„Galaxia Gutenberg” sau mass-media în plin SF

„Galaxia Gutenberg” sau mass-media în plin SF

Volumul „Galaxia Gutenberg. Scrieri esenţiale” de Marshall McLuhan, scriitorul care a anticipat mai bine decât oricine evoluţia presei şi inventatorul „satului global”, a apărut de curând în colecţia Epoca a Editurii Nemira.

Ştiri pe aceeaşi temă

La momentul apariţiei, în 1962, „Galaxia Gutenberg” a scandalizat întreaga lume, fiind considerată aproape un text „SF”. În timp, volumul s-a dovedit unul dintre textele esenţiale ale secolului 20, care l-a transformat pe McLuhan într-un adevărat guru al mass-media şi care a anticipat evoluţia tehnologică a ultimelor decenii.

Volumul publicat acum la Editura Nemira, în traducerea lui Mihai Moroiu, reuneşte, pe lângă celebrul „Galaxia Gutenberg”, şi alte texte esenţiale din studiile, articolele şi scrisorile lui strânse în această antologie-arhivă a unei viziuni care a prevestit viitorul. Revoluţia pe care o aduce cu sine dictatura imaginii, reclama, felul cum tehnologia anulează graniţele şi transformă umanitatea într-un uriaş „sat global”, totul se află în volumul „Galaxia Gutenberg. Texte esenţiale”, o lectură fundamentală pentru oricine vrea să înţeleagă mecanismele lumii în care trăim, anticipate de acum jumătate de secol cu o precizie incredibilă. Cartea e structurată în patru părţi: Cultura ca afacere, Tiparul şi revoluţia electricităţii, McLuhan oral şi Cultură şi artă: figuri şi motive.

Judecând schimbările radicale provocate de noile mass-media, McLuhan a pornit să descopere ce anume face un mijloc de informare pentru a transforma universul spiritual al utilizatorului.

Marchall McLuhan (21.07. 1911, Edmonton – 31.12.1980, Toronto) a fost profesor la Universitatea din Toronto din 1946 până la moarte. În 1952 a devenit şef al Catedrei de Literatură engleză, iar în 1963 a fost numit directorul Centrului de Cultură şi Tehnologie al aceleiaşi universităţi.

FRAGMENT

Când Lear vorbeşte despre „un tainic gând”, propunând subdivizarea regatului său, el exprimă o intenţie îndrăzneaţă politic, de avant-garde pentru îneputul secolului al XVII-lea: „Doar numele şi titlul mi-l păstrez,/ iar cârma, vistieria şi regatul/ Le las pe mâna voastrp, dragi copii,/ Drept care luaţi coroana-mi pe din două!”. Lear propune o idee extrem de modernă, şi anume cea a delegării de autoritate de la centru spre margini. „Tainicul gând” al său ar fi fost de îndată recunoscut despre machiavellism stângist de către un public elisabetan. Noile structuri de putere şi organizare discutate de-a lungul secolului se făceau resimţite acum, la începutul secolului al XVII-lea, la toate nivelurile vieţii sociale şi particulare. „Regele Lear” este prezentarea unei noi strategii a culturii şi a puterii, cu efectele ei asupra statului, familiei şi sufletului individual: „Vom împărtăşi, în ăst-timp,/ Un tainic gând al nostru… Daţi-mi harta./ Aflaţi că-mi fac regatul pe din trei!”.

Harta reprezenta şi ea o noutate în secolului al XVI-lea, era proiecţia Mercator, fiind o cheie a noii viziuni asupra întinderii puterii şi a bogăţiei. Columb fusese cartograf înainte de a deveni navigator. Iar descoperirea din perioada Renaşterii că este posibil să înaintezi de-a lungul unui traseu drept, ca şi cum spaţiul ar fi uniform şi continuu, a determinat o mutaţie majoră în conştiinţa omenirii. Fapt şi mai importnt, harta pune imediat în lumină o temă principală din „Regele Lear”, anume izolarea simţului vizual ca formă de orbire.

În chiar prima scenă a piesei, Lear îşi exprimă „gândul tainic”, folosind jargonul machiavellic. Ceva mai înainte, este prezentată întunecarea Naturii, atunci când Gloucester se laudă cu ilegitimitatea chipeşului său copil din flori, Edmund: „Mai am, Sir, un fiu după lege, mai mare ca el cu câţiva ani, dar nu-mi este mai drag.”

Edgar face mai târziu aluzie la veselia cu care Gloucester aminteşte de conceperea lui Edmund: „Cu ochii lui plări şi tata noaptea/ Păcatului din care te-ai născut” (V, 3).

Edmund, copilul din flori, deschide astfel cea de-a doua scenă a piesei: „Fiu natural, natura ţi-e zeiţă!/ La legea ei plecat eu mă supun./ De ce să-ndur povara unei datini/ A cărei slovă mă neîndreptăţeşte/ Şi-o lume-ntreagă mă dezmoşteneşte/ Doar pentru că vreo treisprezece luni/ Întârziat-am după celălalt?”

Edmund este înzestrat cu „l’espirit de quantité” pentru aprecierea tactilă şi pentru impersonalitatea gândirii. Edmund apare ca o forţă a naturii, excentrică faţă de experienţa omenească obişnuită şi de „curiozitatea popoarelor”. El este un agent esenţial în fragmentarea instituţiilor omeneşti. Dar cel mai mare fragmentator rămâne Lear însuşi, cu ideea lui inspirată de instituire a monarhiei constituţionale prin delegarea autorităţii. Pentru el însuşi, planul este să devină un specialist: „Doar numele şi titlul mi-l păstrez.”

La replica lui de specialist, Goneril şi Regan se grăbesc să împlinească gestul devotamentului filial cu ardoarea competitivă a specialistului. Lear este cel care le fragmentează, insistând asupra desfăşurării unei competiţii de laude, cu efect divizator: „Ei fetelor – căci azi ne lepădăm/ De tron şi de avere şi de griji -/ Ia să vedem, din voi tustrele, care/ Mai tare ne iubeşte? Ca apoi/ A noastră largă inimă să-i dea/ La fiecare după vrednicie.? Tu, Goneril, eşti cea dintâi născută:/ Vorbeşte-ntâi! Cât ne iubeşti de mult?”

Individualismul competitiv provoca oprobriul unei societăţi obişnuite de mult cu valorile comune şi colective. Rolul jucat de tipar în instituirea de noi modele culturale este, totuşi, cunoscut. Dar una dintre consecinţele fireşti ale efectului de specializare exercitate de noile forme de cunoaştere a fost aceea că toate tipurile de putere au adoptat un caracter pronunţat centralist. În vreme ce rolul monarhului feudal fusese unul inclusiv, regele cuprinzându-i în persoana sa pe toţi supuşii, prinţul renascentist avea tendinţa să devină un centru de putere exclusivă, înconjurat de supuşii lui, cu individualităţi distincte. Iar rezultat unei asemenea centralizări, dependente la rândul ei de noile evoluţii ale drumurilor şi comerţului, a fost obiceiul de delegare a puterilor, precum şi multipla specializare pe funcţiuni, privind zone sau indivizi. În Regele Lear, ca şi în alte piese, Shakespeare face dovada unei adevărate clarviziuni în ceea ce priveşte consecinţele sociale şi personale ale împărţirii şi renunţării la atribuţii şi funcţii de dragul vitezei, rigorii şi puterilor sporite.

Copyright Marshall McLuhan, „Galaxia Gutenberg. Texte esenţiale”, antologie şi cuvânt înainte de Eric McLuhan şi Frank Zingrone, traducere de Mihai Moroiu, Colecţia Epoca

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările