FRAGMENT „Un drum cu Ceapă“ de Radu Pavel Gheo

FRAGMENT „Un drum cu Ceapă“ de Radu Pavel Gheo

Radu Pavel Gheo, scriitor

„Un drum cu Ceapă“, de Radu Pavel Gheo, a apărut recent în colecţia „Fiction Ltd.“ a editurii Polirom. „Adevărul“ prezintă, în premieră, un fragment din cartea autorului descris de Ştefan Agopian ca mişcându-se lejer între Cehov şi Caragiale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rafael este un unchi atît de special, încît, atunci cînd poposeşte în casa nepoţilor săi, aceştia nu îşi amintesc să-l fi văzut vreodată. Pelaghia, stareţa mănăstirii Aglăieşti, nu pare o slujitoare prea devotată a Domnului, chiar dacă poartă veşmintele potrivite. Alina Olăcaru este o jurnalistă foarte talentată, ce reuşeşte să găsească ştiri senzaţionale şi acolo unde nu e nimic. Acestea şi multe alte personaje, dintre cele mai diverse, populează prozele reunite în „Un drum cu Ceapă“ Uneori triste sau chiar tragice, alteori debordînd de umor, povestirile lui Radu Pavel Gheo se citesc pe nerăsuflate, iar fiecare îţi face mereu poftă de încă una.

 

„Povestirile lui Radu Pavel Gheo, un autor plin de talent, se mişcă lejer între Cehov şi Caragiale. Autorul priveşte cînd tandru, cînd sarcastic lumea românească în care ne ducem zilele, fiecare cum poate. Prima calitate a lui Gheo e că ştie să povestească în aşa fel încît cititorii să nu se plictisească“. (Ştefan Agopian)

-FRAGMENT-

„În cele cîteva secunde de tăcere ce însoţiră replica rămasă în suspans tînărul se uită ezitant la fetişcana înaltă şi şatenă, cu şorţ albastru şi vestă portocalie – uniforma localului. Iar boneta aia albastră... ce drăguţ arăta cu boneta aia prinsă în părul ei şaten şi cîrlionţat !

Cristina rămăsese uşor aplecată spre el. Tînărul zise :

— N-ai vrea atunci să bei o cafea cu mine ? Dacă tot termini tura... adăugă el repede.

— Ba da, de ce nu ?

Şi tînăra plecă ţopăind spre bar.

Reveni repede cu cafeaua şi i-o aşeză pe masă.

— Nu te supăra... începu apoi. Îmi spui... adică... pe tine cum te cheamă ?

Tînărul ridică privirea de pe ecranul laptopului, pe care de fapt nu mai urmărea nimic, şi zise repede :

— Nu mă supăr. Cristian.

— OK. Eu sînt Cristina, îl anunţă chelneriţa.

Apoi se duse în fugă după tejghea. Roşise puţin. În timp ce-şi descheia şorţul şi-şi scotea boneta albastră, şuşoti ceva cu colega ei blondă, Corina. De undeva din fundul sălii Andreea făcea nişte semne pe la spatele tînărului.

— Cristian îl cheamă ! îi strigă Corina, apoi pufni în rîs şi se întoarse cu spatele.

Cristina o pocni cu boneta peste umăr. Îşi scoase şi vesta portocalie şi dădu să iasă de după tejghea.

În clipa aceea de la masa de lîngă ieşire se ridică un bătrîn îmbrăcat în nişte blugi roşi, largi pe fund, cămaşă de blugi şi o vestă din piele neagră, care urmărise toată scena prin nişte ochelari de soare întunecaţi. Bătrînul lăsă pe masă cafeaua din care sorbea rar şi se postă lîngă marginea tejghelei, blocîndu-i fetei ieşirea.

— Mi-am terminat tura, signor Luigi, îi zise speriată fata.

Bătrînul o apucă de braţ şi o trase lîngă galantar. Îi arătă caserolele metalice de îngheţată înşirate în dosul vitrinei de sticlă.

— Che scrie aicea ? întrebă cu glas cîntat cel numit Luigi.

— Mascarpone, veni răspunsul fetei.

— Şi aici ?

— Nocciola.

— Şi unde vedi tu mascarpone şi nocciola ?

— S-au terminat, signor Luigi.

— Sigur s-au terminat ! ridică puţin vocea signor Luigi. Şi daca s-au terminat, ai grija che facem altele. Ai terminat tura, nu inseamna che lasci totul in dezordine !

Cristina dădu să spună şi ea ceva, dar signor Luigi i-o tăie :

— Priceputo ?

— Priceputo, oftă fetişcana.

De afară, de pe terasă, apăru un alt ins în vîrstă, slab şi bărbos, tot cu ochelari de soare pe nas. Se apropie de signor Luigi şi îl întrebă ceva. Luigi îi răspunse şoptit, dar destul de tare ca să prindă şi Cristina din zbor cuvintele ragazze şi putana. Fata simţi un nod în gît. O porni repede spre uşa din spate, spre bucătărie. Cînd ajunse în dreptul lui Cristian, acesta ridică ochii spre ea, dar chelneriţa îl ignoră. Mergea cu umerii ţepeni şi cu privirea fixată în faţă. Tînărul se întoarse nedumerit la cafeaua lui.

De trei ori trecu Cristina prin faţa lui, fără să mai dea nici un semn că l-ar vedea. Veni înapoi la tejghea, se duse iar la cofetar, apoi se vîrî iar în spatele tejghelei.

— Lasă că spăl eu, îi zise ea cu obidă Corinei.

— Dar nu... ?

Corina arătă cu capul spre tînăr.

— Lasă-mă să spăl eu ! pufni Cristina. (Din povestirea „Mascarpone şi nocciola- Copyright: Editura Polirom)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările