George Banu, la Adevărul Live: Există o  afinitate naţională între România şi Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Banu, unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru ai lumii, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, va povesti în studioul Adevărul Live despre Parisul lui personal, despre darurile cele mai frumoase pe care le-a adunat de-a lungul vieţii şi cărora le-a dedicat acum volumul „Casa cu daruri”, publicat la Editura Nemira şi lansat la ediţia încheiată ieri a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

 

O continuare a lucrării „Parisul personal. O autobiografie urbană”, apărut în urmă cu doi ani, şi care vorbea despre extreiorul unui oraş care, în 1973 l-a adoptat pe George Banu, această a doua carte „Casa cu daruri” este tot o poveste despre Parisul personal al lui George Banu, dar de data asta Parisul din apartamentul lui, în care trăiesc toate poveştile pe care le-a strâns într-o viaţă.

„Nu mă pot despărţi de „figură” – „abstracţia” nu mă atrage – şi o caut peste tot, încerc să mi-o aliez şi caut să o interpretez, oricum, oriunde, sub toate ipostazele. În adept al „figurii” mi-am epuizat spaţiul vital fără a mă resemna să eşuez în „monoteismul” colecţionarului, m-am dispersat şi pierdut, sfârşind prin a face din apartamentul meu un autoportret”, mărturiseşte George Banu. „Vizitându-l mă recitesc. Dar nu mă îngrozesc, nici nu mă iubesc. Răsfoiesc acest maculator al vieţii unde poteci şi drumuri se încrucişează în dezordine, iar eu mă recunosc în rătăcirile pe care le constat. Eu l-am constituit, eu îl interpretez. Apartamentul personal e o instalaţie.”

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite