Ideologia ca incultură

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceea ce ideologiile, fie politice, fie religioase, fie morale tind să distrugă este cultura în sens larg - patrimoniu, tradiţie, cultură vie.

N-am nici cea mai mică intenţie să intru în lunga dezbatere referitoare la definiţia ideologiei. Aceea din cartea lui Marx din 1838 mi se pare satisfăcătoare şi, oricum, mai pe gustul meu decât sofisticatele definiţii din secolul XX.

Punctul de plecare al consideraţiilor care urmează constă într-o remarcă pe care, sunt sigur, vor fi făcut-o şi alţii: ideologia, indiferent de caracterul sau de „suportul“ ei, conţine un imens şi deseori ascuns potenţial destructiv. Ceea ce ideologiile, fie politice, fie religioase, fie morale tind să distrugă este cultura în sens larg - patrimoniu, tradiţie, cultură vie. Ideologiile sunt boli autoimune şi letale ale organismului cultural. Microbul ideologic atacă din interior şi profită de scăderea, de obicei din pricini exterioare, a imunităţii acestui organism.

În definitiv, putem considera ideologiile ca fiind forme acute sau cronice de incultură. În ochii tuturor ideologilor de ieri şi de azi, cultura e vinovată, în primul rând, de faptul de a fi cultură, cu alte cuvinte, de a se supune exclusiv unor norme proprii de conduită, refuzându-le pe acelea pe care ideologii înşişi vor să i le impună cu tot dinadinsul. Acest refuz e interpretat ca o dovadă de aroganţă: ceea ce i se reproşează culturii de către ideologi este elitismul. Dincolo de motivaţiile trivial-personale, campania contra elitelor la care am asistat perplecşi anii trecuţi avea un vădit caracter anticultural. Se cade să subliniem că întotdeauna cultura a fost şi a rămas opera unor elite. Ignorarea acestei însuşiri constitutive conduce la ideea nefastă de a judeca valorile în funcţie de criterii străine de esenţa lor, pe de o parte, iar pe de alta, de a le valida pe baza opiniei majoritare. Altfel spus, de a le expune riscului distrugerii prin confuzia, tot mai frecventă, dintre valoare şi succes.

Monumentele, victimele ideologiei

Reamintirea acestor simple adevăruri mi se pare tot mai necesară într-o lume în care ideologiile copleşesc spiritul critic şi pun în primejdie valori universale ale umanităţii. Am aflat de curând că, în nordul statului african Mali, câteva grupări islamice radicale au purces la demolarea unor locaşe religioase, musulmane, şi acestea, dar urmând, conform distrugătorilor lor, o cale diferită de aceea a „dreptei credinţe“.

Faimoasele manuscrise de la Tombuctu au fost ascunse de localnici, cu preţul vieţii, ca să nu cadă în mâna unor ideologi care l-au confiscat pe Allah cu ajutorul armelor. Un imens patrimoniu, vechi de sute de ani, a căzut victimă inculturii unor zelatori ai islamismului radical. Nu departe de Tombuctu, oraşul sirian Alep a fost bombardat de armată: monumente aflate pe Lista Patrimoniului Mondial a UNESCO au fost făcute una cu pământul. În cazul lor, nu de islamişti e vorba, ci de membrii unui partid laic aflat la putere în Siria de decenii. Salafiştii, o sectă islamică decisă să trăiască după regulile datând din epoca Profetului, „promit“ să distrugă piramidele şi Sfinxul, care, preislamice fiind, nu corespund criteriilor ideologiei lor religioase. Unul din liderii egipteni ai sectei se laudă că a luat parte la dărâmarea statuilor în piatră ale lui Budha din Afganistan. Preislamice, şi ele.

Incultura, sora mai mare a ignoranţei

Să ne întoarcem în Europa şi în România. Mai e nevoie să exemplific distrugerea culturii în anii comunismului, în numele ideologiei celui care a dat şi prima definiţie a conceptului? Sau să disting între răul datorat unei ideologii politice şi răul, la care m-am referit mai sus, provocat de o ideologie religioasă?

În toate cazurile, răul provine din incultură. Iar incultura e sora mai mare a ignoranţei. Cei care, în România comunistă, au dărâmat biserici şi cei care, spre consternarea comunităţii internaţionale, dărâmă moscheile de la Tombuctu fac parte din aceeaşi tabără a ignoranţilor incapabili să preţuiască valorile culturale fiindcă nu le cunosc. Şi unii, şi alţii îşi închipuie că bruma de prejudecăţi din capul lor ţine loc de argument pentru a face legea. Din nefericire, ce contraargument li se poate întoarce unor oameni pentru care un monument creat în alt timp şi după alte criterii decât acelea ale ideologiei lor nu merită să existe?

Ideologii nu pot admite diversitatea, condiţie sine qua non a culturii, pentru că ei sunt oamenii unei singure Cărţi: Biblia, Coranul, Manifestul Partidului Comunist, Mein Kampf, Cărticica Roşie a lui Mao, Cartea Verde a lui Ghadafi şi altele. Cartea care le face inutile pe toate celelalte. Citită în litera ei. Ideologiile sunt o monomanie care ameninţă grav soarta culturii şi a memoriei umanităţii. Ignoranţa şi incultura îşi fac cuibul în ideologiile de tot soiul şi puiesc ceas de ceas, zi de zi şi în proporţie de masă, conform spuselor celui mai mare ideolog din istorie, Vladimir Ilici Lenin, fie-i uitat numele.

Ideologiile sunt boli autoimune şi letale ale organismului cultural. Microbul ideologic atacă din interior şi profită de scăderea, de obicei din pricini exterioare, a imunităţii acestui organism
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite