FRAGMENT „Cum a devenit Isus Dumnezeu. Preamărirea unui predicator evreu din Galileea“, de Bart D. Ehrman

Ehrman este profesor de studii religioase la Universitatea North Carolina, SUA        FOTO: Captură Youtube

„Cum a devenit Isus Dumnezeu. Preamărirea unui predicator evreu din Galileea”, volumul lui  Bart D. Ehrman, a apărut recent la Editura Humanitas, în traducerea Corneliei Dinu. „Adevărul” prezintă, în premieră, un fragment din cartea profesoului de studii religioase.

Cărţile lui Bart Ehrman, profesor de studii religioase de la Universitatea North Carolina, aproape că nu mai au nevoie de prezentare. Volumul de faţă abordează o chestiune controversată încă din primele zile ale creştinismului: adevărata identitate a lui Isus Nazarineanul. Ehrman, într-un stil viu, colorat, romanesc, analizează minuţios ultimele cercetări privind relatările canonice şi extra-canonice despre Isus, precum şi sursele literare greco-romane, reconstituind polemic un fascinant şi provocator portret al lui Isus Cristos. 

Acesta, în viziunea lui Ehrman, a fost un fervent şi radical profet apocaliptic, care s-a adresat elementelor marginale ale societăţii, fiind o reală primejdie pentru autorităţile iudaice şi romane. Isus era convins că lumea îşi va afla sfârşitul în timpul vieţii sale şi că pe pământ se va instaura o pacifică Împărăţie a lui Dumnezeu. Într-o carte care este rodul a opt ani de cercetări asidue, Ehrman analizează critic geneza ideii fundamentale a creştinismului: divinitatea lui Isus, conturând transformarea profetului apocaliptic galileean, crucificat pentru acuzaţia de subminare a ordinii statale, într-o fiinţă supraumană, Fiul lui Dumnezeu.

Editura Humanitas a publicat şi alte traduceri din opera lui Bart Ehrman, precum:  Adevăr şi ficţiune în „Codul lui Da Vinci“ (2005), Evanghelia pierdută a lui Iuda (2009), Petru, Pavel şi Maria Magdalena: Ucenicii lui Isus între istorie şi legendă (2012) şi Ce s-a pierdut din creştinism (2018).

-FRAGMENT-

„Ca istoric, nu mă mai obsedează întrebarea teologică despre cum a devenit Dumnezeu om, ci întrebarea istorică despre cum a devenit om Dumnezeu.

Bineînţeles, răspunsul tradiţional la această întrebare este că Isus a fost, de fapt, Dumnezeu, deci el i‑a învăţat pe ceilalţi că este Dumnezeu şi, astfel, mereu s‑a crezut că el este Dumnezeu. Dar, de pe la sfârşitul secolului al XVIII‑lea, un şir lung de istorici au susţinut că nu aceasta e înţelegerea corectă a lui Isus cel istoric şi au adus numeroase argumente convingătoare în sprijinul poziţiei lor. Dacă au dreptate, rămânem nedumeriţi: cum s‑a petrecut asta? De ce au început primii adepţi ai lui Isus să‑l considere Dumnezeu?

În cartea de faţă am încercat să abordez această întrebare într‑un mod util nu numai pentru istoricii seculari ai religiei, ca mine, ci şi pentru credincioşii ca prietena mea, care con­tinuă să creadă că Isus e într-adevăr Dumnezeu. În consecinţă, nu adopt o poziţie fermă faţă de întrebarea teologică a statu­tului divin al lui Isus. Mă interesează, în schimb, evoluţia isto­rică ce a condus la afirmaţia că el este Dumnezeu. Într-un fel sau altul, această evoluţie istorică s-a petrecut cu siguranţă, iar ceea ce cred indivizii la nivel personal despre Cristos n-ar trebui, teoretic, să le afecteze concluziile pe plan istoric.

Ideea că Isus e Dumnezeu nu e o invenţie a timpurilor mo­derne, desigur. După cum voi arăta în această dezbatere, asta era şi perspectiva primilor creştini, curând după moartea lui Isus. Una dintre întrebările fundamentale pe tot parcursul acestui studiu va fi ce înţelegeau acei creştini prin fraza „Isus e Dumnezeu“. După cum vom vedea, diverşi creştini înţele­geau lucruri diferite. Mai mult, înţelegerea, în orice sens, a acestor afirmaţii ne va cere să ştim ce voiau să spună locuito­rii lumii antice în general când credeau că un anumit om era zeu - ori că un zeu devenise om. Nu doar creştinii emiteau această pretenţie. Deşi poate Isus e singurul Fiu al lui Dum­nezeu săvârşitor de miracole pe care-l cunoaştem astăzi, în An­tichitate multe persoane, atât dintre păgâni, cât şi dintre evrei, erau socotite umane şi divine în acelaşi timp.

[…]

Una dintre descoperirile solide ale cercetărilor moderne din ultimele două secole în domeniul Noului Testament şi creş­tinismului timpuriu este că, în timpul vieţii lui Isus, ucenicii l-au considerat om din cap până-n picioare, nu Dumnezeu. Oamenii vedeau în Isus un învăţător, un rabin, ba chiar un profet. Unii îl considerau Mesia (cât se poate de uman). Doar se născuse ca toţi ceilalţi şi era „ca“ toţi ceilalţi. Crescuse în Nazaret, iar în tinereţe nu se remarcase cu nimic. La maturi­tate - sau poate chiar din copilărie - s-a convins, ca mulţi evrei din epoca sa, că trăia aproape de sfârşitul vremurilor, când Dumnezeu urma să intervină în istorie pentru a răsturna forţele răului şi a instaura o împărăţie a binelui pe pământ. Isus s-a simţit chemat să proclame acest mesaj al apocalipsei iminente şi şi-a petrecut toată activitatea publică făcând asta.

La un moment dat, în timpul unei călătorii pe care a făcut-o la Ierusalim, Isus a iritat autorităţile, care l-au arestat şi jude­cat. A fost dus în faţa guvernatorului Iudeii, Ponţiu Pilat şi, după un scurt proces, a fost condamnat pe baza acuzaţiilor de insurgenţă politică: se pretindea regele evreilor, când numai guvernatorii romani responsabili pentru regiunea Palestinei şi restul Mediteranei puteau desemna regi. Ca agitator poli­tic, a fost osândit la o moarte deosebit de înjositoare, cea prin răstignire. Cât pentru romani, aşa s-a terminat povestea lui.

În realitate, povestea lui nu s-a sfârşit aşa. Şi aşa ne întoar­cem la întrebarea călăuzitoare a studiului nostru: cum a ajuns un profet apocaliptic de pe plaiurile Galileii rurale să fie răs­tignit pentru crime împotriva statului şi să fie considerat egal cu singurul Dumnezeu Atotputernic, făcătorul a toate? Cum a ajuns Isus - în minţile şi inimile adepţilor de mai târziu - să devină Dumnezeu?

Un loc evident de unde să pornim în căutarea unui răspuns ar fi viaţa şi învăţăturile lui Isus. Însă mai întâi trebuie să examinăm contextul religios şi cultural al iudaismului din secolul I, în care a trăit şi şi-a proclamat Isus mesajul. După cum vom vedea, deşi evreii se distingeau de lumea păgână din jurul lor prin credinţa că trebuie adorat şi slujit un singur Dumnezeu, nu se distingeau de păgâni cu privire la legătura între acel tărâm şi lumea omenească pe care o locuim. Şi evreii credeau că divinităţile pot deveni oameni sau că oamenii pot deveni divini”. (Copyright: Editura Humanitas)