FRAGMENT „Seară italiană“ la Librăria Humanitas Cişmigiu dedicată volumului „Lecţii americane. Şase propuneri pentru următorul mileniu“ de Italo Calvino

FRAGMENT „Seară italiană“ la Librăria
Humanitas Cişmigiu dedicată volumului „Lecţii americane. Şase propuneri
pentru următorul mileniu“ de Italo Calvino

Italo Calvino (15 octombrie 1923- 19 septembrie 1985)                                       FOTO: Wikipedia

Vineri, de la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, va avea loc lansarea cărţii „Lecţii americane. Şase propuneri pentru următorul mileniu”, de Italo Calvino, apărută recent în colecţia „Biblioteca italiană“, în traducerea Oanei Boşca-Mălin, cu o prefaţă de Laura Di Nicola. La eveniment vor vorbi Ioana Pârvulescu, Mircea Vasilescu, Alexandra Vrânceanu şi Oana Boşca-Mălin. „Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din carte.

Lecţiile americane readuc la suprafaţă, după o lungă sedimentare în memoria unui cititor-scriitor, un intens, pasionat, constant dialog cu propriii clasici, necesari, de neînlocuit în existenţa omenească. Printre clasicii cu care dialoghează Calvino, în afară de cei ai literaturilor europene, cu precădere occidentale, se află clasicii din domeniul ştiinţific, antropologic, filozofic, psihanalitic, împletind cunoaşteri diferite prin înlănţuiri de citate, care proiectează întregi constelaţii, genealogii literare. 

 
Fiecare dintre aceste constelaţii intră în raport printr-un punct sau printr-un segment propriu cu alte constelaţii, constituind o uriaşă hartă stelară de lecturi, proiectată în straturile memoriei trecute şi viitoare.“ 
 

Fragment din prefaţa semnată de Laura Di Nicola

„Italo Calvino şi ale sale Poetry Lectures

Se publică acum pentru prima dată în România, la o distanţă de treizeci de ani de la prima ediţie italiană, volumul Lecţii americane. Şase propuneri pentru următorul mileniu, o operă universală de critică şi teorie literară, o poveste despre literatură care s-a bucurat de un mare succes internaţional (fiind deja tradusă în mai bine de douăzeci de ţări, nu doar în Europa, ci şi în Maroc, Iran, China, Japonia, Brazilia). Este prima carte de eseistică a unui autor deja cunoscut, afirmat, (re)cunoscut de publicul românesc mai ales ca narator.

[…]

La întrebarea, subînţeleasă, asupra destinului, funcţiei, valorii literaturii şi a cărţii – întrebare care nouă, astăzi, la treizeci şi ceva de ani distanţă, nu ni se pare doar profund actuală, ci şi necesară –, Calvino nu răspunde altfel decât prin intermediul unor reflecţii, dubii, concluzii care se bifurcă şi se tot ramifică, până într- acolo încât să putem citi opera ca pe o mulţime de întrebări interconectate. Calvino se întreabă: „Dar cum putem spera să ne salvăm în ceea ce este mai fragil?“; „Este oare legitim să extrapolez din discursul ştiinţific o imagine a lumii care săcorespundă dorinţelor mele?“; „De ce simt eu oare dorinţa de a apăra valori care multora li s-ar putea părea evidente?“; „De unde «plouă» imaginile în fantezie?“; „În care dintre cele două curente definite de Starobinski trebuie să plasez ideea mea despre imaginaţie?“; „Această întrebare atrage după sine o alta: care va fi viitorul imaginaţiei individuale în ceea ce este îndeobşte numit «civilizaţia imaginii»?“; „Oare puterea de a evoca imagini în absenţă va continua să se dezvolte într-o umanitate tot mai inundată de potopul imaginilor prefabricate?“; „Cum pot imaginarul individual şi experienţa individuală să se extindă dincolo de acea limită?“; „Va fi oare posibilă o literatură fantastică a anilor 2000, în condiţiile unei inflaţii constante de imagini prefabricate?“; „Cine suntem noi, cine e fiecare dintre noi, dacă nu o combinaţie de experienţe, de informaţii, de lecturi, de imaginaţii?“.

Calvino atinge înseşi rădăcinile cunoaşterii şi ale existenţei, dar fără a ajunge la nici o concluzie: „Să se fi împletit prea multe fire în discursul meu? De care dintre ele trebuie să trag ca să apuc concluzia?“; „Trebuie oare s- o apuc pe acest drum? Dar concluzia care mă aşteaptă nu va fi ea poate prea evidentă?“

Ceea ce uimeşte este cum o serie de conferinţe concepute într- o perioadă de numai opt luni, amputate prin lipsa unei încheieri, conotate de umilinţa de a considera provizorii, incerte, dubitative, niciodată definitive răspunsurile sale şi, implicit, înseşi întrebările şi propunerile sale reuşesc totuşi să împlinească miracolul de a reprezenta o operă universală care nouă, cititorilor, ni se oferă astăzi ca o altă reflecţie asupra sensului literaturii şi, prin aceasta, a sensului vieţii, sau, dimpotrivă, asupra sensului existenţei şi, în aceasta, a literaturii.

Opera pe care o avem în mână este o operă universală, care se proiectează dincolo de literatură, către graniţele cunoaşterii, ale existenţei, ale istoriei, tinzând către un permanent altundeva, căruia însuşi caracterul său incomplet îi conferă valoare, o ramificată căutare fără final, urmărirea unei nevoi-plăcere, a unei dorinţe de cunoaştere, poate a unui vis: a citi toate cărţile din lume, iar în ele – fiecare dintre lumile posibile. În aceeaşi măsură însă, ne aflăm în faţa unei opere singulare, cu o puternică amprentă subiectivă, dedicate „unor valori sau calităţi sau specificităţi ale literaturii“, care „îi stau în mod special la suflet“ autorului, pe care acesta le recomandă şi speră să le poată chiar proiecta dincolo de pragul noului mileniu: „O să ne înfăţişăm noului mileniu fără speranţa de a afla în el nimic mai mult decât ceea ce vom fi capabili să aducem cu noi.“ Literatura este înainte de toate o operaţiune morală: „Încrederea mea în viitorul literaturii constă în a şti că există lucruri pe care doar literatura le poate oferi, cu mijloacele sale specifice.“ (Copyright: Editura Humanitas)

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: