Harari: „Când o mie de oameni cred într-o poveste timp de o lună, este fake-news. Când un miliard de oameni cred într-o poveste o mie de ani, este o religie”
0
Istoricul israelian Yuval Noah Harari va lansa o nouă carte, „21 de lecţii pentru secolul 21”, în care abordează problemele societăţii de astăzi. Acesta a publicat în cotidianul britanic ”The Guardian” un fragment despre ”fake news”, explicând că fenomenul este unul vechi, de dinainte de apariţia reţelelor sociale de socializare sau a internetului.
Eseul lui Harari (42 de ani) pe tema fake-news începe cu invocarea intervenţiei armatei ruse în Ucraina şi a anexării Crimeei, la începutul lui 2014- un moment în care Putin şi guvernul rus negau că ar fi fost implicată armata, fiind vorba mai degrabă, susţineau aceştia, de „grupuri spontane de auto-apărare”. „Pe când exprimau această afirmaţie absurdă, Putin şi ajutoarele sale ştiau că mint”.
Naţionaliştii ruşi îşi scuză această minciună, continuă istoricul, argumentând că serveşte unui adevăr mai înalt. „Rusia era angajată într-un război drept, şi dacă e ok să omori pentru o cauză dreaptă, atunci este de asemenea ok să şi minţi? Cauza mai înaltă care ar fi justificat invazia Ucrainei era prezervarea naţiunii ruse sacre”.
Totul porneşte de la miturile naţionale ale Rusiei, conform cărora ţara este o entitate sfântă care vreme de o mie de ani a rezistat încercărilor inamicilor de a o dezbina. Astfel, pentru majoritatea naţionaliştilor ruşi, „ideea că Ucraina e o naţiune separată de Rusia constituie o minciună mult mai mare decât orice alt lucru rostit de preşedintele Putin în misiunea sa sfântă de a reintegra naţiunea rusă”.
Pe de altă parte, şi naţionaliştii ucraineni sunt de acord că există naţiuni false, numai că în niciun caz Ucraina nu se încadrează în acest concept, ci mai degrabă Republicile populare Luhansk şi Doneţk, „pe care Rusia le-a înfiinţat pentru a masca invazia neprovocată a Ucrainei”.
Dintotdeauna în epoca post-adevărului
„Indiferent de ce parte susţii, se pare că trăim într-adevăr într-o eră înfiorătoare a post-adevărului, unde nu doar incidentele militare particulare, ci întregi istorii şi naţiuni ar putea fi falsificate”.
Dar o incursiune în istorie ne arată că propaganda şi dezinformarea, în mod evident, nu sunt ceva nou, şi nici obiceiul negării unor naţiuni, respectiv inventarea unor ţări.
„De fapt, oamenii au trăit mereu în epoca post-adevărului. Homo sapiens este o specie a post-adevărului, a cărei putere depinde de crearea şi încrederea în ficţiuni”. Această putere este cea care, alături de supunerea faţă de aceleaşi legi, facilitează cooperarea socială.
Cooperarea socială, echilibru între adevăr şi ficţiune
Religiile, crede Harari, trebuie să fie, de asemenea, avute în vedere în această discuţie, mai ales că cei care le practică, tind să nu chestioneze veridicitatea factuală a cărţilor sfinte. Naţiunile şi religiile reprezintă în viziunea istoricului „cluburi de fotbal pe steroizi”.
„Când o mie de oameni cred într-o poveste inventată timp de o lună este fake-news. Când un miliard de oameni cred într-una (într-o poveste- n.r.) timp de 1000 de ani, aceea este o religie, şi suntem admonestaţi să nu o numim fake news pentru a nu răni sentimentele credinciosului”.
Harari nu respinge însă aspectele pozitive ale religiilor, ale ficţiunii în general, readucând în prim-plan faptul că permit copperaea socială, fiind „cele mai eficace unelte din trusa umanităţii… Îi inspiră pe oameni să construiască spitale, şcoli şi poduri, pe lângă închisori şi armate”. Anumite companii comericale se bazează, de asemenea, pe ficţiuni şi fake-news, Harari oferind ca exemplu Coca-Cola care, de-a lungul timpului, şi-a legat imaginea de cea a oamenilor tineri care practică sportul şi care se distrează împreună.
„În practică, puterea cooperării dintre oameni depinde de un echilibru fragil între adevăr şi ficţiune”.
Ficţiunea, fake-news-ul merg mână în mână cu puterea- „dacă vrei putere, la un moment dat va trebui să răspândeşti ficţiuni. Dacă vrei să ştii adevărul despre lume, la un moment dat va trebui să reunţi la putere”.
Ca specie, consideră Harari, oamenii preferă puterea în detrimentul adevărului, alocând mai mult timp încercării de a controla lumea decât celei de a încerca să o înţeleagă.
Totuşi, nu înseamnă că fake news nu repezintă o problemă. Ceea ce ar trebui să facem, mai crede istoricul, este să nu le acceptăm ca normă, fiind necesară recunoaşterea lor ca pe o problemă mai dificilă decât tindem să asumăm. De asemenea, una dintre ficţiunile cele mai mari este negarea complexităţii lumii şi gândirea acesteia în termenii luptei dintre puritate şi un rău satanic.
„Este responsabilitatea noastră, a tuturor, de a investi timp şi efort în descoperirea prejudecăţilor şi în verificarea surselor noastre de informare”. Iar la acest nivel, cercetătorii au un rol important, trebuie să îşi facă auzită vocea, căci tăcerea nu înseamnă neutralitate, ci susţinerea stării de fapt.
Istoricul Yuval Noah Harari este autorul best-seller-urilor „Sapiens: Scurtă istorie a omenirii” şi „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului”, apărute în limba română, la editura Polirom. Fragmentul integral poate fi citit aici.
Se încarcă comentariile...
