitor, Alex Tocilescu a intrat recent şi în politică, în USR, pentru a putea critica din interior şi pentru a putea schimba ceva. Şi mai recent, autorul volumului „Imperiul pisicilor” a putut fi văzut pe marile ecrane, în noul film al lui Radu Jude. Într-un interviu pentru „Adevărul”, Tocilescu a vorbit despre ce l-a determinat să intre în politică, despre referendum, dar şi despre cum a ajuns, iată, şi actor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înainte de interviul de la Casa Filit, i-am spus lui Alex Tocilescu (40 de ani) că am întrebări care vizează mai multe subiecte. A zâmbit şi mi-a spus: „nepricepându-mă la nimic, e foarte ok”. A mai adăugat că la Filit, se simte bine, „ca un amator care a ajuns printre ăştia aşa şi e ok, ei mă iau în serios”.

Totuşi, Alexandru Tocilescu ştie câteva lucruri: să scrie proze cu pisici, să devină viral pe Facebook, să facă publicitate şi, mai nou, să scrie biografii romanţate (parte a unui proiect de sărbătorire a Centenarului, organizat de Filit- n.r.) şi piese de teatru ale căror punere în scenă să ajungă în Festivalul Naţional de Teatru („Bun de export”, regia Catinca Drăgănescu). 

Îl poţi numi când scriitor, când publicitar şi vom vedea dacă putem să îi spunem şi politician. Ultima oară când cineva l-a făcut „om politic”, i-a dat unfriend pe Facebook. Totodată, spune că a intrat în politică, fix ca să nu trebuiască să fie în politică şi că USR-ul face treabă, numai că oamenii nu prea află şi nu prea le pasă. 

„Adevărul”: În piesa ta, „Bun de export”, ai şi tema emigrării. Am citit în alte interviuri pe care le-ai dat că tu nu ai mai pleca. Ai încercat Germania, ai încercat SUA. De când cu situaţia politică, tot mai mulţi vor să plece. Ce le-ai spune ca să îi faci să rămână?

Alex Tocilescu: Tuturor prietenilor mei care vor să plece le zic, „bă, nu, e o prostie, cum să pleci de aici? Ce mişto e, câte lucruri poţi să faci!” Dar astea vin de fapt din egoism, adică vreau să rămână cu mine, că-s prietenii mei şi nu vreau să plece undeva. Adică, nu ştiu, te duci în altă parte ca să fii fericit, e posibil să găseşti acolo fericirea sau nu. E decizia fiecăruia, habar nu am unde îşi găseşte omul norocul. Eu l-am găsit aici, dar asta e valabil pentru mine, pentru că e situaţia mea de viaţă.

E mişto în afară, dar e păcat. Aici ai „2 Mai” şi „Vamă”, şi e şi Bulgaria aproape dacă tot vrei să pleci. N-aş mai pleca, dar am fost plecat. Da, în afară de egoism, n-am de ce să  zic cuiva să nu plece.

Mi se pare că sunt multe lucruri de făcut aici. Dacă ai chef să schimbi ceva, România e o ţară în care poţi să faci. În Germania te duci să schimbi ce? Sau în Franţa? A, că te duci tu să-ţi faci, să-ţi trăieşti viaţa, ok, într-adevăr e mai simplu.Dar aici e o ţară construită pe jumătate. Suntem la 20%, are un potenţial enorm şi e păcat că fix ăia care ar putea să crească potenţialul ăla şi mai mult, hotărăsc să plece. Dar e şi de înţeles, că aici trebuie să te lupţi ca sprostul cumva ca să faci chestii.

Noi suntem ăia care putem să facem ordine. Că putem zice <<bă, dar uite, cărămizile astea sunt puse greşit>>, şi le pui tu bine...şi evident că cineva vine şi spune că nu ai voie şi vine altul şi-ţi dă şi o amendă. Dar na, nu recomand plecarea, dar fix din motivul ăsta al meu. Dar da, oamenii pleacă, ce să-i faci.

Ai intrat, până la urmă, în USR. Din interiorul unui partid, capătă problemele pe care le aveai şi înainte, altă dimensiune?

Da. Adică eu i-am întrebat pe unii dintre ei, <<băi, ar ajuta dacă aş intra?>> Pentru că na, ca voce a societăţii civile care era critic-prietenoasă faţă de USR, ziceam, <<băi, iarăşi au dat-o în bară, săracii de ei, dar sunt şi mici, dar or să crească, hai să le acordăm o şansă>>. Adică puteam să îi laud şi să îi critic în acelaşi timp.

Acum, când eşti în chestiile astea, dacă vrei s-o critici, o faci din interior. Adică e de porc să strig eu pe Facebook. Acum e <<bă, USR, nu-mi place ce facem>>, na, e <<facem>>, dacă vreau să schimb ceva, n-am decât, nu mă opreşte nimeni, sau dacă mă opreşte, pot să plec.

                                                                                                      Alex Tocilescu la FILIT 

A, poveste!

Înainte să intru în USR, au fost nu ştiu ce alegeri, nu ştiu ce vot intern. Cred că era poziţionarea faţă de homosexuali, gay, dacă suntem un partid deschis sau nu. Ei au votat chestia asta într-o dumincă pe la ora 10, sau 8. Eu pe la 11 tot stăteam şi dădeam F5 sau ce dai ca să vezi un rezultat. Băi şi nu apărea. Şi i-am scris unuia din USR, „băi, votul, alo. Vrem să ştim, noi, societatea civilă, ce s-a întâmplat”.

„Păi, da, stai, că s-a votat , o să publicăm imediat”. Şi la 12 noaptea eram „bă...” Şi am scris, „nu se poate, e o nesimţire, nu aşa se lucrează, nu e profesionist, asta nu e comunicare, ce comunicare pensibilă au şi ăstia de la USR”.

Mi-a răspuns fie în noaptea aia, fie a doua zi, un băiat, care mi-a  zis „salut, eu sunt cu comunicarea, dar ştii, chestia e că sunt singurul şi n-am apucat să fac chestia aia, căzuse serverul şi tot eu ţin şi serverul”. Era un om care avea foarte multe pe cap şi eu îl criticam pentru o nimica toată, pentru că eu mă grăbeam să citesc ceva.

Fiind în partid acum, îmi dau seama că da, sunt puţini oameni care se ocupă de lucruri şi că o critică din afară, oricât de drăguţ ar fi împachetată, tot e cumva exagerată. Adică îi criticăm pe ăia care fac. Şi e simplu s-o faci când tu nu faci. Stau la mine pe canapea şi arăt cu degetul.

Acum ca USR-ist mă enervez foarte tare când văd fix acelaşi lucru la alţii, pe care îl făceam şi eu. Cui nu-I place, hai, să intre, să facă mai bine. Şi chiar e mişto că poţi face asta. Chiar poţi să intrii în USR şi să zici „eu vreau să fac comunicare” şi ţi se va răspunde „dar, te rog, hai fă”. Că probabil şi omul ăla are déjà un job. Absolut toată lumea face pro bono, în puţinul timp pe care îl are. Adică partidul are angajaţi, dar sunt puţini şi na…Se văd. Eu am intrat, am făcut chestii pe care am vrut să le fac şi pot să fac mai departe. E mult mai eficient decât să vorbesc aşa. Dar îmi pare şi rău că nu mai pot să fiu atât de drăguţ pe cât aş vrea. Acum, dacă stau şi zic „băi ce tari sunt ăia din USR”, lumea  o să zică, „păi eşti USR-ist, ce ai vrea să zici?”

La un moment dat, le ziceai să fie mai răi, mai vocali. Au/aţi devenit mai aşa? 

Mi se pare că nu. Dar asta şi pentru că oamenii, inclusiv eu, încă învaţă cum să facă chestia asta.Cred că ar putea să abordeze anumite subiecte mult mai dur şi să nu mai fie aşa sfioşi... să nu mai fim aşa sfioşi, dar înţeleg pe de altă parte, că nu mai e aşa simplu. Noi totuşi nu suntem nişte prieteni care fac o treabă, suntem politicieni, adică avem parlamentari, suntem în consiliul general, în consilii locale. Trebuie să te gândeşti la mai toţi alegătorii sau la cât mai mulţi. 

Dar pe alocuri, da, ar trebui să fim mai războinici, că n-avem nimic de pierdut.

Practic, acum putem spune că eşti şi politician?

M-am certat cu cineva care a zis că sunt om politic şi am zis că nu sunt om politic, şi, după-aia, i-am dat şi unfriend. Dar când eşti într-un partid, practic cam adopţi poziţia partidului respectiv şi înghiţi nişte chestii cu care nu eşti de acord fiindcă majoritatea aşa a decis.

Mda, probabil că pe undeva, sunt şi politician.

N-am o funcţie totuşi…

(Foto: Cosmin Bumbuţ)

Se zice şi în „Bun de export”, „Tocilescu preşedinte!”.Nu neapărat preşedinte, dar dacă ţara asta ar reintra pe un făgaş normal, ai ocupa o funcţie?

Sper că nu e nevoie. Acolo sunt foarte mulţi oameni care sunt competenţi pe foarte multe probleme reale ale României şi încearcă să le rezolve. Eu, sincer, sunt acolo de imagine. Nu mă pricep la ceva economie, finanţe, social, educaţie, şi absolut nimic din toate asta. Am o părere, dar na, cred că dă bine că sunt acolo pentru că de mine a auzit lumea. Adică degeaba eşti professor la ASE şi ai scris două lucrări foarte şmechere despre o problemă reală a României dacă nimeni nu le citeşte.

Dar dacă vine eu, „a, ăsta e ăla cu piscile, hai să votăm”. Ştiu că e absurd, dar  ajută. M-aş băga pe o listă, dar undeva mai în spate. Gen, dacă o să avem vreodată 140 de parlamentari, ar fi mişto să fiu pe locul 140, dar eh, am dubii că s-ar ajunge acolo.

Am intrat în politică fix ca să nu trebuiască să fiu în politică.

Adică dacă peste 8 ani sau 4 sau 2, câştigăm ceva şi ajungem, „Doamne ajută”, la conducerea ţării, n-aş mai vrea să ştiu mai departe. Adică, „ok, descurcaţi-vă”. 

Să fie nişte oameni în care să ai încredere şi să îi poţi trage la răspundere şi controla mult mai direct decât o facem acum, când avem un guvern şi un parlament cărora nu le pasă de oameni.

Iau chestiile foarte personal oamenii din USR, poate oricine să le scrie şi o să răspundă. Poţi să îi înjuri, probabil o să răspundă zicând băi, dar n mai vorbi aşa urât bine, îmi pare rău, am greşit. Iarăşi,avem chestia asta. Rar, dar suntem singurul partid care face vreodată aşa ceva. Nu, nu poţi să le ştii pe toate.

Se întâmplă asta. Cum a fost în iarnă, când era protestul din Parlament, când ăia, câţi sunt, lucrau şi pe legile jutiţiei şi pe toate legile care intrau de-a valma peste ei, au lăsat unele chestii să treacă. Nu ştiu, au votat pentru ceva ce n-ar fi trebuit. Na, ok, e nasol şi da, ţi-o iei, pentru că lumea nu te iartă pentru o greşeală. Nici măcar pentru una. Dar au ştiut şi s-au simţit prost. Au zis, „n-ar fi trebuit să facem asta”.

Ar fi mişto să avem un parlament cu oameni care zic „da, am greşit”. Măcar atât. Fie şi psd-ist, să zică, „băi, n-am venit pregătit la voi, am greşit”. Din păcate, mulţi în România consideră că a greşi e grav. Dar nu e.

N-ai cum să fii politician expert, n-ai făcut o şcoală pe politici, eşti parlamentar din întâmplare, la orice partid ai fi. Şi aşteptările de la clasa politică sunt mult mai mari decât ar trebui, mai ales de la USR. Că nu sunt perfecţi, nu doar că nu fură şi-s oameni cinstiţi, dar e naşpa când ţi-o iei, iar tu zici „da, dar încerc măcar”.

Pare că problema la USR e că sunt blânzi deci. Încearcă politică.

Da, încearcă politică, încearcă să înveţe nişte chestii pe care ăia le ştiu mult mai bine, mai ales proceduri. După ce că încercăm şi reuşim să învăţăm ce înseamnă legislaţie şi cum se face corect, ne dăm seama pe parcurs că ăia sunt buni pe procedură. Ne distrug acolo.

Ne zic, „da, dar ştiţi că n-aţi scris pe un A5 plus”. „Nu există A5 plus”. „Nu,nu, nu numai că există, dar aşa trebuie să predai materialul”. Şi noi zicem „Dude, dar voi asta aţi născocit-o acum”. „Băi, e în lege”. Procedurile sunt foarte complicate, chichiţele, pe care ei le ştiu şi noi nu, că n-ar trebui de fapt ca politician să ştii din astea, unde să trimiţi foaia şi cu ce font să scrii cifra 7 ca să fii luat în serios.

Oamenii tot zic „nu faceţi nimic”. „Ba facem, dar nu ştiţi”. Şi oamenii zic „păi nu ştim că nu ne spuneţi”. Şi noi zicem „ba da, vă spunem dar nu vă pasă de fapt”. Dacă cineva ar urmări activ un politician din USR şi-ar da seama cât de multe face omul ăla. Dar nimeni n-o face. Adică oamenii zic, „bă, slăbuţă prestaţie”. „Într-un an am scris 6 legi, am avut 27 de interpelări şi am lucrat pe Codul Penal de mi-au ieşit ochii din cap”. Şi oamenii zic „păi da, dar nu se vede”. Da, dar suntem o minoritate,cum să se vadă? Chestiile noastre nu trec, le facem degeaba.

Acoperă cumva şi scandalul făcut de PSD.

Da. Plus că nu poţi ca politician să îi zici omului, „hei, informează-te”. Dar e mai simplu şi mai interesant şi mai folositor de fapt să te informezi despre ce face PSD-ul. Tot de la noi de obicei. Aşa că, până una alta, suntem văzuţi ca nişte „whistleblowers” care nu prea au habar în rest. Dar avem. Dar nu-i pasă nimănui. E frustrant puţin.

                                                                                                    (Foto: facebook.com/alex.tocilescu)

Care vezi că ar fi cea mai mare problemă a cetăţeanului român?

El are o singură problemă, că e condus de idioţi. Adică pentru mine asta e problema. Dacă aş fi condus de oameni inteligenţi, chiar şi răuvoitori, ar fi „whatever, sunt răuvoitori, o să fure, dar măcar fac treabă”.

Sunt efectiv tâmpiţi. Nu găsesc un cuvânt mai nasol. Sunt cretini, sunt orice lucru rău. Atât, asta e singura problemă, pentru că ţara asta, cred că se reface foarte uşor... E atât de simplu să faci lucruri bine, trebuie doar să nu fi prost. Cum poate să coste un centimetru de autostradă undeva la 700 de lei? E un centimetru, adică pe ăla îl fac eu într-un fel, te gândeşti.

Cetăţeanul, care ar trebui să controleze chestia asta, nu se implică, nu-i pasă, nu merge la vot şi da, bănuiesc că e datoria politicii să îl scoată de acolo, dar cine, tot USR-ul, tot un partid?

Cetăţeanul are problema că e needucat politic şi asta-l face să fie condus de idioţi. Nu ştie cât de mult înseamnă votul ăla pentru el, pentru alţii, pentru ţară. Nu ne exercităm controlul, de aia suntem conduşi de idioţi, pentru că, hei, pentru că pot. Idioţii pot să preia puterea, asta e drama. Măcar dacă erau doar nasoli, doar ticăloşi. Un ticălos o să vrea poate şi să fie cumva iubit, dar ăstora nu le pasă, sunt prea proşti.

Şi tu şi cei de la „Papaya Advertising”, aţi făcut spot-uri despre Referendumul de zilele astea.

L-am văzut şi pe al lor, l-am văzut şi pe al meu, şi mi-am dat seama că şi unii şi alţii le-am făcut prea târziu. Am făcut prea puţin, prea târziu. Ideea e bună, şi chiar şi a lor care e mai aspră şi care oferă o viziune destul de dramatică a viitorului. Na, e un produs publicitar. În publicitate se lucrează mereu cu exagerări. Trebuie să îi sperii pe oameni, trebuie să îi şochezi, sau să îi amuzi.

Ce mi-am dat seama e că problema e degeaba. Poate schimbăm puţine mentalităţi. Dar unde nu am făcut nimic cu toţii a fost în a-i educa pe oameni, să le fi spus de fapt ce sunt ăia homosexuali. „Ştii, că sunt oameni ca noi, în mijlocul nostru”. 

O bună parte a poporului nu-i vede, pentru că nu e simplu să fii homosexual în România de astăzi, dimpotrivă, e dificil, e periculos. Vine cineva şi te bate, vine altcineva şi te scuipă, părinţii te dau afară din casă. Lor poate nu le e uşor să comunice asta. 

Oamenii cred că sunt nişte bărbaţi înalţi, cu mult păr pe ei, care se îmbracă în roz şi care sunt şi bolnavi. Să le zici, „bă, nu-i aşa”, să le expui realitatea. „Homosexual e probabi şi un vecin de al tău şi o rudă”, să arăţ că e o normalitate, nu o anormalitate. Sunt oameni normali, doar cu o altă preferinţă într-un singur punct. La fel cum există stelişti sau dinamovişti. De ce acolo ai voie să alegi? La homosexuali nu e o alegere, e o întâmplare, aşa sunt ei.

Spot-ul la care a lucrat Tocilescu:

Şi cu educaţia e o problemă totuşi, rămâne mai mult un concept teoretic la noi.

Da, dar ar trebui să începem cumva ceva. ONG-urile LGBT au cu totul alte probleme. Adică e ultimul lucru pe care ar trebui să îl facă tot ei. Ei au o problemă nu de identitate, că ştiu cine sunt, dar de frică. Trăieşti cu groază parţial, sunt oameni care nu pot să se ţină de mână pe stradă, deşi ar vrea, sau nu pot să se sărute, nu neapărat pe stradă, poate într-un lift, ceva de genul.

Şi atunci cum să mă aştept de la aceeaşi oameni să se ocupe şi de asta, să le zică, „hei, uite cine suntem noi”? Nu, ţi-e frică să zici cine eşti tu. Adică ei ascund de lume nişte lucruri pe care n-ar trebui să le ascundă. Nu e un reproş, e o constatare.

Undeva e şi răspunerea societăţii civile, care, din păcate, mai ales în România, are foarte multă treabă. Ce treabă are societatea civilă din Germania? Iarăşi dau exemplu Germania, dar na, am stat 20 de ani în Germania. Ce faci? Nimic, nu faci nimic. Protestezi, recent, împotriva valului de ură antiemigranţi, dar atât. În ultimii 15 ani ce a făcut societatea civilă? Poate să doarmă, poate să se desfiinţeze, poate să stea acasă. Pentru că societatea în sine e sănătoasă în mare parte.

Ei, la noi, societatea civilă trebuie să lupte cu politica, cu ura, cu hoţii…Şi n-avem timp. 

De fapt, o parte a societăţii civile luptă.

O parte a societăţii civile, care încearcă să antreneze cât mai mulţi oameni în chestiile astea. Da, într-adevăr, sunt aceeaşi 50.000 sau 100.000 de oameni care le fac poate, dar care încearcă. Cândva nu mai apuci. Din păcate ziua are 24 de ore, nu 40, na, avem constrângeri. Şi totuşi, avem datoria asta, plus datoria de a intra în politică, aş spune. Nici acolo lucrurile nu se schimbă de la sine.

Sunt foarte puţini oameni care trebuie să facă foarte multe lucruri, da trebuie să le facă, că altfel n-are cine altcineva.

Ca de încheiere, despre români e şi cel mai recent film al lui Jude. Cum ai ajuns să joci în el?

Asta a fost foarte simplu pentru mine. Când eram la „Propaganda”(agenţie de publicitate-n.r.), am filmat mai multe spoturi cu el şi ne-am înţeles destul de bine. Eu am un coleg, art director-ul meu, Mihai Calotă, iar Radu a venit într-o zi la el şi a zis, „Mike, poţi să joci în filmul meu?” Şi el a zis, „da, normal”. „Un soldat român”. „Perfect, un soldat român”.

Şi eu eram, „Radu, alo, scuze, dar sunt şi eu pe aci. Vreau şi eu în filmul tău”. Şi a zis „da, da, o să-ţi găsesc şi ţie ceva”, şi după-aia, când au început filmările i-am zis, „man, ai zis că mă iei în film”. Că na, uenori trebuie să fii şi un pic obraznic. N-am fost obraznic, că îmi permiteam, cred. A zis „Perfect. Trebuie să vii şi să vorbeşti urât”. 

Dar am vrut pentru că mi se pare că tot ce face Jude e foarte mişto şi important. Cel puţin filmul ăst ar trebui să pună multe semne de întrebare, nu despre istorie- ştim cu toţii că nu ştim istorie. Eu ştiam ceva că a existat un masacru la Odessa, dar în niciun caz atâtea câte am aflat din fillm. Dar nici măcar nu e despre masacru, ci despre cum vedem noi istoria.

Scena în care apar eu e una în care mai mulţi oameni se uită la televizor la filme documentare din război şi fac mişto de oamenii care apar. Şi practice asta e. Relaţia noastră cu istoria e un fel de băşcălie, facem mişto de domnitori, de victime, de toţi. Nu ne prea pasă de fapt. Ne pasă simbolic. 

„Vai, ce groaznic că s-a întâmplat un lucru”, dar tot facem şi mişto. Cumva arată chestia asta. Unde te poziţionezi tu în toată povestea lumii, a ţării tale. Nu ştiu, e smart, e un film care merită şi trebuie văzut. Probabil„ ca orice film care trebuie şi merită să fie văzut, n-o să fie văzut fix de ăia care ar trebui şi ar merita să îl vadă . Da, sper să ia Oscarul. Să joci prima oară, într-un film bun, şi să ia şi Oscarul. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: