FRAGMENT „Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte“, de Roxana Dumitrache, câştigătoarea concursului Editurii Polirom

FRAGMENT „Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte“, de Roxana Dumitrache, câştigătoarea concursului Editurii Polirom

Roxana Dumitrache

„Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte”, de Roxana Dumitrache, câştigătoarea concursului de debut al Editurii Polirom, este o culegere de istorii insolite, care caută răspunsuri la marile întrebări suscitate de provocările destinului şi de condiţia alienantă a femeii într-un cod cultural creat de bărbaţi. „Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din volumul semnat de Dumitrache.

„Această carte nu e despre cancer, deşi s-ar putea crede că am dezvoltat o monomanie literară legată de el. Nu cred că e ceva glorios în a literaturiza boala, mai ales când te afli în poziţia confortabilă de a scrie despre ea şi atât. 

Povestirile sunt despre fragilitate în toate formele ei, despre nesiguranţele femeilor tinere, ale mamelor, ale fiicelor care îşi pierd mamele, despre spaimele apatrizilor sau ale dezrădăcinaţilor, despre micile sau marile suferinţe care populează birourile sticloase ale corporaţiilor. Cu toate astea, vreau să cred că Papa Nicolau…, în ciuda titlului, poate fi o lectură tonică.” -Roxana Dumitrache

-FRAGMENT-

Elvis has not left the building

Nu auzi decât nişte uşi trântite, iar spaima că rămâne singură era chiar mai mare decât frica de alteritate. Era ciudat cum frica faţă de propria fiinţă era mult mai puternică decât cea faţă de fiinţele străine. Încă simţea că nu se poate ridica, dar în acelaşi timp că e pe lume. Vocea de femeie, vocea de bărbat, Zeus, uşile trântite şi nimic după. De ce nu se putea ridica de pe canapea deşi se putea mişca? Unde era? De cât timp? Şi, mai ales, cine era Zeus? Singurul pe care îl ştia nu avea nimic teluric şi nici nu a distrus nişte vieţi. Ah, ba da, o sumedenie de vieţi, dar niciuna prin power point-uri şi duminici la muncă. În timp ce gândurile îi zburau către Olimp şi încerca să-şi amintească cîte vieţi de zei, semi-zei şi pâmânteni a distrus tatăl Zeus, uşa s-a deschis cu zgomot. În pragul ei, imaginea arhetipală a nepotrivirii în cuplu: Lolek şi Bolek, Pat şi Patachon, Don Quijote şi Sancho Panza, Danny DeVito şi Schwarzenegger, atâţia îşi amintea acum. Un tip cu înălţimea lui Lautrec şi slab ca o hamsie, cu ochelari de plastic negri, dar lipsit total de aerul vag isteţ pe care-l dau celor lipsiţi de orice şarm ochelarii, cu o salopetă neagră ori bleumarin închis, greu de zis, era însoţit de un tip uriaş, care umplea cadrul uşii în lung şi-n lat, cu aer de om curat, vesel şi bun. Început de chelie neasumată, cu restul de păr pieptănat pe spate. Rămaşi în cadrul uşii, nu păreau deloc încurcaţi de femeia care zăcea pe canapea în faţa lor. Mititelul Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte 35 cu ochelari vorbi primul, părea isteţul din ciudatul cuplu.

— Bună seara. Ne scuzaţi dacă v-am trezit. Colegii dumneavoastră au zis că toată lumea a plecat. Să ştiti că nu mai puteţi să staţi aici, o să fie cu substanţe toxice. Aveţi nişte gândaci, mamă-mamă, ceva de speriat, tot etaju’ unu’ colcăie. Zici ca e spital de stat.

Continuând să tacă, cu capul întors spre cele două apariţii ridicole de la firma de dezinsecţie pe care chiar secretara ei o contactase după ce angajaţii se plânseseră că în băi şi în lobby au văzut gândaci, cu privirea pironită spre tipii în uniforme, obosită de viaţă şi obosită, probabil, şi de moarte, dacă exista specia asta de oboseală, reuşi să schiţeze un zâmbet către cei doi bărbaţi şi, cu o voce nouă, mică, simţindu-se de parcă în gat i se înţepenise o felie de kiwi nedecojit, ca atunci când era mică şi nu avea voie să plângă, începu să cânte încet, ca pentru ea: Are you lonesome tonight… do you miss me tonight… are you lonesome tonight

— Doamnă, aţi zis ceva? Că ştiţi, noi trebuie să dăm cu substanţa, nu e voie să staţi aici.

Dar ea fredona în continuare cu privirea fixată înspre ei. Deşi încurcat, De Vito găsi prezenţa de spirit să îi facă semn lui Schwarzenegger să iasă pe hol. Trebuiau să vadă cum descurcă asta, în meseria lor, cum oricine îşi poate imagina, se confruntaseră cu multe situaţii stânjenitoare, dar asta era ceva cu totul nou. — Băi, e pastilată femeia. Cântă ca nebuna, ce facem cu ea?

— Trebuie să o scoatem de acolo sau o sunăm pe aia care ne-a chemat să îi zicem că asta nu vrea să iasa din birou.

— Hai să mai încercăm, poate i-e rău lu’ asta. De data asta, Schwarzenegger era purtătorul de cuvânt al duetului. Se apropie de ea şi o întrebă din nou:

 — Sunteţi okay? Sun la ambulanţă? Sau vă aduc un pahar cu apă?

Nimic, nici de data asta. Femeia se uita la el, prin el, fredonând incontinent Elvis.

— Frate, asta e dusă rău. Hai să o sunăm pe aia şi să îi spunem că e una care zace aici şi cântă. Şi că nu ne putem apuca să dăm cu Solfac cât e asta aici că se sufocă. Gata, uite formez acum.

— Bună ziua, doamnă. Marian vă deranjează. Cu gândacii. Uitaţi, suntem în clădire, la etajul unu, într-un birou a rămas o colegă. Nu ne înţelegem cu ea. Dormea când am intrat şi acum stă aşa, nemişcată. (…) Am încercat, dar cântă sau zice ceva. Păi nu, nu ştim cum o cheamă. A treia uşă de la lift. (Spre de Vito): Ieşi şi uită-te pe uşă că poate şi la ăştia e ca la doctori, scrie funcţia şi numele. (În telefon): Staţi aşa, doamnă, că vă zice colegul meu imediat cum o cheamă, verifică pe uşă. (Către colegul lui): Stai, că cică nu scrie numele. (În telefon): Păi, cum să vă spun, e o doamna brunetă, cu ochi căprui, părul lung. Blugi şi desculţă. (Către De Vito, acoperind cu mâna telefonul, cum văzuse el că vorbesc politicienii când sunt filmaţi): Zici că dau semnalmente la dispăruţi, asta mă întreabă şi de statură, ce colegi or fi ăştia de nu se cunosc între ei şi nu ştiu care birou e al cui? Io ştiu şi câţi băieţi mai ţin cu Rapidu’ de la noi. (Revine în telefon): Şi ce ziceţi să fac? Eu fac ce-mi ziceţi, dar să rezolvăm cumva, să ne facem şi noi treaba.” (Copyright: Editura Polirom)

Roxana Dumitrache s-a născut la Bucureşti pe 15 aprilie 1987. A absolvit London School of Economics and Political Science şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA. A coordonat cercetări de teren dedicate dimensiunii de gen în clivajele religioase şi modului în care segregarea socială se reflectă în arhitectură urbană din Albania şi Kosovo. În cadrul Comisiei Europene a coordonat activitatea de cercetare pentru două dintre viitoarele politici şi directive pentru statele membre, punînd accentul pe egalitatea de şanse şi nediscriminare. Scrie constant pe teme legate de egalitatea de gen, discriminare, educaţie şi segregarea de gen, violenţă împotriva femeilor.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: