Inflaţie de bucurie în aventura „Narativ“, cu ateliere pentru cei mici şi cei mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Narativ, festivalul de lectură pentru copii, i-a aşteptat pe copii, părinţii şi profesorii pe  să experimenteze modalităţi cât mai originale de a citi o poveste, dar şi să participe la o serie de ateliere eductaive. Festivalul s-a desfăşurat între 24-25 septembrie şi 1-2 octombrie.

„Jurnalistul de poveste“, „Poveşti pe muzică“, „Actorie pentru cititori“ sau conferinţele de parenting pentru lectură sunt doar câteva dintre cele 120 de activităţi de care s-au bucarat participanţii la festivalul Narativ.

Festivalul de lectură pentru copii Narativ a cuprins ateliere interactive şi conferinţe realizate de către specialişti în educaţia nonformală şi psihologia copilului, cu scopul de a creşte interesul celor mici pentru lectură şi de a-i familiariza pe părinţi şi profesori cu tehnici moderne de a-i face pe copii să citească din plăcere.

Festivalul s-a deschis în weekendul 24-25 septembrie, când aproape 1.000 de participanţi şi-au arătat interesul, iar pentru cel de al doilea weekend  peste 1200 de persoane şi-au rezervat un loc.

Preşedinta Asociaţiei Curtea Veche, Iren Arsene Mátéa declarat: „Semnalele primite sunt promiţătoare. Avem familii care se vor întoarce în cel de al doilea weekend de festival şi mulţumirile lor continuă de la terminarea primelor ateliere, ceea ce pentru noi este o  confirmare că am găsit o reţetă potrivită de a-i atrage spre lectură. Activităţile pentru copii au fost rezervate la capacitate maximă, însă ce m-a bucurat cel mai mult a fost amfiteatrul plin de părinţi. Ei au venit împreună cu cei mici şi sunt sigură ca au plecat de aici (cel puţin pentru o vreme) cu idei despre cum ar trebui să facem din momentele de lectură clipe de comunicare şi de sudare a familiei, astfel încât cititul să devină una dintre cele mai plăcute activităţi”.

Yaris, un participant de 10 ani al Festivalului, povesteşte plin de entuziasm experienţa lui:

image
Am venit anul trecut la Narativ pentru că am vrut să văd despre ce este vorba şi mi-au plăcut profesorii, felul în care interacţionau cu copiii şi că am învăţat şi am făcut lucruri pe care nu poţi să le faci tot timpul, cum ar fi Teatrul de Umbre. Anul acesta am venit pentru că vreau să repet experienţa. Mi-ar plăcea să ţină mai mult. Le-aş spune şi altor copii să vină pentru că nu ştiu cui să nu-i placă aici.

În primul weekend de Narativ au participat copii din mediul urban, dar şi din mediul rural. Cei mici au desenat, au inventat poveşti care mai de care mai interesante, au compus muzică, au făcut teatru, în timp ce părinţii şi profesorii au ascultat conferinţele experţilor în educaţie şi parenting Oana Moraru şi Gaspár György.

În weekendul 1-2 octombrie aventura lecturii a acontinuat alături de speakeri şi pedagogi apreciaţi, printre care Urania Cremene, Smaranda Nicolau, David Hughes (British Council), Adina Rosetti, Diana Vasilescu, Barna Nemethi, Răzvan Ropotan. Atelierele pornesc de la marile opere literare, precum “Odiseea” (Bandă desenată), “Mituri greceşti” (Teatru de umbre), “Robinson Crusoe” (Ilustraţie creativă), “Alice în Ţara Minunilor” (Teatru pentru cititori), “Peter Pan” (Actorie pentru cititori).


 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite