Gabriel Liiceanu: „Clotilde Armand nu ne spune că ne iubeşte, ci ne cere să ne iubim noi pe noi înşine”

Gabriel Liiceanu: „Clotilde Armand nu ne spune că ne
iubeşte, ci ne cere să ne iubim noi pe noi înşine”

Îmbulzeală la standul Humanitas, la lansarea cărţii Clotildei Armand     FOTO: Humanitas

Lansarea cărţii „Am ales România”, semnată de Clotilde Armand şi prezentată de directorul editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu, a strâns la standul Humanitas un public impresionant. I-au urmat alte lansări care-au provocat interes, ale unor cărţi semnate de Radu Paraschivescu, M. Blecher (prezentat de Radu Jude şi Mircea Cărtărescu), Bob Dylan (prezentat de traducătorul său, Mircea Cărtărescu) şi Andreea Răsuceanu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Maratonul lansărilor a fost deschis de o carte mai puţin obişnuită: „Am ales România”, semnată de politicianul USR Clotilde Armand. Volumul a fost prezentat de violonistul Alexandru Tomescu şi de directorul editurii, Gabriel Liiceanu.

Alexandru Tomescu a mărturisit că a fost invitat la această lansare pentru că, i s-a spus de către organizatori, este un „român care-a reuşit”. Iniţial reticent asupra adecvării rolului său („muzicienii sunt priviţi în general ca o specie cântătoare, dar necuvântătoare”), Tomescu a povestit că a fost cucerit de carte încă de când i-a aflat titlul. „Am ales România”, putem spune oricare dintre noi, cei care trăim aici şi considerăm că avem un ţel, o misiune, a explicat muzicianul.

Vânzări fruntaşe

Gabriel Liiceanu a declarat că, în momentul respectiv, cartea Clotildei Armand se află pe locul 6 în topul de vânzări şi că speră ca, după discursul său, să o aducă pe locul 2. De ce pe locul 2 şi nu pe locul 1? Pentru că pe locul 1 se află, în fiecare an şi la fiecare Târg, Lucian Boia („ne-a exasperat”, a glumit editorul). Liiceanu a mărturisit că, după ce Clotilde Armand i-a învins reticenţa („noi nu publicăm programe politice, dar autoarea m-a asigurat de la primul telefon că nu este vorba de aşa ceva”), colaborarea cu proaspăta autoare Humanitas nu a fost deloc uşoară.

Ar fi dorit ca volumul să ajungă până în cel mai îndepărtat colţ de ţară, în magazinul sătesc (i s-a explicat că este imposibil), să fie tipărit cu literă mare pentru ca să-l poată citi şi cei care nu văd bine (mai uşor de realizat), voia să vină la lansare numai femei prietene care au fiecare câte patru copii (la fel ca şi Clotilde Armand şi soţul său, matematicianul român Sergiu Moroianu), dar a fost convinsă că Tomescu (pe care-l apreciază foarte mult) este o opţiune mai bună. În acel moment, a cerut ca muzicianul să vină doar împreună cu vioara sa Stradivarius!

„Mizera armă a românismului”

Dincolo de aceste cochetării de „enfant gâté” şi trecând la „lucruri mai serioase”, Liiceanu a evocat şi un moment mai puţin plăcut, când, într-o emisiune de la „infamul post B1 TV”, un politician de la un partid „mainstream”, simţind că pierde competiţia onestităţii, a apelat la mizera armă a românismului: „Clotilde Armand a venit aici în 2013, eu sunt născut şi crescut aici”. Chiar dacă era un hoţ, a completat Liiceanu, respectivul fiind un penal dovedit.

În apărarea politicienei USR, editorul a citit portretul făcut de Nicolae Iorga medicului Carol Davila, care, deşi nu era român de origine – şi nici măcar nu a învăţat limba română, spre deosebire de franţuzoaică! –, a făcut mai mult pentru România decât contestatarii săi autohtoni get-beget. Ca şi Davila, „Clotilde Armand nu ne spune că ne iubeşte, ci ne cere să ne iubim noi pe noi înşine”, a spus Liiceanu. Dincolo de privirea unui „străin”, întotdeauna mai clară, Clotilde Armand ne vede şi frumoşi, şi ne cere să depăşim traumele istorice, care ne provoacă nouă irepresibila „ură de sine”.

Armand, un spirit în esenţă religios

Şarmantă şi ravisantă, ca întotdeauna, Clotilde Armand a mărturisit că ideea cărţii i-a venit atunci când un politician PSD a întrebat-o, la un post TV, „cine este” ea. Şi-a dat seama că, dacă programul politic este la dispoziţia tuturor, viaţa sa personală trebuie pusă într-o carte, pentru a fi ferită de dezvăluiri parţiale şi de intepretări rău-voitoare. Prin această carte, Clotilde Armand se prezintă ţării pe care-a ales-o, celei de-a doua ei patrii. Autoarea a glosat asupra celor două identităţi ale sale, franceză şi română, şi a felului în care se ranforsează una pe cealaltă.

Într-un discurs de-a dreptul religios, de aşteptat mai degrabă de la un specialist în teologie politică (având, însă, în plus patosul – în sensul bun al termenului – pentru care este atât de iubită Clotilde Armand), liderul USR a făcut o paralelă între cele două sejururi profesionale ale sale în Japonia (o paranteză în viaţa ei, dar în care fiecare moment şi secundă conta) şi existenţa noastră, la fel de temporară, aici pe Pământ.

„Ştim că nu suntem nemuritori şi că la un moment dat vom pleca de-aici şi ne vom reuni cu cei deja plecaţi, dar tot ceea ce facem aici contează şi are importanţa sa, într-un plan şi ţel mai mare”, a spus Armand. Prin acest discurs, franco-românca s-a dovedit mai creştină în spirit decât conservatori îmbibaţi de ură, precum cei de la partidele lui Diaconu, Munteanu sau Coaliţia pentru Familie. Există, totuşi, un precedent de femeie occidentală care s-a devotat poporului român: scoţianca Mary Grant, devenită – tot prin căsătorie – Rosetti.

Clotilde Armand, în studioul Adevărul Live

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: