Fragment în avanpremieră. „Prevestirea“, cel de-al patrulea roman al Ioanei Pârvulescu

„Adevărul” prezintă, în avanpremieră, un fragment din cel mai recent roman al Ioanei Pârvulescu, „Prevestirea”, un roman care reface realist o pagină din Vechiul Testament: istoria nesupusului profet Iona. O lume colorată, cu personaje din satul luiIona, de pe corabia pe care călătoreşte şi din cetatea cu sclipiri ca din „1001 de nopţi”, Ninive. Nu lipsesc monstrul din ape şi cei de pe pământ.

„Prevestirea” este al patrulea roman publicat de Ioana Pârvulescu. După patru ani de la „Inocenţii”, romanul copilăriei braşovene, şi după mai bine de un deceniu de la debutul cu „Viaţa începe vineri” (continuat cu „Viitorul începe luni”), despre Bucureştiul epocii frumoase, autoarea schimbă complet decorul şi costumele, dar amprenta ei stilistică rămâne: ironia tandră şi jocul narativ care ascund, niciodată complet, hohotul marilor întrebări fără răspuns.

O prevestire care schimbă oamenii. O carte despre cum binele şi răul se fac deodată, despre cei simpli, care nu deosebesc dreapta de stânga şi despre cei complicaţi, care se cred aleşii lui Dumnezeu. Despre poveştile care îndreptăţesc şi nedreptăţesc, despre taţi şi despre Tată, şi despre o fiică isteaţă, care nu lasă povestea să moară.

O carte în care dragostea vine neinvitată, ca oricând şi oriunde pe lume. Un roman cu suspans, despre marea aventură a încercării omului de a găsi un rost vieţii.

-FRAGMENT-

„Prolog în secolul 21

Dear Iona, Great, thank you! Your interview will be held in French. I send you your schedule:

16.30: Librebook stand (no. 130) – Facebook Live interview with Anna Rydholm (Social Media Team of European Commission)

17.00: Librebook stand (no. 130) – Cocktail

18.00: Place de l’Europe (no. 205) – „What’s the European Union Prize for Literature?“

19.00: End

Best regards,

Roberta

De când am început să am corespondenţă electronică în engleză, mi s­-a spus adeseori Iona. Programul Spelling & Grammar corectează automat, în engleză, oa din Ioana, pe care nu-­l recunoaşte, în o, care i se pare mai plauzibil (şi, într-­adevăr, Iona există ca prenume feminin, dacă e să mă gândesc doar la violonista şi dirijoarea Iona Brown).

La început mă necăjea transformarea. Numele meu plin de vocale îl conţinea şi pe al bunicii mele materne, Ana, pe al străbunicii paterne, tot Ana, era legat, în plus, de mulţi Ioan din familie, de strada copilăriei mele, Sfântu Ioan, şi de sărbătoarea cu acest nume în preajma căreia mă născusem. Iona suna pentru mine abrupt, bărbătesc, era, în română, un nume de mic profet iute la mânie. Dar, pe măsură ce m­-am dedicat lui, atât numele, cât şi personajul biblic care l­-a purtat mi-­au devenit foarte dragi. Am început să-­l înţeleg pe Iona. De un curaj ieşit din comun, ca toţi artiştii adevăraţi, şi primul care, în felul lui şi înaintea lui Isus, învinsese, după trei zile, moartea. Singurul, cred, care i se opusese lui Dumnezeu firesc, într-­un dialog, poate închipuindu­-şi că omul, creat după chipul şi asemănarea Domnului, îi poate vorbi acestuia ca unui semen şi că poate îndrăzni să spună şi altceva decât strict ce se aşteaptă de la el.

Povestea lui e atât de frumoasă şi de omenească pentru că e despre monştrii cu dublu rol, până la urmă salvatori, despre nevoia de umbră, despre teamă şi fugă, despre pasiune, despre a te implica sau a sta deoparte, a fi om sau în afara omenirii, a muri, a învia şi, da, a-­ţi dori moartea de mai multe ori, chiar dacă te crezi ales de Dumnezeu. Despre cum poţi deveni crud, bun fiind, şi cum poţi deveni bun, rău fiind. E o poveste completă. Îţi pune imaginaţia în funcţiune. Te mişcă din loc. Te pune la încercare. Te face să simţi lucruri nemaiîncercate.

Şi am mai observat ceva: toată lumea zâmbeşte când vine vorba de Iona.

Mi­-am dat seama că realitatea mă trăgea de mânecă: să scriu despre viaţa lui Iona a devenit aproape o obligaţie. Misiunea mi s­-a părut la fel de grea ca aceea pe care o primise de la Dumnezeu purtătorul de drept al numelui. Aveam nenumărate motive să n­-o duc la bun sfârşit, să mă sustrag. La urma urmei, nimeni nu ştia de ea, în afară de mine şi, pesemne, de Dumnezeu. Am încercat şi eu, la fel ca Iona, să fug în direcţia opusă. Ce uşor mi-­ar fi fost să scriu un mic roman de dragoste (dezastruoasă) petrecut în ziua de azi! Însă nu, ideea mă urmărea oriunde mă aflam, ca ochiul lui Dumnezeu care vede totul. Şi, din când în când, o altă scrisoare emailată: Dear Iona. La un moment dat nu m­-am mai putut ascunde.

*

Urmaşii patriarhilor sunt aici, trăiesc printre noi, spunea cineva şi, mai mult ca sigur, fără să-­şi cunoască strămoşii. Dacă socotim în medie 3 generaţii pe secol (la oamenii biblici erau de fapt mai multe), de Iona, care a trăit, probabil, în secolul 8 î.Hr., ne despart în jur de 90 de generaţii. Nu e chiar aşa de mult, doar că urma se pierde. Pe una din laturile arborelui meu genealogic am evidenţa a douăsprezece generaţii, nume, prenume, acte de botez sau de căsătorie. Mai departe istoria tace. Dacă aş continua să sap în timp, aş ajunge însă la părinţii din părinţi care au fost contemporani cu Iona. Pentru scriitor, o mie sau două de ani sunt, vorba psalmistului, ca ziua de ieri, care a trecut: îi mătură ca pe­-un vis.” (Copyright:Editura Humanitas)

Ioana Pârvulescu, scriitoare şi profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde predă literatură română modernă. Timp de 18 ani a fost redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia de literatură uni­versală „Cartea de pe noptieră“. Romanele ei sunt traduse în peste 10 limbi europene. 

(Foto dreapta: Facebook European Union Prize for Literature)

Scrieri principale: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003), În intimitatea secolului 19 (2005), În Ţara Miticilor (2007), Întoarcere în secolul 21 (2009), Viaţa începe vineri (2009), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012), Cum continuă povestea (2014), Inocenţii (2016), Dialoguri secrete: Cum se roagă scriitorii şi personajele lor (2018). A obţinut în 2013 Premiul Uniunii Europene pentru romanul Viaţa începe vineri.

Traduceri: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cheru binischerWandersmann (1999), Maurice Nadeau, Să fie bine cuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014), René Goscinny & Albert Uderzo, Asterix, viteazul gal (2017), René Goscinny & Albert Uderzo, Cosorul de aur (2018).

Antologii: De ce te iubesc: Paradoxurile iubirii în poezia lumii(2006), Poveşti de dragoste la prima vedere (2008), Intelectuali la cratiţă: Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012), Şi eu am trăit în comunism (2015).