FRAGMENT „Ioşca” de Cristian Fulaş. Când se lansează romanul

Scriitorul Cristian Fulaş

Miercuri, 17 februarie, de la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărtureşti şi Polirom va avea loc lansarea romanului „Ioşca” de Cristian Fulaş, apărut de curând la Editura Polirom, şi în ediţie digitală. Vor vorbi, alături de autor Carmen Muşat, Bogdan Creţu şi Ovidiu Şimonca (moderator). „Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din roman.

„Ioşca – un personaj memorabil, de-o vîrstă cu pietrele şi la fel de elementar ca ele, şi un roman cu mare forţă epică, de un impecabil rafinament stilistic şi narativ. Cristian Fulaş construieşte cu pricepere de arhitect destinul unui om în care «simplitatea dintîi a lucrurilor» se conjugă cu o înţelegere profundă a lumii şi a oamenilor. O scriitură viguroasă şi amplă, infuzată de o debordantă energie, face din acest roman unul de o violentă frumuseţe în care totul, imagini, fiinţe, obiecte şi idei se împletesc într-o supraomenească tragedie.” (Carmen Muşat)

„În noul său roman, Cristian Fulaş se desparte de biografism şi de autenticismul persoanei întîi, reinventîndu-se ca povestitor al unei lumi devălmaşe, trăind foarte aproape de natură, interferîndu-se chiar cu întruchipările ei, tăcînd masiv şi bînd vîrtos, acuplîndu-se frecvent, frenetic, paroxistic. Regăsim marginalitatea, izolarea, decuplarea personajului de sine din prozele anterioare. Regăsim şi acuitatea analitică – exersată în mers, în flux, fără opriri anume –, dublată acum de un talent evocator şi creator de atmosferă. Nou în acest roman este falsul comportamentism al autorului, aparenta neimplicare în minuţiozitatea observaţiei, lirismul camuflat în tonul sfătos, sapienţial al relatării. În fapt, în faptul literar, autorul suplineşte tăcerea personajelor sale, asumă conduita lor, scoate în evidenţă afectele lor primare, dar puternice, sugerează profunzimea trăirilor elementare, descoperă duioşia din gesturile simple, domestice, prietenia nealterată de conflicte superficiale, suferinţa atroce în faţa pierderii unei fiinţe iubite. Demersul său de fond constă în dezexotizarea acestei lumi ciudate, circumscrise în ermetismul ei. O lume care ne aminteşte de Sadoveanu, de Ştefan Bănulescu, de Gabriel García Márquez, dar peste care pluteşte suflul de un patetism discret, bine temperat al autorului nostru.” (Mircea Martin)

-FRAGMENT-

„S-a ridicat, şi-a strâns din iarba rară ştergarul de pe care mâncase în tot acest timp, l-a dus la cutia din maşină şi a pornit, încet, să adune lemne prin pădurea plină de vuietele maşinilor şi de strigătele muncitorilor. A găsit multe resturi de fag şi mesteacăn, ba chiar şi nişte cioate de stejar, a ciopârţit totul cu toporul şi a târât ce era mai greu prin hârtoape, a vrut să plece, apoi şi-a luat seama şi s-a întors cu faţa către deal, uitase ceva, a pornit în sus spre exploatare pe lângă TAF-urile care târau copaci, a ajuns în vârf, a privit muntele scăldat în lumină, l-a văzut undeva printre nişte copaci pe şeful echipei şi a pornit spre el. Au schimbat câteva vorbe, se cunoşteau de ceva vreme şi chiar băuseră de câteva ori împreună, apoi a luat drumul înapoi şi parcă dintr-odată obosit peste orice măsură – nu de muncă, ştia asta, ci de bătrâneţea lui interminabilă – s-a aşezat pe un trunchi de copac să se odihnească. Cizma îl lovise în cap într-un loc ca acesta, cizma îl lovise în cap şi îi zdrobise nasul şi buzele chiar când, rămas fără puteri după o săptămână de mers, se aşezase pe un buştean să-şi tragă sufletul şi rusul, cu o ură pe care niciodată nu o pricepuse pe deplin, îl bătuse temeinic şi îl forţase, aşa cum era, plin de sânge şi şchiopătând şi cu spatele rupt, să se alăture coloanei de prizonieri care se îndrepta către un loc necunoscut dinspre răsărit, unde aveau să ajungă după încă o săptămână de marş forţat, un lagăr în care avea să petreacă zece ani, un lagăr de prizonieri cu nimic diferit de un sat cuprins de foamete în care oamenii munceau de dimineaţa şi până noaptea şi dormeau pe priciuri lungi, la grămadă, ca animalele. Lângă lagăr era o fabrică de muniţie, lucrase acolo zi-lumină timp de doi ani şi jumătate, învăţase o brumă de mecanică pe care mai apoi o perfecţionase, dar nu murise ca atâţia alţii, ci trăise ca să fie eliberat după încă şapte ani şi jumătate de pace în care pentru el şi tovarăşii lui războiul nu se încheiase niciodată. Fusese prizonier într-o lume în care era pace şi multă vreme nici nu aflase asta, nici nu bănuise că exista undeva o lume în care oamenii nu erau încă omorâţi fără să aibă vreo vină şi puşi să muncească asemeni animalelor de povară, nu avusese de unde să ştie că părinţii lui muriseră amândoi de dor şi jale, cum îi spuseseră mai apoi oamenii din sat, nu avusese de unde să ştie nimic. Trăise închis într-o lume în care viitorul nu exista, în care doar umbra trecutului şi numele de duşman al patriei aveau vreo însemnătate. Şi muncise, ca orice duşman, pentru a-şi răscumpăra păcatele lui de copil care potcovea cai şi mai apoi făcea gloanţe şi obuze sau repara maşini care făceau gloanţe şi obuze. Şi iată-l acolo, la atâta vreme după ce toate acelea se vor fi întâmplat, dacă era ceva adevărat în toată istoria lui, uitând că avea ceva de făcut şi visând cu ochii deschişi la lumea îndepărtată în care trăise cândva” (Copyright: Editura Polirom)

Cristian Fulaş, născut la 3 iulie 1978, în Caracal, a absolvit Litere, apoi studii aprofundate de teoria literaturii. Debutează în 2015 cu Fîşii de ruşine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iaşi). Fragmente din roman au fost traduse în franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015 publică Jurnal de debutant (Editura Tracus Arte), iar în 2016 După plîns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iaşi). A tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană şi franceză, dintre care amintim: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Vorbeşte-le despre bătălii, regi şi elefanţi (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur • O aruncare de Zaruri (Stéphane Mallarmé).

De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoşi şi cei buni (2017) şi romanele Fîşii de ruşine (2018) şi După plîns (2019). În 2018 publică Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iaşi, în cadrul unui proiect FILIT. Din 2019 traduce Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut.