INTERVIU Alessandro Baricco, scriitor: „Europa este prizoniera unei forme de egoism“

INTERVIU Alessandro
Baricco, scriitor: „Europa
este prizoniera unei forme de egoism“

Alessandro Baricco, la Bucureşti        FOTO: David Muntean

Reputatul scriitor italian Alessandro Baricco (58 de ani), autorul celebrului „Novecento“ şi al eseului „Barbarii“, este invitat de onoare al Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, de la Cluj. Într-un interviu pentru „Adevărul“, scriitorul povesteşte despre relaţia sa cu „Novecento“, explică ce sunt „barbarii“, dar spune şi că Europa tratează chestiunea refugiaţilor cu un imens egoism.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul“: Sunteţi autorul, până acum, a 10 romane, dar v-aţi câştigat celebritatea cu un monolog dramatic, „Novecento“, publicat la 36 de ani. Vă deranjează acest lucru, vi se pare că pune în umbră restul operei dvs.?
Alessandro Baricco: Depinde în ce parte a lumii. Pentru că în multe părţi ale lumii am fost descoperit cu romanul „Seta“ / „Mătase“, după care au venit celelalte lucruri, inclusiv „Novecento“. În schimb, există alte părţi ale lumii în care filmul a făcut ca „Novecento“ să fie celebru, şi-atunci acolo sunt recunoscut mai ales ca autor al lui „Novecento“.

Legat de aceasta, aţi vrea să nu fi scris niciodată „Novecento“? Cum v-aţi dori să fiţi amintit peste ani, în posteritate? V-aţi dorit vreodată să ardeţi toate exemplarele din „Novecento“, cum voia Flaubert cu „Madame Bovary“?
Sunt foarte mulţumit de ceea ce mi s-a întâmplat. „Novecento“ este o poveste care-mi place foarte mult, ca gen teatral monologul este destul de genial, iar cartea este chiar o carte frumoasă şi frumos de citit.

„Nu mă interesează posteritatea“

Deci, aţi vrea să fiţi amintit exact cum sunteţi acum, în timpul vieţii...
Da, dar

nu mă gândesc niciodată la posteritate. Nu cred că mă interesează câtuşi de puţin cum voi fi amintit. Dar mă interesează foarte mult cum sunt perceput acum, în viaţă.

În acest sens, depinde de părţile lumii despre care vorbim şi se schimbă lucrurile, perspectivele, de la un loc la altul.

Mai mult, „Novecento“ a fost ecranizat cu succes, într-un film de Giuseppe Tornatore. Ce părere aveţi de această ecranizare, a trădat sensurile cărţii sau sunteţi mulţumit?
Filmul e frumos, sunt mulţumit. El, personajul lui Novecento, e foarte diferit de felul în care mi-l imaginam când îl scriam. Fizic, nu îl recunosc în Tim Roth. Dar filmul e foarte frumos.

„Puteam face cinema în loc de cărţi“

Aţi fi distribuit un alt actor atunci, dacă v-aţi fi ocupat de castingul lui „Novecento“?
Da, nu cred că l-aţi fi ales pe el, pentru că pentru mine Novecento era un bărbat foarte înalt şi foarte subţire. În Italia, s-a făcut o adaptare pentru „fumetti“ (benzi desenate), în revista „Topolino“ (o variantă italiană de Mickey Mouse), în care Novecento este personajul Goofy, deci înalt şi subţire. Şi acolo, în Goofy, îl recunosc mult mai mult.

Putea juca Roberto Benigni, mă gândesc acum?
Da, dar Benigni e prea mare ca actor. Ar fi dispărut toţi cei din jurul lui.

În ce relaţie vă aflaţi cu cinemaul? Sunteţi cinefil?
Da, a fost marea mea pasiune de tinereţe. Iar când la 50 de ani am făcut un film ca regizor (cel despre Beethoven), pentru mine a fost o încununare a acestei pasiuni. Şi continuă să fie o mare pasiune. Probabil că, dacă în tinereţe m-aş fi dus să studiez cinematografia, aş fi făcut cinema în loc de cărţi.

Şi aveţi vreun regizor italian preferat?
Sergio Leone.

FOTO: David Muntean

„Nu mai suportam conservatorismul intelighenţiei europene“

Aţi publicat „Barbarii. Eseu asupra mutaţiei“. Legat de această carte, vă consideraţi mai degrabă un conservator?
Cartea spune exact contrariul şi este împotriva oricărui conservatorism. Este o carte care vine în apărarea culturii „barbare“, care urmează s-o înlocuiască pe cea romantică, să-i spunem. E chiar o carte împotriva conservatorilor.

Şi cum am defini această cultură „barbară“?
Aş avea nevoie de un sfert de oră pentru asta... Cu adevărat, o transformare radicală a valorilor şi a principiilor societăţii noastre.

Intelectualii tind să considere că asistăm la o apocalipsă, un declin, la o prăbuşire morală, intelectuală, şi nu înţeleg că de fapt ne aflăm la răsăritul unei noi civilizaţii, care cu siguranţă nu va fi mai puţin demnă decât cea în care am crescut. E o nouă civilizaţie pe care e uşor să o recunoaştem în folosirea noilor tehnologii digitale.

Dar la origine nu stau tehnologiile digitale. Ele reprezintă doar o consecinţă a unor schimbări mentale. În mod greşit, lumea gândeşte că astăzi cauza sunt tehnologiile noi, este de fapt invers.

Şi în ce constă schimbarea mentală?
Sunt patru-cinci fenomene care s-au produs simultan la nivel mental şi care-au dus la această schimbare. Viteza în locul atenţiei, de exemplu. Am scris cartea pentru că nu mai suportam conservatorismul intelighenţiei europene.

„Există destui bani în Europa pentru a-i putea asimila pe refugiaţi“

Ce părere aveţi despre actualul val de refugiaţi, Italia fiind una dintre ţările cele mai afectate?
Europa este prizoniera unei forme de egoism care s-a rigidizat în timp. În Europa, există bani, există stabilitatea politică şi instrumentele pentru a putea absorbi şi asimila o urgenţă de acest tip.

Nu sunt probleme de nerezolvat. Doar că ne lipseşte acea formă de deschidere şi de generozitate pe care-ar trebui s-o avem.

Îi lipseşte societăţii civile şi, implicit, şi politicii care interpretează nevoile, temerile oamenilor.

Există riscul unei alunecări necontrolate spre extrema dreaptă, care-ar fi o catastrofă?
Da, există acest risc. Pentru că lumii îi este frică. Şi atunci unele partide politice au „încălecat“, speculează această frică. Şi nu este prima dată când se întâmplă aşa. Este totuşi foarte puternică şi partea cealaltă, care luptă împotriva temerii. Mare parte din Europa, partea care contează, răspunde pozitiv.

FOTO: Radu Sandovici

„La 17 ani ascultam Beethoven, nu Pink Floyd“

Aveţi vreun scriitor român preferat? Poate Cărtărescu, poate altcineva?
Nu, din cauza ignoranţei. Am auzit de el, dar nu-l cunosc atât de bine încât să pot vorbi despre el. Cred că cunosc mai bine cinematografia românească. Îi cunosc mai bine pe cineaşti, pentru că sunt mai bine distribuiţi în Italia decât sunt romanele.

Şi aveţi un film care v-a plăcut mai mult?
„432“, de Cristian Mungiu.

Sunteţi la bază critic muzical. Ce înseamnă muzica clasică pentru dvs.?
A fost una din primele mele meserii. Cam de la 25 la 35 de ani, timp de 10 ani, m-am ocupat de asta. Atunci, în fiecare seară, asistam la un concert. A trebuit şi să studiez foarte mult. Întotdeauna mi-a plăcut foarte mult. Eram acel tip de tânăr care la 17 ani ascultam Beethoven şi nu Pink Floyd.

Dar apoi i-aţi ascultat, i-aţi recuperat pe Pink Floyd?
După, sigur că da. Acum ascult Pink Floyd şi nu mai ascult Beethoven.

Care este compozitorul dvs. preferat?
Rossini.

Dar pictorul?
Dacă-i unul singur, van der Weyden. Dacă-s mai mulţi, şi Courbet.

„M-a influenţat stilul de joc al lui McEnroe“

Cărţile dvs. nu pot fi reduse la un numitor stilistic comun. Aveţi totuşi un maestru, o influenţă principală?
Da, sunt diferite influenţe. Céline m-a învăţat mult, Salinger, Beppe Fenoglio, un scriitor italian nu atât de cunoscut (nu a fost tradus în română – nota red.)... Dar a fost foarte important şi cinematograful lui Kubrick, cel al lui Sergio Leone, au fost foarte importante „fumetti“ (benzile desenate) şi-o anumită formă de publicitate din anii ’80, în fine chiar şi unele fenomene sportive, de exemplu felul în care juca tenis John McEnroe.

Toate sunt modele estetice care se intersectează, au fost toţi „maeştri“ pentru mine, dar şi „Gândirea slabă“ a lui Vattimo, profesorul meu, despre care-am vorbit mai devreme.

O ultimă întrebare: ce înseamnă scrisul pentru dvs.? Este în primul rând o cale de comunicare sau de (auto)cunoaştere?
În primul rând, este o plăcere şi o emoţie. Este un gest al vieţii mele, pe care-l împlinesc aproape în fiecare zi a vieţii, de la 18 ani. Cred că acesta este chiar lucrul cel mai important. Folosesc scrisul pentru a da formă, pentru a plăsmui nişte gânduri. Fie că scriu eseuri, fie că scriu narativ, proză, ficţiune.

A înfiinţat şcoala de creative writing Holden (Caulfield)

ALESSANDRO BARICCO s-a născut în 1958 la Torino. Şi-a luat licenţa în filozofie cu Gianni Vattimo şi a studiat pianul la conservator. A publicat cronici muzicale şi două eseuri despre muzică bine primite de public: Il genio in fuga. Sul teatro musicale di Rossini (1988) şi L’anima di Hegel e le mucche del Wisconsin (1992). A debutat în literatură în 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007) şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai citiţi şi iubiţi scriitori din Italia. Au urmat Oceano mare (1993), Mătase (Seta, 1996; Humanitas Fiction, 2015), City (1999), Senza sangue (2002), Questa storia (2005), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014), De trei ori în zori (Tre volte all’alba, 2012; Humanitas Fiction, 2015) şi Mireasa tânără (La Sposa giovane, 2015; Humanitas Fiction, 2016). A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele Barnum 1 (1995), Barnum 2 (1998), Next (2002) şi Barbarii. Eseu despre mutaţii (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer şi Moby Dick al lui Herman Melville. A scris două texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002; Humanitas Fiction, 2013), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmul Legenda pianistului de pe ocean, şi Davila Roa (1996). În 1993 a iniţiat o serie de emisiuni TV centrată pe lirică, intitulată „Dragostea e un pumnal“, prin care încerca să arunce o punte între lumea poeziei şi publicul larg. După experienţa din radio şi televiziune, Alessandro Baricco a înfiinţat la Torino Scuola Holden, dedicată creativităţii narative şi artelor performative.

Alessandro Baricco, invitat de onoare al Festivalului International de Carte Transilvania (Cluj, 4–9 octombrie)

Dupa vizita din luna mai de la Bucuresti, in cadrul aniversarii de 10 ani a colectiei „Raftul Denisei“, atunci cand si-a lansat cel mai recent roman din 2015 tradus in colectie, Mireasa tanara, scriitorul italian Alessandro Baricco revine in Romania, de data aceasta la Cluj, ca invitat de onoare al Festivalului International de Carte Transilvania.

Alessandro Baricco va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzica „Gheorghe Dima“ si al Universitatii Babes-Bolyai vineri, 7 octombrie, ora 12, in sala Aula Magna din cladirea centrala a UBB (Str. M. Kogalniceanu nr. 1, et. 2).

Sambata, 8 octombrie, de la ora 17, Alessandro Baricco se va intalni cu cititorii clujeni, in cadrul unei conferinte gazduite de Universitatea Babes-Bolyai in Sala Auditorium Maximum (Str. M. Kogalniceanu nr. 3), care va fi urmata de o sesiune de autografe.

Alessandro Baricco este unul dintre cei mai importanti scriitori italieni. A debutat in literatura in 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007) si a devenit in scurt timp unul dintre cei mai cititi si iubiti scriitori din Italia. Au urmat Oceano mare (1993), Matase (Seta, 1996; Humanitas Fiction, 2015), City (1999), Senza sangue (2002), Questa storia (2005), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014), De trei ori in zori (Tre volte all’alba, 2012; Humanitas Fiction, 2015) si Mireasa tanara (La Sposa giovane, 2015; Humanitas Fiction, 2016). A publicat cronici in mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate in volumele Barnum 1 (1995), Barnum 2 (1998), Next (2002) si Barbarii. Eseu despre mutatii (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer si Moby Dick al lui Herman Melville. A scris doua texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002; Humanitas Fiction, 2013), dupa care Giuseppe Tornatore a realizat filmul Legenda pianistului de pe ocean, si Davila Roa (1996). In 1993 a initiat o serie de emisiuni TV centrata pe lirica, intitulata „Dragostea e un pumnal“, prin care incerca sa arunce o punte intre lumea poeziei si publicul larg. Dupa experienta din radio si televiziune, Alessandro Baricco a infiintat la Torino Scuola Holden, dedicata creativitatii narative si artelor performative.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările