FRAGMENT „Scene din inimă“, o carte scrisă de familia Gretei Thunberg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Malena Ernman împreună cu fiica sa, Greta Thunberg
Malena Ernman împreună cu fiica sa, Greta Thunberg

Publicată în Suedia în 2018, „Scene din inimă” (Editura Seneca, traducere din suedeză de Ariadna Ponta) este cartea semnată de Malena Ernman împreună cu soţul ei, Svante Thunberg, şi fetele sale – cunoscuta activistă în domeniul climatic Greta Thunberg (16 ani), respectiv Beata, sora ei mai mică. „Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din cartea părinţilor Gretei Thunberg.

Malena Ernman (n. 1970) este o cunoscută cântăreaţă de operă suedeză, iar soţul ei, Svante Thunberg, este actor şi producător. Volumul semnat de cei doi, împreună cu fetele lor, este, în mod esenţial, o poveste de familie care surprinde perioada de dinaintea grevei climatice iniţiate de Greta Thunberg (august 2018) în faţa Parlamentului suedez. 

Cartea ia în discuţie o serie de teme de mare actualitate pentru epoca pe care o traversăm: autism, feminism, ecologie, parenting, învăţământ (în particular, fenomenul de bullying cu care se confruntă la şcoală copiii cu autism sau ADHD). Scrisă atractiv, sub forma unor scurte scene de teatru, cartea poate fi, în egală măsură, o lectură de vară, pe care v-o recomandă.

-FRAGMENT-

„SCENA 11

„COPI I I SUNT RĂI”

–Mereu se uită aşa la tine?

– Nu ştiu. Aşa cred.

Svante şi Greta au mers la serbarea de sfârşit de an şcolar şi au încercat să rămână nevăzuţi în spatele clasei, pe coridoare şi pe scări.

Când elevii te arată cu degetul şi râd de tine pe faţă, cu toate că eşti însoţit de un părinte, ştii că lucrurile au mers prea departe. Mult prea departe.

E groaznic să fii victima bullying-ului. Dar să ţi se întâmple fără ca tu să înţelegi că despre asta e vorba e şi mai rău.

Acasă, în bucătărie, în timp ce Greta îşi mănâncă orezul cu avocado, Svante îmi explică exact cum s-au petrecut lucrurile.

Mă înfurie atât de tare ce aud, încât aş fi în stare să fac una cu pământul jumătate din strada pe care e şcoala, însă Greta reacţionează diferit. Se bucură. Nu e uşurare, nici calm, ci bucurie. Bucurie exuberantă.

Apoi îşi petrece toată vacanţa de Crăciun povestind incidente şi întâmplări de-a dreptul înspăimântătoare. E ca şi cum te-ai uita la un film în care au loc toate scenele de bullying imaginabile. Nu e una de care să nu fi avut parte.

Scene din inima_familia Gretei Thunberg

Povesteşte cum e trântită la pământ în curtea şcolii sau atrasă în tot felul de locuri ciudate, cum se retrage sistematic în zona sigură din toaleta fetelor, unde reuşeşte uneori să se ascundă şi să plângă până când supraveghetorul din pauză o obligă să iasă la loc în curtea şcolii.

Completează cu noi poveşti, care se întind pe parcursul unui an întreg.

Svante şi cu mine vorbim la şcoală despre ce s-a întâmplat, dar şcoala nu e de acord. Ei interpretează altfel situaţia. E vina Gretei, sugerează conducerea şcolii, pentru că mai mulţi copii au povestit în repetate rânduri că Greta se poartă ciudat, vorbeşte prea încet şi nu salută niciodată. Pe acestea din urmă ni le scriu într-un e-mail.

Scriu şi lucruri mai grave decât atât, ceea ce e un noroc pentru noi, pentru că atunci când reclamăm şcoala la Inspectoratul Şcolar, avantajul e de partea noastră şi nu încape discuţie că Inspectoratul ne va da dreptate.

Profesoara Gretei continuă să-i dea lecţii pe ascuns. Conducerea şcolii îi spune în mai multe rânduri să înceteze şi, în cele din urmă, este ameninţată că va fi dată afară dacă mai stă de vorbă măcar cu Greta sau cu noi, dar cu toate acestea continuă. Săptămână după săptămână, Greta se furişează în biblioteca şcolii, în timp ce Svante o aşteaptă afară în maşină.

Eu îi explic că va avea din nou prieteni, mai încolo. Dar ea răspunde invariabil:

– Nu vreau să am niciun prieten. Prietenii sunt copii şi copiii sunt răi.

Îl trage pe Moses lângă ea.

– Pot să fiu eu prietena ta, spune Beata.

– Totul o să se rezolve, spune Svante şi scrie pe foaia de pe perete: 1,5 avocado, 2 bucăţi de somon cu orez, pastila de calciu. Durată: 17 minute.

 

SCENA 12

REVANŞA FETELOR INVIZIBILE

Analizele efectuate la Centrul pentru Tulburări de Alimentaţie arată că Gretei îi creşte pulsul şi, în sfârşit, ia constant în greutate, aşa că i se pot face investigaţii neuropsihiatrice.

Fiica noastră are Sindrom Asperger, autism funcţional şi OCD – tulburare obsesiv-compulsivă.

– Am putea să-i punem şi diagnosticul de mutism selectiv, dar adesea acesta dispare de la sine cu timpul.

Nu suntem deloc surprinşi. În mare, e concluzia la care ajunseserăm şi noi de luni de zile.

Doamna psiholog a şcolii e de faţă când primim diagnosticul de la spitalul de psihiatrie pentru copii şi tineri şi îi mulţumim pentru că şi-a dat seama de la bun început despre ce e vorba.

Pe drum ne sună Beata, care ne spune că va lua masa de prânz cu o prietenă şi eu simt cum mă cuprind remuşcările.E prima dată, după multă vreme, când cere voie să mănânce singură. „În curând o să ne ocupăm şi de tine, iubita mea”, îi

promit în sinea mea, „dar mai întâi să o facem bine pe Greta”.

Mai e puţin şi vine vara, aşa că mergem pe jos tot drumul până acasă. Aproape că nu mai trebuie să avem grijă la consumul de calorii.

 

SCENA 77

SVENNY KOPP

 

(...) Într-o zi de la începutul lui mai 2017, am participat la o prelegere susţinută de Svenny Kopp, medic primar. E cercetătoare şi doctor în medicină în domeniul neurologiei şi fiziologiei şi este considerată o pionieră la nivel mondial în domeniul psihiatriei pediatrice. Motivul este că studiile ei se  concentrează pe un subiect foarte original: fetele.

 

(...) Nu e uşor să primeşti un diagnostic neuropsihiatric, indiferent câte ai auzit sau câte articole ai citit.

E greu. Mai ales pentru fete. Căci cum ar putea o fată să se plieze pe şabloane şi criterii care au fost gândite pentru băieţi? Cu câţiva ani în urmă, fetele nici măcar nu puteau suferi de Asperger sau de ADHD.

Aşa cum toate aspectele care influenţează diagnosticul se bazează în continuare pe băieţi.

Standardele de judecată, medicamentele şi informaţiile.

Pe băieţi, pentru băieţi, în favoarea băieţilor.

Toate diagnosticele diferă de la individ la individ şi uneori la fete se manifestă diferit faţă de băieţi. Putem da ca exemplu faptul că băieţii cu ADHD sunt adesea hiperactivi şi încalcă regulile, pe când fetele au de multe ori un comportament total opus.

Majoritatea diagnosticelor sunt puse pe baza unui comportament care este perceput drept deranjant şi, pentru că fetele adesea ţin în ele ceea ce ar trebui să exprime, rămân din prima în urmă. Cei care nu sunt văzuţi sau auziţi în afara casei rar au parte de ajutor.

Căci câţi părinţi au posibilitatea să investigheze până la capăt toate problemele? Câţi părinţi aleg să-şi dedice trei sau patru ani luptei cu sistemul de psihiatrie pentru copii şi tineri pentru ca, în cel mai bun caz, copilul lor să primească o ştampilă care în ochii multora încă echivalează cu un handicap?

Toate lucrurile astea le ştiu mulţi părinţi implicaţi pentru că studiile şi observaţiile se găsesc şi pot fi consultate pe internet. Dar nu mulţi sunt cei din interiorul domeniului psihiatriei pediatrice care aleg să ţină cont de ele – cercetarea avansează repede, însă criteriile şi practica nu ţin pasul. Şi în golul dintre ele se găsesc mulţi copii. Mai ales fete. Fete care nu de puţine ori ajung fără voie la un absenteism şcolar de durată care poate însemna începutul unei alienări pe viaţă. Fete care intră în zona de risc reprezentată de tulburările funcţionale nediagnosticate, în care se înscriu, de pildă, sindromul Asperger şi ADHD. O zonă de risc vecină cu tulburările de alimentaţie, tulburările compulsive şi diverse tipuri de comportament distructiv. Nenumărate studii efectuate peste tot în lume arată că ADHD sunt asociate cu un risc sporit de alunecare spre dependenţă şi infracţionalitate. Cu toate că legătura dintre ADHD şi tulburările de alimentaţie a început să fie studiată abia recent, semnele sunt evidente că există o relaţie puternică.

 

Greta Thunberg_Familia

SCENA 86

TESTAMENT DINTR-O VREME DE ABUNDENŢĂ ISTORICĂ PENTRU

TOATE GENERAŢI ILE VI ITOARE

 

Va veni o vreme când noi nu vom mai fi aici. Va veni o vreme când nici copiii noştri, nici nepoţii noştri şi nici copiii lor nu vor mai fi.

O vreme în care vom trăi, în cel mai bun caz, într-un arbore genealogic, pe un hard disk sau în vreo fotografie prăfuită în care abia mai recunoşti pe cineva.

Mai devreme sau mai târziu cu toţii vom cădea în uitare, indiferent cât de importanţi, iubiţi sau urâţi am fi fost.

E greu să te gândeşti la asta. Şi nu e cu nimic mai uşor când realizezi că nici măcar experienţele noastre, faptele noastre bune şi gesturile noastre caritabile nu vor fi de ajuns în final. Pentru că s-a dovedit că această educaţie sănătoasă şi umanistă de care am avut parte cei mai mulţi dintre noi a neglijat un mic detaliu: amprenta noastră ecologică.

Va veni o vreme când vom fi toţi daţi uitării şi tot ce va mai rămâne de pe urma noastră vor fi emisiile cu efect de seră pe care fără să ştim le-am eliberat în atmosferă.

Pe drumul spre serviciu. La supermarket.

La H&M.

Sau pe drum spre o transmisiune TV la Tokyo.

O parte din aceste emisii vor pluti acolo sus şi peste o mie de ani. Altele vor fi absorbite de copaci şi vegetaţie.

Şi poate că altele vor fi absorbite şi stocate adânc sub munţi cu ajutorul vreunei invenţii şi a unor tehnologii deştepte, care nu s-au inventat încă.

Poate că s-a inventat un astfel de sistem şi pentru oceane; o maşinărie magică prin care se pot curăţa oceanele de tot dioxidul de carbon pe care deja l-au absorbit.

E nevoie de aşa ceva, pentru că 40% din dioxidul de carbon pe care îl generăm este absorbit de mări şi oceane şi provoacă un proces de acidificare pe care mulţi îl consideră o ameninţare mult mai serioasă decât efectul de seră din atmosferă.

(...) Nimeni nu poate genera de unul singur o resetare de sistem. Dar o singură voce e suficientă pentru a provoca o reacţie în lanţ, care să pună totul în mişcare – dacă vocea cu pricina este cu adevărat puternică.” (Copyright: Editura Seneca, 2020)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite