Gaudeamus! O carte = o bere!

Oamenii aleargă care-încotro, ca furnicile. Târgul de carte ”Gaudeamus” este ca un muşuroi uriaş, pentru care îţi trebuie doar picioare bune şi ceva bani pe fundul buzunarului. Unii nu vor să-l piardă pe Andrei Pleşu când îşi lansează cartea, alţii vor să-i vadă pe cei de peste Prut, avându-i ca protagonişti pe Mihai Cimpoi şi Valeriu Matei, iar nu puţini umblă după chilipiruri, să cumpere cărţi mari, cu preţuri mici.

Aproape să mă calce pe bombeul pantofilor roţile cauciucate ale unui cărucior cu care se merge la piaţă ca să cumperi morcovi, cartofi şi alte alea pentru gura omului. Căruciorul plin-ochi cu cărţi este manipulat de o bătrânică foarte mândră de captura sa. Ca s-o iert pentru că m-a incomodat cu mijlocul ei de transport, femeia îmi arată câteva mostre: Lev Tolstoi, Jules Verne şi alţii – 5 lei (sic!). ”Dar, puteţi găsi cărţi şi cu trei lei”, completează bunicuţa, văzând că rămân înţepenit în mijlocul drumului. ”Unde?” ”Mergeţi întâi la Editura Adevărul, apoi la cei din jur”.

Nu e prima dată când mă întâlnesc cu cărucioare de piaţă prin târgurile româneşti de carte, iar pe unii cu un fel de sarsanale, care pun în pericol coloana vertebrală a bietului om ce se încumetă să le transporte.

Sunt a doua oară în câteva zile la ”Gaudeamus”, dar de data aceasta  se produce ceea ce se cheamă ”spartul târgului”. Printre cei care adună cărţi cu nemiluita sunt mulţi tineri. Asta mă bucură. Mă împiedic de ei pe treptele din pavilionul central, unde s-au aşezat să se odihnească, fără să-şi pună sub fund nici măcar un ziar. Unii au început deja să citească din cărţile cumpărate, alţii doar le răsfoiesc, amânînd plăcerea lecturii pentru zilele următoare.

Mă uit mai atent la ei. Sunt studenţi, sau elevi, băieţi şi fete, al căror buzunar depinde încă de părinţi. Surprind în treacăt un scurt dialog: ”Tu îţi dai seama? O carte bună costă cât o bere”. ”Mda, şi bere cu ce mai bem?”. Îi las râzând.

Mă cuprinde şi pe mine febra cumpărăturilor. Pun mâna pe câteva cărţi râvnite, piese grele. O doamnă gestionară mă întreabă: ”Doriţi şi pungă?” Aş dori, dar îmi e ruşine să spun. ”Nu, mulţumesc”. Mi-ar fi dat, tot în preţul ridicol de 5 (cinci) lei. ”Bon fiscal, doriţi?” Ce situaţie! Un procent din cei cinci lei amărâţi ar urma să ”intre la stat”. Mai dă-l încolo de stat! ”Nu, doamnă, nu doresc”. La plecare, mi se spune, cu un zâmbet suav, în acelaşi preţ, ”seară bună, vă mai aşteptăm...”. Parcă plutesc.

Totuşi, nu ştiu de ce, dar mă simt vinovat, îmi pasă de munca irosită a editorilor. În plus, ce am făcut, cu ce am greşit, măi nene? Am încălcat puţin legea fiscală? Ei şi, nu trebuia? Editura aceea cum mai trăieşte pe criza asta? Cu ce îl mai plăteşte ea pe muncitorul care a legat cartea? Dar pe cel care a făcut coperta? Dar pe...?

Şi eu am vrut să se pună la o carte de-a mea (www.vasilenanea.ro) nişte coperţi mai groase, mai de lux, cum se spune. După ce s-a făcut un calcul, mi s-a spus: ”V-ar mai costa vreo doi euro în plus pentru fiecare exemplar”. Am renunţat. Aşadar, cu cei câţiva lei eu nu am plătit nici măcar coperta cărţilor cumpărate.

Nu mă pot despărţi de un gând. În lumea legumelor, de exemplu, o marfă aproape expirată se vinde la un preţ mai mic. E normal. În lumea cărţilor, o carte apărută cu câţiva ani în urmă, pe care am putea s-o numim la fel, este supusă unui tratament asemănător. Am în mână nişte splendori de cărţi, cu o oarecare vârstă, dar sunt nou-nouţe, iar când te uiţi la coperţile lor, te întrebi dacă te-ai spălat bine pe mâini. E drept ca o carte să fie tratată la fel ca o varză?

Mă dau după un colţ şi îmi admir prada, de parcă aş fi un vânător care se întoarce de la pădure cu tolba plină. Până la urmă, fără scaune sau bănci prin preajmă, mă aşez pe trepte lângă alţi obosiţi, dar setoşi de lectură şi fericiţi. Cine spunea că cititul a pierdut teren în România, în favoarea emisiunilor televizate de prost-gust?

La ediţia viitoare a lui ”Gaudeamus” voi fi mai bine pregătit, voi avea pungi mai mari şi mai rezistente, pentru că situaţia cărţilor în România nu se va schimba prea curând în mai bine. Care pe care, aşa e în capitalism, trebuie să ne conformăm atât cererii, cât şi ofertei.

Deocamdată, nu este exclus ca o parte din cărţile cumpărate, adevărate bijuterii, să ajungă sub brad, pentru Clara, Amalia şi Raluca. Cadouri preţioase, pe bani puţini, conform bugetului, coane Fănică! În mod sigur, voi fi răsplătit cu pupături şi îmbrăţişări. Gaudeamus!