FRAGMENT „Pandemia veselă şi tristă“ de Florina Ilis

FRAGMENT „Pandemia veselă şi tristă“ de Florina Ilis

Florina Ilis, autoarea „Pandemia veselă şi tristă”

Recent, la Editura Polirom, a apărut un nou volum de povestiri, sub semnătura Florinei Ilis. „Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din „Pandemia veselă şi tristă”, apărut în colecţia „Fiction LTD”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Florina Ilis publică, în premieră, un volum de povestiri. Ea pleacă de la pandemie, de la provocarea actualităţii, cunoscută nouă tuturor, pentru a sonda, în situaţiile de viaţă imaginate şi povestite aici (care pot să fie ale fiecăruia dintre noi, tineri şi bătrîni, bolnavi şi sănătoşi, temători şi curajoşi etc.), nuanţele sufletului omenesc dintotdeauna şi de pretutindeni. Florina Ilis face această investigaţie atît cu arta, cît şi cu forţa unui mare scriitor, care ştie să intre în cotloanele vieţii şi să le aducă la lumină (expresie).”- Sanda Cordoş

-FRAGMENT-

„Salonul înfăţişează un adevărat tablou al timpului nostru, dar greu de imaginat cu numai două luni înainte. Echipamente medicale sofisticate, fire şi monitoare pe care se derulează cifre şi simboluri în diferite culori lasă impresia unei scene dintr‑un film de science‑fiction. Dar nimic nu dă mai grozav această senzaţie decât cele două umbre albe, echipate din cap până în picioare în combinezoane cu glugă, de parcă ar fi cosmonauţi, mişcându‑se prin salonul cu nou‑născuţi. Pe faţă poartă măşti de protecţie şi ochelari cu vizorul plat, care se leagă cu o bandă elastică în jurul capului. După un nou tur de verificare a aparatelor de monitorizare a bebeluşilor, cele două umbre albe se retrag în încăperea alăturată, despărţită printr‑o uşă care, în mod normal, rămâne tot timpul deschisă. Una dintre cele două femei, cea mai voinică, asistenta Elisabeta sau Eli, cum îi spun colegele, se aşază de‑a curmezişul pe patul de spital din camera de gardă, cu spatele sprijinit de perete. E atât de obosită, că nici să fumeze nu‑i mai vine! Începe o nouă tură de noapte în zona de carantină. Colega ei, Marilena, fiind mai tânără, ocupă loc pe scaunul de la masă, ca să scrie raportul şi să completeze hârtiile.

— Doamne, îşi spune Eli, clipind des, ca să nu adoarmă, e atâta de scris! De parcă am fi scriitori... O grămadă de hârtie, pixuri... telefonul... bomboane.

Cu ochii pe jumătate închişi, în mintea ei lucrurile încep să se înceţoşeze, tavanul să se lase în jos, apoi, lent, să urce şi să coboare iar. Muzica în surdină de la radio o leagănă în acelaşi ritm cu pereţii care dansează şi ei. Se forţează să biruie somnul şi să nu aţipească, deşi pleoapele dau să se închidă, grele. De câteva zile, de când bebeluşii au fost depistaţi pozitiv cu noul virus, cele două asistente trăiesc într‑o agitaţie permanentă. Nu au voie să părăsească spitalul şi sunt obligate, în timpul gărzii, să poarte acele costume de protecţie incomode. Riscul de îmbolnăvire e atât de mare, încât, din cauza tensiunii şi a oboselii, lui Eli îi vine să doarmă tot timpul. Abia aşteptase să‑i pregătească pe bebeluşi pentru culcare şi să se întindă pe pat. În ultimele nopţi nu se odihnise bine, iar ziua, de când maternitatea intrase în atenţia presei, nu reuşea să doarmă defel, fiindcă li se ceruse să fie vigilente şi să nu facă greşeli. Cu infinite precauţii, dădea câte‑o fugă la demisol, afară, lângă geamul de la spălătorie, ca să tragă grăbită câteva fumuri de ţigară. Avea noroc că Mari, colega ei, era foarte conştiincioasă şi nu se culca până nu termina cu toate hârtiile. Moleşită de căldura din încăpere şi de muzica tinereţii ei, pe care îi plăcea s‑o asculte la postul Magic FM, Eli vedea ca prin vis spinarea lui Mari, aplecată asupra hârtiilor şi, fixând crucea albastră pe care o formau benzile aplicate peste cusăturile combinezonului acesteia, clipi des. Făcând o nouă sforţare ca să nu închidă ochii, îşi mută privirea înspre salonul bebeluşilor, întrezărind prin uşa deschisă un rând de pătuţuri care se făceau tot mai mici, mici de tot”. (Copyright: Editura Polirom)

Florina Ilis s-a născut pe 26 august 1968. A absolvit Facultatea de Litere şi Şcoala de Înalte Studii Postuniversitare la Universitatea „Babeş-Bolyai”, unde în prezent este lector dr. la Departamentul de Limbi şi literaturi asiatice. A publicat volume de poezie, teatru, eseu şi romane, între care Coborîrea de pe cruce (2001; ediţia a II-a, 2006) şi Chemarea lui Matei (2002; ediţia a II-a, 2008). Romanul Cruciada copiilor (2005) a fost distins cu Premiul României literare şi al Fundaţiei „Anonimul” Cartea anului 2005, Premiul pentru Proză al revistei Cuvîntul, Premiul pentru Proză al Radio România Cultural, Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, Premiul „Courrier International”, Paris (2010). Acesta a fost tradus în limbile ebraică, maghiară, spaniolă, italiană, franceză şi sîrbă. 

În 2006 a apărut romanul Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit (tradus în limba italiană), inspirat de experienţa sa japoneză. În 2012 a publicat Vieţile paralele (tradus în limba franceză), distins cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Ziarului de Iaşi, Premiul Radio România Cultural, Premiul Colocviului Romanului Românesc de la Alba Iulia, iar în 2018 a publicat romanul Cartea numerilor.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: