In memoriam- UMBERTO ECO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartea asupra căreia aş dori să mă opresc în comentariul meu de azi, comentariu gândit ca un omagiu adus memoriei lui Umberto Eco are în nu doar ceea ce se cheamă un mesaj optimist. Credinţa împărtăşită atât de regretatul Eco cât şi de Jean-Claude Carrière că într-o formă sau alta cartea va supravieţui. Va dăinui. Cartea poate fi citită ca un credo. Ca un testament ideatic.

Intitulat Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi!, volumul cuprinde o suită de dialoguri între doi mari intelectuali cu care am avut şansa de a fi contemporani

Jean- Claude Carrière a făcut studii de istorie, dar s-a dedicat desenului şi scrisului. Nu ştiu cu exactitate cât de celebru este Carriėre în calitate de artist plastic, sunt însă sigur că numele lui are o imensă importanţă  în literatură şi nu numai. Ci în tot ceea ce înseamnă arta scrisului. Spun aceasta  fiindcă francezul, născut în anul 1931, este cunoscut deopotrivă în calitate de romancier, de autor de literatură dramatică, de eseist şi de scenarist de film. În această din urmă calitate, Jean-Claude Carriėre se poate mândri cu o îndelungată şi fructuoasă colaborare cu marele cineast Luis Buňuel- să ne aducem acum aminte doar de filmul Farmecul discret al burgheziei­-, dar şi cu Andrzej Wajda, Louis Malle, Milos Forman, Jean-Paul Rappeneau sau Jonathan Glazer.

Umberto Eco a fost, este, întâi de toate, unul dintre cele mai cunoscuţi specialişti în semiotică şi semiologie. Iată câteva câteva titluri ale unor contribuţii din creaţia sa, titluri devenite celebre: Opera deschisă, Tratat de semiotică generală, Lector in fabula. Tot lui îi aparţine Pendulul lui Foucault. Însă, indubitabil, Eco îşi datorează imensa celebritate în rândul publicului larg îndeosebi romanului Numele trandafirului.

Şi fiindcă am pomenit acest titlu arhicunoscut, menţionez acum un detaliu. În urmă cu câţiva ani Numele trandafirului  a fost retipărit în limba română şi s-a vândut împreună cu  ziarul Adevărul. Aflăm din cartea Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi că obiceiul acesta de a distribui publicaţii periodice împreună cu cărţi celebre se practică în multe ţări europene. Se pare că prima în top ar fi Italia. Atunci când practica însoţirii dintre un ziar şi o carte a fost lansată în Occident, editorii şi librarii au intrat în panică. Aşa după cum au intrat în panică şi editorii şi librarii români în momentul în care obiceiul a ajuns şi pe plaiuri mioritice. Fireşte că şi Numele trandafirului  a apărut şi în Italia într-o astfel de ediţie, hai să îi spunem populară. Ediţia s-a vândut foarte bine. Aproape concomitent a apărut şi o ediţie de librărie a cărţii în cauză. Care – ne încredinţează Umberto Eco- s-a vândut şi ea foarte bine.

Ce înseamnă aceasta în opinia lui Eco? Că niciodată cartea nu îşi va deveni duşman sieşi, indiferent de forma de prezentare. Iar când mesajul acesta e lansat de doi oameni de cultură care pe lângă reputaţia de a fi excelenţi specialişti în domeniile lor de competenţă mai au şi reputaţia de a fi iluştrii bibliofili, nu prea avem motive să ne îngrijorăm atunci când vine vorba despre viitorul cărţii.

În discuţia moderată  cu discreţie de eseistul şi jurnalistul Jean-Phlippe de Tonnac , Carriėre şi Umberto Eco tocmai asupra acestui acest lucru vor să ne încredinţeze. Da, au apărut noi şi noi modalităţi, din ce în ce în ce mai sofisticate de stocare a informaţiei. Discheta, compactul discul, dvd-ul sunt deja depăşite, înlocuite de stick-uri care au o capacitate de memorare net superioară. Da, obţinem multe, teribil de multe informaţii cu ajutorul internetului. Amabilul domn Google ne stă mereu la dispoziţie, este de o serviabilitate  exemplară.

Dar, spune Umberto Eco: Din două, una: fie cartea rămâne suportul pentru lectură, fie  va exista ceva care va semăna cu ceea ce cartea a fost întotdeauna, chiar şi înainte de inventarea tiparului. De peste cinci sute de ani, variaţiunile obiectului numit carte nu i-au modificat nici funcţiile, nici sintaxa.  Cartea este ca lingura, ciocanul, roata sau dalta. Odată inventate, nu pot fi inventate în mod semnificativ. Nu se poate inventa o lingură mai bună decât o lingură.  Cartea a dovedit ce poate şi nu vedem un alt obiect mai bun decât ea pe care l-am putea crea pentru aceeaşi întrebuinţare. Poate că vor evolua elementele sale, poate că paginile nu vor mai fi din hârtie. Dar cartea va rămâne ceea ce este.  Iată şi un citat din Jean-Claude Carriėre- Dacă discuţia noastră ar fi avut loc cu o sută douăzeci de ani mai devreme, ea s-ar fi limitat la teatru şi carte. Nu existau radioul, cinematograful, înregistrarea vocii şi a sunetelor, imaginile de sinteză, benzile desenate. Or, de fiecare dată când apare câte o tehnică nouă, ea vrea să demonstreze că se emancipează  de regulile şi constrângerile care au însoţit apariţia oricărei alte invenţii din trecut. Se vrea orgolioasă şi unică. De parcă noua tehnică i-ar dispensa automat pe noii utilizatori de orice efort de învăţare. De parcă le-ar aduce de la sine o nouă competenţă. De parcă s-ar pregăti să măture tot ceea ce a fost înaintea ei, transformându-i totodată în analfabeţi retrograzi pe toţi cei care ar dori să o respingă.

Sunt îndreptăţiţi Jean- Claude Carriėre să creadă în viitorul cărţii? Eu sunt convins că da. Fie şi numai dacă ne gândim că despre calculatoare performante şi internet, despre limbaje de programare şi modalităţi sofisticate de stocare a informaţiei tot din cărţi aflăm, optimismul celor doi mari oameni de cultură mi se pare mai mult decât justificat.

Cartea Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi contează pentru mesajul ei. Unul, cum spuneam, optimist. Dar şi pentru că în cele aproape 250 de pagini cât are volumul, apărut la Humanitas în excelenta traducere a lui Emanoil Marcu, veţi găsi răsfăţându-se cu folos erudiţia, cultura unor oameni cu totul deosebiţi. Doi cărturari vorbind despre fapte, oameni, întâmplări din Antichitate şi Renaştere, din Evul Mediu şi secolele al XVIII lea şi al XIX lea, despre Shakespeare şi Corneille, despre Racine şi Baudelaire, despre marii filosofi germani, despre biblioteci de legendă şi despre biblioteci arse, vorbesc până la urmă despre cărţi confirmând şi în felul acesta, prin propria lor practică, experienţă, viaţă că lectura, cartea sunt instrumente indispensabile care luminează condiţia omului de azi şi ii fac contemporaneitatea mai interesantă, chiar mai fascinantă.

Umberto Eco- Jean Claude Carrière- NU SPERAŢI CĂ VEŢI SCĂPA DE CĂRŢI; Editura Humanitas, Bucureşti, 2010 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite