"Fructele mâniei" se distribuie joi cu ziarul Adevărul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul volum al romanului „Fructele mâniei“, de John Steinbeck, e distribuit mâine cu „Adevărul“, la preţul de 12,99 lei. Una dintre cele mai cunoscute cărţi ale scriitorului care a câştigat Nobelul în 1962, romanul se apleacă asupra suferinţelor prin care au trecut americanii în timpul Marii Crize.

Publicată în 1939, cartea este un răspuns la efectele uneia dintre cele  mai negre perioade din istoria Americii.  Pentru „Fructele mâniei", autorul a primit în 1940 Premiul Pulitzer, distincţie care l-a consacrat în topul scriitorilor secolului XX.

INTRĂ AICI ÎN MAGAZINUL ONLINE AL ADEVARUL

Mai mult, în 1962, John Steinbeck a fost recompensat  cu Premiul Nobel pentru Literatură. În discursul susţinut la gala de decernare, literatura sa a fost interpretată ca sprijin pentru cei oprimaţi, prozatorul fiind omagiat pentru „umorul" subru care îi străbate scrierile. Juriul a motivat că scriitorul merită înalta distincţie „pentru literatura lui şi realistă, şi plină de imaginaţie, în care umorul plin de înţelegere se combină cu observaţia socială de mare pătrundere".

Fără păcat sau virtute

Henry Fonda



De factură realistă, romanul spune povestea familiei Joad, care, din pricina Marii Crize, îşi pierde ferma şi  agoniseala de o viaţă. Membrii familiei pleacă din Oklahoma spre „ţara aceea nouă şi bogată", unde „nu-i frig niciodată" şi unde „se plătesc lefuri mari", adică spre California. Protagonistul din „Fructele mâniei" este Tom Joad, al doilea copil al familiei. Eliberat condiţionat din închisoare, Tom ajunge acasă, unde află că nu mai rămăsese nimic şi că rudele sale se pregătesc să plece spre o lume mai bună. Pe drumul complicat şi anevoios, singurul personaj care se străduieşte să împiedice destrămarea familiei este mama. Un personaj interesant este şi fostul preot Jim Casy.

Rămas fără credinţă, Casy este martirul care îi apără pe năpăstuiţi. „Nu există păcat şi nu există nici virtute. Nu există decât fapte ale oamenilor şi toate sunt o părticică din unul şi acelaşi lucru", scrie John Steinbeck, prozator mereu atent la psihologia personajelor, atenţie care l-a propulsat în galeria marilor scriitori americani.  Ecranizarea din 1940 a romanului, regizată de John Ford, respectă cu destul de multă acurateţe întâmplările din roman. Pelicula, din distribuţia căreia au făcut parte Henry Fonda şi Jane Darwell,  a câştigat două premii Oscar şi se află pe locul 21 în topul 100 al celor mai bune filme, realizat de Institutul American de Film.

Ceea ce nu înseamnă că filmul n-a avut parte de suficiente critici, mai ales din cauză că este purtătorul unui mesaj ideologic de stânga. În Uniunea Sovietică, Stalin a interzis pelicula fiindcă prezenta familii sărace de americani care totuşi îşi permiteau o maşină. 

image

Informaţii despre cărţi

Pentru orice informaţii ne puteţi contacta la:

Telefon: 021.407.76.38 sau 021.407.76.51 (de luni până vineri, între orele 9.00 şi 18.00) / Fax: 021.407.76.42

E-mail: carte@adevarul.ro

Abonamente cu cărţi

Ca să fii sigur că primeşti cartea în fiecare joi, abonează-te la „Adevărul", în formula „ziar + carte"!

Abonamentele se pot face:

Prin internet, cu plata online, la: www.adevarul.ro/abonamente/adevarul

Prin SMS: Trimite două SMS-uri cu textul „Biblioteca"la 7488 pentru a te abona la „Adevărul" (abonament pe o lună cu patru cărţi incluse)

Prin talonul din „Adevărul" (pagina 47) - completat şi expediat prin poştă (la OP 33, CP 143, Bucureşti) sau prin fax (la numărul 021.407.54.67)

Telefonic, la 021.407.54.64 sau 021.407.54.66

Prin e-mail, la următoarea adresă: abonamente@adevarulholding.ro

ATENŢIE! Nu cumpăraţi cartea la suprapreţ! Fiţi alături de noi în demersul de eradicare a acestor practici lipsite de consideraţie faţă de munca noastră şi faţă de cititorii noştri, nu mai puţin importanţi. Nu încurajaţi specula!

Pentru sesizări sau informaţii suplimentare contactaţi-ne la: biblioteca@adevarul.ro; carte@adevarul.ro; reclamatii@adevarul.ro sau la tel: 021 407 76 38; 021 407 76 51.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite